Clauze Abuzive

Principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionare ale unor instituţii juridice.

Întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepţiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudenţială, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecţie a consumatorilor în cazul creditelor în valută.

Prin sentinţa civilă 3046/26.04.2016 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a respins excepţia lipsei de interes ca nefondată.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii HM şi HI, în contradictoriu cu pârâta RB SA,.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare, prevăzut de art. 2.3 si 3.12 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. xxx/xxx.2008 , cu consecinţa anulării şi înlăturării acesteia din contract.

A fost obligată pârâta sa restituie reclamanţilor sumele achitate cu acest titlu, de la data încheierii contractului şi până la data prezentei hotărâri.

S-a constată caracterul abuziv al clauzei privind dobândă majorată, prevăzut de art clauza 3.11 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. xxx/xxx.2008, cu consecinţa anulării şi înlăturării acestei din contract.

A fost obligata pârâta sa restituie reclamanţilor sumele achitate cu acest titlu, dobândă majorată, 23,16 lei, pentru perioada 11.07.2008-15.01.2010.

A fost obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 72,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-au respinge restul pretenţiilor ca nefondate.

S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta RB SA în contradictoriu cu reclamanţii HM şi HI  ca rămasă fără obiect.

S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 13.03.2014, reclamanţii au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în contradictoriu cu pârâta SC RB SA , prin care sa se constate:

 caracterul abuziv al clauzelor:

2.3 (comision de procesare),

3.11 (dobândă majorată),

3.12 (comision de procesare 2,2% din valoarea creditului ),

3.14 (comision de administrare de 0,15% aplicat la soldul creditului si care se încasează lunar)

Să se dispună nulitatea acestora

Rambursarea către reclamanţi a sumelor achitate cu acest titlu şi nedatorate in temeiul clauzelor nule.

Işi completează reclamanţii acţiunea la data de 05.08.2014 şi solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar si eliminarea acesteia

Stabilizarea (îngheţarea) cursului  de schimb CHF LEU la momentul  semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada  derulării contractului de credit

Denominarea în moneda naţională a plăţilor în virtutea principiului din regulamentul valutar  conform căruia preţul mărfurilor/serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.

În motivarea de fapt a cererii arată, în esenţă, reclamanţii ca au încheiat cu pârâta contractul de credit RFI52845395454/11.07.2008, prin care părţile au convenit la acordarea unui credit in cuantum de 56 580,99 CHF, cu o dobândă fixă , iniţial de 5.5% pe an, iar după primele 12 luni, dobânda urmând sa fie  variabilă şi negociată, lucru care nu s-a întâmplat, iar in privinţa costurilor creditului, respectiv comision de administrare, comision de procesare si dobândă majorată, în afara de dobânda iniţială, echivalentul unui comision de risc, nu se prevede modalitatea de calcul si cât reprezintă rata.

Reclamanţii sunt consumatori în sensul legislaţiei protecţiei consumatorilor întrucât ăn contractele de credit încheiate cu pârâta acţionează în scopuri personale, exterioare oricărei activităţi  comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale.

Parata este un comerciant în sensul aceleiaşi legislaţii a protecţiei consumatorului,  întrucât este o persoana juridica autorizată care, în temeiul unui contract ce intra sub incidenta legilor protecţiei consumatorilor acţionează în cadrul activităţii  sale comerciale.

Calificarea raportului juridic ca fiind unul care intra sub incidenta legislaţiei privind protecţia consumatorilor atrage în sarcina comerciantului, atât în faza precontractuală cât şi în cea a executării contractului încheiat cu consumatorul, o serie de obligaţii  printre care un loc aparte îl ocupă obligaţia de a se abţine de la a insera  în contractele cu consumatorii clauze abuzive.

Apreciază ca fiind abuziva clauza în baza căreia este încasat comisionul de urmărire riscuri sub denumirea de dobândă penalizatoare în speţa de faţă.

Contractul stipulează o dobândă penalizatoare care nu este definită sub nici un aspect, nu se precizează care este scopul, menirea acestei dobânzi.

 Raportat la situaţia de fapt sus menţionată cât şi în accepţiunea art 4 din Legea 193/2000, art 78 din Legea 296/2004 si art 2 pct 16 din Og 21/1992, clauza abuzivă este acea clauza inserată in contract care, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăţi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul  consumatorului  şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

 Confirm prevederilor legale, pentru ca o clauza contractuală să fie considerată abuzivă, este necesar ca aceasta sa nu fi fost negociată direct cu consumatorul, aceasta sa creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor şi să se fi încălcat cerinţele bunei credinţe.

In ceea ce priveşte cererea modificatoare a acţiunii, arată ca la momentul contractării, raportat la  circumstanţele economice de la acel moment,  precum si la  capacitatea  acestora de înţelegere a clauzelor  contractuale si a implicaţiilor acestora, pe termen lung,  contractarea unui credit in CHF se prefigura cea mai avantajoasa alternativa  la un credit în lei sau in euro,  acest aspect constituind motivul  determinant în vederea perfectării contractului.

Cum cursul CHF s-a dublat, consecinţele grave asupra capacităţii de plată a reclamanţilor, s-a născut.

Creşterea accelerata a valorii CHF fata de moneda  naţională cu implicaţii negative directe asupra  costurilor împrumutului  ce se răsfrâng  asupra ratelor precum şi a comisioanelor  de schimb valutar,  au determinat o schimbare a condiţiilor contractuale avute în vedere la data contractării creditului, şi, în consecinţă, incumbă în sarcina reclamanţilor obligaţii vădit disproporţionate  faţă de cele în considerarea cărora şi-au exprimat voinţa de a se obliga juridic.

 Caracterul abuziv al clauzei de risc valutar  rezidă în faptul că obligă consumatorul să se supună unor  condiţii contractuale despre care nu au avut posibilitatea reala de a lua cunoştinţă la data semnării contractului.

Omisiunea băncilor de a  informa consumatorul asupra riscului hiper valorizării a CHF, fenomen previzibil pentru experţii financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o monedă instabilă iar la momentul încheierii contractului acesta era la un curs istoric, creşterea valorii  faţă de moneda naţională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligaţiei  de consiliere, sever sancţionat în dretul european şi naţional întrucât este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor si obligaţiilor asumate.

Apreciază ca in cauză sunt incidente dis part 3 al 1 din Regulamentul 4/2005 privind regimul valutar.

In dovedire s-a folosit de proba cu înscrisuri.

 In drept si-au întemeiat cererea pe disp art  4 din Legea 193/2000, Legea 296/2004.

Legal citata, parata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata.

 A învederat pârâta că acest credit este unul de nevoi personale, cu garanţie imobiliară, acordat la data de 11.07.2008, pentru o perioada de 372 luni, cu scadenţa finala in anul 2039,  in suma totala de 56 580,99 CHF, din care:

 10 486,60 CHF pentru achitarea facilităţii acordate de BCR SA

3616,31 CHF pentru achitarea  facilităţii acordata de CB R SA

 4606,80 CHF  pentru achitarea facilităţii acordate de CB SA,

4869,20 CHF pentru achitarea facilităţii  acordate de BCC

3200,11 CHF pentru achitarea facilităţii acordate de RB,

1217,99 CHF pentru achitarea  comisionului de procesare in baza contractului de credit

25 583,89 CHF ce va fi folosit pentru nevoi personale nenominalizate.

 Creditul a fost garantată cu ipoteca rang I asupra construcţiei şi terenului din comuna xxx, jud xxx, nr cadastral xxx, intabulat xxxx.

 Urmare a cererii împrumutatului,  cu nr xxx/.2009, aprobată de bancă, creditul a fost restructurat, contractul de credit fiind modificat prin actul adiţional din data de zzz/2010 prin care Împrumutatul  renunţă la dreptul de a opta, la fiecare data aniversarea creditului pentru una dintre variantele de dobândă aniversară si convine că datorează băncii , pe întreaga perioada de creditare a dobândă  curenta variabila, ce se acumulează zilnic până la data rambursării integrale a sumelor datorate  în baza contractului  de credit  şi se calculează  prin aplicarea  ratei dobânzii  curente la soldul creditor.

Valoarea ratei dobânzii se diminuează de la 11,85 %( rata dobânzii curente calculate  la ultima data de actualizare) la 4,90%; Banca va percepe acesta dobândă în scopul protejării clientului, până la data de 15.01.2011, când rata dobânzii va fi de 8,13% pana la o data ulterioara ce urmează a fi  adusa la cunoştinţa  împrumutatului, dată de la care  dobânda va fi calculata conform art 2.2 din actul adiţional, comisionul de plata anticipata este de 0%

Conform art 3 din actul adiţional de restructurare, Banca renunţă la încasarea comisionului de administrare  datorat de Împrumutat conform Contractului de Credit.

 Se modifică  scadenţa finală a creditului  acordat în baza Contractului de Credit de la data de 24.07.2030 la data de 15.08.2039.

 Precizează ca ofertele de restructurare sunt soluţii temporare menite sa ajute  clienţii să depăşească perioade de dificultăţi financiare iar principiul de funcţionare al restructurării este acela de a încasa  aceeaşi sumă ca şi în cazul in care creditul nu ar fi beneficiat de restructurări.

 Solicitarea reclamanţilor cu privire la caracterul abuziv al  art 2.3 (comision de procesare), este neîntemeiată.

 Acesta solicitare este în strânsă legătură ( pentru că se referă la acelaşi comision de procesare), cu solicitarea reclamanţilor cu privire la constatarea caracterului abuziv privind art 3.12 (comision de procesare de 2.2% din valoarea creditului ) din contractul  de credit, pe care de asemenea o consideră întemeiată.

 Se poate observa cu uşurinţă că aceste clauze  sunt clare, fără echivoc, uşor de înţeles, nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, conţin informaţii complete, respectând prevederile art 1 (1) din Legea 193/2000.

 Creditul acordat a fost in cuantum de 56 580,99 CHF iar din acesta, suma de 1217,99 CHF a fost utilizata pentru  achitarea comisionului de procesare.

În cazul in care reclamanţii ar fi achitat comisionul din surse proprii, evident acest comision nu ar mai fi fost finanţat, însă finanţarea comisionului a fost opţiunea reclamantei.

 În ceea ce privesc activităţile şi costurile aferente procesului de acordare  a creditului,  acesta este unul complex si presupune  mai multe etape, fiecare etapa  implicând anumite departamente  şi costuri, cum ar fi: etapa informare client, etapa de întocmire a dosarului de credit, etapa de analiza ţi decizie, etapa de semnare a contractelor ţi etapa de acordare a creditului, toate aceste etape presupunând logistică, chirii, întreţinere spaţii, cheltuieli telefonie, utilizare aplicaţii informatice, cheltuieli de resurse umane, etc.

 Clauza nu produce un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului,  reclamanţii cunoscând  ţi fiind de acord cu plata acestui comision.

Ulterior încheierii  contractului de credit,  respectiv apariţia  OUG  50/2010,  prevede expres posibilitatea creditorului de a percepe comisionul de analiza dosar în art 36 ( comision de procesare), fără a impune criterii de cuantum ţi conţinut în ceea ce priveşte acest cost.

Prin urmare, reclamanţii au cunoscut valoarea acestui comision de procesare la data contractării creditului.

Solicitarea reclamanţilor cu privire la caracterul abuziv al  art 3.11 (dobândă majorată), este neîntemeiată.

 Pentru orice fel de contract, fie el împrumut, închiriere,  antrepriza, etc, legea permite părţilor să stabilească penalităţi, daune pentru neexecutare ori executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

 Banca in calitate de împrumutător şi-a îndeplinit  obligaţia şi a pus la dispoziţia reclamanţilor suma de 56 580,99 CHF, iar reclamanţii au obligaţia de a restitui suma împrumutată la termenele stipulate, în caz contrar fiind obligaţi la penalităţi.

 Art 3.11 din contract reglementează situaţia în care împrumutatul nu iţi respectă obligaţia de rambursare la termenele prevăzute în contract, caz în care se percepe o dobândă majorată pentru sumele restante.

 In art 2.11 din actul adiţional încheiat la data de 15.01.2010 la contractul de credit, se precizează sintagma dobândă majorată, iar in art Ii al actului adiţional încheiat ca urmare  a intrării in vigoare a  OUG 50/2010 (acceptat tacit),  se defineşte  şi se explică  dobânda  penalizatoare.

Este perfect legal ca banca să perceapă, pe lângă dobânda curentă, preţul standard al unui împrumut, şi penalităţi pentru sumele datorate şi neplătite, iar clauza  este cât se poate  de clară.

Solicitarea reclamanţilor cu privire la caracterul abuziv al  art 3.14 (comision de administrare de 0,15% aplicat la soldul creditului şi care se încasează lunar  ), este neîntemeiată.

Precizează că acest comision de administrare a fost eliminat prin încheierea actului adiţional din data de 15.01.2010.

 Comisionul de administrare este perceput  pentru acoperirea  costurilor  pe care banca le  realizează  prin activitatea  de monitorizare a creditelor, inclusiv  pentru îndeplinirea obligaţiei legale  de raportare periodică a informaţiilor pozitive/negative  la Centrala Riscurilor Bancare, gestionata de  BNR>

 Administrarea creditului presupune pe lângă monitorizarea  creditului şi alte activităţi  din partea  băncii privind gestionarea  dosarului de credit, calcul dobânzi, procesare tranzacţii, verificarea  periodică a garanţiilor imobiliare, inclusiv masuri care se impun  în caz de neîndeplinire a obligaţiilor  asumate din partea  clientului etc.

 In acest proces sunt implicate multe departamente ale băncii.

In plus acest comision este prevăzut de disp art 36 din OUG 50/2010.

Solicita respingerea cererii privind constatarea nulităţii aţa ziselor clauze abuzive şi obligarea băncii la rambursarea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat in temeiul acestora.

 Clauzele sunt conforme cu legea sau fost asumate de reclamanţi  în deplină cunoştinţă de cauză, nu există nici un motiv pentru care  instanţă să dispună restituirea vreunei sume.

 Nu sunt de acord nici cu plata cheltuielilor de judecata.

Clauzele contractuale privitoare la dobânzi ţi comisioane sunt exceptate  de la controlul caracterului abuziv reglementata de art 1 al 3 si art 4 ak 1 din Legea 193/2000.

 Singura condiţie impusa de lege in acest sens este aceea ca respectivele clauze să fi fost formulate într-un limbaj  uşor inteligibil.

 Potrivit procedurii interne a băncii, procedura intitulată instrucţiuni privind negocierea prevederilor contractelor încheiate in vederea furnizării de servicii  persoanelor fizice, care reglementează  situaţiile  in care anterior încheierii contractelor  clienţii solicită  modificarea clauzelor  contractuale, banca primeşte de la clienţi solicitările  de modificare a documentaţiei contractuale analizează solicitarea si ii comunica clientului decizia.

In consecinţă, banca nu refuză negocierea,  însă trebuie să existe o anumită  solicitare de negociere din partea clientului.

 In drept şi-a întemeiat întâmpinarea pe disp art 4 al 6 din Legea 193/2000, art 4 al 2 din Directiva 93/13/CEE, art 3 lit g si i din Directiva 2008/48/CE.

Art 205 ncpc, art 411 ncpc.

In cauza a fost efectuat raportul de expertiza contabilă ţi s-a administrat proba cu înscrisuri.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constaat următoarele:

 Prin prezenta acţiune reclamanţii urmăresc diminuarea obligaţiilor pecuniare ce decurg din contractul de credit încheiat cu pârâta.

 Faţă de acest demers, excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă apare ca nefondată şi va fi respinsă ca atare, interesul reclamanţilor fiind evident unul patrimonial.

Între părţi s-a încheiat contractul de credit xxx/2008, pentru o perioada de 372 luni, cu scadenţa finală in anul 2039,  în suma totala de 56 580,99 CHF.

Prin acest credit s-au refinanţat 5 credite anterioare şi s-a acordat şi un împrumut, după cum urmează 

10 486,60 CHF pentru achitarea facilităţii acordate de BCR SA

3616,31 CHF pentru achitarea  facilităţii acordata de CB R SA

 4606,80 CHF  pentru achitarea facilităţii acordate de CB SA,

4869,20 CHF pentru achitarea facilităţii  acordate de BCC

3200,11 CHF pentru achitarea facilităţii acordate de RB,

1217,99 CHF pentru achitarea  comisionului de procesare in baza contractului de credit

25 583,89 CHF ce va fi folosit pentru nevoi personale nenominalizate.

 Creditul a fost garantat cu ipoteca rang I asupra construcţiei ţi terenului din comuna xxx, jud xxx, nr cadastral xxx, intabulat xxxx.

Urmare a cererii împrumutatului, cu nr xxx/2009, aprobată de bancă, creditul a fost restructurat, contractul de credit fiind modificat prin actul adiţional din data de 15.01.2010.

Acest act adiţional a intervenit înainte de apariţia OUG 50/2010.

 Clauzele acestui act adiţional nu au fost criticate de către reclamanţi, astfel încât instanţa nu se va pronunţa asupra acestora, deoarece nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

 Pe cale de consecinţă, se vor analiza clauzele indicate de către reclamanţi, ca fiind abuzive în opinia acestora, din contractul iniţial.

Art 2.3 si 3.12 vor fi analizate împreuna, întrucât cel dintâi face trimitere la cel de-al doilea.

Art  2.3 stabileşte că „concomitent cu utilizarea creditului, Banca este Mandatata să încaseze , prin reţinere automată, suma reprezentând comisionul de procesare datorat de Împrumutat”, în timp ce art 3.12 arata ca „Pentru procesarea cererii  de credit, Împrumutatul datorează Băncii un comision de procesare de 2/2%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea  creditului menţionată la art 1.1 lit a. comisionul se va plăti integral ,la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând banca sa retina automat contravaloarea comisionului de procesare.”

 Acest tip de comision este prevăzut de disp art 36 din OUG 50/2010.

 Înainte de apariţia acestui act normativ, nu era interzis de nici un text de lege.

Art. 6 alin. (4) din Lege transpune art.4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE şi are următorul conţinut: "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil".

Acest text de lege este transpus în legislaţia naţională prin art. 4 alin. 2 Legea nr.193/2000 conform căruia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil".

Clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit formează preţul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naţionale şi comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, în raport cu serviciul furnizat, cu condiţia ca aceste clauze să fie clar şi inteligibil exprimate. 

Astfel, potrivit definiţiilor cuprinse la art.3 lit. g şi i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE: „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul  în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale...".

Instanţa apreciază că textele de lege indicate limitează intervenţia instanţei în definirea noţiunilor de obiect al contractului, de preţ al contractului şi de plată, însă nu interzice instanţei să evalueze modul cum se calculează o parte din preţul contractului şi exprimarea în mod clar şi inteligibil.

Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. RFI52845395454/11.07.2008 încheiat între părţi are caracterul unui contract standard reformulat, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune. Cu privire la negocierea clauzei inserată în art. 2.3 si 3.12  din contract instanţa apreciază că aceasta au fost  prestabilită de bancă şi că pârâta nu a făcut dovada negocierii acestei clauze, reclamantul, în calitate de consumator neputând influenţa nivelul procentului comisionului de acordare credit

Prin neindicarea  cheltuielilor ce ar putea fi cuprinse în comisionul de acordare, lăsând la libera apreciere a băncii de a încadra în acest comision orice fel de cheltuieli care după aprecierea sa ar fi fost necesare pentru acordarea creditului, fără a acorda posibilitatea împrumutatului de a cunoaşte în mod transparent  pentru ce servicii a achitat acest comision, s-a creat un dezechilibru între dreptului şi obligaţiile părţilor.

Modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă cheltuielile impuse au fost în mod efectiv efectuate.

Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, instanța, va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de acordare, prevăzut de art. 2.3 si 3.12  din contract, cu consecinţa anulării şi înlăturării acestei din contract.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea sumelor reținute în baza clauzelor constatate a fi abuzive, instanţa reţine că principiul restabilirii situaţiei anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulităţii actului juridic civil şi presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Pe cale de consecinţă, va fi obligata pârâta sa restituie reclamanţilor sumele achitate cu acest titlu, de la data încheierii contractului şi până la data prezentei hotărâri.

 Cu privire la clauza 3.11 din contract, instanţa constată că acesta stipulează după cum urmează

Pentru sumele datorate ţi neplătite la scadenţă, denumite generic sume restante, împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic pana in ziua in care se acoperă suma restantă (exclusiv aceasta zi), prin aplicarea Ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante.

Rata dobânzii majorate conform deciziei interne a Băncii fără a putea depăşi valoarea rezultată din cumularea Ratei anuale a dobânzii (fixe sau, după caz, variabile).

Nu se precizează care este Decizia internă a Băncii, ce prevede acesta, nu este indicat procentul de dobândă penalizatoare.

Prin neindicarea  procentului, a formulei de calcul, lăsând la libera apreciere a băncii stabilirea cuantumului dobânzii penalizatoare, fără a acorda posibilitatea împrumutatului de a cunoaşte în mod transparent  care sunt sumele ce i se percep pentru întârzierile la plată înregistrate, s-a creat un dezechilibru între dreptului şi obligaţiile părţilor.

Instanţa constată din raportul de expertiză ca reclamanţii au achitat pentru perioada 11.07.2008-15.01.2010 o dobândă penalizatoare in sumă de 23,16 lei.

Motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzei privind dobânda penalizatoare din contractul iniţial, prevăzută de art. 3.11 din contract, cu consecinţa anulării şi înlăturării acesteia din contract.

În aplicarea aceluiaşi principiu,  al restabilirii situaţiei anterioare, va fi obligata pârâta sa restituie reclamanţilor sumele achitate cu acest titlu, respectiv 23,16 lei, pentru perioada 11.07.2008-15.01.2010.

Instanţa constată că pentru perioada ulterioară, 15.01.2010 pană la data efectuării raportului de expertiză contabilă, 28.09.2015, reclamanţii au achitat suma de 10 336,27 lei cu acest titlu.

Însă, cum clauza 2.11 din actul adiţional la contractul de credit încheiat la data de 15.01.2010, nu a fost criticată ca fiind abuzivă, instanţa nu se va putea pronunţa asupra acesteia şi implicit nu va putea dispune în consecinţă asupra sumelor, întrucât nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Cu privire la comisionul de administrare reglementat de disp art 3.14 care prevede ca pentru monitorizarea  de către Bancă a utilizării /rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de acesta in baza contractului de credit, Împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,15% , ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenţei fiecărei rate lunare .

Începând cu al doilea an de creditare, în funcţie de politica de credite a Băncii,  de evoluţia pieţei de credit sau de serviciul datoriei Împrumutatului, Banca poate renunţa la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunţare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris Împrumutatului până la data scadenţei primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renunţării la încasarea comisionului de administrare.

Comisionul de administrare  este parte din totalul costului creditului,  alături de dobândă şi celelalte comisioane și se exprimă procentual în raport de soldul rămas de achitat.

Comisionul de administrare este determinat matematic in expresie procentuală, astfel încât oricine stăpânește principiile de bază ale aritmeticii  poate stabili  cuantumul acestor comisioane pentru un interval de un an sau pentru întreaga perioadă contractuală.

Nu există nicio dispoziţie legală care să oblige banca să detalieze în raporturile cu clienţii săi motivele pentru care percepe comisionul de administrare, mai ales că aceste servicii de administrare  a creditului includ o gamă largă de prestaţii ce pot chiar să difere de la un debitor la altul, iar detalierea lor nu afectează întinderea obligaţiei de plată a împrumutatului şi nu contribuie la generarea ori amplificarea dezechilibrului dintre drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul de credit. Dezechilibrul trebuie să fie mai mult decât unul juridic, iar, în cauză, instanţa consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situaţie. Astfel, perceperea unui comision de administrare este permisă, în prezent, expres de art 36 al 1 din OUG 50/2010 şi nu era interzis nici in momentul încheierii contractului.

Pentru aceste motive, această cerere va fi respinsă ca nefondată.

Referitor la  solicitarea reclamantului de constatare a caracterului abuziv a clauzei de risc valutar, precum şi stabilizarea cursului franc – leu şi denominarea în moneda naţională a plăţilor, instanţa retine următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În sensul art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Aşadar, pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiţii: clauza să nu fi fost negociată direct şi să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Conform art. 10 lit. b din O.G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a preţurilor şi tarifelor şi, după caz, a condiţiilor de garanţie.

De asemenea, conform art. 1 alin. 1 şi 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).

Prin Norma BNR nr. 17/2003 art. 3 alin. 1 lit. l şi j s-a definit riscul valutar respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale cursului valutar.

Astfel, riscul valutar exprima o probabilitate de a înregistra pierderi din contractele  de credit  din cauza modificării cursului de schimb al valutei în perioada dintre încheierea contractului şi scadenţa acestuia. Cei care sunt supuși riscului valutar sunt  clienţii, atunci când  în momentul încasării creditului, valuta de contract se depreciază faţă de momentul încheierii contractului comercial, dar şi banca în eventualitatea în care valuta de contract se apreciază în perioada dintre încheierea contractului şi scadenţa acestuia.

Potrivit art. 8.1 din contract împrumutatul urma să ramburseze împrumutul şi dobânda aferentă în rate lunare egale, iar conform Graficului de rambursare, parte integrantă a contractului, în valuta în care a fost acordat împrumutul, până  la rambursarea  integrală a sumelor datorate.

Din graficul de rambursare depus la dosar reiese că în data de 24 a fiecărei luni, timp de 31 ani, 2008-2039, reclamanţii au obligaţia restituirii ratei lunare constând în debit credit şi dobândă în moneda elveţiană.

Instanţa constatată că reclamanţii nu au indicat expres care este clauza de risc valutar din cuprinsul contractului, iar instanța, la rândul său, nu a reușit să o identifice tocmai pentru că nu există stipulată o astfel de clauză în contractul părților, însă văzând 4 din contract din contract şi graficul de rambursare instanţa consideră că întrucât s-a stabilit că reclamantul urma să achite fiecare rată lunară în moneda în care a fost acordat creditul, deci la cursul de schimb Leu-CHF, echivalează cu suportarea de către reclamant al riscului de hipervalorizare a monedei CHF.

Instanţa, în analiza caracterului abuziv al clauzei inserată în art. 4 contract, are în vedere că sub aspectul puterii de negociere a clauzelor contractului, efectele nedorite ale riscului valutar pot fi contractate  de clienţii băncii sau, cel puțin, atenuate prin aplicarea unor măsuri contractuale precum alegerea valutei de contract.

O alta metoda prin care se pot evita astfel de efecte este reprezentată de reeşalonarea plăţilor ratelor de credit,

Totodată, întrucât reclamanţii s-a împrumutat pentru o perioadă  de 31 de ani într-o monedă străină, diferită de cea în care obţineau veniturile din salariu, reprezintă după aprecierea instanţei asumarea de către acesta implicit şi a riscul fluctuaţiilor monedei, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului. 

Nu se va ignora împrejurarea potrivit căreia reclamanţii au contractat o refinanţare a unor credite mai vechi, contractate tot în monedă străină, la care s-a adăugat o nouă sumă împrumutată.

Instanţa apreciază că prevederi clauzelor art. 4 contract prin care s-a instituit obligaţia împrumutatului de a rambursa ratele de credit în CHF nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, nefiind stipulate exclusiv în favoarea instituţiei de credit. Astfel, în baza aceloraşi clauze, în cazul variaţiilor cursului de schimb sub valoarea de la data încheierii contractului, diferenţa în minus este suportată de împrumutător, împrumutatul urmând a suporta riscul creşterii cursului valutar CHF raportat la Leu, nefiind astfel întrunită cerinţa dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Pentru acelaşi considerent instanţa nu  reţine ca fiind îndeplinită nici cerinţa relei-credinţe a instituţiei financiare, nerezultând că aceasta le-a impus reclamanţilor produsul financiar astfel contractat, respectiv în CHF.

Referitor la obligaţia redactării clară şi fără echivoc a clauzelor astfel încât să nu  fie necesare cunoştinţe de specialitate pentru înţelegerea lor, reclamanţii au menţionat că raportat a cunoștințele sale financiare de la momentul încheierii contractului a apreciat creditul contractat ca fiind unul avantajos.

Din redactarea clauzei art. 4 din contract din care se deduce riscul valutar, a cărui caracter abuziv reclamantul  îl invocă, rezultă că  banca pârâtă a explicat, la încheierea contractului,  ca rambursarea creditului se face în franci elveţieni, având în vedere că reclamanţilor li s-a acordat un credit în sumă de 56 580,99 CHF. Astfel, în speţă nu se poate susţine că reclamanţii nu au putut să înţeleagă că rambursarea creditului se face în franci elveţieni.

Instanţa apreciază că reclamanţii au avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului de condiţiile contractuale cărora se supun din punct de vedere al monedei, fiind de notorietate că contractarea unui credit în CHF la nivelul anilor 2007 – 2008 se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă față de credit în lei sau în euro, acest aspect constituind motivul determinant în vederea perfectării contractului.

Susţinerile reclamanţilor în sensul că instituţia financiară nu a procedat la o informare corespunzătoare cu privire la riscul valutar nu pot fi primite de instanţă, întrucât din calitatea de profesionist a împrumutătorului în domeniul financiar bancar nu se poate trage prezumţia cunoaşterii ori prevederii a evoluţiei cursului de schimb al CHF.

De altfel, astfel cum a statuat şi C.J.U.E. în jurisprudența sa în analiza posibilităţii de înţelege a consumatorului trebuie avut în vedere consumatorul mediu, respectiv consumatorul normal informat și suficient de atent și avizat, capabil astfel să evalueze consecințele economice și respectiv, prețul total al contractului.

Este adevărat că operatorul economic - banca, care are o poziţie dominantă în raport cu consumatorul, are obligaţia informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit, dar implicaţiile îndatorării și riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar sunt aspecte care se apreciază în concret, de către fiecare împrumutat, banca nefiind obligată să dea consultaţii financiare persoanelor fizice, ci fiind doar obligată să-şi prezinte întocmai oferta de creditare.

Pe de altă parte, însăşi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie statuează că obligaţia de informare are nişte limite reprezentate de condiţiile unei bune funcţionări a pieţei. Cantitatea şi conţinutul informaţiilor furnizate de profesionist consumatorului nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru reglarea optimă a mecanismelor pieţei (Hotărârea CJCE din 4 martie 2004, Cauza Cofinoga Merignac SA/Sylvain Sachithanathan).

 Tot din perspectiva obligaţiei de informare, dar şi a puterii de negociere, Curtea reţine că, consumatorul  a avut  posibilitatea să alegă între oferte în raport de interesele sale şi de posibilitatea de a-şi asuma obligaţiile contractuale, în raport cu prevederile  art.18  din OG nr.21/1992, potrivit cărora  „Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate”.

Aşadar, reclamanţii au fost informaţi cu privire la oferta propusă de către bancă, respectiv acordarea creditului în CHF, apreciată de către reclamanţi, în calitate de consumator, ca fiind avantajoasă, având posibilitatea alegerii altor oferte în lei sau alte valute.

Drept consecinţă, apreciind ca nu sunt întrunite condiţiile pentru a constata caracterul abuziv al clauzei contractuale inserată în art. 4 din contract apare ca neîntemeiată solicitarea  reclamantului de stabilirea a cursului de schimb CHF-LEU la nivelul  din momentul încheierii contractului şi nu cel de la momentul plăţii efective.

În ceea ce priveşte denominarea în moneda naţională a plăţilor efectuate în baza convenţiei de credit nr. xxx/2008, conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar, instanţa nu poate avea în vedere această abordare, potrivit căreia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională, câtă vreme părţile, prin convenţia lor, au convenit, de comun acord, să deroge de la principiul reglementat de Regulamentul valutar, iar instanţa nu se poate suplini voinţei părţilor.

De asemenea, instanţa are în vedere şi apărarea pârâtei, potrivit cărei în materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, reglementat de  art.1578 din Codul civil de la 1864, fără ca evoluţiile economice să influenţeze obligaţiile asumate de împrumutat.

În baza acestui principiul, executarea obligaţiilor reclamantului, afectată de variaţia cursului de schimb, îşi găseşte suportul atât în conţinutul clauzelor contractuale, cât şi în dispoziţiile legale din materia contractului de împrumut, teoria impreviziunii negăsindu-şi astfel aplicarea în speţă. Clauzele contractuale transpun principiul nominalismului monetar, fără a fi întrunite cele trei cerinţe cumulative impuse de art.4 din Legea nr.193/2000.

Pentru aceste motive, aceste cereri vor fi respinse ca nefondate, şi faţă de soluţia dată cererii principale, se va respinge cererea reconvenţională ca rămasă fără obiect.

Va obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 72,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise acesteia.

Prin decizia civilă 507/21.12.2016 Tribunalul Galaţi a respins ambele apeluri ca nefondate.

Cu privire la motivul de apel al reclamanţilor apelanţi, reprezentat de neacordarea sumei de 10359,43 CHF este de arătat că, instanţa de fond în mod corect a constatat că, clauzele Actului adiţional nu au fost criticate de către reclamanţi, astfel încât nu s-a pronunţat asupra acestora, deoarece nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Cu privire la acest aspect este de arătat că, potrivit principiului disponibilităţii, instanţa civilă este ţinută să se pronunţe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată şi asupra obiectului pricinii, stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, deoarece nicio dispoziţie legală nu prevede posibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra vreunei chestiuni necerută de niciuna dintre părţi şi pusă în discuţie din oficiu de către instanţă.

De altfel, expresia aplicării principiului disponibilităţii în procesul civil nu se referă la temeiurile cererilor, ci numai exclusiv la obiectul acestora, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, astfel prin lucru cerut se înţeleg numai cererile care au fixat cadrul procesual, au determinat limitele învestirii instanţei şi au stabilit obiectul pricinii.

În cauza de faţă, din analiza cererii introductive reiese că, reclamanţii au cerut constatarea ca abuzive a clauzelor, 2.3 (comision de procesare), 3.11 (dobândă majorată),  3.12 (comision de procesare 2,2% din valoarea creditului), 3.14 (comision de administrare de 0,15% aplicat la soldul creditului si care se încasează lunar) din contractul de credit nr. xxx/2008, necerând analizarea sub nici un aspect al vreunei clauze din Actul adiţional încheiat între aceleaşi părţi.

De asemenea, prin cererea de completare a acţiunii formulate s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar si eliminarea acesteia, stabilizarea (îngheţarea) cursului  de schimb CHF LEU la momentul  semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada  derulării contractului de credit şi denominarea în moneda naţională a plăţilor în virtutea principiului din regulamentul valutar  conform căruia preţul mărfurilor/serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.

În final se poate constata cu certitudine că instanţa de fond a respectat limitele învestirii şi a analizat clauzele contractuale astfel cum au fost arătate prin cerere de către reclamanţi, soluţia instanţei de acordare numai a dobânzii majorate, în cuantum de 23,16CHF şi nu lei aşa cum din eroare a menţionat instanţa de fond, pentru perioada 11.07.2008-15.01.2010 fiind legală şi temeinică.

Aceleaşi considerente arătate anterior sunt valabile şi în ce priveşte motivul de apel reprezentat de nerestituirea sumei de 7493,50 CHF reprezentând diferenţa dintre suma achitate drept dobândă de către apelanţii intimaţi şi cât ar fi trebuit să fie aceasta dacă marja era fixă. Aşa cum se poate constata din cererea formulată şi completarea acesteia ulterior reiese că, nu s-a solicitat analizarea sub nici un aspect al clauzelor din contractul încheiat cuprinse în art.3 punctele 3.1 – 3.10 şi nici a clauzelor din Actul adiţional încheiat între aceleaşi părţi, aspect care determină concluzia că, instanţa de fond a avut în vedere limitele cu care a fost învestită prin cererea formulată, apelul urmând a fi respins şi sub acest aspect.

Cu privire la comisionul de administrare prev. de art.3.14  din contract, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că, nu există la momentul încheierii contractului nicio dispoziţie legală care să oblige banca să detalieze în raporturile cu clienţii săi motivele pentru care percepe comisionul de administrare iar ulterior prin dispoziţiile art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010 a fost reglementat şi permis în mod expres un astfel de cost, calculat ca şi în contractul contestat, la soldul creditului.

În completare, cu privire la acelaşi aspect mai este de arătat că, raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, tribunalul  constată că trebuie să verifice următoarele condiţii pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze, respectiv:

1) clauza contractuală să nu fi fost negociată;

2) prin ea însăşi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe.

Dacă în ce priveşte primul punct instanţa de fond a reţinut că, contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. xxx/2008 încheiat între părţi, are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, existând suspiciuni evidente de lipsă a unei negocieri, în ce priveşte condiţia de existenţă a dezechilibrului semnificativ, în cauză nu sunt identificate elemente care să determine reţinerea îndeplinirii unei astfel de condiţii.

Astfel, în cauză nu s-au administrat probe, care să ducă în cele din urmă la dovada existenţei unui dezechilibru semnificativ şi să afecteze astfel exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale reclamanţilor, comisionul de administrare fiind în procent fix pe toată perioada contractuală de 1,5% aplicat la soldul de plată rămas de achitat, în final sub acest aspect apelul urmând a fi respins şi sub acest aspect. 

În ce priveşte comisionul de procesare, prin dispozitivul sentinţei apelate, instanţa de fond a constatat în mod expres caracterul abuziv al clauzelor prev. în contract la art.3.2 şi 3.12 şi a dispus în consecinţă anularea acestora cu obligarea pârâtei apelante la restituirea sumei de 1217 CHF reţinute cu acest titlul la încheierea contractului, adică procentul de 2,2% din suma împrumutată, aşa cum reiese din înscrisurile ataşate la dosar şi din expertiza dispusă în această cauză, sub acest aspect apelul fiind lipsit de interes.

În ce priveşte ultimul motiv de apel al reclamanţilor este de arătat că, instanţa de fond a constatat în mod corect că, apelanţii reclamanţi nu au indicat în mod expres care este clauza de risc valutar din cuprinsul contractului, astfel că, instanța de fond, nu a reușit să o identifice în vederea analizării. De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod justificat că, prevederile clauzei art. 4 din contract prin care s-a instituit obligaţia împrumutatului de a rambursa ratele de credit în CHF nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, nefiind stipulate exclusiv în favoarea instituţiei de credit, aceasta deoarece în baza aceloraşi clauze, în cazul variaţiilor cursului de schimb sub valoarea de la data încheierii contractului, diferenţa în minus este suportată de împrumutător.

În continuare, instanţa de fond a apreciat în mod corect că reclamanţii au avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului de condiţiile contractuale cărora se supun din punct de vedere al monedei, fiind de notorietate că contractarea unui credit în CHF la nivelul anilor 2007 – 2008 se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă față de credit în lei sau în euro, acest aspect constituind motivul determinant în vederea perfectării contractului.

De asemenea în mod corect s-a mai arătat de către instanţa fondului şi faptul că, reclamanţii au fost informaţi cu privire la oferta propusă de către bancă, respectiv acordarea creditului în CHF, apreciată de către apelanţii reclamanţi, în calitate de consumatori, ca fiind avantajoasă, având posibilitatea alegerii altor oferte în lei sau alte valute, astfel că, nu sunt întrunite condiţiile pentru a constata caracterul abuziv al clauzei contractuale inserată în art. 4 din contract şi apare ca neîntemeiată solicitarea  apelanţilor reclamanţi de stabilizare a cursului de schimb CHF-LEU la nivelul  din momentul încheierii contractului şi nu cel de la momentul plăţii ratelor.

În ce priveşte cererea privind denominarea în moneda naţională a plăţilor efectuate în baza convenţiei de credit nr. xxx/xxx 2008 instanţa de fond a reţinut în mod corect că, prin convenţia lor, părţile au convenit, de comun acord, să deroge de la principiul reglementat de Regulamentul valutar arătat în cerere, iar instanţa nu se poate suplini voinţei părţilor.

De asemenea, în materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, reglementat de  art.1578 din Codul civil de la 1864,  în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, iar în baza acestuia, executarea obligaţiilor apelanţilor reclamanţi, afectată de variaţia cursului de schimb, îşi găseşte suportul atât în conţinutul clauzelor contractuale, cât şi în dispoziţiile legale din materia contractului de împrumut.

Cu privire la acest aspect mai este de arătat că, contractul de credit în valută conţine un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă. semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 cât şi noul Cod civil consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia.

Prin urmare, principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionare ale unor instituţii juridice.

Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunţat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii,  nu şi dispoziţiile legale.

Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunţată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reţinut că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuţie în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”

Protecţia consumatorilor poate să se realizeze şi în cadrul contractelor de credit în monedă străină dar calea nu este însă aceea a acţiunilor întemeiate pe Legea nr. 193/2000. Întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepţiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudenţială, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecţie a consumatorilor în cazul creditelor în valută.

În ce priveşte apelul formulat de apelanta pârâtă cu privire la comisionul de procesare este de arătat că, cele două clauze inserate în art. 2.3 si 3.12  din contract, instanţa de fond a apreciat în mod corect că, acestea au fost prestabilite de bancă şi că aceasta nu a făcut dovada negocierii acestei clauze, apelanţii reclamanţi, în calitate de consumatori, neputând influenţa nivelul procentului comisionului de procesare credit.

De asemenea în mod corect s-a mai constatat că, prin neindicarea  cheltuielilor ce ar putea fi cuprinse în comisionul de acordare, lăsând la libera apreciere a băncii de a încadra în acest comision orice fel de cheltuieli care după aprecierea sa ar fi fost necesare pentru acordarea creditului, fără a acorda posibilitatea împrumutaţilor de a cunoaşte în mod transparent pentru ce servicii a achitat acest comision, s-a creat un dezechilibru între dreptului şi obligaţiile părţilor. Mai mult decât atât, tot aici mai este de arătat că, nu se justifica  perceperea comisionului de procesare, întrucât obligaţia de a verifica dacă o persoană întruneşte condiţiile de creditare revine băncii deci costurile trebuie suportate de cel care impune aceste verificări.

Tot în mod corect a mai constatat instanţa de fond şi că, formularea clauzei privind comisionul de procesare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorilor de a verifica dacă cheltuielile impuse au fost în mod efectiv efectuate, sub acest aspect apelul urmând a fi respins.

Cu privire la apelul formulat de apelanta pârâtă în ce priveşte constatarea ca abuzivă de către instanţa de fond a clauzei 3.11 privind dobânda majorată, este de arătat că, aceasta în mod corect a reţinut că, prin neindicarea  procentului, a formulei de calcul, lăsând la libera apreciere a băncii stabilirea cuantumului dobânzii penalizatoare, fără a acorda posibilitatea împrumutatului de a cunoaşte în mod transparent  care sunt sumele ce i se percep pentru întârzierile la plată înregistrate, s-a creat un dezechilibru între dreptului şi obligaţiile părţilor.

Astfel, în final în mod corect instanţa de fond a constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobânda penalizatoare din contractul iniţial, prevăzută de art. 3.11, cu consecinţa anulării şi înlăturării acesteia din contract şi în aplicarea principiului restabilirii situaţiei anterioare, a fost obligată în mod corect apelanta pârâtă sa restituie reclamanţilor sumele achitate cu acest titlu, respectiv 23,16 lei, pentru perioada 11.07.2008-15.01.2010.

Domenii speta

Spete similare