Contestatie la executare. Cheltuieli de executare. caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti ce se pune în executare.

Hotărâre 6777 din 15.04.2015


Procesul civil finalizat cu sentinţa nr. - a fost declanşat prin introducerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 22.11.2012, adică anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, la data de 15 februarie 2013.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, astfel, în cauza de faţă, instanţa constată că sentinţei civile în baza căreia se efectuează executarea silită contestată în prezenta cauză îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865.

Hotărârea în discuţie, pronunţată într-un proces început înainte de intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă, este executorie, având în vedere dispoziţiile art.7208 Cod procedură civilă din 1865 „Hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie  comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea”.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din legea 76/2012 invocate de către contestatoare, instanţa apreciază că această se referă la faptul că dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la titlurile executorii se aplică şi hotărârilor judecătoreşti pronunţate înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost învestite cu formulă executorie. Astfel, instanţa apreciază că articolul invocat de contestatoare se referă strict la dispensarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor înscrisuri de formalitatea învestirii cu formulă executorie, având în vedere că potrivit art. 269 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, hotărârile judecătoreşti necesitau învestirea cu formulă executorie, dacă legea nu prevedea altfel.

Instanţa nu poate reţine susţinerile contestatoarei referitoare la pierderea caracterului executoriu al sentinţei pronunţată într-un proces guvernat de dispoziţiile Codului de procedura din 1865 dar soluţionat în fond în perioada de aplicabilitate a Codului de procedură civilă din 2010 dat fiind că acesta s-ar raporta la dispoziţiile Codului din 2010 care nu mai reglementează distinct o procedură specială privitoare la litigiile dintre profesionişti. Potrivit raţionamentului contestatoarei, dispoziţiile Codului de Procedură civilă din 2010  prin prisma art. 5 din legea 76/2012 s-ar aplica şi hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procese guvernate de dispoziţiile Codului de procedură din 1865, ceea ce ar semnifica retroactivarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă din 2010, concluzie ce instanţa apreciază că nu rezultă nici expres nici implicit din dispoziţiile invocate de contestatoare.

Instanţa constată într-adevăr că executării silite începute la data de 12.02.2015, astfel cum rezultă din viza executorului f. 26, îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură din 2010 prin raportare la dispoziţiile art. 24 şi art. 662 alin 2 din C. proc. civ. din 2010, însă acest lucru semnifică că executării silite îi sunt aplicabile noile dispoziţii cu privire drepturile şi obligaţiile părţilor în executare silită, competenţa executorului şi a instanţei de executare, procedura de urmat în cazul incidentelor ce pot apărea în executare silită.

În ceea ce priveşte caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti ce se pune în executare, instanţa apreciază, astfel cum a susţinut şi intimatul, că acesta este un element exterior şi anterior declanşării procedurii de executare silită. Astfel, în speţa de faţă, hotărârea judecătorească ce se pune în executare fiind pronunţată într-un litigiu guvernat de dispoziţiile Codului de procedura din 1865 îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedura din 1865, inclusiv dispoziţiile art. 7208 care se refereau la caracterul executoriu al hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie  comercială.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei referitor la faptul că aspectele de drept în cuprinsul prezentei contestaţii au fost tranşate deja de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia 2144/2014, instanţa constată că decizia de care face vorbire contestatoarea este o decizie de speţă ce în sistemul de drept românesc nu constituie izvor de drept.

Cât priveşte caracterul excesiv al cheltuielilor de executare, instanţa constată următoarele: Potrivit art. 39 alin. 1 lit. d din Legea 188/2000 Executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de Ministrul Justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: pentru creanţele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

În cauza de faţă, instanţa constată că au fost respectare dispoziţiile articolului menţionat, nefiind în mod evident stabilite peste limita legală impusă de art. 39 din Legea 188/2000, astfel cum în mod neîntemeiat a susţinut contestatoarea. Astfel, instanţa constată suma ce s-a solicitat a fi recuperată în cadrul prezentei executări silite a fost de 42635,85  lei plus penalităţi de 1% pe zi de întârziere calculate pentru perioada 06.08.2012-12.02.2015 (921 zile), conform titlului executoriu-sentinţa civilă nr. 20035/2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, respectiv  42635,85 lei debit principal şi 392,676,18 lei penalităţi de întârziere, corect calculate, conform încheierii din data de 12.02.2015 f. 31. La suma totală de 435312,03 lei solicitată a fi recuperată pe calea executării silite, executorul a stabilit onorariu conform art. 39 alin 1 lit d din Legea 188/2000, 6300 lei plus 3353,1203 (1% din 335312,03- suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite), rezultând un cuantum de 9653,12 la care se adaugă TVA în cuantum de 24%.

Având în vedere că onorariul de executor a fost în mod corect stabilit, instanţa apreciază că nu poate interveni pentru a mări sau micşora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime şi maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecţie debitorului. De asemenea, TVA-ul fiind o taxă pe care executorul nu o reţine pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis şi nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art.39 din Legea nr.188/2000, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanşarea procedurii de executare silită.

În ceea ce priveşte cheltuielile necesare desfăşurării executării silite contestate în faţa instanţei în şedinţă publică, instanţa apreciază că acestea nu sunt disproporţionate având în vedere că s-a dispus şi s-a comunicat înfiinţarea popririi asupra conturilor contestatoarei la 31 de bănci, s-au efectuat şi comunicat adrese la DITL, adrese la Administraţia Financiară, s-a emis şi s-a comunicat somaţia imobiliară, s-a notat urmărirea silită imobiliară în Cartea Funciară. Astfel, instanţa apreciază că aceste cheltuieli sunt reale şi justificate prin raportare la actele întocmite în dosarul de executare.

Cu privire la onorariul de avocat în faza de executare silită, susţinerea contestatoarei potrivit căreia onorariul perceput de avocatul creditorului ar fi disproporţionat de mare nu este întemeiată. Executarea creanţei a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în obţinerea titlului executoriu (copie legalizată a sentinţei civile nr.- a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), consultaţii acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării silite, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea procedurii de executare. Totodată, faţă de valoarea creanţei, care este de 10 ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului creditorului nu apare ca fiind disproporţionat.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa apreciază că executarea silită începută în dosarul de executare nr. - s-a derulat cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoare.

Domenii speta