Închiderea procedurii insolvenţei la propunerea unui administrator judiciar provizoriu neconfirmat de adunarea creditorilor. Lipsa desemnării altui administrator judiciar. Nelegalitatea hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii

-Legea nr. 85/2014: art. 45 alin. (1), art. 57 alin. (2), art. 174 alin. (1)

În ceea ce priveşte critica, legată de neîntrunirea condiţiilor impuse de lege pentru închiderea procedurii insolvenţei în temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, Curtea constată că şi această critică este fondată.

Astfel, din economia art. 174 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 rezultă că o procedură de insolvenţă poate fi închisă, în orice stadiu s-ar afla dacă:

- se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;

- niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Din examinarea probatoriului administrat în faţa primei instanţe numai cea de-a doua condiţie rezultă a fi îndeplinită, întrucât, nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, chiar dacă acestea nu au fost individualizate, nu s-a arătat cuantumul şi destinaţia lor, de către administratorul judiciar. 

În ce priveşte lipsa ori insuficienţa bunurilor din averea debitoarei, Curtea constată însă că această condiţie nu este îndeplinită.

Pe de altă parte, conform art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, desemnarea provizorie a administratorului judiciar al debitoarei insolvente se realizează de către judecătorul sindic pentru administrarea procedurii până la confirmarea acestuia în condiţiile legii. Deşi legea nu prevede expres, se subînţelege că mandatul administratorului judiciar desemnat provizoriu durează fie până la confirmarea sa de către creditori, fie până la infirmarea acestuia de către adunarea creditorilor şi desemnarea unui alt practician de insolvenţă. De remarcat că regulile de cvorum şi de vot aplicabile adunării creditorilor, cuprinse în art. 49 din Legea nr. 85/2014,  prevăd obligativitatea prezenţei unui număr de creditori reprezentând minim 30% din totalul creanţelor înscrise în tabel (inclusiv absenţii care votează prin corespondenţă), precum şi regularitatea deciziilor adoptate cu votul majorităţii creanţelor prezente. Este tot atât de adevărat că pentru desemnarea unui nou administrator judiciar, este nevoie de votul a 50% din totalul creanţelor cu drept de vot [art. 57 alin. (2) din lege]. De asemenea, fără a prevedea condiţii de cvorum şi de majoritate speciale, art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 prevede posibilitatea creditorilor de a confirma administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i şi onorariul. Nu există însă dispoziţii exprese pentru situaţia atipică, dar care se poate ivi în practică, aceea ca un administrator provizoriu să nu fie confirmat cu majoritatea cerută de lege şi, totuşi, adunarea creditorilor  să nu propună şi să nu desemneze un alt practician de insolvenţă

Plecând de la aceste premise şi prevederi legale enunţate, contrar celor reţinute de către practicianul în insolvenţă, Curtea constată că acesta nu a fost confirmat de către creditori.

Aşa fiind, cu ocazia reluării procedurii în faţa judecătorului sindic, acesta va trebui să se preocupe cu prioritate de legitimitatea practicianului de insolvenţă desemnat provizoriu dar neconfirmat de către adunarea creditorilor, deoarece numai un administrator sau lichidator care are legitimitate poate lua măsuri şi formula propuneri în cadrul procedurii insolvenţei.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 526 din 23 iunie 2016, rezumată de judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa civilă nr. x, pronunţată în dosar nr. x, Tribunalul Timiș a închis procedura insolvenţei faţă de debitorul SC A… SRL, reprezentată de practicianul în insolvenţă B…, a dispus radierea debitorului SC A… SRL din registrul comerţului și a descărcat practicianul în insolvenţă B… de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.

Totodată, a dispus notificarea sentinţei Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice si Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi comunicarea acesteia debitorului, creditorilor si practicianului în insolvenţă şi publicarea, în acest scop, în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că, în ciuda eforturilor depuse de lichidatorul judiciar, în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau alte resurse care să permită acoperirea datoriilor societăţii și nici elemente de natură să justifice atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societăţii debitoare.

În atare situație, văzând că niciunul dintre creditorii debitoarei nu a contestat raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență și nici nu a înțeles să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, judecătorul sindic a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 174 din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care a dispus închiderea procedurii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei Tribunalului Timiș.

[…]

Examinând sentinţa atacată din prisma criticilor formulate prin motivele de apel şi a limitelor devolutive ale apelului consacrate de art. 477 – 478 C. pr.civ., Curtea apreciază că apelul este fondat, hotărârea fiind consecinţa unei greşite aplicări a legii.

Cu titlu preliminar, sintetizând argumentele apelantei creditoare, aceasta a invocat în concret două motive de nelegalitate ale hotărârii primei instanţe:

- nepronunţarea judecătorului sindic cu privire la obiecţiunile formulate împotriva raportului cu propunerea de închidere a procedurii insolvenţei;

- neîntrunirea condiţiilor impuse de lege pentru închiderea procedurii insolvenţei în temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, în sensul că, până la momentul închiderii procedurii insolvenţei, nu s-a lămurit situaţia juridică şi faptică a bunurilor despre care s-a făcut vorbire în primul raport întocmit de practicianul de insolvenţă.

În ce priveşte prima critică, Curtea constată că raportul administratorului judiciar, conţinând propunerea de închidere a procedurii insolvenţei, a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 6/1.02.2016, iar la data de 11 februarie 2016, creditoarea apelantă a depus la dosar obiecţiuni care însă nu au fost analizate de către instanţa de fond, nici sub aspectul eventualei lor tardivităţi (invocată de către practicianul de insolvenţă) şi nici pe fondul problemelor relevate, deşi depunerea acestor obiecţiuni la dosarul cauzei este menţionată în încheierea de şedinţă din 18 februarie 2016.

Procedând în acest mod, judecătorul sindic a înfrânt principiul contradictorialităţii consacrat de art. 14 C. pr.civ. şi care la alin. (5) prevede obligaţia instanţei de a supune discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, dar şi principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 C. pr. civ., care include inclusiv dreptul părţilor de a le fi analizate argumentele susţinute. Or, este cât se poate de evident că prin obiecţiunile formulate, apelanta-creditoare a adus o serie de argumente împotriva propunerii de închidere a procedurii insolvenţei, argumente ce au fost ignorate fără nicio justificare de către judecătorul sindic, întrucât nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor şi nu au fost analizate, nici din perspectiva depunerii lor în termen şi nici în ce priveşte fondul susţinerilor.

Din perspectiva termenului de depunere a acestor obiecţiuni, aprecierea practicianului de insolvenţă, inserată în întâmpinarea depusă în apel, conform căreia ar fi aplicabile prevederile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, sunt neavenite şi nu pot fi primite, deoarece acest termen are în vedere eventualele contestaţii pe care creditorii le-ar putea formula împotriva măsurilor dispuse de administratorul/lichidator judiciar. Or, propunerea de închidere a procedurii insolvenţei, nu reprezintă o măsură dispusă de administratorul judiciar, în sensul art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, ci îşi păstrează semnificaţia de propunere (sugestie, solicitare, recomandare) adresată judecătorului sindic, singurul abilitat a dispune o astfel de măsură - închiderea procedurii insolvenţei. Prin urmare, câtă vreme nu se pune problema atacării vreunei măsuri dispuse de administratorul judiciar şi menţionată în raportul depus la dosar şi publicat în BPI, nu sunt incidente prevederile art. 59 alin. (5) şi (6) referitoare la dreptul de a contesta aceste măsuri şi la termenul de 7 zile de la publicarea în BPI a raportului, în care se poate depune contestaţia.

În raport de aceste considerente, Curtea constată că primul motiv de apel invocat de către apelanta-creditoare, cel privind lipsa oricărei analize a argumentelor împotriva propunerii de închidere a procedurii, este fondat, pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii în aceste condiţii realizându-se în mod nelegal, cu încălcarea principiului contradictorialităţii dar şi a dreptului la un proces echitabil, în virtutea căruia părţile au dreptul să fie ascultate şi dreptul de a le fi examinate şi analizate susţinerile şi argumentele aduse în sprijinul poziţiei lor procesuale.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, legată de neîntrunirea condiţiilor impuse de lege pentru închiderea procedurii insolvenţei în temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, Curtea constată că şi această critică este fondată.

Astfel, din economia art. 174 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 rezultă că o procedură de insolvenţă poate fi închisă, în orice stadiu s-ar afla dacă:

- se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;

- niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Or, din examinarea probatoriului administrat în faţa primei instanţe numai cea de-a doua condiţie rezultă a fi îndeplinită, într-adevăr, nici un creditor nemenţionând că se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii, chiar dacă acestea nu au fost individualizate, nu s-a arătat cuantumul şi destinaţia lor, adică nu s-a precizat de către administratorul judiciar pentru ce anume ar putea fi folosite în continuarea procedurii. 

În ce priveşte lipsa ori insuficienţa bunurilor din averea debitoarei, Curtea constată însă că această condiţie nu este îndeplinită.

Din această perspectivă, Curtea observă că în raportul conţinând propunerea de închidere a procedurii insolvenţei s-a menţionat că societatea debitoare ar avea conform registrului inventar 36 de mijloace de transport marfă, în valoare totală de 6.843.356,90 de lei, însă, conform unei adrese nr. x, emisă de către Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, ar rezulta că aceeaşi societate nu figurează cu bunuri impozabile şi nici cu obligaţii fiscale neachitate, existând o neconcordanţă majoră între evidenţele contabile şi evidenţa fiscală.

Cu toate acestea situaţia faptică şi juridică a acestor bunuri nu a fost lămurită de către administratorul judiciar, care s-a mărginit să afirme în raportul depus, în termeni foarte generali şi aproximativi, că pe baza unor documente contabile neevidenţiate în contabilitate, şi nedepuse la dosarul cauzei, se poate concluziona că mai multe mijloace de transport au fost executate silit de către creditori sau ridicate de furnizori, fiind neachitate integral.

O asemenea afirmaţie plină de echivoc, nu este suficientă însă pentru a se concluziona brusc, că nu ar exista bunuri în averea debitoarei, atâta vreme cât din probatoriul administrat nu rezultă să fi fost analizat fiecare vehicul în parte, cu indicarea situaţiei juridice şi faptice actuale, ci întreaga concluzie a primei instanţe se bazează pe o apreciere generică a practicianului de insolvenţă nesusţinută de nici un element probator, acea adresă nr. x, emisă de către Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, nefiind identificată la dosarul cauzei şi fiind oricum insuficientă pentru a se putea trage o concluzie fermă privind lipsa bunurilor din averea debitoarei. 

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea va face aplicarea art. 480 alin. (2) C. pr. civ. şi va admite apelul declarat de apelanta-creditoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în contradictoriu cu debitoarea SC A… SRL, prin administrator judiciar B…, împotriva sentinţei civile nr. x, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x, având ca obiect procedura insolvenţei, cu consecinţa anulării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei la prima instanţă - Tribunalul Timiş - în vederea continuării procedurii insolvenţei pentru stabilirea şi elucidarea situaţiei juridice şi faptice actuale a celor 36 de autovehicule identificate iniţial în patrimoniul debitoarei şi eventual a altor bunuri dacă acestea vor fi identificate în patrimoniul debitoarei, inclusiv pentru recuperarea creanţelor debitoarei de la diverşi clienţi menţionaţi în raportul depus la dosar de către practicianul de insolvenţă. 

În rejudecare, judecătorul sindic se va preocupa cu prioritate de lămurirea legitimităţii administratorului judiciar în cadrul procedurii, deoarece probatoriul administrat semnalează unele aspecte de contrarietate între dispoziţiile legale incidente şi aprecierile personale ale practicianului de insolvenţă desemnat provizoriu de către judecătorul sindic dar neconfirmat de adunarea creditorilor. 

Din această perspectivă, Curtea constată că practicianul de insolvenţă desemnat provizoriu de către instanţă nu a dobândit legitimitate de a continua procedura insolvenţei, după derularea primei adunări a creditorilor, în raport de rigorile legii insolvenţei.

Conform art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr.85/2014, desemnarea provizorie a administratorului judiciar al debitoarei insolvente se realizează de către judecătorul sindic pentru administrarea procedurii până la confirmarea acestuia în condiţiile legii. Deşi legea nu prevede expres, se subînţelege că mandatul administratorului judiciar desemnat provizoriu durează fie până la confirmarea sa de către creditori, fie până la infirmarea acestuia de către adunarea creditorilor şi desemnarea unui alt practician de insolvenţă. De remarcat că regulile de cvorum şi de vot aplicabile adunării creditorilor, cuprinse în art. 49 din Legea nr. 85/2014,  prevăd  obligativitatea prezenţei unui număr de creditori reprezentând minim 30% din totalul creanţelor înscrise în tabel (inclusiv absenţii care votează prin corespondenţă), precum şi regularitatea deciziilor adoptate cu votul majorităţii creanţelor prezente. Este tot atât de adevărat că pentru desemnarea unui nou administrator judiciar, este nevoie de votul a 50% din totalul creanţelor cu drept de vot [art.57 alin. (2) din lege]. De asemenea, fără a prevedea condiţii de cvorum şi de majoritate speciale, art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 prevede posibilitatea creditorilor de a confirma administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i şi onorariul. Nu există însă dispoziţii exprese pentru situaţia atipică, dar care se poate ivi în practică, aceea ca un administrator provizoriu să nu fie confirmat cu majoritatea cerută de lege şi, totuşi, adunarea creditorilor să nu propună şi să nu desemneze un alt practician de insolvenţă.

Plecând de la aceste premise şi prevederi legale enunţate, contrar celor reţinute de către practicianul în insolvenţă, în cuprinsul procesului verbal al primei şedinţe a adunării creditorilor (f. 232), în raportul depus la 17.09.2015 (f. 240) şi în „întâmpinarea” depusă la dosarul cauzei (f. 254), Curtea constată că acesta nu a fost confirmat de către creditori.

Se poate observa că la prima adunare a creditorilor debitoarei insolvente din 24 iulie 2015, nu s-a prezentat nici un creditor, însă doi creditori, totalizând 46,53 din totalul creanţelor cu drept de vot (adică mai mult de 30%),  au comunicat votul lor prin corespondenţă, în scris, inclusiv sub aspectul confirmării lichidatorului judiciar provizoriu desemnat de către judecătorul sindic, votul acestora fiind:

- AJFP Timiş (46,04% din creanţe) – împotrivă (nu confirmă lichidatorul provizoriu);

- SC C SRL (0,49% din creanţe), confirmă lichidatorul provizoriu.

Cu toate acestea, practicianul de insolvenţă a concluzionat, prin procesul verbal al adunării creditorilor, că el este administratorul judiciar desemnat pentru gestionarea procedurii insolvenţei, consemnând de asemenea că s-ar fi aprobat şi un onorariu de 1.500 de lei + TVA/lună, de la data desemnării sale şi până la data închiderii procedurii, plus un onorariu de succes de 5% din sumele încasate, deşi nici un creditor nu a votat o asemenea propunere care, de altfel, nici nu a fost înscrisă pe ordinea de zi publicată în BPI.

Aşa fiind, cu ocazia reluării procedurii în faţa judecătorului sindic, acesta va trebui să se preocupe cu prioritate de legitimitatea practicianului de insolvenţă desemnat provizoriu dar neconfirmat de către adunarea creditorilor, deoarece numai un administrator sau lichidator care are legitimitate poate lua măsuri şi formula propuneri în cadrul procedurii insolvenţei. În acest sens, vor fi valorificate şi principiile ce decurg din cuprinsul unor prevederi legale cuprinse în art. 57 alin. (12) şi (14) din Legea nr. 85/2014, conform cărora:

- „dacă adunarea creditorilor a infirmat administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, înainte de a-i fi stabilit onorariul, pentru activitatea desfăşurată până la data infirmării onorariul va fi stabilit de către judecătorul-sindic în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Din suma aprobată se va scădea onorariul aprobat cu titlu provizoriu prin hotărârea judecătorească privind desemnarea, dacă a fost încasat”.

- în cazul în care, deşi confirmat administratorul judiciar, creditorii nu acceptă propunerea de onorariu al acestuia, nici după tratative şi negocieri (în cazul de faţă onorariul nu a fost aprobat şi nici negociat şi acceptat), „administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va putea declara că se retrage” iar în caz de renunţare, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va convoca o nouă adunare în termen de maximum 30 de zile, în vederea desemnării noului administrator judiciar/lichidator judiciar;

- „dacă în cadrul acestei adunări nu se desemnează un alt administrator judiciar/lichidator judiciar, preşedintele comitetului creditorilor sau, dacă nu a fost constituit, un creditor desemnat de adunarea creditorilor va solicita judecătorului-sindic desemnarea unui administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu, în termen de maximum 5 zile de la data adunării”, cu obligaţia judecătorului-sindic de a numi un administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu în termen de 5 zile de la sesizare, în cameră de consiliu.

Se poate observa aşadar că, din perspectiva legiuitorului, în absenţa acordului majorităţii creditorilor, acestora nu li se poate nici impune un anumit administrator sau lichidator judiciar, prin voinţa unilaterală a acestuia din urmă şi nici un anumit onorariu, aşa cum a încercat să procedeze administratorul judiciar din prezenta cauză, astfel că judecătorul sindic, cu ocazia reluării procedurii insolvenţei, în exercitarea atribuţiei prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 85/2014, se va preocupa cu prioritate de legitimitatea administratorului judiciar desemnat provizoriu dar care nu a fost confirmat în prima adunare a creditorilor, inclusiv prin convocarea unei noi adunări a creditorilor având ca ordine de zi confirmarea administratorului provizoriu sau desemnarea unui alt administrator, precum şi negocierea, stabilirea şi aprobarea onorariului acestuia.

Domenii speta

Spete similare