Apararea drepturilor nepatrimoniale.Libertatea de exprimare.

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante, reclamanta I.S, a chemat in judecata pe parata C.A, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate caracterul ilicit al faptei savarsite, sa fie obligata parata, pe cheltuiala sa, la publicarea hotararii de condamnare, sa fie obligata parata la plata sumei de 5000 lei, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la data de 10.04.2013, parata a formulat  plangere la Postul de Politie(…), prin care sesiza faptul ca, reclamanta in calitate de profesor de limba si literatura romana ar fi savarsit infractiunile de fals material inscrisuri oficiale, prev. de art.320 alin.1 si 2 C.pen., intrucat in cursul anului scolar  2011-2012 ar fi modificat in catalogul clasei in favoarea elevei PC , doua note de 4 in doua note de 8.

In urma cercetarilor efectuate, Parchetul de pe langa Judecatoria Corabia, a dispus clasarea prin ordonanta nr.(…), intrucat fapta nu exista.

Ulterior, parata a  adresat Ministerului  Educatiei Nationale, un memoriu, privind aceeasi fapta relatata mai sus, ce a fost inaintat spre verificare si solutionare Inspectoratului Scolar Judetean Olt, iar acesta din urma prin adresa (…)a adus la cunostinta paratei ca afirmatiile din memoriu sunt nefondate.

La data de(…), reclamanta sustine ca a fost anuntata telefonic de catre cadrele didactice din cadrul Scolii, ca numita  CA a afisat pe geamurile unitatii de invatamant o hartie A4, ce continea un text unde aparea numele sau.

Nefiind in localitate, reclamanta a sesizat organele de politie, care s-au deplasat la scoala si au ridicat cele trei afise postate de catre parata.

Reclamanta sustine ca afisul postat de parata, era o copie partiala a ordonantei nr(…)emisa de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Corabia.

Reclamanta a mai arata ca a formulat plangere la Postul de Politie ce a fost inregistrata sub nr.(…), solicitand luarea de masuri.

Prin urmare, fata de faptele repetate savarsite de catre parata, fapte prin care reclamanta sustine ca i-a fost lezata demnitatea, aceasta solicita admiterea actiunii, asa cum a fost formulata.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 252 si art.253 C.civ.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru, in cuantum de 355 lei .

In sustinerea cererii sale, reclamanta a  depus inscrisuri.

Parata, legal citata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.

Prin intampinare parata arata ca dreptul la reputatie face parte din drepturile personalitatii, care au fost clasificate: in drepturi care ocrotesc corpul uman si functiile sale biologice si psihice, si drepturi care ocrotesc valorile morale. In aceasta ultima categorie sunt incadrate dreptul la demnitate, dreptul la libera exprimare, dreptul la viata privata si dreptul la imagine.

In doctrina, se apreciaza ca granita dintre onoare si reputatie este destul de greu de stabilit, ele putand fi considerate doua fatete ale dreptului la demnitate, decat doua elemente distincte care compun acest drept.

Astfel, orice atingere adusa demnitatii omului si implicit, reputatiei sale il expune pe acesta excluderii intr-o masura mai mare sau mai mica din sfera relatiilor sociale.

Parata mai sustine ca prin raportarea dispozitiile art.1349 C.civ. la art.72 C.civ., mai intai trebuie ca reclamanta sa faca dovada ca a suferit o atingere a personalitatii in speta o atingere a dreptului la demnitate, iar apoi ii revine autorului atingerii un motiv justificativ.

Este evident ca actiunea promovata de catre reclamanta este lipsita de fundament legitim si exprima o dorinta de razbunare si de imbogatire fara justa cauza.

Parata apreciaza ca sesizarile sale nu au un caracter ilicit fiind facute in limitele dreptului obiectiv si nu sunt de natura sa aduca prejudicii onoarei si demnitatii reclamantei.

Totodata, parata apreciaza  ca afirmatiile facute de ea, se incadreaza in limitele libertatii de exprimare prev. de art.10 CEDO, iar sanctionarea acestora prin plata unor daune morale, ar constitui o ingerinta in exercitarea acestui drept, nefiind o masura proportionala cu scopul legitim urmarit.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.205 C.pr.civ.

Instanta, in temeiul art.255 C.pr.civ. rap. la art.258 C.pr.civ., a incuviintat pentru parti, probele propuse ca fiind pertinente, concludente si utile cauzei.

 In cursul cercetarii judecatoresti instanta a procedat la luarea interogatoriilor paratei  CA si reclamantei  IS la audierea martorilor  solicitati.

La data de (…) reclamanta a precizat ca solicita obligarea paratei la publicarea pe cheltuiala sa a hotararii de condamnare  intr-un ziar de larga circulatie.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma materialului probator administrat in cauza,  instanta a constatat ca prin cererea de chemare in judecata reclamanta IS solicita sa se constate caracterul ilicit al faptei din data de 19.02.2015, obligarea paratei, pe cheltuiala sa, la publicarea hotararii de condamnare, precum si obligarea paratei la plata sumei de 5000 lei, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial.

Conform, art. 1349 alin.1 C.civ., „Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar alin. 2 al aceluiasi articol prevede ca “Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral”

Demnitatea persoanei este aparata prin Constitutie, potrivit art.1 alin.3 si prin art. 72 alin.1 din C. civ., care arata  ca “orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale, iar alin.2 “Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute la art. 75”.

In art.252 C.civ. se stipuleaza ca „orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiintei umane, cum sunt viata, sanatatea, integritatea fizica si psihica, demnitatea  [...]”.

Astfel, sub aspectul taramului pe care se poarta aplicarea si interpretarea principiilor in litigiul dedus judecatii acesta este cel al impactului intre dreptul la libera exprimare si dreptul la viata privata, in care onoarea, demnitatea si reputatia primesc accente specifice.

Reglementarea libertatii de exprimare si a conditiilor de exercitare a acesteia este cuprinsa atat in norme interne, cat si in norme internationale, ratificate sau adoptate de statul roman, norme care au intemeiat in mare masura apararile paratei in prezenta cauza.

Astfel, potrivit prevederilor art. 30 alin.6 din Constitutia Romaniei, „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”.

Art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede, la paragraful 1, ca orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. La paragraful 2, norma conventionala prevede ca exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

Rezulta ca dreptul garantat de art. 10 din Conventie nu este unul absolut. Daca paragraful 1 al art. 10 consacra existenta dreptului la libertate de exprimare, paragraful 2 al articolului mentionat permite restrangerea exercitarii acestui drept, in ipoteza in care folosirea libertatii de exprimare este indreptata impotriva anumitor valori pe care statul le poate in mod legitim apara sau chiar impotriva democratiei insasi.

Altfel spus, libertatea de exprimare, ca drept esential intr-o societate democratica, nu poate fi exercitata dincolo de orice limite. Ca orice alta libertate sociala, ea presupune luarea in considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranta nationala, integritatea teritoriala ale statelor contractante, siguranta publica, apararea acesteia si prevenirea savarsirii unor infractiuni, protectia sanatatii si a moralei publice, garantarea autoritatii si impartialitatii puterii judiciare, precum si a unor interese de ordin personal, anume reputatia si drepturile ce apartin altor persoane, impiedicarea de a divulga informatii confidentiale.

Aceste limitari se concretizeaza in posibilitatea existentei unor ingerinte ale autoritatilor statale in exercitiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enuntate de art. 10 paragraful 2 din Conventie. Instanta europeana a subliniat, in repetate randuri, ca restrictiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul in discutie, nu sunt compatibile cu dispozitiile art. 10 paragraful 2 decat daca indeplinesc conditiile pe care textul le impune in privinta lor.

Conform celor ce rezulta din dispozitiile normei conventionale evocate, exercitiul libertatii de exprimare presupune „indatoriri si responsabilitati” si el poate fi supus unor „formalitati, conditii, restrictii sau sanctiuni”, ceea ce semnifica recunoasterea posibilitatii pentru stat de a exercita anumite „ingerinte” in exercitiul acestei libertati fundamentale. Aceste ingerinte trebuie sa indeplineasca insa anumite conditii, respectiv: sa fie prevazute de lege, sa urmareasca un scop legitim si sa fie necesare intr-o societate democratica. Pe cale pretoriana, acestor cerinte, li s-a adaugat si conditia privind proportionalitatea, ce are a fi apreciata ca un balans intre interesele aflate in joc, intre masura dispusa si legitimitatea scopului urmarit prin aplicarea acelei masuri, aleasa de stat pentru restabilirea legalitatii sau repararea prejudiciilor produse. „Scopul legitim” in virtutea caruia poate fi aplicata o anumita ingerinta este dat de interesele de ordin general si de cele individuale prevazute de paragraful 2 al art. 10 si acesta va fi intotdeauna invocat de stat.

In ceea ce priveste dreptul la viata privata, Curtea Europeana a statuat, in jurisprudenta sa, ca notiunea de viata privata cuprinde elemente care se raporteaza la identitatea unei persoane, cum ar fi numele, imaginea, integritatea sa fizica si morala; garantia oferita de art. 8 din Conventie fiind destinata, in principal, sa asigure dezvoltarea, fara ingerinte din afara, a personalitatii fiecarui individ in relatiile cu semenii. Asadar, exista o zona de interactiune intre individ si terti care, chiar si intr-un context public, apartine „vietii private” (a se vedea Von Hannover c. Germaniei,cererea nr. 59320/00, paragraful 50). De asemenea, s-a statuat ca „dreptul la apararea reputatiei este un drept care, in calitate de element al vietii private, este legat de art. 8 din Conventie” (a se vedea Chauvy si altii c. Frantei,nr. 64915/01, paragraful 70).

Totodata, s-a aratat ca trebuie gasit un echilibru intre libertatea de exprimare si dreptul la viata privata, care cade sub incidenta art. 8, echilibru care impune tragerea la raspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmatiilor denigratoare.

In acest sens, instanta europeana a statuat, in cauza Sipos c. Romaniei, ca, „ii revine Curtii sarcina de a stabili daca statul, in contextul obligatiilor pozitive care decurg din art. 8 din Conventie, a administrat un just echilibru intre protectia dreptului reclamantei la reputatia sa, element constituent al dreptului la protectia vietii private, si libertatea de exprimare protejata la art. 10 (Petrina, citata anterior, par. 36; Von Hannover c. Germaniei, par. 70). Astfel, Curtea Europeana considera ca obligatia pozitiva care decurge din art. 8 din Conventie trebuie sa se aplice in cazul in care afirmatiile susceptibile sa afecteze reputatia unei persoane depasesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Conventie (Petrina, citata anterior, par. 39)”.

In aprecierea depasirii limitelor libertatii de exprimare si necesitatii respectarii dreptului la viata privata, respectiv dreptul la imagine si dreptul la reputatie, Curtea Europeana a avut in vedere calitatea si functia persoanei criticate, forma, stilul si contextul mesajului critic, contextul in care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Romaniei), interesul public pentru tema dezbatuta (cauza Bugan c. Romaniei).

In prezenta cauza, instanta retine din declaratia martorului MA , ca a vazut-o pe parata afisand un inscris pe usa cladirii secundare, unde sunt amenajate clasele elevilor, prezenti in acel moment fiind parintii si alti elevi. Martorul a declarat ca nu a vazut continutul inscrisului, dar acesta a disparut dupa cateva momente. In continuare, martorul, a relatat ca stie ca parata a formulat plangeri penale impotriva reclamantei, precum si faptul ca reclamantei i s-ar fi deteriorat imaginea ca urmare a reclamatiei si a afisului postat, ambele facute de catre parata.

De asemenea, martora CFS , a relatat ca a vazut-o pe parata afisand un inscris pe usa de acces a Scolii, care este un loc vizibil pentru elevi, parinti si profesori, dar nici ea si nici celelalte persoane nu s-au apropriat sa citeasca acel afis, insa cand a plecat spre casa, afisul mai era pe usa.

Aspectele de mai sus sunt confirmate si de catre parata CA, prin raspunsurile nr.1 si 2 la interogatoriu care a recunoscut ca la data de 19.02.2015, a lipit pe geamurile unitatii de invatamant un afis ce facea parte din ordonanta (…) emisa de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, insa fara sa urmareasca lezarea demnitatii reclamantei, aceasta ultima imprejurare rezultand din raspunsul nr.3 la interogatoriu luat paratei

Din inscrisurile comunicate de catre Postul de Politie instanta retine, de asemenea, ca reclamanta a sesizat organele de cercetare penala, privind afisarea unor inscrisuri pe usa Scolii, iar deplasandu-se la fata locului organele de politie au ridicat afisul, ce continea un text, respectiv raspunsul dat de catre organele judiciare cu privire la unele cercetari efectuate in urma sesizarii efectuate de  catre  CA prin care o reclama pe numita IS de comiterea unor fapte penale.

Totodata, din declaratia data de catre parata in fata organelor de politie, reiese ca aceasta fiind „nemultumita de rezultatul verificarilor, in cauza respectiva, in luna ianuarie a anului 2015, a afisat pe usa principala a Scolii partea finala a ordonantei unde este precizat ca, conduita doamnei IS , respectiv cea de a primi cadouri din partea elevilor este una deficitara si nu se incadreaza din punct de vedere etic si deontologic unui statut moral, social si profesional ireprosabil atat de necesar unei persoane ce este responsabila cu instruirea si educarea copiilor”. La finalul declaratiei, parata a declarat ca a facut acest lucru „pentru a vedea cadrele didactice si elevii scolii ce a castigat doamna directoare, considerand ca in acest mod  isi cere scuze public”.

In acest sens instanta retine ca, la data de 19.02.2015, parata a afisat partea finala din ordonanta (…) emisa de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt.

In primul rand, instanta apreciaza ca afisarea inscrisului cu continutul mentionat mai sus, pe usa de acces a Scolii intr-un loc usor vizibil pentru elevi, parinti si de celelalte cadre didactice, a fost de natura sa contureze, in opinia publicului cititor, o perceptie negativa asupra reputatiei reclamantei.

Mai mult, instanta observa, din inscrisul afisat, ca acesta cuprinde aspecte referitoare la o cauza penala, care la acel moment putea fi in derulare (nu s-a facut dovada existentei unei plangerii penale in fata instantei) cat si faptul ca procurorul de caz, a considerat util, sesizarea Inspectoratului Judetean Scolar, pentru a se pronunta cu privire la eventuale abateri ori incalcari ale deontologiei profesionale, deci si in ceea ce priveste aceasta procedura, nu erau finalizate cercetarile disciplinare.

Un alt aspect, procedura urmaririi penale ca si cea disciplinara au un caracter confidential, iar actele dispuse pe parcursul acestor proceduri (inceperea urmaririi penale, probele administrate, solutiile dispuse de organele judiciare etc.) pot fi aduse la cunostinta publicului cu anumite limitari, tocmai pentru a nu prejudicia viata privata a persoanelor fata de care se deruleaza aceste proceduri.

Astfel, instanta este constienta de importanta libertatii de exprimare intr-o societate democratica, de faptul ca subiectele de interes public este imperios necesar a fi dezbatute in spatiu public, iar persoanele care detin anumite functii publice, in speta cadrele didactice la nivelul comunei, pot constitui un asemenea subiect, insa apreciaza, ca prin afisarea unui inscris privind solutia intr-o cauza penala si demersurile procurorului de caz, pentru a se verifica eventualele abateri disciplinare, fara sa existe o solutie finala in acest sens, a fost afectata in mod negativ imaginea reclamantei care avea si calitatea de directoare in cadrul scolii.

In consecinta, instanta constata caracterul ilicit al faptei imputate paratei, care a afisat pe data de 19.02.2015 un extras din solutia de clasare din data de (…) pronuntata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt.

In ceea ce priveste existenta prejudiciului, ca element esential al raspunderii civile delictuale, instanta retine ca reclamanta la data faptei, era in acelasi timp atat profesor de limba romana, cat si directoarea Scolii iar  aceste imprejurari pot constitui, dimpotriva, elemente relevante pentru determinarea existentei unui prejudiciu de imagine, intrucat orice persoana are dreptul la viata privata, beneficiind de protectia legala impotriva depasirii limitelor legale in exercitarea libertatii de exprimare.

In acelasi sens, martorul  MA a declarat ca prin plangerile si afisarea anuntului de catre parata, imaginea si demnitatea reclamantei, in calitate de directoare  sunt afectate.

Insa sub aspectul personalitatii, este important nu doar ceea ce cred ceilalti despre tine, reflectarea imaginii tale, alteritatea, ci si propria ta subiectivitate, care poate fi atinsa prin afisarea unor inscrisuri in care sunt consemnate aspecte privind o cauza penala, si eventuale cercetari disciplinare, expuse in spatiu public.

In acest sens, instanta retine ca reclamanta a precizat prin raspunsurile la interogatoriu ca prin afisarea inscrisului din data de 19.02.2015, i-a fost lezata imaginea si demnitatea in randul celorlalte cadre didactice si in randul parintilor, avand o functie si o anumita pozitie in randul comunei precum si faptul ca modul cum era perceputa in societate, s-a deteriorat foarte mult dupa data de 19.02.2015 .

Consecvent rationamentului judiciar expus mai sus si in acord cu prevederile legale evocate, instanta retine ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.

 Referitor la solicitarea partii reclamante privind asigurarea publicarii, pe cheltuiala paratei, a hotararii judecatoresti pronuntate in cauza, instanta o apreciaza ca fiind disproportionata, raportat la circumstantele concrete ale cauzei.

Astfel, pe de o parte, prin publicarea starii de fapt retinute in cuprinsul considerentelor prezentei hotarari, in cuprinsul unui ziar cotidian cu acoperire nationala s-ar conferi o amploare crescuta si un impact mediatic ridicat, cu posibile conotatii, (si chiar consecinte), negative pentru reclamanta, (ceea ce releva, implicit, existenta si a unui curent de opinie nedorit in aceasta privinta), coroborat cu imperativul legal al respectarii unei oarecare proportionalitati (conform art. 1385 C.civ.) intre vatamarea suferita si intinderea reparatiei acesteia.

In ce priveste intinderea reparatiei de ordin patrimonial solicitata de catre reclamanta, instanta retine  ca prejudiciul moral, poate fi reparat prin acordarea unei sume de bani, acordarea despagubirilor materiale pentru daune morale fiind compatibila cu regulile de convietuire sociala si cu principiile de echitate care pretind ca autorul faptei ilicite trebuie sa suporte consecintele negative ale acesteia.

In aceste conditii, instanta retine ca la stabilirea cuantumului daunelor morale, ce consta generic in atingerea adusa valorilor ce definesc personalitatea umana, se au in vedere consecintele negative suferite pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost vatamate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute.

De asemenea, instanta mai retine ca in acelasi timp, cel care pretinde daune morale trebuie sa produca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constitutie, i-au fost afectate prin adresarea de expresii jignitoare.

In prezenta cauza, instanta retine pe de o parte, ca ecoul pe care l-a produs afisarea inscrisului a fost restrans, ca reclamanta in cadrul comunei este in continuare perceputa ca o femeie cumsecade, ca o directoare respectabila, iar pe de alta parte,  instanta are in vedere si criteriu general retinut de catre CEDO, respectiv cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora, despagubirile trebuind sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa (cauza Tolstoy Miloslavsky).

In aceste conditii, instanta, va aprecia in echitate, ca stabilirea unui nivel al daunelor morale de 1500 lei, asigura o reparatie juridica intr-o masura suficienta.

Avand in vedere argumentele de fapt si de drept expuse mai sus, instanta va admite in parte cererea formulata de reclamanta, va constata caracterul ilicit al faptei imputate paratei, care a afisat pe data de 19.02.2015 un extras din solutia de clasare pronuntata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, va obliga pe parata la plata catre reclamanta a sumei de 1500 de lei, pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat. Instanta urmeaza sa respinga capatul de cerere formulat de catre reclamant privind  obligarea paratei, pe cheltuiala sa, la publicarea hotararii de condamnare.

In temeiul art.453 alin.2C.pr.civ., instanta retine ca in cazul in care pretentiile ce formeaza obiectul judecatii sunt admise partial, se va acorda numai o parte din cheltuielile de judecata, corespunzatoare pretentiilor admise.

Astfel, instanta va admite in parte, capatul de cerere formulat de catre reclamanta privind cheltuielile de judecata si va obliga parata catre reclamanta la plata sumei  de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (parte taxa de timbru si onorariu de avocat redus).

Judecatoria Corabia 29.11.2016

Domenii speta

Spete similare