Contestaţia la executare

Sentinţă civilă 35 din 26.01.2016


Prin cererea  adresată Judecătoriei Măcin la data de 12.10.2015 şi înregistrată sub nr.1175/253/2015, contestatorul G.Gh.  a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 168/2014 al BEJ Banea Alexandru  - Măcin.

S-a susţinut că,  titlul executoriu, procesul verbal de contravenţie seria RLL nr. 0234114/26.07.2011, este lovit de nulitate.

Prin sentinţa civilă nr. 630/27.10.2015 Judecătoria Măcin a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Babadag, întrucât potrivit prevederilor art. 714 cod pr.civilă, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Potrivit art. 651 alin.1 cod pr.civilă, instanţa de executare este judecătoria  în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare domiciliul său, după caz, sediul debitorului în afara cazurilor în care legea  dispune altfel iar potrivit copiei certificate a dosarului de executare silită nr. 168/2014, aflat la dosar filele 9 – 13, domiciliul debitorului respectiv, contestatorului, din cauza de faţă era şi la momentul sesizării organului de executare, cât şi în  prezent în sat Zebil, comuna Sarichioi, judeţ Tulcea, localitate ce se află în aria de competenţă teritorială a Judecătoriei Babadag, judeţ Tulcea, în temeiul art. 132 cod pr.civilă, rap. la art. 714 cod pr.civilă, în referire la art. 651 cod pr.civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag la data de 02.12.2015 sub nr. 1296/179/2015.

Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 18.12.2015, C.N.A.D.N.R. – S.A.  prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, a solicitat respingerea contestaţiei la executare formulată de G.Gh., obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pe cale de excepţie a invocat tardivitatea formulării contestaţiei la executare în temeiul art. 715 alin.1 pct.1 şi 3 N.C.P.C.

S-a menţionat că, potrivit acestui articol, "Daca prin lege nu se prevede altfel, contestaţia la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoştinţa de actul de executare pe care il contesta; 3. debitorul care contesta executarea silita însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia, ori de la data când a luat cunoştinţa de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării si nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

De asemenea, potrivit art. 715 alin. 2 N.C.P.C, "Contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc, in cazurile in care acestea nu sunt, potrivit legii definitive, se poate face in termen de 15 zile de la comunicare."

Din documentele pe care le depun in copie conforma cu originalul, rezultă că actele de procedura au fost comunicate contravenientului in data de 13.08.2014, destinatarul semnând de primire, fiind identificat prin C.l./B.l. seria TC 356118 (aceeaşi pe care o declara reclamantul in acţiunea sa).

Întrucât contestatorul nu a formulat o cerere de repunere in termenul de formulare a contestaţiei la executare in condiţiile art. 186 Cod Procedura Civila (invocarea unor motive temeinice justificate de împiedicare si formularea cererii de repunere in termen odată cu formularea contestaţiei la executare in termen de 15 zile de la încetarea împiedicării), solicită să se constate că termenul de formulare a contestaţiei la executare împotriva executării silite însăşi si a actelor comunicate a început să curgă de la data la care a fost îndeplinită procedura de comunicare, 13.08.2014 si s-a împlinit la 28.08.2014.

Faţă de motivele expuse solicită să se constate că, sub aspectul formulării contestaţiei la executare propriu-zisa împotriva executării silite însăşi ce face obiectul dosarului de executare nr. 168/2014 la BEJ Bănea Alexandru, cererea de faţă a fost depusă după expirarea termenului imperative prevăzut de lege, astfel că urmează să se admită excepţia tardivităţii si să se respingă contestaţia la executare formulata de reclamantul G.Gh..

Referitor la motivele invocate de reclamant in acţiunea sa, se precizează următoarele:

Dispoziţiile Deciziei nr. 6/2015. pronunţata de I.C.C.J. nu au aplicabilitate in cauza, întrucât fac trimitere la procesele-verbale de constatare si sancţionare a contravenţiilor transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, si nu la titlurile executorii reprezentate de asemenea acte sancţionatorii necontestate in procedura specifica.

Potrivit art. 713 alin. 1) Cod Procedura Civila, « împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare si in cazul in care executorul judecătoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa îndeplinească un act de executare silita in condiţiile legii ».

In egala măsura, alineatul 2 al aceluiaşi articol de lege, prevede că in situaţiile in care executarea silita porneşte in temeiul altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca, in cadrul contestaţiei la executare se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, doar daca legea nu prevede in legătura cu respectivul titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiinţarea lui.

Se susţine că, în cazul de faţă, executarea silită a fost demarată in temeiul titlului executoriu constând in 4 p.v.c.c, împotriva cărora legea prevede o cale speciala de atac, respectiv plângerea contravenţionala.

Fata de această împrejurare, consideră că nu trebuie primite motivele de contestaţie invocate prin cererea de chemare in judecata, legate de lipsa semnăturii olografe a procesului verbal, aceste apărări putând fi valorificate doar pe calea plângerii contravenţionale.

Astfel fiind, consideră că instanţa poate verifica in prezenta procedura doar legalitatea executării silite şi a fiecărui act de executare în parte, prin raportare la dispoziţiile legale ce guvernează materia executării.

Având in vedere că, prin contestaţia formulată, contestatorul nu a invocat motive de nelegalitate privind actele de executare silita, apărările sale limitându-se la lipsa semnăturii olografe de pe procesul verbal, apărări cu privire la care intimata a demonstrat mai sus ca nu pot face obiectul verificării in procedura contestaţiei la executare ci doar a unei eventuale plângeri contravenţionale, consideră că singura soluţia justa in prezenta cauza ar fi aceea de respingere a contestaţiei la executare.

 Daca se va trece peste aceste aspecte, solicită să se constate faptul că Decizia nr. 6/2015 nu are caracter obligatoriu în cauză, întrucât aceasta decizie interpretativă a fost pronunţată ulterior emiterii proceselor-verbale ce fac obiectul cauzei de faţă.

Întrucât deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea au valoare egală cu cea a legii cu caracter interpretativ, iar o aplicare a acestora la situaţii anterioare pronunţării ar fi echivalentă cu a da caracter retroactiv unei dispoziţii legale.

Mai mult decât atât, având in vedere scopul in care a fost instituită procedura recursului in interesul legii, respectiv acela de a conduce la crearea unei practici unitare in situaţia in care exista mai multe interpretări ale legii, precizează ca in aceste condiţii, ar fi injust să i se solicite intimatei să prevadă interpretarea data de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, înainte ca aceasta să se pronunţe.

In plus, solicită să se constate că procesul verbal ce face obiectul prezentei cauze, a fost emis in mod legal, având in vedere următoarele considerente: in conformitate cu art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, aşa cum era in vigoare la data emiterii procesului verbal, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei.

Analizând procesul-verbal, solicită să se constate că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale menţionate mai sus si are ataşata semnătura electronica a agentului constatator, realizată in baza certificatului calificat de semnătura electronica, certificat care atesta legătura dintre semnătura electronica ataşata procesului verbal si semnatar, confirmând identitatea acestuia din urma. Or, atâta timp cât O.G. nr. 15/2002, norma speciala aplicabilă in materia contravenţiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de O.G. nr. 2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) mai sus menţionate, fiind vorba de o dispoziţie speciala care se aplica cu prioritate in raport de prevederile generale cuprinse in O.G. nr. 2/2001, consideră că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantului referitoare la lipsa semnăturii olografe din procesul-verbal.

De asemenea, dispoziţiile legii nr. 455/2001, art. 4 pct. 4, arată: "semnătura electronica extinsa reprezintă acea semnătura electronica care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este legată în mod unic de semnatar; asigură identificarea semnatarului; este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in aşa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila";

Pct. 5 al aceluiaşi articol arată că " semnatar reprezintă o persoana care deţine un dispozitiv de creare a semnăturii electronice si care acţionează fie in nume propriu, fie ca reprezentant al unui terţ."

Art. 5 din legea nr. 455/2001 statuează: "înscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat in ceea ce priveşte condiţiile si efectele sale, cu înscrisul sub semnătura privata."

Prin urmare, potrivit celor enunţate mai sus, un înscris semnat electronic produce efecte juridice similare unui înscris sub semnătura privată sau înscris autentic, iar faptul că este destinat să fie "citit prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar" nu înseamnă că înscrisul nu poate fi printat şi folosit pe suport de hârtie, ca atare cu aceleaşi efecte.

Fata de aceste aspecte, solicită respingerea contestaţiei la executare formulata de dl. G.Gh. si menţinerea ca legale si temeinice a tuturor actelor făcute pana in prezent de executorul judecătoresc.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. 205-208 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţie tardivităţii formulării contestaţiei, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 715 cod procedură civilă, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;  

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;  

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.  

(2) Contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare.  

(3) Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.  

(4) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.  

(5) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (4) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de către terţii adjudecatari în cadrul vânzării silite a bunurilor urmărite.  

În cauză se constată că executarea silită a început în baza cererii de executare înregistrată la creditoare sub nr. 23179/22.05.2014, în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc Banea Alexandru formându-se dosarul de executare nr. 168/2014, executare silită începută în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R11, nr. 0234114/26.07.2011.

Actele efectuate în dosarul de executare, inclusiv somaţia din 08.08.2014, au fost primite personal de contestator la data de 13.08.2014, potrivit dovezii aflată la fila 22 din dosarul nr. 1175/253/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Măcin, declinat acestei instanţe şi înregistrat sub nr. 1296/179/2015.

Întrucât contestatorul a depus contestaţia la executare la data de 12.10.2015, peste termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de lege, instanţa apreciază că excepţia tardivităţii invocată de către creditoare prin întâmpinare este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va respinge contestaţia la executare ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia tardivităţii invocată de către intimat prin întâmpinare.

Respinge ca tardivă contestaţia la executare formulată de contestatorul G.GH., în contradictoriu cu creditoarea CNADNR SA-DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CONSTANŢA .

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 Cererea de apel se va depune la Judecătoria Babadag.

 Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.01.2016.