Plângere contraventională - lipsa semnăturii olografe a agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 11.02.2015, sub nr.12042/299/2015, petenta R.E.S.  în contradictoriu cu intimatii B.E.J. si C.N.B., a formulat:

- contestatie la executare impotriva actelor de executare intocmite in dosarul de executare 3316/2014 al B.E.J., prin care a solicitat anularea actelor de executare, inclusiv a incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr.02 din data de 03.02.2015 si a incheierii de incuviintare a executarii silite din data de 16.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr.46985/299/2014, precum si incetarea executarii silite;

- suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare;

- plângere contraventionala împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr. 0195150/06.07.2011 emis de intimata, solicitand admiterea acesteia si exonerarea sa de plata amenzii in suma de 250 lei si a tarifului de despagubire in suma de 28 euro.

În motivare a aratat ca actele de executare sunt nelegale intrucat procesul-verbal seria R11 nr. 0195150/06.07.2011 emis de intimata in baza caruia a fost demarata executarea silita pentru recuperarea tarifului de despagubire in suma de 28 euro nu a fost comunicat la sediul sau social, care este si era si la data comunicarii procesului-verbal, in Bucuresti, sector 1 iar nu in Bucuresti, nr. 9 -11, adresa unde s-a comunicat prin afisare procesul-verbal in data de 21.07.2011.

Se mai sustine de asemenea de catre petenta ca a aflat despre existenta procesului-verbal din comunicarea somatiei de catre executorul judecatoresc si prin urmare, in lipsa unei comunicari legale acesta nu este titlu executoriu pentru demararea executarii silite.

In ceea ce priveste plangerea contraventionala, petenta a aratat ca procesul-verbal de contraventie este nul absolut intrucat nu contine semnatura olografata a agentului constatator.

In dovedire a solicitat proba cu inscrisuri si a depus la dosar inscrisuri.

Plangerea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 lei.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare in ceea ce priveste aspectele legate de nelegalitatea procesului-verbal, precum si respingerea contestatiei la executare si mentinerea actelor de executare ca fiind legale si temeinice.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii, s-a aratat ca nu pot fi invocate in cadrul contestatiei la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, intrucat pentru contestarea lui exista o alta cale de atac, respectiv plangerea contraventionala.

S-a mai sustinut ca procesul-verbal a fost emis si comunicat cu respectarea dispozitiilor art.13 si art.14 din O.G. nr.2/2001. Astfel, procesul-verbal a fost emis in termenul de 6 luni de la data savarsirii faptei iar comunicarea s-a efectuat in termen de o luna de la data intocmirii sale.

Astfel, comunicarea procesului-verbal s-a efectuat conform dispozitiilor art.27 din O.G. nr.2/2001 in data de 21.07.2011, conform procesului-verbal de afisare intocmit in cauza.

Se mai arata ca datele de identificare ale petentei, inclusiv sediul la care i-a fost comunicat procesul-verbal contestat sunt cele inscrise in certificatul de inmatriculare al autovehiculului si care s-au regasit in momentul comunicarii procesului-verbal in baza de date a Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculari a Vehiculelor.

Prin urmare, atat timp cat petenta a incalcat dispozitiile legale privind inscrierea noului sediu in certificatul de inmatriculare, comunicarea s-a realizat in mod legal la sediul care rezulta din acest certificat.

Se mai sustine ca, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.9 alin. 2 si 3 din O.G. nr.15/2002, în lipsa contravenientului şi a martorilor, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise  de Conducere şi Inmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese ca procesul-verbal de constatare a contravenţiei este întocmit şi semnat cu respectarea prevederilor legale.  Mai mult, procesul-verbal contestat conţine menţiunea expresă că a fost generat şi semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de Cert SIGN S.A.

In drept, a invocat O.G. 2/2001, O.G. nr.15/2002, Legea nr. 455/2001, art.205-208 NCPC.

In dovedire a solicitat proba cu inscrisuri si a depus la dosar inscrisuri.

La termenul de judecata din data de 27.04.2015, instanta a dispus disjungerea cererii avand ca obiect contestatie la executare si formarea unui nou dosar, in dosarul de fata urmand a fi solutionata numai plangerea contraventionala avand ca parti pe petenta R.E.S. si pe intimata C.N.B.

În baza art.250-258 din Noul Cod de procedura civilă, considerând-o utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut  următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr.0195150/06.07.2011 emis de intimata, petenta a fost sancţionata contravenţional cu amendă în cuantum de 250 lei în temeiul art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002. S-a stabilit de asemenea in sarcina sa si obligatia achitarii unui tarif de despagibire in suma de 28 euro.

S-a reţinut în acest proces-verbal că la data de 20.01.2011, ora 09:10, pe autostrada A2 km 12+450 m, Glina,, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare NOW a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.

Cu privire la termenul in care a fost formulata plangerea contraventionala, instanta retine ca aceasta a fost formulata in termen pentru urmatoarele considerente:

Astfel cum rezulta din continutul procesului-verbal de afisare din data de 21.07.2011 (f.30 dosar), comunicarea actului sanctionator s-a realizat prin afisare la data de 21.07.2011, la adresa din Bucuresti, str. Selari nr.9-11.

Or, instanta retine ca, astfel cum rezulta din continutul certificatului ORC si al restului actelor depuse de petenta la dosarul cauzei, sediul sau social este si era si la data comunicarii procesului-verbal, in Bucuresti, sector 1 iar nu in Bucuresti, str. Selari nr. 9-11, adresa unde s-a comunicat prin afisare procesul-verbal in data de 21.07.2011.

Instanta nu poate primi sustinerea intimatei conform careia datele de identificare ale petentei, inclusiv sediul la care i-a fost comunicat procesul-verbal contestat sunt cele inscrise in certificatul de inmatriculare al autovehiculului si care s-au regasit in momentul comunicarii procesului-verbal in baza de date a Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculari a Vehiculelor si ca, prin urmare, atat timp cat petenta a incalcat dispozitiile legale privind inscrierea noului sediu in certificatul de inmatriculare, comunicarea s-a realizat in mod legal la sediul care rezulta din acest certificat, deoarece:

Faptul că în certificatul de înmatriculare al autovehiculului apare o altă adresă a proprietarului autoturismului nu conduce la concluzia că este legală comunicarea procesului-verbal de contravenție la adresa din certificatul de înmatriculare. Din contră, nu există nicio dispoziție legală care să stabilească faptul că procesele-verbale de contravenție se comunică la adresa din certificatul de înmatriculare al autoturismului, ci acestea trebuie comunicate la sediul social al societății sancționate, astfel cum acesta este declarat la Registrul Comerțului. Culpa pentru nelegala comunicare aparține în această situație intimatei, care nu a efectuat o minimă verificare cu privire la sediul actual al petentei, iar nu petentei, care și-a declarat sediul real la Registrul Comerțului.

De asemenea, instanta retine ca, oricum, comunicarea realizata numai prin afisare nu este una legala.

Astfel, nu s-a făcut dovada de catre intimată că procesul-verbal ar fi fost comunicat petentei și prin poştă, cu aviz de primire, ci doar prin afișare, comunicarea procesului-verbal numai in acest mod fiind nelegală in raport si de Decizia ÎCCJ nr.10/2013, astfel că operațiunea de afișare nu îndeplinește condiția comunicării actului sancționator prevăzută de Decizia ÎCCJ nr.10/2013, ceea ce echivalează practic cu necomunicarea acestuia către petenta.

Constatând, așadar, că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat în mod nelegal la o alta adresa decat sediul petentei si ca s-a realizat numai si direct o comunicare prin afișare, iar nu in prealabil si prin poștă cu aviz de primire, rezulta că nu a început să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale pentru petenta.

Astfel, pentru a putea curge termenul de contestare, procesul-verbal de contravenție trebuie să fi fost legal comunicat, deoarece numai legala comunicare conduce la curgerea termenului de formulare a plângerii contravenționale, ceea ce in speta nu s-a realizat.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanţa reţine urmatoarele:

Procesul-verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta pentru lipsa semnaturii olografe a agentului constatator, asa cum in mod corect a sustinut petenta, pentru urmatoarele considerente:

În concret, instanţa va verifica legalitatea, din perspectiva îndeplinirii condiţiei semnăturii agentului constatator, prevăzută de art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute, a procesului-verbal încheiat potrivit art.9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002, de personalul împuternicit din cadrul C.N.B., pentru contravenţia prevăzută de art.8 din acelaşi act normativ, constând în fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.

Art.9 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 prevede că, “Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.

În situaţia acestor contravenţii, constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, potrivit art.9 alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002, procesul-verbal de constatare se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne–Direcţia regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a aceleiaşi contravenţii.

În practica administrativă a C.N.B., constatarea contravenţiei prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 se efectuează în condiţiile art.11 din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr.769/2010, cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR).

 Procesul-verbal in cauza comunicat petentei prin afisare nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, ci doar menţiunea că documentul a fost generat şi semnat electronic, în baza prevederilor Legii nr.455/2001 şi ale Hotărârii Guvernului nr.1.259/2001, prin folosirea semnăturii electronice extinse, bazată pe un certificat calificat.

Instanta apreciaza că lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, respectiv C.N.B., atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, încheiat în temeiul art.9 din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 pentru urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impun a fi făcute câteva consideraţii teoretice cu privire la natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, precum şi la forma acestuia.

Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, legea-cadru în materie contravenţională, nu precizează, în mod expres, natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, limitându-se, în art.15 alin.(1), să arate doar că acesta este actul prin care se constată de către agentul constatator săvârşirea unei contravenţii.

Opinia majoritară exprimată în literatura de specialitate este în sensul că acest proces-verbal este un act administrativ.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că natura juridică a procesului-verbal de contravenţie este de “act administrativ de constatare”-Decizia Curţii Constituţionale nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003.

Ca atare, procesul-verbal de contravenţie, materializând o manifestare de voinţă cu caracter unilateral a unei autorităţi publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agenţi constatatori), reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis în temeiul puterii publice, cu scopul de a produce efecte juridice.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei trebuie întocmit în formă scrisă, fiind unicul act probator al unei contravenţii, şi trebuie să conţină menţiunile prevăzute în art.16 şi art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001. În lipsa formei scrise nu se va putea aplica nicio sancţiune, întrucât nu se va putea proba existenţa faptei contravenţionale.

Conform art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, dintre elementele ce trebuie să figureze în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, numai lipsa unora dintre ele atrage nulitatea procesului-verbal, şi anume: numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Acestea sunt cauze de nulitate absolută care nu pot fi înlăturate în niciun mod.

Prima chestiune ce trebuie clarificată este aceea dacă aplicarea Legii nr.455/2001 este sau nu compatibilă cu procedura de comunicare, în format scris, iar nu electronic, a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei către persoanele sancţionate pentru fapta prevăzută de art.8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

A doua chestiune ce trebuie lamurita este aceea dacă modalitatea de semnare a procesului-verbal, utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., constituie sau nu o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului, în condiţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Astfel, instanta apreciaza că aplicarea Legii nr.455/2001 şi a Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.259/2001, este incompatibilă cu procedura contravenţională, reglementată de Ordonanţa Guvernului nr.15/2002–legea specială–care se completează cu Ordonanţa Guvernului nr.2/2001–dreptul comun în materie contravenţională.

Utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor administrative poate avea loc atunci când această posibilitate este conferită prin lege. În acest sens, un exemplu îl constituie art. 43 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014, aprobată prin Legea nr. 175/2014.

Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 nu cuprinde dispoziţii cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie, situaţie în care devin incidente prevederile art. 26 alin.(3) şi ale art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 care stipulează că procesul-verbal încheiat de agentul constatator în lipsa contravenientului, împreună cu înştiinţarea de plată, se comunică acestuia prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului.

Ca atare, modalitatea de comunicare anterior prezentată presupune utilizarea formei clasice, pe suport hârtie, a procesului-verbal contravenţional.

Pentru determinarea sferei de aplicare a semnăturii electronice, în formă simplă sau extinsă, şi a regimului său juridic prezintă relevanţă dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 5-7 din Legea nr. 455/2001.

Potrivit art. 4 pct. 1 din Legea nr. 455/2001, “date în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice”.

Conform art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, “înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.

Doctrina a relevat faptul că elementul de diferenţiere a actului juridic în formă electronică de actul juridic în formă scrisă este modul diferit de acces la manifestarea de voinţă.

Aşadar, un act juridic, înţeles atât ca negotium, cât şi ca instrumentum, poate să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 doar atunci când manifestarea de voinţă a celui de la care actul emană îmbracă forma electronică şi, de asemenea, ajunge la destinatarul transmiterii în aceeaşi formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic.

Această specificitate distinge înscrisurile electronice de înscrisurile “clasice”, pe suport hârtie.

 În doctrină se arată că, spre deosebire de înscrisurile tradiţionale, înscrisul electronic se prezintă sub formă binară, neavând o reprezentare strict vizuală, în sensul clasic al termenului, decât în momentul în care destinatarul verifică, cu ajutorul unor metode specifice, conformitatea semnăturii aplicate mesajului, respectiv autenticitatea, integritatea şi confidenţialitatea conţinutului documentului astfel transmis, precum şi identitatea semnatarului. Aşadar, în sfera înscrisurilor sub formă electronică pot intra documente generate şi vizualizate cu ajutorul unor programe informatice de editare, iar transmiterea acestora se poate realiza fie prin intermediul reţelelor închise, fie prin internet, fie prin alte mijloace (de exemplu, remiterea către destinatar a suportului magnetic ce are stocată informaţia respectivă).

 Altfel spus, forma electronică a informaţiei constituie o modalitate convenţională de exprimare a informaţiei, adoptată la transmiterea acesteia prin mijloace electronice.

În situaţia în care manifestarea de voinţă a emitentului actului ajunge la destinatarul său pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 455/2001, “Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.”

Instanta observă că legiuitorul a prevăzut expres că actul în format electronic ce poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat unui act sub semnătură privată, însă acesta este destinat exclusiv folosirii în sistemul electronic.

Art. 6 din Legea nr. 455/2001 prevede că: “Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile.”

Ca atare, legiuitorul instituie condiţia recunoaşterii actului în formă electronică de cel căruia i se opune pentru ca acesta să aibă acelaşi efect juridic ca actul autentic.

În baza dispoziţiilor art.7 din Legea nr.455/2001, “În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”. Semnătura electronică este definită de art. 4 pct. 3 din Legea nr.455/2001 ca reprezentând “date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare”.

Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din Legea nr.455/2001 ca reprezentând “acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.”

Din analiza dispoziţiilor legale citate se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate ataşa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.

Actul stocat pe suport informatic, având semnătura electronică a autorului său, beneficiază de prezumţia de validitate, prevăzută de art.283 din Codul de procedură civilă, care impune doar condiţia existenţei “unor garanţii suficient de serioase” de credibilitate a documentului şi care funcţionează, atunci când înscrierea este efectuată de un profesionist, doar în favoarea terţilor, iar nu împotriva lor.

În aceste condiţii, un act comunicat celeilalte părţi pe suport hârtie, fără semnătura originală a celui de la care emană, nu poate avea decât valoarea unei copii a înscrisului electronic original.

Concluzionând, se reţine că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are ataşată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancţionate contravenţional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorităţii din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumţia de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumţie nu funcţionează împotriva terţilor (în cauza in speta impotriva petentei sancţionate contravenţional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forţa executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.

O atare formă de comunicare este, de altfel, exclusă de art.27 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, astfel cum s-a arătat în precedent.

Procesul-verbal contravenţional contestat in prezenta cauza emis în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 este generat şi semnat electronic, fiind transmis contravenientei nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin afisare. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.

Astfel, având în vedere forma de emitere şi de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.

În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumţia de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condiţiilor procedurale de formă.

A doua chestiune necesar a fi dezlegată vizează aplicarea dispoziţiilor art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001.

După cum s-a precizat anterior, textul în discuţie reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procedural esenţial.

Cu privire la acest aspect, instanta consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului, în condiţiile art.17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie şi comunicarea persoanei sancţionate contravenţional în această formă, impusă de art.27 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, având menţiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă şi indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esenţial.

În acest context nu poate fi reţinut argumentul de interpretare juridică potrivit căruia art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 nu impune ca o condiţie de legalitate semnătura olografă a agentului constatator, astfel încât, conform principiului ubi lex non distinguit, nos distinguere debemus, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei poate fi semnat şi prin aplicarea semnăturii electronice.

Aceasta deoarece, in primul rând, principiul legalităţii impune o interpretare strictă a normei juridice, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voinţa legiuitorului.

În al doilea rând, astfel cum s-a demonstrat anterior, prin utilizarea argumentelor de interpretare logică şi sistematică a prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 şi a celor cuprinse în Legea nr.455/2001, voinţa legiuitorului a fost aceea ca procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională să fie comunicat persoanei sancţionate pe suport hârtie. În aceste condiţii, există o incompatibilitate logică şi juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancţionate şi semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticităţii sale.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă o atare posibilitate prin care să valideze practica administrativă analizată şi în privinţa proceselor-verbale încheiate, în condiţiile art.9 alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., ar fi prevăzut, în cuprinsul acestui act normativ, o soluţie similară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/2014 prevederilor art.43 alin.(6) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care consideră valabil actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplinesc celelalte cerinţe legale aplicabile în materie.

Este adevărat că semnătura electronică extinsă ataşată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplineşte aceeaşi funcţie întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie şi, în plus, aduce garanţii suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său, însă aceste funcţii nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se ataşează este transmis şi primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.

În caz contrar, atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport de hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei).

Pentru aceste considerente, instanta a apreciat ca procesul-verbal de contraventie seria R11 nr.0195150/06.07.2011 fiind transmis petentei pe suport de hârtie, este lovit de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

De asemenea, instanta a mai retinut si ca, prin Decizia nr.6/2015, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25.03.2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că:„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Sunt considerente pentru care instanta a admis plangerea contraventionala, a anulat procesul-verbal de contraventie seria R11 nr.0195150/06.07.2011 emis de intimata si a exonerat petenta de plata amenzii in suma de 250 lei si a tarifului de despagubire in suma de 28 euro.

Domenii speta

Spete similare