Pretenţii

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii, constată următoarele:

 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. ++ din 0, reclamanta  SC A SRL a chemat în judecată pe pârâta S.C. E P S.R.L, solicitând obligarea acesteia să  plătească suma de 34.957,59 lei  contravaloare marfa achiziţionata, valoare care va fi reactualizată in raport de rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecata. 

În motivarea acţiunii reclamanta arată că  in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. W pârâta a solicitat la punctul de lucru din Bacău produsul fier fasonat rigole in cantitate de aproximativ 52 tone, respectiv 1000 ml, ca la data de 14.08.2012 pârâta a precizat ca nu mai este necesar cantitatea de 1000 ml ci doar de 400 ml, ca la rândul lor au transmis catre unitatea de producţie GB  ca s-a revenit asupra cantităţii , ca la comanda iniţială s-a prevăzut plata CEC la 45 de zile pentru 26 de tone şi CEC la 60 de zile pentru diferenţa de 26 tone, dar ca nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la data de livrare, ca la data de 17.08.2012 prin avizul de însoţire a  mărfii s-a livrat cantitatea de 13.330 kg din care s-a recepţionat doar 3310 kg care s-a şi descărcat, restul neputând fi descărcat întrucât s-au rupt legăturile la descărcare iar cantitatea rămasă s-a reîntors la punctul de lucru din B urmând la fi livrata in ziua următoare.

A mai arătat reclamanta ca  a doua zi era sâmbătă astfel ca au amânat pentru luni livrarea diferenţei, ca la aceeaşi data de 20.08.2012 dar pana sa predea diferenţa s-a mai livrat un alt transport de 3730 kg in baza avizului de însoţire nr. 00 dar care s-a diminuat scriptic la 3350 lei ca urmare a diferenţei de cantar , cantitatea rămasa restantă fiind de 17 tone, ca pârâta a achitat parţial cantitatea modificata de 17 tone, respectiv cei 400 mp precizaţi, restul de marfă reaşezată şi retransmisă la data de 20.08.2012 fiind refuzată pe motiv ca nu îndeplineşte condiţiile impuse de proiectant.

Reclamanta precizează ca pentru întreaga marfa fasonata au fost emise facturile seria 0 nr. + in cuantum de 45.387,56 lei şi factura fiscală seria 00 nr. ++ în cuantum de 12.719,42 lei din care pârâta a achitat deja cantitatea recepţionată de 6665 kg in valoare de 23.149,39 lei, rămânând de achitat cantitatea de 10.335 kg in cuantum de 34.957,59 lei marfa care se află în incinta sa putând fi livrata in orice moment către pârâtă.

Cererea a fost legal timbrata cu 1665 lei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270  din Noul cod civil.

La cerere au fost ataşate în copie, înscrisuri iar reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, martori şi expertiză tehnică, probe admise şi administrate de instanţă, cu excepţia probei cu expertiza care a fost respinsă.

În procedura regularizării, pârâta  a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că reclamanta a efectuat o primă livrare având trecută pe aviz cantitatea de 13.510 kg din care nu s-a putut descărca decât 3310 kg, restul mărfii nefiind acceptat pentru ca nu corespundea cerinţelor iniţiale stabilite de părţi, legăturile de fier nu corespundeau calitativ, fiind îndoite şi încâlcite, neputând fi folosite pentru lucrările contractate de societatea lor, că reclamanta trebuia sa refacă produsele refuzate şi să revină cu livrarea atât a produselor refăcute cat şi cu restul comenzii, dar ca in fapt nu s-a întâmplat aşa. Se mai arata ca la următoarea livrare în baza altui aviz care avea trecută cantitatea de 3730 kg, a fost la fel,  descărcată şi recepţionata doar o parte din marfă, respectiv doar 3350kg nici aceasta in parametrii contractaţi, restul produselor fiind returnate pentru ca nu corespundeau calitativ, in continuare contractul nemaifiind executat de reclamantă, marfa refuzată nu a mai fost refăcută şi livrata la timp astfel ca au fost nevoiţi sa procure marfa din altă parte, acest aspect fiind adus la cunoştinţa reclamantei. Pârâta arata ca , creanţa nu este certă, ca pentru marfa recepţionată reclamanta a emis facturi fiscale in anul 2013, respectiv 000 în valoare de 10.176,67 lei şi FF 0000 în valoare de 12.720,32 lei iar pentru suma dedusă judecaţii nu s-a emis nicio factură, ca facturile emise pentru suma de 58.106,98 lei nu au fost semnate de niciun reprezentant al lor şi au fost restituite reclamantei care le-a stornat, pe avizele de însoţire a mărfii s-a semnat doar pentru cantitatea de 6715 kg, înţelegând să invoce excepţia de neexecutare a contractului.

Pârâta a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantei, încuviinţate de instanţă.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Ţinând seama de momentul încheierii actului juridic în cauză, de dispoziţiile art.6 alin.2 din Noul Cod civil, instanţa are în vedere dispoziţiile legale incidente la momentul stabilirii raportului contractual dintre părţi (14.10.2011), respectiv Noul cod civil. 

 În fapt, intre părţi a intervenit contractul de vânzare cumpărare nr.W prin care au convenit ca pârâta să achiziţioneze produse distribuite de reclamanta, pe baza de comanda. Pârâta a efectuat o prima comanda de 1000 ml de fier fasonat in rigole ranforsate, comanda pe care a modificat-o, ulterior, de comun acord cu reclamanta, la 400 ml. Reclamanta  a transmis modificarea comenzii  pentru 400ml in vederea executării la GB, aspect rceunoscut de ambele părţi.

Pârâta avea nevoie de aceste materiale pentru o lucrare pe care o aveau deja demarata si la care avea termen limita de execuţie (contract de subantrepriză.). Potrivit înţelegerii,  reclamantei ii revenea obligaţia contractuala de a efectua si transportul mărfurilor către pârâtă (art.27 lit.d contract).

Reclamanta a făcut o prima livrare către pârâtă la data de 17.08.2012 in baza avizului de expediţie nr.0 (). Avizul a fost întocmit pentru întreaga cantitate încărcata in maşina, respectiv 13.330kg insa, din aceasta incarcatura, din cauza faptului ca materialul era încâlcit, nu s-au putut descarcă decât 3.310kg, fapt confirmat de salariaţii reclamantei si ai paratei prezenţi la descărcare si menţionat expres pe avizul de expediţie. Mai mult, pe avizul de expediţie, confirmat de reprezentanţii ambelor parti prin semnătura, se menţionează expres: "restul cantităţii nu se poate descarcă (fasonatul este incurcat)".Marfa rămasa in camion a fost preluata de reclamanta, urmând să fie descâlcită şi readusă a doua zi.

A urmat un al doilea transport, la data de 20.08.2012, in baza avizului nr.00, din care s-a descărcat cantitatea de 3350kg, astfel că a fost livrata in total cantitatea de 6660 kg.

Ulterior, nu s-a mai făcut nicio livrare si nici nu a fost emisă vreo înştiinţare  din care sa rezulte măcar intenţia reclamantei de a mai trimite marfa comandata.

Acest aspect este reţinut de instanţă din probele administrate, respectiv răspunsurile la interogatoriu coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi.

Potrivit art.27 lit.b din contractul de livrare încheiat intre parţi, obligaţia de transport a produselor comandate revenea in totalitate vânzătorului, adică reclamantei. Reclamanta afirmă în acţiune ca intenţia a fost ca pentru diferenţa de la primul transport sa se revină a doua zi, insa martorul ND, propus de acesta a arata ca le-a luat cam 2 zile sa reaşeze marfa care era încâlcită şi ca după ce au predat al doilea transport a mers la pârâtă să afle cand sa duca diferenţa de la primul transport, însă acesta a precizat ca a achiziţionat din altă parte,  de unde rezultă ca acesta diferenţă nu  mai fost dusa niciodată în incinta societăţii pârâte.

Faptul că marfa nu a mai fost adusă la societatea pârâtă rezultă şi din declaraţia martorului pârâtei RN care arat ca in total s-au descărcat în jur de 7 tone, diferenţa din ambele transporturi fiind încâlcită, ca iniţial au fost aduse două facturi pentru întreaga marfa care nu au fost semnate iar după discuţii între societăţi, reclamanta a refăcut facturile pentru greutatea descărcata, care au si fost achitate, şi că diferenţa de marfa nu a mai fost adusa, in condiţiile in care în contract scrie ca transportul se face de reclamantă. 

Declaraţia celui de-al doilea martor propus de reclamantă, MBV este apreciată de instanţa ca fiind nesinceră în condiţiile in care chiar martorul ND, din aceeaşi societate a precizat ca marfa nu a mai fost dusă din anumite considerente, martorul afirmând ca personal s-a întors cu diferenţa de marfă, aspect contrazis de ceilalţi 3 martori. Nici reclamanta nu afirmă clar in cererea formulata ca s-a mai reîntors cu diferenţele din cele 2 transporturi ci doar ca au fost anunţaţi de pârâtă ca au procurat diferenţa din altă parte iar prin concluziile orale pe fond a arata ca diferenţa nu s-a mai facut o altă livrare.

A mai susţinut martorul M ca pârâtei i s-ar fi făcut o singura livrare, pe data de 17.08.2012 iar cea de-a doua livrare, cea din 20.08.2012, cu cantitatea de aprox.10 tone ar fi refuzat pârâta să ă primească. Insa, aceasta susţinere este contrazisa chiar de reclamanta prin acţiune si prin concluziile puse pe fondul cauzei. Reprezentantul convenţional al reclamantei a recunoscut ca au fost efectuate doua transporturi, unul pe 17 si celalalt pe 20.08.2012, ca s-a descărcat cantitatea totala de aprox.6 tone si ca nu s-a mai făcut către noi vreo alta livrare.

De altfel, daca s-ar fi prezentat vreun camion la sediul pârâtei cu diferenţa de marfa contractata, ar fi trebuit sa existe un alt aviz de însoţire a mărfii, iar din înscrisurile de la dosar depuse de reclamanta, se confirma ca au fost organizate doar doua transporturi, cel de pe 17.08.2012 care s-a descărcat parţial  si cel din 20.08.2012 care s-a descărcat in totalitate (aprox.3 tone).

Pârâta a invocat, in apărare, neîndeplinirea clauzelor contractuale conform cărora reclamantei ii revenea obligaţia de a le livra marfa. Reclamanta se apără arătând ca marfa ce nu a mai fost  livrata, s-ar afla in posesia ei, însă acest aspect nu prezintă importanţă in condiţiile in care nu s-a fcaut dovada ca s-a  efectuat transportul în vederea predării acesteia către pârâtă. Este greu de înţeles de ce de aproximativ  3 ani reclamanta sta cu aproximativ 10 tone de fier in spaţiul de la punctul de lucru de la B, însă  atât timp cat marfa nu a fost livrata, reclamanta nu poate pretinde diferenţa de bani, chiar ea fiind în culpa in nerespectarea obligaţiilor contractuale.

Instanţa mai reţine ca la momentul recepţionării mărfii, pârâta a dorit sa achite marfa recepţionată, reclamanta fiind de acord cu acest aspect in condiţiile in care  a fost de acord sa emită alte facturi pentru cantitatea  efectiv recepţionată si sa primească înapoi, in original, in vederea  stornării, facturile nr.0 si nr. 00. Aceste prime facturi au fost returnate de pârâtă cu adresa nr.A iar reclamanta, conform înţelegerii, a stornat primele doua facturi si a emis altele doua pentru cantitatea ce a fost efectiv livrata, respectiv: factura nr. 000 in valoare de 10.179,67 lei pentru cantitatea totala de 2985kg, factura achitată cu ordinul de plata nr. B, factura nr.0000 in valoare de 12.720,32 lei pentru cantitatea totala de 3730kg, factura achitată cu ordinul de plata nr. C. În aceste condiţii, pârâta a achitat in totalitate marfa  livrata (adică 6715kg  ) si pentru care s-au emis facturi fiscale.

Reclamanta s-a mai apărat in cererea formulată invocând  culpa pârâtei in descărcarea mărfii, in sensul ca reprezentanţii acesteia nu au descărcat marfa corespunzător si de aceea aceasta s-a încâlcit si nu a mai putut fi descărcata. Nici acest aspect nu poate fi reţinut, pârâta fiind direct interesata in marfa comandata pentru a o putea folosi la rândul ei la contractul pe care-l executa .  Asa cum a arătat si martorul VF, s-a încercat descărcarea mărfii in mai multe modalităţi, dar a fost imposibil, fiind deja încurcata in camion. S-a încercat la început cu o macara si, ulterior, cu un buldo-excavator de dimensiuni mici. Niciuna din cele doua soluţii nu a dat rezultate tocmai pentru ca marfa era deja încurcata. Faptul ca marfa a fost încurcata a fost confirmat de reprezentanţii paratei si cei ai reclamantei care, pe avizul de expediţie, au consemnat expres ca marfa nu s-a putut descarcă întrucât era incalcita. Cei care au hotărât returnarea mărfii încâlcite si care nu a putut fi descărcata au fost reprezentanţii reclamantei, pârâta neputând să o constrângă pe reclamanta sa isi retragă marfa ce nu a putut fi descărcata, cu atât mai mult cu cat mijlocul de transport aparţinea tot reclamantei, şoferul de pe maşina fiind salariatul ei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1685 din Noul cod civil  principala obligaţie a pârâtei, în calitate de vânzător, este aceea de predare a bunului prin punerea bunului vândut la dispoziţia cumpărătorului iar potrivit art. 1690 „(1) Bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului.

(2) Cumpărătorul are obligaţia ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanţelor.

(3) Dacă în urma verificării se constată existenţa unor vicii aparente, cumpărătorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că vânzătorul şi-a executat obligaţia prevăzută la alin. (1).”

Faţă de aceste prevederi coroborate cu dispoziţiile articolului  1270 din Noul Cod civil care stipulează faptul că toate convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, instanţa constată faptul că pârâta  şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract, prin acordul de voinţă comun al părţilor şi că a plătit în totalitate marfa livrata.

Faţă de aceste considerente, instanţa va  respinge acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.

Având în vedere faptul că reclamanta este partea căzută în pretenţii, instanţa va obliga reclamanta să plătească pârâtei suma de  4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând in onorariu de avocat , potrivit chitanţei depuse la dosar.

Domenii speta

Spete similare