Instituirea de măsuri asiguratorii de către organele fiscale reprezintă o facultate, iar nu o obligaţie

Instituirea de măsuri asiguratorii de către organele fiscale reprezintă o facultate, iar nu o obligaţie

Dispoziţiile art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală consacră posibilitatea luării de măsuri asigurătorii împotriva debitorului, iar nu obligaţia pentru organele fiscale în a lua obligatoriu o astfel de măsură, dispunerea măsurilor asigurătorii operând doar în situaţii bine fundamentate, menţionate în actul prin care se dispun şi indubitabil dovedite sau dovedibile, luarea unor astfel de măsuri fiind condiţionată de identificarea de către organul de control a unor elemente şi indicii obiective de natură să pericliteze sau să îngreuneze colectarea creanţelor.

Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 411/30.01.2015, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 439/15.09.2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare

Instanţa a reţinut că, în fapt, consecinţa unei inspecţii parţiale, desfăşurate la societatea contestatoare în perioada 16.06.2014 - 27.06.2014, în vederea instituirii de măsuri asigurătorii, intimatul-creditor, a întocmit Procesul verbal nr. 67/28.07.2014, estimându-se în sarcina contestatorului debite suplimentare în sumă totală de 472.460 lei şi concluzionându-se în sensul necesităţii dispunerii de măsuri asigurătorii, prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.145758/30.07.2014 şi puse în aplicare conform Procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr.145927/30.07.2014.

Incidente cauzei pendinte sunt dispoziţiile art. 172 alin. 1 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, care dispun: ,, persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. ".

Dispoziţiile art. 129 alin. 2 Cod proc. fiscală consacră posibilitatea luării de măsuri asigurătorii împotriva debitorului: "când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea", iar prevederile art. 129 alin. 5 Cod. proc. fiscală prevede că: "decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată", reglementări, explicitate şi nuanţate prin Ordinul 2605 din 21.10.2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii, modificat şi completat prin Ordinul 1296/21.05.2014.

Legiuitorul nu a impus obligatoriu o astfel de măsură, dispunerea măsurilor asigurătorii nu operează ca o fatalitate ca urmare a oricărui fel de inspecţie fiscală, ci doar în situaţii bine fundamentate, menţionate şi indubitabil dovedite sau dovedibile, condiţionând luarea unor astfel de măsuri de existenţa unor indicii temeinice prin care să poată fi dovedită o stare de pericol.

Potrivit dispoziţiilor Ordinul nr.1296/21.05.2014,  pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii,  rezidă că:  "Organul de control...poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea" (art. 2 punctul 2.1); „Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii se întocmeşte de către organul de control, când s-a constatat existenţa unor elemente care pot duce la periclitarea sau îngreunarea colectării creanţelor ce au fost sau urmează să fie stabilite" (art. 3 punctul 3.2); "în situaţia în care organul de executare în desfăşurarea atribuţiilor sale, pe baza documentării realizate şi/sau a informaţiilor obţinute constată că există indicii suficiente privind posibilitatea risipiri sau ascunderii patrimoniului debitorului va proceda la dispunerea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii" (art. 5 punctul 2.1).. etc.

Ori, analizând necesitatea luării unor măsuri asigurătorii împotriva societăţii contestatoare, Certificatului de atestare fiscală nr.223520 din 04.12.2014(filele 37-39 din dosar), atestă că contestatoarea S.C. E. S.R.L., are plătite la zi toate obligaţiile bugetare, ca atare, nesustrăgându-se de la plata acestora.

Actele administrativ fiscale atacate nu pot fi legale, nefiind motivate în fapt şi implicit netemeinice în condiţiile în care nu există posibilitatea analizării: care sunt elementele obiective, în măsură să justifice luarea măsurilor asigurătorii. Prevederile legale susţin expres necesitatea motivării măsurilor asigurătorii luate şi implicit obligaţia organului fiscal care le dispune, de a proceda ca atare, prin identificarea de elemente obiective dovedite sau dovedibile, în măsură să susţină, în ceea ce ne priveşte, o situaţie de pericol şi implicit reaua credinţă a contestatoarei.

Prin Ordinul 1296/21.05.2014  se prevede posibilitatea luării de măsuri asigurătorii şi nu obligativitatea, aşa cum interpretează intimatul, iar pentru ca această posibilitate să se transpună în luarea efectivă de măsuri asigurătorii, trebuie dovedită o stare de fapt care, cuprinsă fiind în ceea ce ar trebui să fie motivarea deciziei, să fie în măsură să susţină necesitatea luării unei astfel de măsuri.

În cuprinsul Ordinului mai sus menţionat măsura asiguratorie apare doar ca o posibilitate şi se poate lua numai şi numai în situaţia în care, în urma activităţii specifice, organul de control identifică elemente şi indicii obiective de natură să pericliteze sau să îngreuneze colectarea creanţelor. Această activitate trebuie concretizată, tocmai pentru a se putea verifica pertinenţa susţinerilor, în ceea ce înseamnă "motivarea" deciziei de instituire a măsurii asigurătorii, pe o logică normală fiind exclus ca, astfel de situaţii să existe la toate firmele supuse unui control. În condiţiile în care legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie absolută de "pericol" şi nici o prezumţie absolută de rea credinţă în cazul tuturor firmelor supuse verificării, cade în sarcina intimatului-organ fiscal, care instituie măsura, ca toate aceste elemente şi indicii despre care fac vorbire textele legale citate, să fie menţionate şi dovedite.

Aşa cum relevă anexa 3 la Ordinul 2605/2010, s-a instituit, nu întâmplător, ci în respectarea obligaţiilor legale instituite în sarcina intimatului-organ fiscal, o rubrică distinctă: "motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii", ori, la rubrica din decizie care ar trebui să cuprindă motivarea dispunerii măsurii asigurătorii, intimatul copiază ultima parte din prevederile art. 129 alin. 2 Cod de proc. fiscală, afirmând doar, în partea introductivă că: "există indicii".

În acelaşi proces verbal se susţine, ilogic, că măsura sechestrului "s-a aplicat în prezenţa" persoanelor care reprezintă societatea, însă în acelaşi timp "persoanele de faţă la aplicarea sechestrului..”.nu sunt de faţă" ...Ori, ca atare, întreaga procedură a dării în custodie a bunurilor mobile prevăzute în anexă devine absurdă, în condiţiile în care custodele nu este de faţă.

Pe considerentele de mai sus, instanţa, în baza dispoziţiilor art.424 Ncpc., art.129 şi art. 172-174 Cod proc. fiscală, precum şi prevederile legale invocate, a admis contestaţia la executare.

Domenii speta

Spete similare