Închiderea procedurii insolvenţei - art.130 din Legea nr.64/1995. Condiţii. Utilizarea fondului de lichidare, conform art. 4 alin. 4 din Legea nr.64/1995.

Decizie 137 din 14.02.2006


Utilizarea fondului de lichidare se justifică numai în situaţia  în care continuarea procedurii poate conduce la acoperirea pasivului, în caz contrar doar creditorii putând să-şi asume riscul avansării cheltuielilor de procedură şi al creşterii pasivului.

Prin sentinţa nr.685 din 21.11.2005, pronunţată de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt în dosarul nr.213/F/2001, s-au respins obiecţiunile formulate de creditoarea B Olt şi s-a admis cererea lichidatorului judiciar JSA, dispunându-se închiderea procedurii privind pe debitoarea SC H SA Studina, radierea societăţii şi  descărcarea lichidatorului de îndatoriri şi responsabilităţi. Totodată, s-a dispus plata sumei de 15.000.000 lei din fondul  de lichidare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs creditoarele AVAS, DGFP Olt şi AFP Caracal, invocând în drept dispoziţiile art.304 pct. 9 şi art.3041 C.p.civ., creditoarea  AVAS susţinând, între alte motive de nelegalitate, şi greşita aplicare a dispoziţiilor art.130 din Legea nr.64/1995, faţă de posibilitatea de a se apela la fondul de lichidare pentru continuarea procedurii.

Recursurile sunt nefondate.

.........................................

Alineatul 1 al art. 4 din Legea 64/1995 reglementează regula potrivit căreia toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin această lege  se suportă din averea debitorului. Alineatul 4 reglementează excepţia referitoare la utilizarea fondului  de lichidare în lipsa disponibilităţilor din contul debitorului, dar nu îşi găseşte aplicarea decât în situaţia în care se justifică desfăşurarea în continuare a procedurii, în scopul prevăzut de art.2 din Legea nr.64/1995, de acoperire a pasivului.

Or, în speţă, nefiind contestată lipsa bunurilor, nu intră în discuţie nici posibilitatea acoperirii  pasivului şi, prin urmare, nici justificarea folosirii fondului de lichidare pentru continuarea procedurii, numai  creditoarea putând să-şi asume riscul avansării de noi sume, adică al creşterii pasivului.

..........................................

Faţă de considerentele expuse, Curtea va respinge recursurile ca nefondate, potrivit dispoziţiilor art.312  alin. 1 C.p.civ.

În acelaşi sens:

- decizia nr.161 pronunţată în dosarul nr.45/F/1/2006;

- decizia nr.148 pronunţată în dosarul nr.22/F/1/2006;

- decizia nr.240 pronunţată în dosarul nr.16/F/05/2/2006.

Domenii speta