Ordonanţă preşedinţială - printr-un examen sumar al cauzei, fără a se proceda la analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, instanţa nu poate dispune obligarea executorului judecătoresc la emiterea unui act de executare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 31960/299/2016 la data de 28.07.2016 reclamanţii C.C. şi C.E. au chemat în judecată pe pârâtul BEJ C.B., solicitând instanţei ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună în principal obligarea pârâtului la emiterea încheierii de suspendare a executării până la rămânerea definitivă a hotărârii de constatare a stingerii tuturor datoriilor izvorâte din contractul de credit nr. 000467, iar în subsidiar pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că executarea silită este suspendată de drept până la judecarea definitivă a dosarului nr. 26749/299/2016.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, respectiv: aparenţa dreptului, existenţa unor cazuri grabnice, caracterul provizoriu al măsurii şi neprejudecarea fondului.

Au menţionat că, la data de 16.06.2016 au introdus acţiunea în instanţă prin care au solicitat să se constate stingerea tuturor datoriilor izvorâte din contractul de credit nr. 000467, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016.

În temeiul acestei acţiuni s-au adresat pârâtului, solicitând acestuia să dispună, prin încheiere, suspendarea executării, însă acesta a respins, în mod neîntemeiat, cererile reclamanţilor, refuzând în mod abuziv să dispună suspendarea executării silite în dosarul nr. 2403/2015.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 77/2016, art. 701 şi urm., art. 997 şi urm. C.proc.civ.

În dovedirea cererii, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Deşi legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nici nu a fost reprezentat în faţa instanţei.

În cauză a fost încuviinţată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 997 C.proc.civ., instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt (alin. 5).

 Instituţia ordonanţei preşedinţiale, reglementată în art. 997-1002 din noul Cod de procedură civilă, reprezintă un mijloc procedural rapid şi lipsit de formalism pentru luarea unor măsuri provizorii în anumite cazuri ce reclamă urgenţă.

Ca atare, acţiunea având ca obiect luarea unor măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale trebuie să îndeplinească pe lângă cerinţele generale pentru exercitarea oricărei acţiuni - interesul, calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi formularea unei pretenţii -  şi anumite condiţii particulare, precum: aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existenţa unor cazuri grabnice, neprejudecarea fondului.

Cu privire la fondul ordonanţei preşedinţiale, instanţa reţine că aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanţa preşedinţială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt.

În prezenta cauză se solicită pe calea ordonanţei preşedinţiale obligarea  pârâtului ca până la soluţionarea dosarului nr. 26749/299/2016, să suspende executarea contractului de credit nr. VER.01.000467.

Astfel, cu privire la raporturile juridice dintre părţi, se poate constata că acestea vizează exclusiv raporturi de executare silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat între reclamanţi şi V.C., iar dosarul nr. 26749/299/2016 vizează părţile contractului de credit sub aspectul procedurii de dare în plată reglementată de Legea nr. 77/2016.

Astfel, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti este înregistrat dosarul nr. 26749/299/2016 prin care reclamanţii au solicitat instanţei să constate stingerea tuturor datoriilor izvorâte din contractul de credit menţionat, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, petit formulat cu titlu subsidiar şi în prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială.

Analizând situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, instanţa apreciază că reclamanţii nu se pot prevala de aparenţa dreptului, urmând a respinge ca nefondate susţinerile acestuia în sensul că, printr-un examen sumar al cauzei, fără a se proceda la analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, instanţa ar putea dispune obligarea executorului judecătoresc la emiterea unui act de executare.

În primul rând, deoarece cu privire la acest obiect – plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a întocmi un act de executare – legea reglementează o altă procedură (art. 712 alin. 1 teza finală şi art. 720 alin. 7 C.proc.civ.), tocmai în considerarea faptului că soluţia pronunţată (obligarea la emiterea actului de executare) nu are caracter provizoriu, corespunzător unei aparenţe de drept, ci se pronunţă ca urmare a analizei fondului cauzei.

Pe de altă parte, reclamanţii din prezenta cauză nu se bucură de aparenţa de drept câtă vreme nu au formulat contestaţie la executare şi nici nu au depus la dosarul cauzei notificarea formulată conform art. 5 din Legea nr. 77/2016. Notificarea ataşată la dosar (f. 7) nu indică acest temei de drept (ci doar art. 3), nu este însoţită de dovada comunicării către creditoare şi nici nu justifică aparenţa de drept în favoarea reclamanţilor.

Cu privire la petitul subsidiar, instanţa reţine că acesta este identic cu obiectul principal al cererii înregistrate sub nr. 26749/299/2016, care urmează a fi soluţionat pe fond de către instanţa învestită, fiind evident că nu există o aparenţă de drept în favoarea reclamanţilor, aceştia fiind cei care au învestit instanţa cu dosarul nr. 26749/299/2016.

În consecinţă, instanţa reţine că, referitor la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, reclamanţii nu se bucură de aparenţa dreptului în sensul instituit de art. 997 C proc civ.

Astfel, pentru ca reclamanţii să se prevaleze de aparenţa dreptului, este necesar ca în prealabil o instanţă de judecată să analizeze şi să constate în baza temeiurilor de drept mai sus arătate, că sunt întrunite condiţiile procedurii de dare în plată reglementate de Legea nr. 77/2016. Or, o asemenea cercetare a raporturilor juridice dintre părţi reprezintă chiar fondul litigiului, ce face obiectul dosarului nr. 26749/299/2016 de pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În ceea ce priveşte caracterul provizoriu al măsurilor ce se pot dispune în procedura ordonanţei preşedinţiale, acesta se referă pe de o parte la conţinutul reversibil al măsurilor, în condiţiile în care pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt. Pe de altă parte, caracterul provizoriu se referă la durata limitată temporar a acestor măsuri.

Având în vedere şi considerentele mai sus arătate cu privire la neîndeplinirea condiţiei aparenţei dreptului în favoarea reclamanţilor, instanţa constată că nici condiţia caracterului provizoriu al măsurii nu este îndeplinită, întrucât o asemenea intervenţie în modalitatea de derulare a procedurii de executare silită ar denatura întreaga reglementare a întinderii obligaţiilor părţilor.

Vremelnicia măsurilor solicitate nu poate fi raportată doar la litigiul de fond, ci trebuie justificată şi prin raportare la natura şi efectele măsurilor solicitate. Iar solicitarea reclamanţilor, privind suspendarea executării silite până la soluţionarea litigiului de fond având ca obiect constatarea stingerii tuturor datoriilor rezultate din contractul de credit încheiat cu creditoarea nu reprezintă o măsură cu caracter temporar, ci una cu caracter definitiv raportat la dreptul pretins. Emiterea unui act de executare (obligaţie de a face) are caracter definitiv, iar împrejurarea că ulterior s-ar putea reveni asupra măsurii dispuse (actul de executare rămânând în vigoare, fără a fi posibilă întoarcerea executării obligaţiei de a face) nu este de natură să contureze caracterul vremelnic al măsurii, ci dimpotrivă.

Caracterul urgent al măsurii trebuie stabilit prin raportare la scopul luării acesteia, şi anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

O obligaţie de a face nu poate fi dispusă prin ordonanţă preşedinţială decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai în felul acesta se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate.

Legat de caracterul abuziv al conduitei pârâtului sub aspectul neîndeplinirii unei obligaţii de a face, instanţa reţine că o atare susţinere nu a fost dovedită, iar modalitatea de sancţionare a unui astfel de comportament în exercitarea atribuţiilor executorului judecătoresc poate fi stabilită pe calea procedurii speciale a plângerii împotriva refuzului executorului judecătoresc, soluţia dispusă având caracter permanent, nu vremelnic.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că reclamanţii nu au probat caracterul abuziv, în sensul art. 997 C proc civ, al derulării executării silite în condiţiile legii.

Nici susţinerea legată de producerea unei pagube care nu ar putea fi reparată nu poate fi primită, câtă vreme procedura de executare silită se desfăşoară prin poprire, deci prin indisponibilizarea unor sume de bani care, în mod evident, pot fi recuperate, legea reglementând în mod expres instituţia întoarcerii executării silite.

De altfel, reclamanţii se mărginesc să invoce încălcarea gravă a drepturilor, fără să aducă nicio argumentare privind necesitatea unor măsuri imediate. Desigur că orice încălcare a unui drept reclamă o intervenţie cât mai rapidă pentru restabilirea ordinii juridice, dar art. 997 C.proc.civ. prevede, pentru materia ordonanţei preşedinţiale, o urgenţă deosebită, specială, care trebuie să depăşească simpla idee de încălcare a unui drept. În baza acestor considerente, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii prevăzute de art. 997 C.pr.civ., instanţa a respins cererea de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare