Exercitare autoritate părintească. Condiţii de încuviinţare a exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către un părinte. Pensie de întreţinere. Venituri care se iau în considerare. Modalitate de executare.

1. Exercitare autoritate părintească. Condiţii de încuviinţare a exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către un părinte

2. Pensie de întreţinere. Venituri care se iau în considerare. Modalitate de executare

1. Nu orice probleme de sănătate ale copilului pot conduce la privarea părintelui care nu are locuinţa comună cu acesta de dreptul la exercitarea autorităţii părinteşti, ci doar acelea care, în baza unor probe concludente, conduc la concluzia că sunt de natură să genereze situaţii de criză în care exercitarea autorităţii părinteşti în comun ar putea împiedica luarea unor hotărâri de urgenţă, hotărâri de care depinde viaţa şi integritatea copilului.

Raportat la dispoziţiile art. 398 alin. 1 C.civ., care permit doar în mod excepţional stabilirea exercitării autorităţii părinteşti exclusiv de către un părinte, nu poate constitui un motiv întemeiat pentru încuviinţarea exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către unul dintre părinţi lipsa disponibilităţii unuia dintre aceştia faţă de necesitatea obţinerii acordului celuilalt părinte în legătură cu deciziile mai importante privitoare la copil, privarea unuia dintre părinţi de acest drept prevăzut de lege de a exercita autoritatea părintească neputând avea loc doar pentru a se asigura comoditatea celuilalt părinte.

2. În vederea determinării pensiei lunare de întreţinere datorate de părinte minorului nu se pot avea în vedere sumele incluse în tichetele de masă pe care angajatorul le oferă ca beneficiu acestui părinte, în raporturile de muncă stabilite între aceştia.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a obligaţiei de întreţinere, instanţa nu poate dispune ca pensia de întreţinere să fie reţinută direct din salariul părţii obligate la plata acesteia, ca urmare a împrejurării că, în reglementarea actuală (Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă) nu se regăseşte dispoziţia de la art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865 cu privire la dispunerea înfiinţării popririi, din oficiu, de către instanţa de fond care a pronunţat hotărârea cu privire la plata sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere.

Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2436/02.07.2015, definitivă prin neapelare

În fapt, potrivit certificatului de naştere, reclamanta AA şi pârâtul MI sunt părinţii minorei MA, născută la data de 08.08.2009 în mun. Satu Mare.

Prin raportul de anchetă socială nr. 19300/211 din 4 mai 2015, întocmit de Primăria Municipiul Satu Mare – Biroul Autoritate Tutelară, s-a reţinut că părţile nu au fost căsătorite, au întreţinut o relaţie de uniune consensuală în perioada 2009-aprilie 2014, din relaţia lor rezultând minora MA, născută la data de 8 august 2009; aceasta frecventează Grădiniţa de copii „DM". Din punct. de vedere clinic, s-a reţinut că minora este sănătoasă, bine dezvoltată fizic şi psihic în raport cu vârsta. Totodată, s-a menţionat că, prin sentinţa civilă nr. 539/2015 , a fost stabilit un program de vizitare în favoarea tatălui de 2 ori pe lună, iar acesta a declarat că, de la despărţirea în fapt, a contribuit cu suma de 220 lei lunar la întreţinerea minorei, păstrând legăturile fireşti cu aceasta conform sentinţei privind programul de vizitare. S-a mai reţinut că reclamanta şi minora locuiesc în …., garsonieră proprietate personală, compusă dintr-o singură cameră şi dependinţe, corespunzătoare condiţiilor igienico-sanitare; pârâtul locuieşte în …., garsonieră proprietate personală, compusă dintr-o singură cameră şi dependinţă, corespunzătoare condiţiilor igienico-sanitare. Având în vedere situaţia constatată, s-a propus stabilirea domiciliului minorei MA la mamă, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreţinere în raport cu veniturile realizate. De asemenea, s-a propus exercitarea în comun a autorităţii părinteşti faţă de minora MA.

În ceea ce priveşte domiciliul minorei, instanţa a reţinut că, potrivit art. 92, alin. (1) şi (2) C.civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic. În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic. Ţinând seama de aceste prevederi, faţă de concluziile raportului de anchetă socială, dar şi faţă de înţelegerea părţilor sub acest aspect, instanţa a stabilit domiciliul minorei la mama reclamantă.

Sub aspectul capătului de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti, instanţa a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 505, alin. (1) şi (2) C.civ., în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

Conform art. 396 C.civ., care se aplică în completare, instanţa de tutelă hotărăşte asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă. Art. 397 C.Civ. prevede că după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel. Art. 398, alin. (1) C.civ. impune existenţa unor motive întemeiate, ţinând de interesul superior al copilului, pentru ca instanţa să hotărască exercitarea autorităţii părinteşti doar de către unul dintre părinţi. Or, reclamanta nu a făcut dovada unor motive temeinice în sensul celor arătate mai sus, conform art. 249 C.proc.civ., pentru a se concluziona dincolo de orice dubiu cu privire la faptul că în cauză se impune stabilirea exercitării autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă. Deşi a invocat motive medicale în susţinerea acestei solicitări, reclamanta nu a depus înscrisuri din care să rezulte problemele de sănătate ale minorei, iar, în raportul de anchetă socială, s-a reţinut că minora este sănătoasă din punct de vedere clinic, bine dezvoltată fizic şi psihic în raport cu vârsta.

Mai mult, raportat la prevederile art. 398, alin. (1) C.civ., instanţa constată că nu orice probleme de sănătate ale copilului pot conduce la privarea părintelui care nu are locuinţa comună cu acesta de dreptul la exercitarea autorităţii părinteşti, ci doar acelea care, în baza unor probe concludente, conduc la concluzia că sunt de natură să genereze situaţii de criză în care exercitarea autorităţii părinteşti în comun ar putea împiedica luarea unor hotărâri de urgenţă, hotărâri de care depinde viaţa şi integritatea copilului. Or, raportat la modul în care a fost prezentată starea de fapt în acţiune, instanţa constată că solicitarea reclamantei are la bază în fapt nu starea de sănătate a copilului, ci lipsa disponibilităţii sale faţă de necesitatea obţinerii acordului pârâtului în legătură cu deciziile mai importante privitoare la copil. Însă, raportat la dispoziţiile art. 398 alin. (1) C.civ., care permit stabilirea exercitării autorităţii părinteşti exclusiv de către un părinte doar în mod excepţional, instanţa reţine că privarea pârâtului de acest drept prevăzut de lege nu poate avea loc doar pentru a se asigura comoditatea celuilalt părinte. Prin urmare, nefiind aduse dovezi în sensul celor arătate mai sus, instanţa va stabili exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la copil de către ambii părinţi, conform art. 397 C.civ.

În conformitate cu prevederile art. 499, alin. (1) şi (2) C.civ., tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. Potrivit art. 530, alin. (1) şi (2) C.civ., obligaţia de întreţinere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani. Art. 527 din acelaşi act normativ prevede că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace; la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaţii ale sale. Cât priveşte cuantumul sumei datorate, instanţa constată că, potrivit art. 529, alin. (2) C.civ., când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Art. 530, alin. (3) C.proc.civ. prevede că pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinerea.

Aşadar, obligaţia de întreţinere are un caracter legal, normele de drept care o reglementează fiind imperative. Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său. Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale. Or, la vârsta pe care o are minora, educarea şi creşterea acesteia presupune cheltuieli variate, necesităţile minorilor fiind în continuă creştere, direct proporţional cu vârsta şi cu dezvoltarea psihico-fizică.

Potrivit adeverinţei nr. 159/20.05.2015, emise de SFL T. S.R.L., în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, pârâtul a realizat un venit mediu lunar net în cuantum de 1.800 lei.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei ca la stabilirea pensiei de întreţinere să se aibă în vedere şi tichetele de masă, instanţa constată că aceasta nu poate fi primită. În acest sens, instanţa reţine că, în soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă în Dosarul nr. 13.696/193/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în corelare cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În considerentele acestei decizii, s-a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedura civilă. Astfel, în ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, s-a arătat că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia, însă, ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practica judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

Totodată, s-a constatat că dispoziţiile art. 527 alin. (2) şi ale art. 529 alin. (2) din Codul civil sunt, în fapt, o reluare a vechilor dispoziţii din Codul familiei, iar împrejurarea că aceleaşi dispoziţii legale sunt cuprinse într-o altă reglementare (Codul civil) nu le conferă caracter de noutate. S-a mai reţinut că textele din noul Cod civil vin să valorifice, în plus, soluţii ale doctrinei şi jurisprudenţei anterioare. De pildă, art. 527 alin. (2) instituie criterii generale de apreciere asupra posibilităţii de a dobândi mijloacele pentru plata întreţinerii respectiv, ţinându-se seama de veniturile, bunurile debitorului, dar şi de sarcinile şi obligaţiile acestuia. Tot astfel, art. 529 alin. (2) foloseşte sintagma „venitul lunar net”, spre deosebire de reglementarea anterioară, care se referea la „câştigul din muncă”, tocmai pentru a înlătura interpretări diferite şi a acoperi toate situaţiile în care debitorul realizează venituri (adică venituri din muncă, din cedarea folosinţei bunurilor, onorarii, drepturi de autor etc.). În egală măsură, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie o aplicaţie, într-un anumit domeniu, a sumelor datorate angajatului, cu o anumită destinaţie. Dispoziţiile relevante din acest act normativ sunt următoarele: „Art. 2 (1) Hrănirea personalului instituţiilor publice menţionate la art. 1 se face, de regulă, în natură, în limita unor plafoane calorice diferenţiate pe categorii, care constituie norme de hrană zilnice. (2) Normele de hrană zilnice sunt cele cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă. [. . .] (4) Hrănirea personalului se poate face şi pe bază de alocaţie valorică, cu aprobarea miniştrilor sau a conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 1.” [...] Or, problema definirii noţiunii de „venituri” în funcţie de care se stabileşte cuantumul obligaţiei de întreţinere, cu referire la includerea sumelor de bani cu o anumită afectaţiune, a făcut obiect de preocupare, fiind tranşată în doctrina şi jurisprudenţa anterioare noului Cod civil, de o manieră ce îşi păstrează actualitatea. În acest sens, în doctrină s-a afirmat că sporul cuvenit angajaţilor care lucrează în condiţii deosebite de muncă nu se include în câştigul de muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreţinere, deoarece, deşi are caracter de continuitate, acest spor are o destinaţie specială, şi anume, de a asigura condiţiile de apărare a organismului angajatului, care lucrează în mediu vătămător, greu sau periculos. Cum scopul acestor sporuri este de a oferi angajaţilor posibilitatea materială de a preveni ori de a înlătura efectele dăunătoare ale condiţiilor în care se prestează munca, sporurile respective trebuie să rămână în întregime destinate afectaţiunii lor.

În mod asemănător, s-a arătat că sporul celor încadraţi care lucrează în condiţii deosebite de muncă nu se include în câştigul din muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreţinere. De asemenea, fostul Tribunal Suprem a statuat, încă din anul 1963, printr-o decizie de îndrumare (nr. 14/23 mai 1963), că scopul sumelor de bani care se acordă cu titlu de sporuri pentru condiţiile deosebite în care se prestează muncă este „de a da posibilitate materială angajaţilor să prevină ori să înlăture efectele dăunătoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate în condiţii speciale” şi, de aceea, „în vederea asigurării depline a protecţiei angajatului debitor al întreţinerii, este necesar ca sporul să rămână în întregime destinat afectaţiei sale. S-a reţinut, în acest sens, că „dacă, în vederea stabilirii pensiei de întreţinere s-ar include în câştigul din muncă şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă, ar însemna să nu se ţină seama de scopul urmărit de lege, ceea ce ar duce la micşorarea posibilităţii de apărare a organismului angajatului care lucrează în aceste condiţii, aceasta fiind şi împotriva intereselor creditorului întreţinerii”.

Astfel, potrivit deciziei menţionate, chestiunea de drept a cărei dezlegare s-a solicitat şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, reţinându-se, de altfel, că şi doctrina recentă, ulterioară adoptării şi intrării în vigoare a noului Cod civil, se pronunţă în acelaşi sens, respectiv că nu vor putea fi luate în considerare pentru calculul pensiei de întreţinere sporul pentru condiţii deosebite de muncă, precum şi cele cu destinaţie specială.

În consecinţă, raportat la considerentele deciziei date în soluţionarea recursului în interesul legii conform celor de mai sus, instanţa a constatat că la calculul pensiei lunare de întreţinere nu se pot avea în vedere şi sumele incluse în tichete de masă.

Astfel, ţinând seama de prevederile legale menţionate mai sus, precum şi de înţelegerea părţilor sub aspectul cotei datorate de pârât, instanţa a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 450 lei, pe seama minorei MA, născută la data de 08.08.2009, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri (având în vedere că pârâtul a achitat de la data introducerii acţiunii şi până în prezent, lunar, suma de bani pretinsă a fi convenită la mediator cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea copilului – filele 18-22, 37-38) şi până la majoratul copilului [deoarece până la vârsta de 18 ani este prezumată starea de nevoie a copilului, conform art. 499, alin. (1) C.civ.].

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de a se dispune prin hotărâre ca această pensie de întreţinere să fie reţinută direct din salariul pârâtului, instanţa constată că în reglementarea actuală (Legea nr. 134/2010 privind Noul cod de procedură civilă) nu se regăseşte dispoziţia de la art. 453, alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865 cu privire la dispunerea înfiinţării popririi, din oficiu, de către instanţa de fond care a pronunţat hotărârea cu privire la plata sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere. Prin urmare, în absenţa unei reglementări exprese în acest sens, solicitarea reclamantei nu a putut fi primită.

Domenii speta

Spete similare