Contestaţia împotriva somaţiei de plată

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A VII-A CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. ****

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 19.04.2019

Tribunalul constituit  din:

PREŞEDINTE – JUDECATOR SINDIC — ***

GREFIER — ***

Pe rol se află soluţionarea cauzei, având ca obiect contestaţie împotriva somației de plata nr. 13602/07.02.2019, formulată de contestatorul **, în calitate de administrator judiciar al debitorului ** în contradictoriu cu intimata **.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 05.04.2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 19.04.2019.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă la data de 07.03.2019 sub nr. **, contestatoarea **, în calitate de administrator judiciar al ** a formulat contestație la executare împotriva somaţiei de plată nr. 13602/07.02.2019 şi a tuturor măsurilor de executare silită efectuate în baza titlului executoriu nr. 13601/07.02.2019 prin care a solicitat anularea acestora şi suspendarea tuturor măsurilor de executare silită până la soluţionarea prezentei cauze.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 28.05.2015 în cadrul dosarului nr. **, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului **.

La data prezentei, ** se află în perioada de reorganizare, conducerea activităţii fiind realizată de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar.

În data de 07.02.2019, a fost emisă somaţia de plată nr. 13606/08.2.2019  prin care creditorul a solicitat plata sumei de 4.935.514 lei în termen de 15 zile.

Creanţa fiscală rezultă din titlul executoriu nr. 13601/07.02.2019 şi reprezintă contribuţii la fondurile de asigurări.

Raportat la art. 102 alin. (6) din Legea 85/2006 s-a arătat că ”creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute în procedura de faliment.”.

Creanţa care face obiectul somaţiei de plată reprezintă o creanţă curentă, întrucât ea se compune din contravaloarea obligaţiilor fiscale ulterioare datei de 28.05.2015, data deschiderii procedurii de insolvenţă a **.

Legea 85/2014 nu ierarhizează ordinea de plată a creanţelor curente, ci dă dreptul conducătorului activităţii să prioritizeze plăţile conform nevoilor afacerii. Creanţele bugetare NU se plătesc cu prioritate, ci sunt egale cu toate celelalte creanţe curente. Dacă s-ar admite teza contrară, ar însemna că deschiderea insolvenţei ar îngrădi conducerea normală a activităţii debitoarei, impunându-se conducătorului activităţii să achite cu prioritate creanţele fiscale, deşi o societate care nu se găseşte în insolvenţă nu are această obligaţie.

Astfel, se încalcă prevederile art. 341 din Legea nr. 85/2014 care arată că: ”Orice decăderi, limitări, interdicţii ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolvenţă vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului. Dispoziţiile contrare se abrogă.”

Somaţia de plată, ce face obiectul contestaţiei prezente, este o măsură de executare, în baza art. 230 C. proc. fiscală [”(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită”].

Art. 75 alin. (1) din Legea 85/2014 blochează executările silite iniţiate după data deschiderii procedurii, arătând că acestea se suspendă de drept. Mai mult, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă, executările silite încetează. [”De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate.

La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât si executările silite suspendate încetează."].

Astfel, nu doar că toate procedurile de executare silită încetează, dar este de puterea evidenţei că nu pot fi iniţiate noi proceduri de executare silită, apte să înfrângă dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

Interdicţia este firească, întrucât insolventa este o procedură colectivă, obligatorie, de recuperare a creanţelor. Creditorii nu pot alege să-şi satisfacă creanțele în mod individual. Or, pârâta exact această conduită adoptă, realizând acte de executare silită în cadrul procedurii de insolvenţă.

Mai mult, norma tranzitorie care instituie o aplicare retroactivă a dispoziţiilor cuprinse în OUG 88/2018 nu face referire expresă la prevederile art. 143 alin. (2) din Lega nr. 85/2014. Având în vedere acest fapt prevederile cuprinse la art. 143 alin. (2) nu pot fi aplicate retroactiv şi în consecinţă nu sunt incidente în procedura de insolventa a societăţii **

Prin prezenta, s-a solicitat de asemenea suspendarea măsurilor de executare silită, raportat la prevederile art. 719 din Codul de Procedură Civilă conform cărora „( 1 ) Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată. "

S-a considerat că în situaţia de faţă există motive temeinice care să justifice suspendarea executării, întrucât, în prezent societatea ** se găseşte în perioada de reorganizare, conducerea activităţii fiind realizată de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Debitoarea îşi continuă activitatea curentă în conformitate cu prevederile planului de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic în dosarul **

Prin demararea măsurilor de executare silită faţă de debitoare i se creează acesteia un prejudiciu grav, aceasta fiind în imposibilitate de a efectua operaţiuni economice, de a-şi plăti furnizorii, blocându-se astfel activitatea curentă a acesteia, situaţie ce ar putea duce chiar la neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare.

S-a reiterat faptul că dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea 85/2014 blochează executările silite iniţiate după data deschiderii procedurii, arătând că acestea se suspendă de drept, iar de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, încetează.

Suspendarea reprezintă o măsură imperativă în prezenta cauză, raportat la vădita ilegalitate a unei astfel de măsuri precum şi prejudiciile imediate care pot rezulta din această măsură.

Nu în ultimul rând, s-a precizat faptul că practica judiciară recentă a consacrat soluţia suspendării acestor măsuri până la judecarea contestaţiei, sens în care s-a depus extras din soluţia Judecătoriei ** în dosar ** pronunţată în 01.02.2019.

Conform art. 45 alin. (1) lit. r) coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în sfera atribuţiilor judecătorului-sindic intră orice atribuţii prevăzute de lege şi, în special, cele de natură judiciară aferentă procedurii insolvenţei.

În jurisprudenţă s-a statuat faptul că enumerarea de la art. 45 alin. (1) este una exemplificativă, judecătorul-sindic având atribuţia de a soluţiona şi alte cereri în condiţiile impuse de alin. (2).

La data de 14.03.2019 contestatoarea a depus o precizare prin care menţionează că înţelege să formuleze o acţiune în anulare şi este întemeiată pe dispoziţiile art. 45 alin. 2 şi art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 . Totodată, specifică faptul că nu înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 260 Cod procedură fiscală sau art. 712 Cod procedură civilă privind contestaţia la executare silită.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele.

Prin încheierea din 24.08.2015 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă a societăţii **, prin sentinţa nr. 4580/27.07.2018 fiind confirmat planul de reorganizare propus de către aceasta. 

Unul dintre efectele deschiderii procedurii de insolvenţă prevăzut de art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 este reprezentat de suspendarea procedurilor de executare silită individuală îndreptate împotriva debitorului, justificat de faptul că toate drepturile de creanţă urmează a fi valorificate în procedura colectivă de executare silită reprezentată de procedura insolvenţei.

Aplicarea dispoziţiei prevăzute de art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 nu se face de către judecătorul – sindic, ci de către executorul judecătoresc sau fiscal.  În măsura în care o executare silită individuală  continuă şi după deschiderea procedurii de insolvenţă, aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 nu poate fi făcută decât în calea de atac specifică contestaţiei la executare silită individuală, reglementată de art. 712 din Codul de procedură civilă.

În condiţiile care prin O.U.G. nr. 88/2018 dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 85/2014 au fost modificate în sensul în care pentru datoriile acumulate în perioada de procedurii de insolvenţă care au o vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită, creditorul bugetar a declanşat o procedură de executare silită individuală potrivit Codului de procedură fiscală.

Actele a căror anulare se solicită în cauza de faţă, respectiv somaţia de plată şi titlul executoriu sunt acte de executare silită individuală, emise de către organele de executare fiscală  în condiţiile Codului de procedură fiscală  şi pot fi atacate exclusiv prin intermediul căii de atac prevăzute de art.260 din Codul de procedură fiscală , respectiv contestaţia la executare prevăzută de art. 712 Cod procedură civilă în cadrul căruia administratorul judiciar poate acţiona în calitate de reprezentant al debitorului, potrivit cadrului procesul specific acestei căi de atac.

Contestatorul a precizat în mod expres prin cererea precizatoare că nu înţelege să formuleze în prezenta cauza o contestaţie la executare în condiţiile art. 260 Cod procedură fiscală sau art. 712 Cod procedură civilă, astfel încât instanţa nu poate trece peste voinţa expresă a părţii şi principiul disponibilităţii procesului civil şi nu poate califica prezenta cerere drept o contestaţie la executare prin raportare la care să poată fi pusă problema competenţei.

În consecinţă, instanţa va analiza prezenta cerere din perspectiva admisibilităţii formulării unei acţiuni în anulare în cadrul procedurii de insolvenţă. În argumentarea juridică a cererii au fost invocate dispoziţiile art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 şi art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, aşa cum s-a menţionat mai sus, aplicarea acestor prevederi nu se face în cadrul procedurii de insolvenţă , ci a contestaţiilor la executare de drept comun în cadrul cărora se poate pune în discuţie legalitatea începerii şi continuării unei executări silite individuale .

Dispoziţiile art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 reglementează limitele competenţei judecătorului - sindic în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. 1, respectiv în soluţionarea cererilor cu caracter judiciar aferente procedurii de insolvenţă, or actele de executare silită individuală nu constituie un act de procedură emis în cadrul procedurii de insolvenţă.

Existenţa unei căi de act prevăzute de lege , cu o anumită procedură prevăzută de lege şi termen de exercitare face inaplicabile dispoziţiile de drept comun privind anularea unui act juridic, care oricum nu ar fi fost aferente unei proceduri de insolvenţă.

Astfel, singura cale care debitorul , prin reprezentaţii săi legali, o are pentru desfiinţarea actelor de executare silită individuală emise de către executorul fiscal este cea prevăzută de art. 712 Cod procedură civilă, în cadrul căreia pot fi invocate toate aspectele legate de legalitatea demersului creditorului prin raportare la situaţia sa juridică şi natura creanţei, o acţiune în anulare în cadrul procedurii de insolvenţă nefiind admisibilă şi , cu atât mai mult, o suspendare a executării acestora formulată ca cerere accesorie unei acţiuni în anulare. 

Faţă de acte considerente, instanţa urmează a respinge cererea aşa cum a fost formulată , ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de contestatorul ** în calitate de administrator judiciar al debitorului ** în contradictoriu cu intimata **, ca inadmisibilă.

Cu apel în 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă.

Pronunţată azi 19.04.2019,  prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

*** ***

Preşedinte,Grefier,

Domenii speta

Spete similare