Recurs. Procedura insolvenţei. Inaplicabilitatea art. 115 alineat 3 din Legea nr. 85/2006 dacă în patrimoniul debitoarei nu există decât un singur bun.

Recurs. Procedura insolvenţei. Inaplicabilitatea art. 115 alineat 3 din Legea nr. 85/2006 dacă în patrimoniul debitoarei nu există decât un singur bun.

Decizia nr. 125/C/2016-R din 20.09.2016

Dosar nr. 3252/111/C/2010/a4 - R

- art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006

Prin Sentinţa nr.269/F din 22 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bihor a fost admisă în parte contestaţia formulată de creditorul ...  S.c.p.a (fosta ...  SPA ) Sucursala ...  cu sediul în ...  , J …, CUI RO … în contradictoriu cu lichidatorul judiciar ...  IPURL, cu sediul în ... şi comitetul creditorilor debitorului S.C. ...  S.R.L, dispunând anularea parţială a raportului de activitate depus de lichidatorul judiciar la data de 17 februarie 2016 în ceea ce priveşte cheltuielile de pază şi conservare în cuantum de 2.056 lei.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii.

Pentru a pronunţa astfel, analizând actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic a reţinut, în fapt că la data de 17 februarie 2016 a fost depus de către lichidatorul judiciar raportul de activitate în cuprinsul căruia au fost indicate cheltuielile efectuate pentru asigurarea pazei şi conservării imobilului aflat în patrimoniul debitorului, făcându-se menţiunea suplimentară a faptului că faţă de refuzul creditorilor de a aproba plata unor cheltuieli aferente acestei activităţi se impune aplicarea prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

El reprezintă transpunerea în practică a prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care impune în sarcina acestuia obligaţia de a justifica cheltuielile efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. În măsura în care realizarea acesteia implică şi cheltuieli semnificative, decizia aprobării lor revine adunării creditorilor.

Aşa fiind, judecătorul sindic a reţinut că anterior au mai fost depuse două rapoarte cu acelaşi conţinut, cel din data de 14 ianuarie 2015 făcând obiectul controlului de legalitate. Prin decizia nr. 207/C/2015-R pronunţată la data de 29 octombrie 2015 de către Curtea de Apel Oradea s-a stabilit că în privinţa cheltuielilor de procedură-pază şi conservare nu a existat o hotărâre a adunării creditorilor, lichidatorul judiciar prezentând creditorilor o altă situaţie decât cea reală şi a procedat la încheierea contractului de prestări servicii pază. De la momentul pronunţării deciziei şi până în prezent nu a fost făcută dovada de către lichidatorul judiciar că ar fi obţinut acordul creditorilor pentru avansarea acestor cheltuieli anterior datei de 15 decembrie 2015. Fiind vorba despre considerente care sprijină hotărârea adoptată, ele se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât tragerea unei concluzii diferite ar duce la încălcarea acesteia.

Fără a contesta realitatea serviciilor de pază şi conservare, judecătorul sindic a reţinut că elementul esenţial îl reprezintă absenţa bazei legale pentru efectuarea lor : acordul prealabil al creditorilor. Faptul că iniţial creditorul şi-a manifestat acordul cu privire la suma estimativă avansată de către lichidatorul judiciar nu poate duce la o altă concluzie din moment ce nu a existat o hotărâre a adunării creditorilor în acest sens. Tocmai de aceea, judecătorul sindic a apreciat că suma aferentă activităţilor de pază şi conservare pentru perioada 1.12.2015 - 15.12.2015 nu este justificată, impunându-se admiterea contestaţiei sub acest aspect, sens în care a şi dispus.

Referitor la anularea menţiunii că se impune aplicarea prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, a reţinut că textul legal are în vedere ipoteza inexistenţei unor lichidităţi în patrimoniul debitorului pentru conservarea acestuia. Activităţile desfăşurate de către lichidatorul judiciar şi reflectate în rapoartele de activitate depuse conduc la concluzia certă că asigurarea integrităţii imobilului şi conservarea valorii lui de circulaţie impune măsuri de pază şi conservare. Acestea nu au fost aprobate de către creditori, menţinerea în viitor a acestei situaţii putând conduce la degradarea imobilului situat într-o zonă montană în care valorile termice sunt mai scăzute în toată perioada anului. Faptul că textul amintit face trimitere la ipoteza existenţei mai multor bunuri în patrimoniul debitorului, nu înseamnă că el nu este aplicabil în situaţia în care singurul bun este supus riscului de degradare întrucât nu există sume de bani ce să poată fi alocate conservării lui. Tocmai de aceea, considerând că măsura luată de lichidatorul judiciar corespunde prevederilor legale, a respins contestaţia sub acest aspect ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul sindic a formulat recurs recurenta contestatoare ... SCPA Sucursala ... - Agenţia  ... , solicitând instanţei admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a contestaţiei formulate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului contestatoarea recurentă arată că, prin hotărârea pronunţată în cauză, instanţa a dispus respingerea contestaţiei formulate, cu privire la menţiunea potrivit căreia " în cazul de faţă consideră că se impune aplicarea prevederilor art.115 alin.3 din Legea 85/2006 " .

În mod eronat, apreciază recurenta, a reţinut instanţa de fond faptul că „textul amintit face trimitere la ipoteza existenţa mai multor bunuri în patrimoniul debitorului, nu înseamnă că el nu este aplicabil în situaţia în care singurul bun este supus riscului de degradare, întrucât nu există sume de bani ce sa poată fi alocate conservării lui, respingând pe acest motiv contestaţia formulată.

Potrivit textului art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, "în vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitoarei nu există suficiente lichidităţi, lichidatorul va putea valorifica de urgenţă bunuri ale debitoarei pentru obţinerea acestor lichidităţi fără aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitaţie publică, după evaluare prealabilă, pornind de la valoarea de lichidare indicată de evaluator." Situaţia premisă a aplicării acestei prevederi legale este necesitatea de conservare a patrimoniului debitoarei Aşadar, numai în vederea conservării, păstrării patrimoniului debitoarei se pot valorifica de urgenţă alte bunuri ale debitoarei. Or, în condiţiile în care în patrimoniul debitoarei nu exista decât acest singur bun imobil pe care lichidatorul doreşte a-l înstrăina fără aprobarea creditorilor, tocmai în vederea "conservării" sale, este evident că dispoziţiile art.115 alin. 3 nu sunt aplicabile.

Consideră că reiese în mod clar din textul art. 115 alin. 3 faptul că bunurile ce pot fi valorificate trebuie să fie de o valoare redusă faţă de patrimoniul în sine pentru a se justifica vânzarea acestora pentru conservarea unor bunuri importante. Astfel, în situaţia în care exista un singur bun în patrimoniul debitoarei acesta reprezintă de fapt întreg patrimoniul debitoarei, acest bun trebuie conservat. Este evident că vânzarea acestuia nu poate reprezenta o modalitate de conservare a bunului sau a patrimoniului debitoarei. Mai mult, potrivit raţionamentului lichidatorului judiciar s-ar impune vânzarea întregului patrimoniu al debitoarei, pentru a se obţine sumele necesare asigurării pazei unui bun care nu mai exista. Astfel, în cuprinsul raportului contestat, lichidatorul judiciar consemnează următoarele: "având în vedere hotărârea adunării creditorilor cu privire la faptul ca nu avansează sume de bani pentru asigurarea pazei imobilului aflat în patrimoniul debitoarei şi în conformitate cu prevederile art.113 alin. 1 din Legea 85/2006, la data de 01.02.2016 s-a efectuat sigilarea bunului iar paza proprie a fost retrasă. În cazul de faţă consideră că se impune aplicarea prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea 85/2006".

Dincolo de faptul că nu vor mai fi necesare sumele pentru care a fost valorificat bunul, prin vânzarea acestui bun în temeiul art. 115 alin. 3 nici nu s-ar realiza conservarea lui, acesta urmând a fi înstrăinat probabil sub valoarea lui de piaţa, astfel încât s-ar realiza chiar o diminuare a patrimoniului în condiţiile în care raţiunea art. 115 alin. 3 este tocmai aceea de a se conserva patrimoniul debitoarei. Este evident faptul că prin această măsură s-ar prejudicia drepturile creditorilor şi s-ar diminua în mod profund nejustificat patrimoniul debitoare.

În aceste condiţii, apreciază că în cauza de faţă prevederile art. 115 alin. 3 nu pot fi aplicate de către lichidatorul judiciar întrucât s-ar inculca chiar premisa de la care porneşte raţiunea acestei dispoziţii legale. Consideră ca fiind eronat şi raţionamentul instanţei de fond, potrivit căruia nu se poate considera ca textul legal nu este aplicabil şi în situaţia în care singurul bun este supus riscului de degradare întrucât nu există sume de bani care să poate fi alocate conservării lui. Instanţa nu analizează situaţia concretă dedusă judecăţii, făcând doar o analiză superficială prin care stabileşte că în general textul ar putea fi aplicabil şi în situaţia în care exista un singur bun în patrimoniul debitoarei şi acesta ar trebui conservat. Astfel, instanţa nu a analizat dacă în aceasta situaţie se justifica vânzarea acestui imobil pentru obţinerea sumelor necesare pazei imobilului care nu va mai fi în patrimoniul debitoarei.

Având în vedere aceste împrejurări, dispoziţiile legale în materie, solicită a se constata că în speţă lichidatorul judiciar nu este îndreptăţit a face aplicarea dispoziţiilor art. 115 alin. 3 Legea 85/2006 şi, pe cale de consecinţă, a modifica raportul de activitate în sensul înlăturării acestor menţiuni.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 8, 20, 21 din Legea nr. 85/2006.

Instanţa de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, a reţinut că este fondat urmând ca în baza prevederilor art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă şi art. 8 din Legea nr. 85/2006 să dispună admiterea lui şi modificarea în parte a sentinţei atacate pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2016, recurenta creditoare ... S.c.p.a (fosta ... SPA) Sucursala ... - Agenţia  ...  a contestat raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar la data de 17.02.2016, solicitând anularea acestuia în ce priveşte cuantumul cheltuielilor de pază şi conservare, precum şi măsura privind necesitatea aplicării prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 la bunul imobil aflat în patrimoniul debitoarei.

Contestaţia formulată a fost admisă în parte de către judecătorul sindic, în ce priveşte cuantumul cheltuielilor de pază şi conservare şi respinsă în partea privind măsura valorificării de urgenţă a bunului imobil, creditoarea recurând sentinţa pronunţată şi solicitând admiterea contestaţiei formulate şi în ce priveşte măsura de valorificare a bunului imobil.

Analizând motivele de recurs invocate şi prevederile art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, invocate de către intimatul lichidator judiciar în luarea măsurii contestate, curtea a reţinut că sunt fondate, prevederile legale nefiind aplicabile în cazul bunului imobil aflat în patrimoniul debitoarei.

Astfel s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitoarei nu există suficiente lichidităţi, lichidatorul va putea valorifica de urgenţă bunuri ale debitorului pentru obţinerea de lichidităţi fără aprobarea creditorilor.

Aceste dispoziţii legale au fost introduse de legiuitor cu scopul de a se obţine lichidităţile necesare pentru luarea măsurilor de conservare a patrimoniului debitorului, măsuri care reclamă efectuarea de cheltuieli care nu pot fi acoperite din averea debitorului în lipsa unor sume de bani. Aceasta măsură este una de excepţie, fiind justificată de urgenţa măsurilor de conservare a bunurilor debitorului care trebuiesc a fi luate şi care acordă posibilitatea valorificării urgente a unor bunuri, fără acordul creditorilor, care nu pot fi consultaţi în vederea efectuării vânzării bunurilor datorită caracterului urgent al măsurilor ce trebuiesc a fi adoptate şi care nu pot suferii amânare până la momentul la care creditorii adoptă modalitatea de valorificare a patrimoniului debitorului. Măsura poate privi bunurile care sunt supuse stricăciunilor datorită perisabilităţii lor sau a termenului de garanţie, ori procurarea sumelor necesare pentru derularea procedurii de lichidare a averii debitorului care nu pot fi acoperite din averea debitoarei.

Din analiza prevederii legale mai sus amintite rezultă că legiuitorul a avut în vedere situaţia existenţei mai multor bunuri în averea debitorului, din care unele presupun luarea unor măsuri de conservare care datorită lipsei lichidităţilor nu pot fi adoptate, fapt care justifică valorificarea de îndată a altor bunuri ale debitorului pentru a se putea obţine lichidităţile necesare pentru luarea măsurilor de conservare a bunurilor care impun adoptarea unor asemenea măsuri. Este adevărat că legiuitorul nu exclude posibilitatea valorificării de îndată şi a unui singur bun aflat în patrimoniul debitorului, însă doar în ipoteza în care se realizează scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prevederii legale, cum ar fi situaţia bunurilor perisabile sau al căror termen de garanţie expiră.

În speţă, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prevederii legale nu poate fi atins câtă vreme bunul imobil vizat de măsura lichidatorului este singurul bun aflat în patrimoniul debitoarei, nu există alte bunuri care ar justifica luarea unor măsuri de conservare, iar bunul imobil nu este unul perisabil sau cu vreun termen de garanţie.

Faptul că asigurarea integrităţii imobilului şi conservarea valorii lui de circulaţie impune luarea unor măsuri de pază şi conservare, care nu au fost aprobate de către creditori, iar menţinerea în viitor a acestei situaţii ar putea duce la degradarea imobilului situat într-o zonă montană în care valorile termice sunt mai scăzute în toată perioada anului, nu justifică valorificarea imobilului în temeiul prevederilor art. 115 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, fără aprobarea creditorilor, câtă vreme ipoteza vizată de legiuitor prin instituirea prevederii legale nu este îndeplinită. Pentru a se evita producerea consecinţelor invocate de către practicianul în insolvenţă este necesară intensificarea demersurilor necesare valorificării imobilului conform strategiei de valorificare a acestuia aprobate deja în cauză de către creditori sau supunerea dezbaterii acestora a schimbării modalităţii de valorificare a bunului ori a celei în care se poate asigura paza şi conservarea imobilului, însă nu se poate proceda la valorificarea imobilului, de îndată, fără aprobarea creditorilor, pentru obţinerea unor lichidităţii care nu sunt necesare în vederea luării vreunor măsuri de conservare a altor bunuri.

Drept urmare, curtea a reţinut că motivele de recurs invocate în cauză sunt fondate, motiv pentru care recursul declarat a fost admis cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate conform dispozitivului prezentei decizii.

În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanţa a dispus obligarea debitoarei intimate la plata sumei de 260 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, reprezentând taxă timbru.

Domenii speta

Spete similare