Acţiune în constatare – necompetenţa materială în raport de obiectul cererii de chemare în judecată; calitatea pârâtei de autoritate publică; nerespectarea obligaţiilor prevăzută de Legea nr. 1/2011 poate fi atacată în contencios administrativ

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.06.2016 pe rolul acestei instanţei sub nr. … reclamanta R.G. a chemat în judecată pe pârâta FACULTATEA DE FARMACIE, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate că reclamanta are calitatea de studentă a Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, să se dispună obligarea pârâtei la recunoaşterea drepturilor ce decurg din calitatea de studentă, constând în dreptul de a susţine examenele aferente anilor de studii, de notare a notelor în catalogul universitar, de a i se permite participarea la activitatea universitară, precum şi a tuturor celorlalte drepturi pe care reclamanta le are în calitate de studentă a Facultăţii de Farmacie. A solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că deşi s-a prezentat la examenul de chimie analitică şi i-a fost comunicat că l-a promovat, ulterior i s-a adus la cunoştinţă că nu are nota trecută în catalogul anului II, motiv pentru care nu poate promova în anul următor. A mai arătat că pârâta nu a emis un act administrativ, prin care să constate starea de repetenţie a reclamantei şi nici nu i-a permis să susţină examenele până la soluţionarea conflictului

În drept, au fost invocate disp. art. 192 C. proc. civ.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori.

A fost achitată taxă judiciară de timbru în cuantum de 120 lei (fila 13-15).

Pârâta a depus întâmpinare la data de 16.09.2016 prin care a invocat excepţiile necompetenţei materiale, lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii.

În motivare, în raport de excepţia necompetenţei materiale, a arătat pârâta că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În drept, au fost invocate disp. art. 201, 205 şi 245 C. proc. civ., Legea nr. 1/2011, Legea nr. 544/2004.

În dovedire, a solicitat pârâta încuviinţarea probei cu înscrisuri şi martori.

La termenul de judecată din data de 28.11.2016, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a judecătoriei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţe reţine următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În aceste condiţii, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţie de procedură, absolută şi dilatorie, pe care o va admite, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

 Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale. Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti. Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.

 În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad. De asemenea, instanţa reţine că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 4 C. proc. civ., tribunalele judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale..

De asemenea, art. 125 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevede că respectarea de către instituţiile de învăţământ superior a obligaţiilor prevăzute la art. 124 şi a altor obligaţii legale aferente răspunderii publice, precum şi respectarea de către Consiliul de etică şi management universitar a obligaţiilor prevăzute la alin. (3) constituie un interes legitim public pentru orice persoană fizică sau juridică română. Nerespectarea acestor obligaţii poate fi atacată în contencios administrativ de către orice persoană fizică sau juridică română, potrivit legii.

Pârâta se subscrie noţiunii de autoritate publică astfel cum acesta este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2004, fiind o juridică de drept privat care, potrivit legii, are un statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Instanţa constată faptul că obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă obligarea pârâtei la recunoaşterea unor drepturi recunoscute de lege (art. 8 alin. 1 din Legea nr. 544/2004).

În consecinţă, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, în baza art. 132 C. proc. civ., instanţa va admite excepţia invocată din oficiu si va declina competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţa competentă material.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

 Admite excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Declină, în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta R.G.,  cu domiciliul în …. şi pârâta Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila - Facultatea de Farmacie, cu sediul în Bucureşti, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, CIF 4192910.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2016.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare