Plângere contravenţională

Dosar nr. XXXX/297/2015  plângere contravenţională

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SĂVENI - JUDEŢUL BOTOŞANI

Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREŞEDINTE XXXXXXXXXX

Grefier XXXXXXXXX

SENTINŢA CIVILĂ NR. 72

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul XXXXX şi pe intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ŞI INFORMATICĂ - CESTRIN, având ca obiect plângere contravenţională.

Procedură fără citarea părţilor.

Dezbaterile asupra fondului s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 13.01.2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa având nevoie de timp mai îndelungat pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 21.01.2016.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de XXX, sub nr. XXX/297/2015, petentul XX a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria R 15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015, prin care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 250 lei,  pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 8  alin. (32) din  O.G. nr. 15/2002. 

În motivare,  arată  petentul că la data de 29.09.2014 în urma unei înţelegeri a vândut maşina marca VW PASSAT cu nr. de înmatriculare  BT 04 XXX numitului XXX, cu domiciliul în XXX jud. Botoşani, printr-un contract de comodat la notar, iar din data respectivă, acesta fiind proprietarul efectiv al autoturismului.

Arată petentul că maşina a fost radiată din evidenţa Primăriei XXX, jud. Botoşani şi înregistrată în evidenţa Primăriei XXX, iar la data de 26.08.2015, a primit la domiciliu înştiinţarea de plată a unei amenzi şi procesul verbal de constatare a contravenţiei, de unde rezultă faptul că, în data de 14.04.2015, ora 12:28, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX a fost depistat circulând pe raza loc. XXX, fără a deţine rovinietă valabilă.

  Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar  înscrisuri.

Intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea procesului verbal de contravenţie cu măsurile dispuse prin acesta, întrucât în ziua de 14.04.2015, pe DN 17 Km 199+200m, pe raza loc. XX, jud. XX, vehiculul cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX, aparţinând petentului, fără a deţine rovinietă valabilă.

Arată intimata că potrivit dispoziţiilor art. 7 şi art. 1 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 15/2002,  obligaţia de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menţionat în certificatul de înmatriculare, iar contractul de comodat încheiat între petent şi numitul Ţilică Florin-Constantin produce efecte doar faţă de părţile care l-au încheiat, orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devenind opozabilă terţilor doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidenţele serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent.

În drept au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, Ordinul M.T.I. nr. 611/2015 – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de la data de 18.08.2015, a fost sancţionată prin procesul verbal de contravenţie seria R15 nr. 0235446 (fila 5), cu amenda în cuantum de 250 lei, pentru că autovehiculul aparţinând acestuia, cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX, a circulat la data de 14.04.2015, ora 12:28, pe DN 17, km 199+200 m, pe raza localităţii XXX, fără a deţine rovinietă valabilă.

Fapta contravenţională a fost încadrată în dispoziţiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 (care prevăd că „fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”), fiind sancţionată de art. 8 alin. 3 ind. 2 din OG nr. 15/2002 (care prevăd: „cuantumul amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”).

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015 nu a fost semnat de către petentă şi nici de către un martor asistent, agentul constatator menţionând că actul a fost încheiat în lipsa contravenientei şi a martorilor întrucât constatarea contravenţiei a fost efectuată cu mijloacele tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei - SIEGMCR.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 şi 17 din acelaşi act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

De asemenea, instanţa apreciază că fapta reţinută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerinţelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumţie relativă de veridicitate cu privire la  împrejurările constatate de agentul constatator.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reţinută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzaţie în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce defineşte contravenţia, conform legislaţiei interne, şi natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzaţie în materie penală” are drept consecinţe incidenţa în respectiva cauză a prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură petentul şi a obligaţiei autorităţilor statului de a proba faptele reţinute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem de drept există prezumţii de fapt şi de drept şi, în principiu, convenţia nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să încadreze aceste prezumţii între nişte limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor şi protejând dreptul la apărare (cauza Nicoleta Gheorghe v. României, par. 30, hotărârea din 03 aprilie 2012).

Forţa probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În acest sens, se înscrie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Ioan Pop contra României în care Curtea a observat că,  în ceea ce priveşte dreptul la apărare al petentului din speţa respectivă, analizând exclusiv datele cuprinse în hotărârile judecătoreşti pronunţate, instanţele i-au dat ocazia de a-ţi prezenta punctul de vedere, în special în ce priveşte declaraţia privind faptul că maşina sa este diferită de cea din poze, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Cu toate acestea, Curtea a observat că reclamantul s-a limitat la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal şi afirmarea absenţei identităţii dintre maşina sa şi cea din planşele foto, fără a solicita administrarea vreunei probe în acest sens. Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern şi, ca regulă generală, cade în competenţa instanţelor naţionale să se pronunţe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenţiei, rolul Curţii nu este de a decide dacă declaraţiile de martori au fost admise în mod corect ca probe, ci dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obţinută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Ţărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; Van Mechelen şi alţii c. Ţărilor de Jos 23 aprilie 1997, par. 50).

Ceea ce apare ca fiind esenţial din punctul de vedere al instanţei europene este faptul că instanţele naţionale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Prin urmare, Curtea a constat că singurele probe pe baza cărora instanţele naţionale puteau pronunţa o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-şi dovedi afirmaţiile, în special cele referitoare la lipsa de identitate dintre maşina condusă de el şi cea din planşele foto.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicaţie raţională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situaţii nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate şi autenticitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanţă condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este conturată în jurisprudenţa CEDO nu este încălcată.

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea amenzii în cuantum de 250 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenţie privind circulaţia pe drumurile publice, nu este suficient de gravă pentru a determina instanţa să concluzioneze în sensul că faţă de petent a fost formulată o acuzaţie în materie penală în sensul dat acestei sintagme de jurisprudenţa CEDO. Pe cale de consecinţă, prezumţia de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ca act administrativ, se impune cu forţă superioară.

În drept, potrivit art. 1 alin.1 lit.b) şi art. 7 din OG 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi deţinere a rovinietei valabile revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deţinătorilor menţionaţi în certificatul de înmatriculare, în speţă petentului XX

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine că autovehiculul proprietatea petentului, marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX, a fost dat în folosinţă gratuită, prin intermediul unui contract de comodat numitului XXX, la data de 29.09.2014 (f. 7).

Faţă de acest aspect, instanţa constată că petentul nu a făcut şi dovada faptului că la momentul săvârşirii contravenţiei numitul XXX era înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului – ca o persoană ce are un drept legal de a folosi autovehiculul.

Ca urmare, în condiţiile în care la momentul săvârşirii contravenţiei, titularul înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului era petentul, instanţa constată că intimata a întocmit procesul-verbal contestat în mod legal şi temeinic.

În consecinţă, instanţa reţine că nu a fost făcută nicio dovadă care să răstoarne prezumţia de legalitate şi veridicitate a procesului-verbal contestat, deşi îi revenea această obligaţie petentului potrivit dispoziţiilor art.249 şi art.10 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa apreciază că nu s-a realizat o corectă individualizare a sancţiunilor aplicate petentului.

Opinia instanţei se fundamentează, pe de o parte, pe dispoziţiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancţiunea trebuie să fie proporţională cu pericolul social al faptei săvârşite, iar, pe de altă parte, pe dispoziţiile art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ, conform cărora, la aplicarea sancţiunii, trebuie să se ţină cont de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului. De asemenea, instanţa are în vedere şi prevederile art.7 alin.3 în care se învederează că avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

Pe de altă parte, instanţa are în vedere nivelul scăzut de pericol social concret al contravenţiei săvârşite, precum  şi convingerea pe care şi-a format-o în sensul că petentul nu va mai repeta această faptă chiar şi fără aplicarea unei amenzi contravenţionale.

Faţă de cele constatate, în temeiul art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa va admite în parte plângerea şi va dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul XX, domiciliat XXX, jud. Botoşani, XXXX, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN, cu sediul în mun. Bucureşti, B-dul Iuliu Maniu, nr. 401A, sector 6, Bucureşti.

Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale.

Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Săveni.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2016.

 PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare