Acţiune în constatare reziliere contract, clauze abuzive – inadmisibilitatea capătului de cerere având ca obiect stornarea unei facturi fiscale; caracterul abuziv al clauzei referitoare la taxa de reziliere

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.12.2016 sub nr. 121905/299/2016, reclamanta A.F. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta V.R. SA, să constate că rezilierea contractului de furnizare de servicii de telecomunicaţii nr.12670996/09.04.2013 a intervenit din culpa exclusivă a pârâtei, să constate nulitatea absolută a articolelor 2 din Actul adiţional nr.12670996/09.04.2013 şi art.1 din Observaţii pentru serviciile de .... al Anexei 1, să dispună stornarea facturii seria VDF nr.186316330/06.11.2014 şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat instanţei că la din anul 2008 a avut relaţii contractuale cu pârâta prin folosirea mai multor numere de telefon. La data de 09.04.2013 s-a modificat contractul existent prin achiziţionarea a 3 numere de telefon şi noi servicii respectiv un pachet .... care conţinea şi un număr de telefonie fixă, internet fix şi unul de fax2E-mail, valoarea acestor servicii fiind de 29 euro/lună.

A arătat reclamanta că serviciul fax2E-mail nu a funcţionat niciodată motiv pentru care a făcut mai multe sesizări telefonice iar la data de 20.11.2013 din call-center i s-a comunicat că defecţiunea a fost remediată. A mai precizat reclamanta că ultima sesizarea a făcut-o la data de 27.09.2014 când reprezentanţii pârâtei i-au spus încă o dată că au remediat problema deşi la data de 29.09.2014 partenerul din Grecia al reclamantei nu a putut trimite un fax cu useri şi parole, iar pentru verificare a solicitat unei firme partenere din România să trimită un fax, lucru care nu s-a realizat deşi au fost 3 încercări. A arătat reclamanta că acest serviciu nu a funcţionat niciodată deşi l-a plătit 18 luni din cele 24 contractuale.

Reclamanta a învederat instanţei că activitatea acesteia constă în închirierea de autovehicule, activitate care se desfăşoară doar pe bază de comenzi telefonice, fax şi e-mail astfel că disfuncţionalitatea acestor servicii va determina un client să apeleze la o firmă concurentă. Reclamanta a precizat că la data de 15.10.2014 a luat decizia de a rezilia contractul şi de a porta numerele de telefon în altă reţea.

A mai arătat reclamanta că aceasta este o societate mică care nu a avut posibilitatea de a negocia clauzele contractuale similiare tuturor celor 3 mari furnizori de telecomunicaţii mobile iar cuantumul taxei de reziliere este nejustificat de mare faţă de prejudiciul efectiv produs pârâtei ca urmare a denunţării contractului cu 6 luni înainte de împlinirea termenului contractual, respectiv 29 euro * 6 luni (174 euro).

Reclamanta a precizat că efect al admiterii oricăruia dintre primele două capete de cerere se impune stornarea facturii seria VDF nr.186316330/06.11.2014 a cărei valoare reprezintă tocmai această taxă de reziliere.

În drept reclamanta a invocat art.1549 C.civ. şi art.13 din Legea 72/2013.

În dovedirea cererii aceasta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 61 lei conform art.3 alin.1 din OUG 80/2013.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare şi nici nu a formulat apărări în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt,

Prin actul adiţional nr.12670996/09.04.2013 (filele 17-25) părţile au convenit modificarea relaţiilor contractuale prin oferirea de către pârâtă a unor noi servicii pe o durată de 24 luni.

Potrivit art.1 din Observaţii pentru serviciile de .... în cazul în care clientul solicita încetarea contractului de voce mobilă anterior duratei minime contractuale, V. ar fi perceput o taxă de 150 euro/sim în cazul în care clientul nu ar fi achiziţionat un smartphone subvenţionat şi 250 euro/sim în caz contrar.

Art.2 din actul adiţional conţine o clauză similară.

Potrivit corespondenţei electronice şi rapoartelor de confirmare (filele 26-31) în perioada 25.09.2014-26.09.2014 serviciul de fax2E-mail nu a funcţionat.

În aplicarea dispoziţiilor art.295 C.proc.civ., faţă de neîndeplinirea obligaţiei pârâtei de a prezenta toate sesizările reclamantei, instanţa va reţine că serviciul fax2E-mail nu a funcţionat încă de la data de 20.11.2013, data menţionată de reclamantă.

La data de 06.11.2014 pârâta a emis factura nr.VDF186316330 în valoare de 3940,38 lei (fila 32).

La data de 20.11.2014 pârâta a respins contestaţia reclamantei şi i-a comunicat că are obligaţia de a achita taxa de reziliere în cuantum de 3940,38 lei (fila 34).

În drept,

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, astfel instanţa va analiza excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la stornarea facturii seria VDF nr.186316330/06.11.2014.

Sub aspectul procedural, instanţa constată că inadmisibilităţile sunt exemple de excepţii procesuale care au ca efect particular, spre deosebire de toate excepţiile peremptorii care tind spre a împiedica judecata în fond, respingerea cererii ca inadmisibilă. Respingerea cererii ca inadmisibilă constituie efectul constatării că reclamanta nu are o cale legală deschisă către atingerea unui anumit efect de drept substanţial.

În cauză, reclamanta solicită stornarea unei facturi fiscale. Conform art.6 din Legea 82/1991 Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Instanţa reţine că factura fiscală nu este un act juridic iar stornarea este o operaţiune pur contabilă care nu se confundă cu anularea unui act juridic pentru motive de nulitate ori, în general, constatarea de cauze de ineficacitate ale actelor juridice.

Solicitarea reclamantei ca pârâta să efectueze un act în contabilitatea acesteia, sub aspect procedural, trece dincolo de noţiunea de interes ca şi condiţie de exercitare a acţiunii civile şi, în concret, nu există deschisă o cale legală pentru obţinerea unui astfel de efect, de altfel acest capăt de cerere este complet nemotivat în drept.

Pentru considerentele anterior expuse instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Instanţa reţine că rezilierea este sancţiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a unei obligaţii izvorâte dintr-un contract sinalagmatic cu executare succesivă, constând în desfacerea contractului respectiv.

Conform art.1549 alin.1 C.civ. Dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin. Iar conform art.1550 alin.1 C.civ. Rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită.

Pentru a dispune rezilierea contractului actul adiţional nr.12670996/09.04.2013 cu condiţiile particulare şi generale ale acestuia instanţa trebuie să constate îndeplinite următoarele condiţii:

Să existe o neexecutare, chiar şi parţială dar suficient de importantă a obligaţiei asumate de cealalaltă parte a contractului, cu particularitatea prevăzută de art.1551 alin.1 C.civ. potrivit căruia În cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un caracter repetat.

Instanţa constată această condiţie ca fiind îndeplinită întrucât din înscrisurile administrate şi din neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a înfăţişa toate sesizările reclamantei, a rezultat faptul că unul din serviciile contractate, respectiv fax2E-mail nu a funcţionat niciodată, ceea ce constituie o neexecutare suficient de importantă care să atragă rezilierea contractului, reclamanta făcând dovada prin email-urile depuse că acest aspect a constituit o disfuncţionalitate a funcţionării sale. Instanţa califică aceeaşi împrejurare ca reprezentând şi o neexecutare cu caracter repetat, de altfel aceasta având chiar caracter de continuitate.

Instanţa mai constată şi că neexecutarea este imputabilă pârâtei care nu a prezentat niciun motiv pentru care nu a putut furniza serviciul de fax2E-mail.

O altă condiţie este aceea ca debitorul să fi fost pus în întârziere, condiţie îndeplinită atât prin notificarea nr.356/14.11.2014 dar şi în raport de prevederile art.1523 alin.2 lit.c C.civ. potrivit căruia debitorul este de drept în întârziere când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat.

Pentru toate considerentele anterior expuse instanţa va admite acest capăt de cerere şi va dispune rezilierea contractului nr.12670996/09.04.2013 din culpa exclusivă a pârâtei.

Analizând art.1 şi 2 din actul adiţional referitoare la plata unor taxe de reziliere de 150 euro, respectiv 250 euro/sim instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.12 din Legea 72/2013 Practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă.

Potrivit art.13 din Legea 72/2013 În determinarea caracterului abuziv al unei clauze sau practici, instanţa ţine cont de toate circumstanţele cauzei, în special de: a) abaterile grave de la practicile statornicite între părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri; b) nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligenţă în executarea obligaţiilor;c) natura bunurilor sau serviciilor; d) neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii, potrivit prezentei legi;  e) poziţia dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie.

Aplicând prevederile menţionate la prezenta cauză instanţa constată că reclamanta este o întreprindere ce încadrează celor mici şi mijlocii iar pârâta unul din cei mai importanţi furnizori de telecomunicaţii din România şi din lume.

Clauza contractuală referitoare la plata unei taxe de reziliere de 150 euro, respectiv 250 euro/sim stabileşte în mod vădit inechitabil şi prin impunerea unei poziţii dominante o obligaţie în sarcina reclamantei ce nu are echivalent pentru pârâtă şi mai mult excede cu mult eventualul prejudiciu pe care l-ar putea suferi pârâta, instanţa însuşindu-şi argumentul reclamantei referitor la perceperea acestei taxe şi în situaţia în care un client ar solicita încetarea contractului cu câteva zile anterior împlinirii duratei contractuale. Astfel instanţa constată că suma prevăzută în factură reprezintă contravaloarea a 889,47 euro ( în raport de cursul euro din data de 06.11.2014) adică contravaloarea abonamentului pe o durată de 30 de luni ( în raport de contravaloarea abonamentului de 29 euro) ori de aici rezultă caracaterul vădit inechitabil şi disproporţionat al taxei de reziliere întrucât pentru nerespectarea termenului contractual, respectiv 6 luni până la data de 09.04.2015 pârâta nu poate pretinde o sumă de 5 ori mai mare ca având un caracter echitabil de despăgubire.

Instanţa mai constată şi că pârâta nu a dat dovada de bună-credinţă în executarea obligaţiilor, respectiv nu a oferit scuzele şi despăgubirea adecvată pentru nefurnizarea unui serviciu plătit de reclamantă ci a înţeles să îşi ameninţe clientul şi să atragă atenţia asupra consecinţelor încetării contractului înainte de împlinirea termenului contractual (filele 34-35).

Pentru considerentele anterior expuse instanţa va admite şi acest capăt de cerere şi va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.1 şi 2 din actul adiţional nr. 12670996/09.04.2013.

În temeiul art.453 alin.1 C.proc.civ. instanţa, având în vedere că pârâta a pierdut procesul, o va obliga la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând consecinţa admiterii în parte a 2 capete de cerere din cele 3 formulate de reclamantă, respectiv parte din taxa judiciară de timbru de 61 lei (fila 49) şi parte din onorariul de avocat de 1320 lei (fila 69).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta A.F. SRL, cu sediul ales în …. în contradictoriu cu pârâta V.R. SA, cu sediul în ….

Dispune rezilierea contractului nr.12670996/09.04.2013 din culpa exclusivă a pârâtei.

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.2 din actul adiţional nr. 12670996/09.04.2013.

Respinge capătul de cerere privitor la stornarea facturii seria VDF nr.186316330/06.11.2014 ca inadmisibil.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.06.2016.

Domenii speta

Spete similare