Stabilire domiciliu minor.Exercitare autoritate părintească

Sentinţă civilă 1248 din 14.10.2016


Pe rol judecarea cauzei minori şi familie privind pe reclamantul  …… în contradictoriu cu pârâta ………. având ca obiect stabilire domiciliu minor, exercitare autoritate părintească.

Acţiunea a fost timbrată cu 40 lei taxă judiciară de timbru.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru reclamantă avocat …… martora ,,,,,,, lipsă fiind pârâtul şi martora …………..

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, 

Se audiază martora prezentă, numita ………. sub prestare de jurământ, declaraţia acesteia fiind ataşată la dosar.

Avocat ………. depune la dosar certificat medical  pentru martora lipsă,  numita ………, arată că renunţă la audierea acesteia şi că nu are alte probe.

 Nemaifiind probe de administrat se acordă cuvântul pe fondul dezbaterilor.

Avocat ………. pentru reclamant, solicită admiterea cererii,  stabilirea domiciliului minorei ………… la reclamant, exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamant, arată că pârâta a părăsit domiciliul conjugal şi pe minoră. Fără cheltuieli de judecată.

I N S T A N Ţ A

Deliberând, constată:

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. 1411/208 din 11.04.2016, reclamantul  ………  a chemat în judecată pârâta……….., solicitând instanţei stabilirea domiciliului minorei  ………………. la reclamant, exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamant.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că  din relaţia de concubinaj dintre el şi pârâtă a rezultat minora …………… de care s-a ocupat exclusiv din luna februarie 2012, pârâta părăsind copilul şi domiciliul comun.  Se mai arată că  pârâta nu s-a ocupat de minoră de care nu avea grijă, fiind indiferentă faţă de aceasta, neavând afecţiune pentru copil, iar de la data părăsirii domiciliului comun nu s-a mai interesat de minoră, aceasta fiind crescută de tată şi de bunica paternă.

Acţiunea a fost motivată în drept pe disp. art.  496 şi 398 Cod civil.

Reclamantul a depus la dosar precizare de acţiune la data de 05.04.2016 prin care a învederat că numele actual al pârâtei este  ……….

Prin rezoluţia din 27.05.2016 s-a fixat termen de judecată la data de 15.06.2016.

La dosar s-au depus înscrisuri, s-a efectuat referat de anchetă psihosocială de către Autoritatea Tutelară ……….., s-a audiat martora …………, din analiza cărora, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul  ……….. şi pârâta …………  au convieţuit în relaţie de concubinaj, în urma căreia  a rezultat  minora …………….. După naşterea minorei, în luna februarie 2012, pârâta a părăsit copilul şi domiciliul comun, de copil ocupându-se în exclusivitate reclamantul şi părinţii acestuia, pârâta neimplicându-se de la data plecării în creşterea minorei.

Prin referatul de anchetă psihosocială efectuat în cauză de către Autoritatea Tutelară ………… s-a propus că minora să locuiască împreună cu tatăl său unde dispune de toate condiţiile necesare de viaţă, atât din punct moral, cât şi material.

Din declaraţia martorei ……….. ( fila 26 dosar), rezultă că  de minoră se ocupă efectiv bunica paternă, că minora merge la grădiniţă, tatăl fiind cel care îi dă bani pentru cele necesare. Martora a mai arătat că pârâta, după despărţirea de  reclamant, nu a mai căutat-o pe minoră, că nu i-a trimis nimic, minora fiind apropiată de tatăl ei.

Potrivit actualelor dispoziţii legale, autoritatea parentală comună presupune exercitarea în comun de ambii părinţi atât a drepturilor cât şi a obligaţiilor faţă de copii, aceştia participând în comun la toate deciziile relevante în ce privesc persoanele şi bunurile minorilor, chiar dacă domiciliul acestora este stabilit la unul dintre părinţi.

Cât priveşte exercitarea autorităţii părinteşti ea revine exclusiv tatălui, existând motive temeinice şi fiind în interesul superior al copilului, în prezenta cauză s-au relevat împrejurări grave şi au fost administrate probe (proba testimonială) din care se poate deduce că există motive grave de impunitate în sarcina pârâtei care au dus la concluzia că interesul superior al copilului reclamă exercitarea autorităţii părinteşti doar de unul dintre părinţi, respectiv de către tată.

Faţă de probele administrate în cauză, ancheta psihosocială efectuată, opţiunea şi interesul superior al copiilor, în baza art. 398 şi art. 496 şi urm.  Noul Cod Civil, instanţa va dispune exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către tată şi va stabili locuinţa copilului la acesta.

Faţă de considerentele expuse mai sus, soluţiile dispuse, instanţa va admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamant ………., în contradictoriu cu pârâta …………., cu obiect stabilire domiciliu minor şi exercitare autorizare părintească.

Va stabili  la tatăl reclamant domiciliul ……………. şi va dispune exercitarea exclusivă de către tată a autorităţii părinteşti cu privire la minoră.

Fără cheltuieli de judecată.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

 H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamant……………. în contradictoriu cu pârâta ………………… , cu obiect stabilire domiciliu minor şi exercitare autorizare părintească.

Stabileşte la tatăl reclamant domiciliul minorei ……………………… şi dispune exercitarea exclusivă de către tată a autorităţii părinteşti cu privire la minoră.

Fără cheltuieli de judecată.

 Cu apel în 30 zile de la comunicare.

 Apelul se depune la Judecătoria Caransebeş.

 Pronunţată în şedinţă publică azi,14.09.2016.