Pretenţii - calitate procesuală pasivă în dosar având ca obiect recuperarea contravalorii lucrărilor de reparaţii efectuate asupra unui autovehicul avariat de căderea unui copac pe un drum naţional

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.06.2016, sub nr. ….., astfel cum a fost completată (f. 100), reclamanta S.C. G.A.R. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C S.A., COMUNA I PRIN PRIMAR, R.N.P.R. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 37.548,11 lei plus dobândă legală calculată de la data pronunţării hotărârârii, sumă ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de reparaţii efectuate asupra autovehiculului Iveco cu număr de înmatriculare ….. avariat de căderea unui copac la data de 03.03.2015 pe DN7, la km 411+800m, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 03.03.2015, a fost avariat autotractorul marca Iveco cu număr de înmatriculare … care tracta semiremorca marca Krone cu numărul de înmatriculare ……, circulând pe direcţia Arad-Deva. Astfel cum s-a consemnat în procesul verbal seria CP nr. ….. emis de IPJ Hunedoara, autovehiculul a fost avariat ca urmare a căderii unui copac pe DN7 la km 411+800m.

Reclamanta a arătat că, la data producerii accidentului, autovehiculul era asigurat CASCO de reclamantă, iar acesta a achitat despăgubiri în valoare totală de 37.548,11 lei, conform extrasului de cont din data de 04.06.2015, valoarea reparaţiilor fiind justificată prin factura fiscală şi devizul de reparaţie.

A susţinut că avarierea autovehiculului s-a produs ca urmare a căderii unui copac pe carosabil, culpa pârâţilor constând în aceea că nu au luat cu celeritate măsurile ce se impuneau de identificare şi îndepărtare a copacilor de pe marginea drumului DN7 care prezentau un risc iminent de cădere pe carosabil, punând în pericol circulaţia şi siguranţa rutieră, în condiţiile în care, însă din anul 2009, pârâţii au fost sesizaţi de C  S.A. cu privire la aceste aspecte, conform adresei nr. 2542/2009.

Reclamanta a susţinut că, în calitate de asigurator al persoanei păgubite, conform art. 2210 alin. 1 C.civ., a operat subrogarea în drepturile asiguratului, iar potrivit art. 1376 C.civ., oricine este obligat să repare prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa, independent de orice culpă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2210, art. 1376 şi următoarele C.civ., OG nr. 43/1997, HG nr. 540/2000, OG nr. 84/2003.

În susţinerea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu interogatoriul pârâţilor şi proba cu expertiză tehnică de specialitate.

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar (f. 56), cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.731,44 lei, potrivit art. 3 din OUG nr. 80/2013.

La data de 18.08.2016 pârâta C S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, sens în care a arătat că în zona respectivă copacii se află în proprietatea comunei I şi în administrarea R.N.P.R.

A indicat că, potrivit Anexei 1 la OG nr. 43/1997 pădurea de unde a căzut pomul nu se află în paza juridică a pârâtei. A precizat că nu are în obiectul de activitate administrare/întreţinere păduri, atribuţiile sale fiind îndeplinite prin aceea că pe segmentul de drum menţionat zona este protejată cu zid de sprijin, măsură luată tocmai pentru a evita căderile de bolovani şi alte obiecte pe partea carosabilă.

Pârâta a susţinut că a avizat organele competente încă din anul 2009 cu privire la posibilitatea punerii în pericol a condiţiilor de circulaţie şi a traficului rutier pe porţiunea Leşnic-Săcămaş.

Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că este incidentă o cauză de forţă majoră, fiind vorba despre un eveniment imprevizibil, inevitabil şi irezistibil, fiind întrunite toate condiţiile art. 1351 C.civ. A mai arătat că nu există legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi nu se poate stabili culpa pârâtei, drept urmare cererea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.

În drept, a indicat dispoziţiile OG nr. 43/1997, OUG nr. 195/2002, C.proc.civ.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 05.10.2016 pârâta R.N.P.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.

Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că sunt incidente prevederile art. 1351 C.civ. cu privire la cazul fortuit, sens în care a susţinut că evenimentul nu a putut fi prevăzut şi nici împiedicat deoarece don cauza umidităţii ridicate a solului s-a produs o mică alunecare de teren care a antrenat şi căderea copacului. A mai arătat că şi conducătorul auto trebuia să manifeste o conduită rutieră prudentă şi să conducă cu viteză adaptată până la limita evitării oricărui pericol.

De asemenea, a susţinut că avariile menţionate nu se coroborează cu cele constatate la faţa locului, fiind avarii produse ca urmare a împrejurării că autovehiculul şi-a continuat deplasarea aproximativ 450 km de la locul producerii accidentului.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 205 C.proc.civ.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 14.10.2016 pârâta COMUNA I prin primar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că accidentul s-a produs pe fondul unui eveniment de forţă majoră, ruperea unui arbore fiind un eveniment care nu putea fi prevăzut sau evitat.

A mai arătat că a efectuat toate demersurile care îi incumbau, emiţând adrese către titularul dreptului de administrare încă din anul 2014, solicitând să intervină cu privire la tăierea vegetaţiei care reprezintă un pericol major.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 205-206 C.proc.civ.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 12.09.2016, respectiv 31.10.2016, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei necompetenţei teritoriale, precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C S.A.

Cu privire la fondul cauzei, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile privind forţa majoră sau cazul fortuit întrucât, la o simplă inspecţie de teren, se putea constata riscul de cădere al copacilor şi se putea dispune tăierea sau defrişarea acestora. A menţionat că pârâţii aveau cunoştinţă de acest risc încă din anul 2009.

În şedinţa publică din data de 22.11.2016 instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale şi a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C S.A.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanţa a încuviinţat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâţilor, a probei testimoniale, iar pârâţilor proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică, la solicitarea pârâtei R.N.P.R.

În şedinţa publică din data de 20.12.2016 a fost audiat martorul D.A.G., iar la data de 05.01.2017 a fost depus raportul de expertiză tehnică (f. 22).

Analizând actele şi lucrările dosarului, în vederea soluţionării excepţiilor invocate şi a fondului cauzei, instanţa reţine următoarele:

În ce priveşte procedura aplicabilă prezentei cereri, instanţa reţine aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Cauza de faţă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 16.06.2016 prin urmare procedura se va desfăşura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C S.A., invocată prin întâmpinare, instanţa urmează a o respinge ca neîntemeiată, reţinând următoarele:

Conform art. 21 alin. 1 din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor „Ministerul Transporturilor este administratorul drumurilor de interes naţional, direct sau prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., care îşi realizează atribuţiile prevăzute de prezenta ordonanţă în condiţiile contractului de concesiune încheiat între acestea”.

Având în vedere că evenimentul s-a produs pe un sector de drum naţional, DN7 km411+800m, fiind, astfel, în administrarea pârâtei C S.A., iar temeiul de drept pe care se întemeiază cererea este reprezentat de art. 1349 şi art. 1376 C.civ. (răspundere civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri aflate în paza juridică proprietarului sau a celui care, în temeiul legii, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului), instanţa reţine că, în speţă, calitatea procesuală pasivă aparţine şi pârâtei C S.A. în calitatea sa de administrator al drumului naţional pe care a avut loc incidentul.

Conform art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997 „Drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului”. Prin urmare, în mod corect cererea de chemare în judecată formulată cu privire la eventuale prejudicii produse ca urmare a neîndeplinirii acestor obligaţii este în mod corect îndreptată împotriva administratorului drumului care, în această calitate, avea obligaţia de a menţine drumul în stare tehnică corespunzătoare pentru desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă, inclusiv prin îndeplinirea obligaţiei care rezultă din paza juridică.

În consecinţă, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C S.A., celelalte apărări vizând întrunirea sau nu a condiţiilor răspunderii civile delictuale urmând a fi analizate odată cu soluţionarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa urmează a admite în parte cererea de chemare în judecată, pentru următoarele considerente:

În fapt, instanţa reţine că asiguratul reclamantei, S.C. P.E. S.R.L. este proprietarul autovehiculului marca Iveco, număr de identificare …., număr de înmatriculare ….., asigurat CASCO de reclamantă conform poliţei de asigurare nr. ……, valabilă pentru perioada 01.02.2015-31.01.2016 (f. 9-10).

Aşa cum rezultă din procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. ……. (f. 7), autovehiculul anterior menţionat a fost avariat ca urmare a căderii unui copac pe DN7 la km 411+800m, la ieşirea din loc. Săcămaş, jud. Huneadoara, pe sensul de deplasare Arad-Deva, fiind produse următoarele daune: partea laterală dreapta, rezervor spart motorină, spoiler faţă, lămpi semnalizare faţă, lămpi ceaţă, faruri faţă, alte elemente (f. 8). Avariile au fost menţionate în Autorizaţia de reparaţii seria CR nr. 2046013 din data de 03.03.2015 (f. 8), dar şi din planşele foto depuse în probaţiune la dosarul cauzei, aceleaşi concluzii fiind menţionate şi în cuprinsul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei (f. 29).

Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă că accidentul s-a produs ca urmare a desprinderii unui copac din rădăcini. Respectivul copac cu un diametru al trunchiului de aproximativ 30 cm şi o lungime de aproximativ 20m s-a prăbuşit pe carosabil, blocând ambele sensuri de mers.

Analizând atât declaraţia martorului audiat în cauză (conducătorul autovehiculului), cât şi aspectele consemnate în procesul verbal emis de organele de poliţie rutieră prezente la faţa locului, precum şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa reţine că, anterior prăbuşirii, copacul era situat pe dealul din apropiere.

Potrivit art.14 din OG nr. 43/1997 „Zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie.”, iar conform Anexei nr. 1, în cazul drumurilor naţionale, zona de siguranţă este cuprinsă de la limita exterioară a amprizei drumului până la 3.00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălţimea până la 5.00 m inclusiv. Zona de protecţie este cuprinsă între marginile exterioare ale zonelor de siguranţă şi marginile zonei drumului, pe o distanţă de 22 m de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului.

Conform adresei nr. 2682/30.07.2014 (f. 79), sectorul de drum unde a avut loc accidentul – DN 7 km 411+800m – este încadrat în categoria drum în debleu, cu o înălţime medie de 4.00 m (f. 81).

Prin urmare, zona drumului public, aflată în administrarea pârâtei C S.A., cuprinde ampriza, zona de siguranţă (3 m de la marginea de sus a taluzului) şi zona de protecţie (22 m de la axul drumului).

Având în vedere că zona drumului cuprinde zona de siguranţă care, în cazul drumurilor în debleu, se calculează prin raportare la marginea de sus a taluzului, instanţa reţine că, pentru toată suprafaţa de teren încadrată în zona drumului public se aplică aceleaşi reguli ale răspunderii civile delictuale.

În drept, instanţa reţine că, potrivit art. 1349 alin. 3 C.civ., în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului. De asemenea art. 1376 alin. 1 C.civ. prevede că oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.

Astfel, este reglementată răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri prezumându-se, până la proba contrară, că proprietarul lucrului este paznicul juridic al acestuia, iar răspunderea proprietarului, considerată o răspundere obiectivă, va fi angajată indiferent de existenţa vinovăţiei lui. În consecinţă, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe paza juridică asupra lucrului care a provocat prejudiciul.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa constată că orice omisiune sau acţiune cauzatoare de prejudicii a pârâţilor cu privire la zonele aflate în administrare (inclusiv în ceea ce priveşte arborii aflaţi pe acele terenuri) atrage răspunderea delictuală a acestora.

Instanţa reţine că fapta ilicită constă în aceea că pârâţii nu au luat toate măsurile necesare pentru ca arborii aflaţi pe domeniul public, în zona drumului, să nu producă prejudicii bunurilor mobile şi imobile ale altor persoane, respectiv să nu perturbe traficul rutier pe segmentul de drum al DN7 km411+800m..

Conform art. 1380 C.civ., nu există obligaţie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseşi ori a unui terţ sau este urmarea unui caz de forţă majoră. Astfel, contrar susţinerilor pârâţilor, cazul fortuit nu are caracterul unei cauze exoneratoare de răspundere, ci doar cazul de forţă majoră.

Potrivit art. 1351 alin. 2 C.civ., forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.

Pârâţii au susţinut că evenimentele meteorologice din ziua de 03.03.2015 ce s-au manifestat sub forma unor ploi abundente şi care au determinat desprinderea copacului din rădăcini au caracterul unui caz de forţă majoră, însă instanţa va înlătura aceste afirmaţii ca fiind neîntemeiate.

Astfel, instanţa apreciază că ploile la care au făcut pârâţii referire, cu consecinţa desprinderii copacului din rădăcini, nu pot fi considerate un eveniment imprevizibil în raport de perioada în care s-a produs (luna martie), fiind de notorietate faptul că evenimentele meteorologice de natura celor invocate de către pârâţi sunt frecvente primăvara.

Instanţa reţine, totodată, că reaua-credinţă a pârâţilor este evidentă în condiţiile în care la dosarul cauzei există mai multe înscrisuri (inclusiv din cursul anului 2009) potrivit cărora fiecare dintre pârâţi avea cunoştinţă despre alunecările de teren din zonă, cu evidenţierea expresă a riscului de dezrădăcinare a copacilor situaţi în zona drumului public.

Pârâta C S.A. menţionează expres în cuprinsul adresei nr. 2542/2009 (f. 78) că sunt necesare măsuri de îndepărtare din zona drumului DN7 a copacilor care  pe timp de ploaie sau ninsoare abundentă prezintă pericol de desrădăcinare sau rupere a crengilor.

Şi pârâta R.N.P.R. menţionează în adresa nr. 2682/2014 pericolul iminent pe care îl reprezintă arborii care periclitează circulaţia de DN 7 în zona loc. Săcămaş (f. 79).

De altfel, la data de 16.05.2016 (la mai mult de un an de la data producerii accidentului), pârâţii C S.A. şi R.N.P.R. au efectuat lucrări de extragere a arborilor din zona împădurită a drumului care constituie pericol pentru siguranţa traficului rutier (f. 88).

 Astfel, pârâta UAT Comuna I a prestat diligenţele necesare şi a notificat pârâţii C S.A. şi R.N.P.R. cu privire la eventualele riscuri cauzate de materialul arboricol din zonă (demersurile acestora fiind efectuate la sesizarea pârâtei UAT Comuna I – f. 79), însă aceştia nu au luat măsurile care se impun şi nu au asigurat copacii din zona respectivă.

Totodată, instanţa consideră notorii fenomenele meteorologice de tipul ploilor abundente în sezonul de primăvară, fenomene care conduc la alunecări de teren şi desprinderea arborilor din rădăcini şi care fac necesară, pentru evitarea unor dezastre semnificative, sporirea măsurilor de îngrijire a domeniului public, în special a copacilor prezenţi pe acesta, cu atât mai mult cu cât sunt situaţi în zona drumului public.

În cauza de faţă prejudiciul cauzat este relativ redus şi este doar material, însă, în ipoteza în care îngrijirea materialului arboricol şi a zonei drumului este în continuare neglijată, poate fi ameninţată viaţa şi sănătatea participanţilor la trafic.

Prejudiciul, ca element al răspunderii civile delictuale, reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv şi trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, prejudiciul constă în avariile aduse autovehiculului cu nr. …., costurile aducerii autovehiculului la starea tehnică şi estetică dinaintea accidentului fiind în cuantum total de 37.548,11 lei, conform calcului de reparaţie, confirmat şi de expertul desemnat în cauză.

Astfel, reclamanta a depus la dosarul cauzei planşe foto din care, fără putinţă de tăgadă, rezultă reperele avariate ale autovehiculului asiguratului reclamantei, acestea fiind identificate iniţial de agentul poliţiei rutiere prezent la faţa locului şi confirmate ulterior, atât de unitatea service reparatoare, cât şi de expertul desemnat în cauză.

Instanţa reţine că sunt neîntemeiate susţinerile pârâtei R.N.P.R., expertul desemnat menţionând (în conformitate şi cu declaraţiile martorului audiat în cauză) că deplasarea vehiculului în continuare până la destinaţie s-a realizat în regim de avarie, însă nu a fost aptă să producă daune suplimentare autovehiculului.

Totodată, a fost depusă la dosarul cauzei dovada achitării despăgubirii de către reclamantă către asiguratul său.

De asemenea, instanţa reţine că, în cauză, nu au fost administrate probe că prejudiciul produs ar fi fost reparat de către pârâţi.

Instanţa constată că şi condiţia existenţei raportului de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită este îndeplinită în cauză, întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile administrate, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat de acţiunea cauzatoare, în speţă fapta ilicită a pârâtei. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din planşele foto depuse la dosar.

Prin urmare, instanţa apreciază că, urmare a evenimentelor meteorologice din ziua de 03.03.2015 (ploaie abundentă), din cauza faptului că pârâţii nu au luat toate măsurile necesare pentru ca arborii aflaţi în administrarea proprie sau în zona drumului public aflat în administrare să fie întreţinuţi în mod corespunzător, autovehiculul cu număr de înmatriculare ….. a fost avariat prin căderea unui copac.

Pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată nu este de ajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie produsă de un bun care se află în paza juridică a persoanei care este trasă la răspundere delictuală.

Instanţa reţine că paza juridică incumbă celui care profită de pe urma lucrului, aparţinând celui care are puterea, folosinţa, controlul şi supravegherea bunului.

Deşi pârâta a susţinut că nu s-a făcut dovada faptului că arborele care a avariat autoturismul reclamantei se afla situat în zona drumului public, instanţa urmează să înlăture aceste afirmaţii ca nefiind întemeiate.

Astfel cum s-a reţinut anterior, conform dispoziţiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 43/1997, pârâta C S.A. are în administrare sectorul respectiv de drum care, aşa cum s-a reţinut anterior, cuprinde şi zona de pe care s-a desprins copacul. Astfel, instanţa reţine caracterul neîntemeiat al susţinerilor pârâtei C S.A. care a susţinut că zona de pe care s-ar fi desprins copacul nu se află în administrarea sa.

Instanţa reţine că respectivul copac s-a desprins de pe versantul din apropiere şi nu din zona imediat apropiată drumului. Însă, prin raportare la zona de siguranţă identificată, instanţa reţine că respectivul arbore era situat pe faţa internă a dealului, spre partea carosabilă, încadrându-se ca amplasare iniţială în zona de siguranţă a drumului (3.00 m de la marginea de sus a taluzului). Un amplasament diferit ar fi generat prăbuşirea copacului pe exteriorul versantului, nu spre suprafaţa carosabilă, având în vedere delimitarea făcută prin raportare la marginea de sus a taluzului.

Or, conform art. 40 alin. 1 din OG nr. 43/1997 „Drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului”, iar prăbuşirea arborilor pe drumul public este de natură a împiedica desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă.

Pe de altă parte, instanţa reţine că, potrivit art. 36 alin. 2 lit. c din Legea nr. 215/2001 Consiliul Local (autoritate deliberativă a unităţii administrativ teritoriale) exercită atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului.

Conform înscrisurilor depuse a dosarul cauzei, pădurea din care s-a desprins copacul se află în proprietatea pârâtei UAT Comuna I, prezumţia simplă fiind în sensul că aceasta, în calitate de proprietar, are şi paza juridică a bunului.

Cu toate acestea, pârâta UAT Comuna I a încheiat cu pârâta R.N.P.R. contractul de administrare a fondului forestier, în virtutea căruia paza juridică a fondului forestier a fost transferată către pârâta R.N.P.R., fiind incidente dispoziţiile art. 1376 teza a II-a C.civ., conform cărora răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri aparţine proprietarului sau celui care, în temeiul unei dispoziţii legale, a unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului.

În consecinţă, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna I, la data producerii faptei ilicite, aceasta neavând paza juridică a lucrului.

În raport de persoana îndreptăţită să culeagă despăgubirea, instanţa reţine că la data producerii evenimentului autovehiculul era asigurat la societatea reclamantă prin Contractul de Asigurare atestat prin Poliţia CASCO nr. ….(f. 9).

Totodată, conform dispoziţiilor art. 2210 alin. (1) C.civ. „În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane”.

Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, „Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi”.

În consecinţă, achitând persoanei păgubite contravaloarea reparaţiilor efectuate, potrivit contractului de asigurare facultativă (f. 39), societatea reclamantă a preluat acţiunea de care asiguratul său beneficia, ceea ce îi conferă dreptul de a chema în judecată direct pe persoana vinovată.

În raport de cele menţionate, rezultă că sunt îndeplinite cerinţele legale cuprinse în art. 1349 alin. 3 C.civ. şi art. 1376 alin. 1 C.civ. pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâţilor C S.A. şi R.N.P.R., astfel că reclamanta este îndreptăţită la obţinerea sumei de 37.548,11 lei reprezentând contravaloare despăgubire.

Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente, instanţa va admite în parte cererea şi îi va obliga pe pârâţii C S.A. şi R.N.P.R. la plata către reclamantă a sumei de 37.548,11 lei reprezentând contravaloare despăgubire, alături de dobânda legală calculată asupra debitului principal de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna I.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâţii C S.A. şi R.N.P.R. urmează a fi obligaţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum total de 4.251,44 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru – 1.731,44 lei (f. 56) şi onorariu avocaţial 2.520 lei (f. 115-117).

De asemenea, instanţa urmează a lua act că pârâţii UAT Comuna I, C S.A. şi R.N.P.R nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C S.A., invocată prin întâmpinare.

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. G.A.R. S.A., în contradictoriu cu pârâţii C S.A., COMUNA I prin PRIMAR, R.N.P.R..

Obliga pârâtele C S.A. şi R.N.P.R, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 37.548,11 lei cu titlul de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale, calculată de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna I, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtele C S.A. şi R.N.P.R., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 4.251,44 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Ia act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.02.2017.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

Domenii speta

Spete similare