Obligaţie de a face

Decizie 2110/2012 din 04.09.2012


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2110/2012

Şedinţa publică de la 04 Septembrie 2012

Obiectul cauzei:obligaţie de a face

INSTANŢA

Asupra recursului civil de faţă , deliberând constată următoarele :

Prin cererea introdusă la această instanţă şi înregistrată sub nr. 3899/205/2011 din 18 august 2011, reclamanta S.C. D. SA Bucureşti  a chemat în judecată pe pârâta  S.C. N.V. 2001 SRL, Câmpulung, judeţul Argeş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa pârâta să fie obligată la restituirea bunului mobil constând în echipament alcătuit din: dispenser canova seria 88831, calculator, monitor LCD, tastatură şi mouse, obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de daune interese şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 22 octombrie 2007, a încheiat cu pârâta un contract de comodat prin care i-a transmis pârâtei folosinţa gratuită a echipamentului menţionat, pârâta obligându-se  la realizarea unui obiectiv trimestrial constând în achiziţii de  pigmenţi şi baze de colorare.

Pârâta nu şi-a  executat obligaţia contractuală asumată, astfel că la data de 04 mai 2011, reclamanta i-a notificat pârâtei denunţarea unilaterală a contractului, situaţie în care pârâta avea sarcina de a preda echipamentul în termen de 5 zile, lucru care nu s-a întâmplat.

La data de 21.06.2011, reprezentanţii reclamantei s-au prezentat la sediul pârâtei pentru verificarea, dezinstalarea şi ridicarea echipamentului, însă pârâta a refuzat predarea componentelor acestui echipament.

Solicită aşadar reclamanta, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În susţinerea cererii sale, reclamanta a depus la dosar, în copie: contractul de comodat încheiat cu pârâta, procesul verbal de primire-predare a echipamentului, notificarea adresată pârâtei, factura fiscală nr. 2564483 din 17 mai 2007 şi procesul-verbal întocmit la sediul pârâtei în data de 21 iunie 201 (f. 5-16 dosar).

La termenul din 10 octombrie 2011, astfel cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată, reclamanta, prin reprezentantul său, a solicitat să se ia act  că înţelege să renunţe la cel de-al doilea capăt din acţiunea introductivă, respectiv cel privind acordarea daunelor interese.

Pârâta, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă.

La data de 31 octombrie 2011, R.D.  , în calitate de administrator judiciar al pârâtei, numită prin încheierea din 24 august 2011 a Tribunalului  Comercial Argeş a solicitat suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea  85/2006.

Prin  sentinţa civilă nr. 1885/21.11.2011 pronunţată de Judecătoria Câmpulung s-a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâta S.C. N.V. 2001 SRL, Câmpulung, judeţul Argeş, prin administrator judiciar.

 S-a admis  în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. D. SA Bucureşti,  împotriva pârâtei S.C. N.V. 2001 SRL, Câmpulung.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei echipamentul alcătuit din dispenser canova seria 88831, calculator, monitor LCD, tastatură şi mouse.

 S-a luat  act că reclamanta a renunţat la cererea privind daunele interese.

 A fost obligată  pârâta la 19 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că  părţile din prezenta cauză au încheiat  la data de data de 22 octombrie 2007 un contract de comodat prin care, reclamanta a transmis pârâtei folosinţa echipamentului sus menţionat, iar pârâta s-a obligat, aşa cum rezultă din clauza inserată la art. III.2, la realizarea unui obiectiv trimestrial de achiziţii pigmenţi şi baze de colorare dufa D. a cărui valoare era reprezentată de, conform Anexei I  la contract, valoarea cumulată a facturilor nete  emise de către S.C. D. Com SRL.

Potrivit aceleiaşi clauze, verificarea obiectivului de achiziţii pigmenţi urma să se facă de către reclamantă la sfârşitul fiecărui trimestru contractual, în caz de nerealizarea obiectivului, pârâta obligându-se  la plata unei chirii trimestriale pentru echipament.

Chiar şi  în acest  caz, părţile au convenit ca în situaţia în care  timp de doi ani nu se realizează obiectivul de achiziţii, comodantul  îşi păstrează dreptul de a-şi retrage echipamentul.

A susţinut  reclamanta, şi nu s-a făcut nici o  dovadă contrară,  că pârâta nu şi-a executat obligaţiile asumate prin contract, astfel că, la data de 4 mai 2011  (fila 12 dosar), a fost notificată de către reclamantă să permită reprezentanţilor tehnici ai D.  să verifice, să dezinstaleze şi să ridice  echipamentul, obiect al contractului menţionat.

Pârâta nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea potrivit clauzelor contractuale şi notificării ce-i fusese adresată de către reclamantă, astfel că la 21 iunie 2011, reprezentanţii reclamantei  s-au deplasat din nou la sediul pârâtei pentru ridicarea echipamentului  însă, pârâta nu a permis acest lucru.

În raport de cele sus arătate, instanţa a reţinut  echipamentul având componentele: dispenser canova seria 88831, calculator, monitor LCD, tastatură şi mouse este proprietatea reclamantei şi că, pârâta are obligaţia de a-l preda, obligaţie ce derivă din neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul 108 din 22 octombrie 2007 încheiat cu reclamanta.

Instanţa a respins cererea de suspendare a cauzei formulate de pârâtă, nefiind incidente dispoziţiile art. 243 pct. 51 Cod procedură civilă, care face referire la situaţia deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi falimentului asupra reclamantului şi, nici prevederile art. 362 din Legea 85/2006 potrivit cărora, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, având în vedere sub acest ultim aspect, că echipamentul în discuţie este proprietatea reclamantei.

Împotriva acestei  sentinţe  în termen legal a declarat recurs pârâta criticând-o  pentru nelegalitate pentru motivele arătate în declaraţia de recurs .

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul cu prioritate  potrivit art. 137 C.pr.civ. prin prisma excepţiei de nulitate a recursului tribunalul va constata că aceasta este întemeiată.

Astfel, tribunalul constatând că cererea de recurs  nu a fost semnată de recurentă în conformitate cu disp.art. 133 C.pr.civ. a emis o adresă  acesteia prin care i-a pus în vedere să se prezinte la instanţă pentru complinirea semnăturii .

Deşi de la data emiterii adresei ,respectiv 05.06.2012 s-au mai acordat încă  trei termene de judecată, ultimul  după vacanţa judecătorească  recurenta nu s-a prezentat la instanţă pentru complinirea lipsei semnăturii şi nici nu a comunicat instanţei un nou exemplar al cererii de recurs care să poarte semnătura sa.

În raport de această împrejurare  şi ţinând  seama de faptul că intimata – reclamantă prin cererea  depusă la dosar la data de 04.09.2012 a solicitat judecata cauzei în lipsă ,tribunalul în  temeiul art. 133 alin 2 C.pr.civ. va anula recursul , ca nesemnat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâta SC N.V. 2001 SRL prin administrator judiciar R.D.  , împotriva sentinţei civile nr.1885/2011 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 3899/205/2011, intimată fiind reclamanta SC D. SA reprezentată prin director general B.N. ,.

Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.09.2012, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.