Contestaţie la executare

Analizând contestaţia la executare raportat la motivele invocate de către contestatoare instanţa reţine următoarele:

Referitor la motive de nelegalitate a executării constând în nerespectarea dispoziţiilor art. 2 şi 3 din O.G. nr. 22/2002, se reţine că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituţiilor publice începe şi se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de aşteptare, în cazul în care instituţia publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. Aşadar, creditorul unei instituţii publice, având în vedere şi realitatea constituţională a statului de drept, aşteaptă din partea instituţiei publice executarea de bunăvoie a obligaţiei pecuniare. În cazul în care instituţia publică nu execută obligaţia de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituţia publică urmărită dovedeşte că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituţiei publice obligaţia de a aştepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.

Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operaţiunii de interpretare juridică de bună-credinţă, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanţelor menţionate în titluri executorii-hotărâri judecătoreşti, imperativ derivat din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 11, art. 20 şi art. 21 din Constituţia României.

Art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil. Potrivit hotărârii pronunţate în cauza Hornsby vs. Grecia din 19.03.1997, garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţie sunt aplicabile şi în faza executării silite a hotărârii judecătoreşti, întrucât procesul civil include şi etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi, dreptul de acces la o instanţă ar deveni iluzoriu. De asemenea, în hotărârea pronunţată în cauza Şandor vs. România din 24.03.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este excesiv, şi prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedură de executare silită pentru a-şi realiza dreptul de creanţă stabilit într-o procedură judiciară. Creanţa intimatului pentru a cărei realizare s-a început procedura de executare silită şi s-a emis somaţia de executare a fost obţinută într-o procedură jurisdicţională desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti. Calitatea de debitor aparţine contestatoarei A.A.A.S., iar aceasta este organizată ca instituţie publică. 

Având în vedere cele expuse, somaţia la care se referă art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este aceeaşi cu cea prevăzută de art. 666-667 Cod procedură civilă, celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somaţii, cu eventuala incidenţă a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 să aştepte ca instituţia publică să încerce procurarea de fonduri. Raţiunea legii constă în evitarea blocării activităţii instituţiei publice şi, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.

Înţelegerea procedurii de realizare a unei creanţe împotriva unei instituţii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credinţă a legii,  respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conţinut şi lipsit de finalitate; în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituţia publică (parte în litigiul soluţionat prin titlul executoriu ce o obligă) care trebuia să execute ori să depună toate diligenţele pentru executarea de bunăvoie a obligaţiei, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept; în acest context, doar în cazul în care instituţia publică nu are fonduri special alocate executării obligaţiei din titlul executoriu (conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somaţia emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înţelege că instituţia publică va depune din nou toate diligenţele pentru obţinerea de fonduri special destinate executării obligaţiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligenţele nu au ca rezultat obţinerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptăţit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituţiei, ci şi de a executa silit bunuri mobile şi imobile ale instituţiei publice.

In cauză, contestatorul nu a făcut dovada, a cărei sarcină îi incumba, că nu are fonduri special alocate pentru executarea obligaţiei din titlul executoriu şi nici că a efectuat demersuri pentru obţinerea de fonduri, deşi îi incumba sarcina probei conform art. 249 C.proc.civ., motiv pentru care această susţinere este neîntemeiată.

Referitor la legalitatea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, conform 669 alin. (2) C.proc.civ., debitorul, inclusiv instituţia publică ce nu îşi execută de bunăvoie obligaţia, va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin încheierea ce constituie titlu executoriu.

Somaţia adresată contestatoarei, prin executorul judecătoresc, nu are semnificaţia juridică a unei simple notificări a unui act judiciar, ci reprezintă un act prin care creditorul şi-a manifestat expres şi neechivoc voinţa în sensul realizării executării silite, faţă de refuzul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a titlului executoriu. În acest sens, trebuie subliniat că pentru a refuza executarea silită declanşată împotriva sa sau pentru a justifica neexecutarea de bună-voie a creanţei, contestatoarea din prezenta cauză nu se poate prevala de dispoziţiile art. 1 şi ale art. 2 din O.G. nr. 22/2002, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de textul de lege menţionat, respectiv lipsa fondurilor. Din contră, procedura de executare silită a fost determinată de atitudinea pasivă a contestatoarei care nu a executat de bunăvoie o  hotărâre judecătorească pentru o perioadă lungă de timp, afectând dreptul intimatului la un proces echitabil.

Sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 şi cele ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2550/2006, ulterior cele ale Ordinului MJLC nr.772/C/05.03.2009, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligaţiei de plată a cărei executare se urmăreşte. Se constată în cauză, contrar susţinerilor debitoarei, că executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 şi cele ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2550/2006 şi că onorariul în cuantum de 50.84 lei nu este în niciun caz stabilit în mod disproporţionat prin raportare la cuantumului debitului de 412 lei.

In consecinţă, având în vedere considerentele expuse anterior şi constatând că nu s-a relevat niciun motiv de nelegalitate al actelor de executare contestate, instanţa reţine netemeinicia contestaţiei la executare, motiv pentru care o va respinge ca neîntemeiată.

Referitor la suspendarea executării silite, având în vedere că potrivit art. 718 alin. (1) C.proc.civ. din 2013, executarea se poate suspenda până la soluţionarea contestaţiei la executare, precum şi faptul că prin prezenta se soluţionează contestaţia la executare, instanţa va respinge ca rămasă fără obiect suspendarea executării silite.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, acestea se acordă, conform art. 453 alin. (1) C.proc.civ., numai la cererea părţii, or părţile nu au solicitat în cauză cheltuieli de judecată, instanţa urmând a lua act de acest aspect.

Domenii speta

Spete similare