Insolvenţă. Intrare în faliment

Conversia reorganizării în faliment se impune în condiţiile în care pe de o parte efectuarea operaţiunii de compensare nu a fost inclusă în Planul de reorganizare şi nu a fost confirmată de către administratorul judiciar iar pe de  altă parte, majorarea datoriilor existente şi acumularea unor noi datorii, pe parcursul reorganizării, conduce inexorabil la imposibilitatea reuşitei acesteia, fapt ce contravine flagrant scopului procedurii insolvenţei.

Hotărârea:

Prin sentinţa nr.342 din 24 mai 2016 Tribunalul Suceava – secţia a II a civilă a admis cererea de intrare în procedura falimentului, formulată de către creditoarea SC A. SRL B., în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006, a dispus intrarea în procedura falimentului a debitorului SC P-I SRL şi în temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, a desemnat lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă M.G.A. I. S.P.R.L.

A pus în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună spre aprobare confirmarea sa şi comisionul de administrare şi în temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului - prin administrator special, fixând şi termenele prevăzute de lege.

A constatat ca rămasă fără obiect cererea de ridicarea dreptului de administrare al debitorului - prin administrator special, formulată de creditoarea SC A. SRL.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC P-I SRL B – prin administrator special M., arătând că, instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, drept pentru care hotărârea pronunţată în cauză este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Judecătorul sindic a omis să se pronunţe cu privire la confirmarea modificării planului de reorganizare a SC P. I.x SRL aprobată în Adunarea creditorilor din data de 15.01.2016.  Instanţa a ignorat atât dispoziţiile legale ale art.101 din Legea nr.85/2006 care impun judecătorul sindic să se pronunţe cu privire la confirmarea modificării planului de reorganizare a debitorului, cât şi solicitările administratorului judiciar al recurentei reiterate prin Raportul nr. 1044/18.05.2016 în sensul pronunţării cu privire la confirmarea modificării planului de reorganizare a SC P-I SRL astfel cum a fost aprobată în Adunarea creditorilor din data de 15.01.2016 şi a înţeles să se pronunţe numai cu privire la cererea de deschidere a procedurii falimentului .

Cu toate acestea, judecătorul sindic a înţeles să nu respecte dispoziţiile imperative ale art.101 din Legea nr.85/2006, chiar şi în ciuda solicitărilor în acest sens din partea administratorului judiciar, alegând să se pronunţe numai cu privire la cererea de deschidere a procedurii falimentului recurentei formulată de creditoarea SC A. SRL.

Mai mult, motivele pentru care propunerea administratorului judiciar a fost acceptată sunt contradictorii faţă de situaţia de fapt şi de înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, creditoarea SC A. SRL a solicitat deschiderea falimentului recurentei motivat de faptul că aceasta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate conform planului de reorganizare, aspect confirmat de rapoartele întocmite de către administratorul judiciar publicate în BPI. Cererea de deschidere a procedurii falimentului a fost motivată de faptul că nu ar fi fost efectuate plăţile din lunile a VI-a şi a VII-a şi a VIII-a din perioada de reorganizare către creditoarea SC A. SRL în cuantum de 51.471 lei pentru fiecare lună. De asemenea, creditoarea a pretins că nu s-ar fi realizat nici plăţile aferente lunilor a 16-a, a 17-a şi a 18-a în cuantum de 102.942 lei pentru fiecare lună.

Planul de reorganizare a activităţi recurentei a fost aprobat de către creditori conform hotărârii adunării creditorilor  din data de 21.11.2013, fiind confirmat de către judecătorul sindic prin sentinţa nr.75/31.01.2014, activitatea recurentei fiind reorganizată conform planului de reorganizare de la data de 31.01.2014. Conform planului de plăţi, în primele 5 luni de reorganizare nu au fost prevăzute plăţi faţă de nici un creditor, abia pentru lunile a 6-a, a 7-a şi a 8-a de reorganizare  au fost prevăzute plăţi pentru creditoarea SC A. SRL a câte 51.471 lei pentru fiecare lună. Cele trei rate din programul de plăţi în cuantum total de 154.413 lei au fost achitate creditoarei conform Ordinului de compensare nr.2821741/20.08.2014 încheiat între părţi.

Totodată, mai arată că în cuprinsul Raportului de activitate administratorul judiciar a reţinut că între recurentă şi creditoarea SC C. G. SRL există un acord de reeşalonare a plăţii ratelor aferente perioadei 2014-2015, urmând ca acestea să fie efectuate în anul agricol 2015 – 2016, având în vedere specificul activităţii recurentei.

Mai arată că, de fapt creditoarea SC A. SRL înregistrează datorii faţă de recurentă ca urmare a admiterii contestaţiei la executare prin sentinţa nr.152 din 16.01.2015 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului, precum şi ca urmare a admiterii cererii recurentei de întoarcere a executării , în sensul obligării pârâtei la restituirea bunului ce a făcut obiectul executării silite reprezentat de tractor .... şi a admiterii cererii de completare dispozitiv conform sentinţei nr.421/16.02.2016 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în sensul obligării pârâtei la restituirea c/val tractorului în situaţia în care restituirea acestuia în natură nu ar fi fost posibilă.

Între recurentă şi creditoarea SC A. SRL a fost încheiat un contract de vânzare – cumpărare cu plata în rate, pentru 2 utilaje, respectiv un tractor şi un cultivator. Însă, după ce recurenta a achitat aproximativ 90% din valoarea celor două utilaje, creditoarea SC A. SRL a considerat reziliat contractul şi a trecut la executarea silită a recurentei, cu toate că aceasta se afla în procedura insolvenţei, ceea ce nu permite efectuarea de acte de executare silită, în virtutea art.36 din Legea nr.85/2006.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că aceste este nefondat, pentru cele ce urmează :

Prin sentinţa nr. 2179 din 23 noiembrie 2012, a Tribunalului Suceava, a fost admisă cererea debitoarei de deschidere a procedurii generale de insolvenţă.

Prin sentinţa nr. 75 din 31 ianuarie 2014, judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare a activităţii debitoarei, urmare a aprobării acestuia conform Hotărârii Creditorilor din 21.11.2013, conform art. 101 alin 1 lit. A şi E din legea privind procedura insolvenţei.

Ulterior, debitoarea a propus mai multe modificări succesive ale planului de reorganizare (modificări ale modificărilor ultima propunere fiind depusă la 13 aprilie 2016 care în final, nu au fost confirmate de către judecătorul sindic, aşa cum rezultă din sentinţa 254 din 3.11.2015 ce a vizat modificarea planului de reorganizare aprobat prin Hotărârea Adunării Creditorilor din 19.11.2014) , toate modificările succesive având drept scop înlăturarea unor creanţe ce reprezintă peste 90% din masa credală iniţială.

Ori prima critică a recurentei vizează omisiunea judecătorului sindic de a se pronunţa cu privire la una dintre modificările planului de reorganizare, respectiv cea aprobată de către Adunarea Creditorilor din 15.01.2016.

Această critică însă nu este pertinentă, întrucât verificând actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea constată că judecătorul sindic nu a fost investit de către debitoare cu o astfel de cerere, obiectul dedus judecăţii în urma căreia a fost pronunţată sentinţa nr. 342 din 24 mai 2016, constituindu-l cererea creditoarei SC A. SRL privind deschiderea procedurii de faliment a debitoarei, în raport de dispoziţiile art. 107 alin. 1 lit. „c” din Legea 85/20016.

Ca urmare, Curtea urmează a analiza sentinţa judecătorului sindic atacată prin recursul de faţă în ceea ce priveşte conversia reorganizării în faliment, în raport de unicul plan de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic şi prin prisma îndeplinirii sau nu a cerinţelor imperative ale disp. art. 107 al.1 lit. „C” din Legea nr.85/2006.

Astfel, acest text legal prevede expres intrarea în faliment în cazul în care ” obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale”

Ori în această cauză, este de necontestat faptul că prin planul de reorganizare propus de către debitoare şi confirmat de către Tribunalul Suceava, recurenta  s-a obligat să achite faţă de intimata SC A. pe parcursul celor trei ani de plan de reorganizare următoarele sume:

1.În primul an suma de 154.413 lei, structurată astfel:

a)luna 6 de plan 51.471 lei – aprilie 2014

b)luna 7 de plan 51.471 lei – mai 2014

c)luna 8 de plan 51.471 lei – iunie 2014

2.În anul doi de plan de reorganizare suma de 308.826 lei, structurată astfel:

a)luna 16 de plan 102.942 lei – februarie 2015

b)luna 17 de plan 102.942 lei – martie 2015

c)luna 18 de plan 102.942 lei – aprilie 2015

3.În anul trei de reorganizare suma de 463.257 lei, structurată astfel :

a)luna 28 de plan 154.413 lei – februarie 2016

b)luna 29 de plan 154.413 lei – martie 2016

c)luna 30 de plan 102.979 lei – aprilie 2016

d)luna 36 de plan 51.449 lei – octombrie 2016

Ori, prin adresa nr.1039/17.05.2016 depusă la dosar de către administratorul judiciar MGA I SPRL , acesta precizează în mod expres faptul că „până la data prezentei adrese – 17.05.2016 – plăţile efective către creditori conform planului de reorganizare a debitorului SC P-I SRL au fost efectuate după cum urmează :

- suma de 154.413 lei aferentă anului 1 din graficul de eşalonare către SC A. SRL .

- suma de 3.378 lei aferentă anului 2 din graficul de eşalonare către salariaţi.

Pe cale de consecinţă, rezultă fără nici un drept de tăgadă că debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată asumate prin planul de reorganizare în condiţiile în care până în data de 24.05.2016 aceasta nu a achitat decât suma aferentă anului 1 din plan, fiind restantă cu plata sumei aferentă celui de-al doilea an de plată şi cu cele trei rate din cel de-al treilea an de plan de reorganizare, adică luna 16 de plan 102.942 lei  - februarie 2015, luna 17 de plan 102.942 lei – martie 2015, luna 28 de plan 102.942 lei – aprilie 2015, luna 28 de plan 154.413 lei – februarie 2016, luna 29 de plan 154.413 lei – martie 2016, luna 30 de plan 102.979 lei – aprilie.

Mai mult decât atât, chiar administratorul special menţionează în cuprinsul modificării planului de reorganizare faptul ca în perioada de reorganizare debitoarea a acumulat datorii de peste 2.000.000 lei.

De asemenea referirile recurentei la debitele creditoarei SC A. SRL faţă de ea, motiv pentru care a fost încheiat Ordinul de compensare nr. 2821741 din 20.08.2014 nu pot fi primite, întrucât pe de o parte, compensarea nu a fost inclusă în Planul de reorganizare iar pe de altă parte, ceea ce este esenţial, operaţiunea de compensare, nu a fost efectuată (confirmată) prin administratorul judiciar, încălcându-se, prin aceasta, dispoziţiile art.103 din Legea nr-85/2006.

Totodată, cu privire la susţinerea  recurentei că nu-i  datorează creditoarei SC A. ratele din planul de reorganizare, curtea constată că prin sentinţa civilă nr.2657/15.09.2015 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, rămasă definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus întoarcerea executării în sensul că s-a dispus ca restabilirea situaţiei anterioare să se facă prin restituirea de către  intimată către contestatoare a tractorului marca ..... seria .......... şi nu prin plata vreunei sume de bani.

Trebuie remarcat şi faptul că din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă, fără echivoc imposibilitatea reuşitei planului de reorganizare aşa cum a fost confirmat, deci incapacitatea de redresare a debitoarei şi, mai mult decât atât majorarea datoriilor existente şi acumularea unor noi datorii, pe parcursul derulării reorganizării, debitoarea acumulând datorii de peste 2.000.000 lei, fapt ce contravine flagrant scopului procedurii insolvenţei, aşa încât, singura soluţie viabilă de stingere a masei pasive apare ca fiind lichidarea averii debitoarei, impunându-se conversia reorganizării în faliment.

Faţă de temeiurile de drept şi de fapt expuse, cum criticile recurentei nu sunt pertinente, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul de faţă urmează a  fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare