Punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană care nu a deținut calitatea de suspect. Inexistența vreunei vătămări.

Temeiul de drept:  art. 77 Cod de procedură penală, art. 282 Cod de procedură penală, art. 305 Cod de procedură penală

 Suntem în prezenţa unei vătămări a drepturilor procesuale ale inculpatului, numai în situaţia în care încălcarea obligaţiei procedurale pozitive prevăzute de art. 305 alin. (3) Noul Cod de procedură penală a constat în efectuarea urmăririi penale in rem dincolo de momentul în care, în mod rezonabil, se putea formula o ״acuzaţie în materie penală”, numai această încălcare a dispoziţiilor leale sus indicate putând conduce la o vătămare semnificativă şi substanţială a dreptului la un proces echitabil al ״acuzatului” de natură a atrage incidenţa în cauză a sancţiunii nulităţii relative prevăzute de art. 282 Cod de procedură penală cu privire la actele procesuale sau probele administrate după acest moment.

Dacă nu s-a prelungit acest moment iar, atunci când a devenit rezonabil să considerăm că o persoană poate fi acuzată oficial de o infracţiune, procurorul dispune direct punerea în mişcare a acţiunii penale, sărind peste etapa efectuării în continuare a urmăriri penale, nu se produce nicio vătămare, pentru că singura vătămare ce se poate produce în cauză, este, astfel cum s-a arătat mai sus, cea decurgând din efectuarea urmăririi penale in rem în continuare deşi, astfel cum a stabilit şi jurisprudenţa CEDO, autorităţile naţionale aveau deja motive plauzibile pentru a-l suspecta de comiterea unei infracţiuni.

Curtea a constatat că prin încheierea din data de 28.02.2022, pronunţată în dosar nr. xxxxx, Tribunalul Braşov, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală, a dispus restituirea cauzei privind pe A., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. xxxxx emis la data de 30.12.2021, cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 32 raportat la art.189 alin.1 lit. a Cod penal, Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. xxxxx emis la data de 30.12.2021 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art.32 raportat la art.189 alin.1 lit. a Cod penal.

Ministerul Public a reţinut, în esenţă, că în seara de 18.12.2021, după ce a avut un conflict cu B. în interiorul localului „C.” situat pe Aleea D. din oraş E., inculpatul s-ar fi deplasat la casa fratelui său unde s-a înarmat cu un topor şi s-a întors la acel local unde l-a lovit cu toporul pe B. în zona capului producându-i fractură cominutiva cu înfundare, punându-i astfel viaţa în primejdie.

Prin încheierea de şedinţă din data din 11.02.2022, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov a admis excepţia nulităţii relative a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 19.12.2021, invocată de judecătorul de cameră preliminară din oficiu, în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 282 alin. 1, art. 280 alin. 2 Cod procedură penală, s-a constatat nulitatea actelor de urmărire penală realizate în dosarul de urmărire penală nr. xxxxx al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov (ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 19.12.2021 și actele de urmărire penală subsecvente) şi în baza art. 345 alin. 3 din Codul de procedură penală, s-a dispus comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară, în termen de 5 zile de la comunicare, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

În motivarea acestei soluţii, judecătorul de cameră preliminară a constatat în esență, încălcarea dispozițiilor art. 305 alin. 3 Cod procedură penală, respectiv lipsa dispoziției de efectuare în continuare a urmăririi penale, nulitatea relativă producând inculpatului o vătămare ce nu a putut fi înlăturată altfel, ceea ce a determinat ca şi ordonanţa de punere în mişcare  a acţiunii penale şi rechizitoriul să fie afectate de nelegalitate şi totodată, s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 311 alin.3 Cod procedură penală, în sensul că dispoziția din data de 30.12.2021 de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art.32 raportat la art.188 Cod penal în infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art.32 raportat la art.189 alin.1 lit. a Cod penal (fila 120 dup), nu a fost adusă la cunoștința inculpatului prin niciun act, rechizitoriul fiind întocmit la aceeași dată și conținând dispoziția de trimitere în judecată cu referire la noua încadrare juridică.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

În susţinerea orală a contestației, reprezentantul Ministerului Public, a solicitat admiterea contestaţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi să se constate că în cauză ne aflăm în situaţia unei nulităţi relative, ipoteza nefiind prevăzută în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 281 şi 282 Cod procedură penală  cu privire la nulităţile absolute.

Totodată, a solicitat să se constate că la momentul la care procurorul a emis ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale potrivit art. 309 alin.1 Cod procedură penală, erau îndeplinite toate condiţiile pentru această dispoziţie, respectiv, fusese începută urmărirea penală în cauză, dosarul era în curs de urmărire penală, acţiunea penală a fost pusă în mişcare de către procuror prin ordonanţă aşa cum prevede codul deoarece la momentul la care s-a dispus în acest sens, existau deja probe din care rezulta că inculpatul A. a comis infracţiunea de tentativă la omor, mai mult decât suspiciunea rezonabilă despre care vorbeşte codul în ipoteza efectuării în continuare a urmăririi penale şi evident s-a constatat că nu există niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. Deşi modul în care este reglementată urmărirea penală conduce spre ideea că succesiunea firească a derulării urmăririi penale presupune şi parcurgerea acestei etape a efectuării în continuare a urmăririi penale, pe de altă parte, codul nu a prevăzut acest act de urmărire penală ca o condiţie de punere în mişcare a acţiunii penale şi nicio sancţiune în acest sens. De asemenea, este de remarcat faptul că inculpatului i s-au respectat toate drepturile pe care le avea în calitate de inculpat având chiar mai multe drepturi decât cele văzute pentru calitatea de suspect. În plus, faţă de neefectuarea în continuare a urmăririi penale nu s-au invocat nicio vătămare pe care inculpatul să o fi suferit urmare a dispunerii directe a punerii în mişcare a acţiunii penale, căpătării calităţii de inculpat şi efectuării actelor de urmărire penală în această calitate ulterior aducerii la cunoştinţă în mod formal a învinuirii faţă de acesta.

Pe cale de consecinţă, a arătat că ne aflăm în cazul unei nulităţi relative, pentru care nu s-a produs nicio vătămare inculpatului şi în aceste condiţii a solicitat admiterea contestaţiei şi să se constate legalitatea urmăririi penale, a actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului întocmit faţă de inculpatul A..

Analizând contestaţia formulată, judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov au reținut următoarele:

Referitor la neaducerea la cunoştinţa inculpatului a ordonanţei din data de 30.12.2021 de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de omor simplu sub forma tentativei în infracţiunea de omor calificat, sub forma tentativei, Curtea a observat că prin procesul-verbal datat din eroare 19.12.2021 aflat la dosarul de urmărire penală ataşat după ordonanţa din data de 30.12.2021, se menţionează expres că i se aduce la cunoştinţă inculpatului că s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alineat 1 Cod penal în infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 189 alineat 1 litera a Cod penal, procesul verbal fiind semnat de inculpat şi de apărătorul din oficiu ce l-a asistat pe acesta.

Considerând deci că este o simplă eroare materială cu privire la data întocmirii acestui proces-verbal, Curtea a observat că procurorul de caz şi-a îndeplinit obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă inculpatului noua încadrare juridică, astfel că nu a constatat nicio încălcare a dispoziţiilor legale.

Cu privire la neregularitatea invocată de instanţa de fond referitoare la faptul că în cauză nu s-a realizat procedura de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., fiind dispusă direct punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de făptuitor prin ordonanţa din data de 19.12.2021, Curtea a reținut că în logica noului Cod de procedură penală, când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de cercetare penală sau procurorul dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă (art. 305 alin. (1) Noul Cod de procedură penală).

Potrivit art. 305 alin. (3) Cod de procedură penală atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) Noul Cod de procedură penală, organul de cercetare penală/procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect.

Legiuitorul stabileşte deci un moment procesual important care are semnificaţia formulării unei ״acuzaţii penale” în sens autonom european împotriva unei persoane când procurorul sau, după caz, organul de cercetare penală, evaluând probele existente în cauză, are bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, condiţia probei fiind prevăzută de legiuitor în scopul evitării formulării unor acuzaţii penale arbitrare, fără vreo bază factuală.

 Dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de suspect în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 77 Noul Cod de procedură penală şi art. 305 alin. (3) Noul Cod de procedură penală constituie o obligaţie procedurală pozitivă a organului de cercetare penală/procurorului (textul foloseşte expresia ״organul de urmărire penală dispune”), iar nu o facultate a acestuia, fiind reglementată în scopul asigurării unei garanţii efective a dreptului la apărare al persoanelor acuzate în cadrul procedurilor penale. (Mihail Udroiu- Procedura penală ediţia 4).

Prin urmare, Curtea a considerat că nerespectarea de către procuror a dispoziţiei exprese prevăzute de art. 305 alineat 3 Cod de procedură penală se sancţionează cu nulitatea relativă, întrucât textul legal, prin menţiunea „dispune” instituie o obligaţie, iar nu o facultate pentru procuror.

Continuând cu analizarea vătămării ce ar fi fost produsă inculpatului prin nerespectarea textului legal menţionat, Curtea a observat raţiunea instituirii acestei obligaţii a organului de cercetare penală, aceasta fiind determinată de necesitatea ca, atunci când probele administrate permit să fie formulată o acuzaţie în materie penală îndreptată împotriva unei persoane, aceasta să se realizeze, deci să se formuleze respectiva acuzaţie, prin intermediul efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de făptuitorul ce devine astfel suspect.

Determinarea cu precizie a momentului din care se poate vorbi de o „acuzaţie în materie penală” prezintă importanţă deosebită, întrucât din acel moment este garantat dreptul prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană. În acest sens, Curtea Europeană a statuat într-o jurisprudenţă constantă (cauza Brusco c. Franţei, cauza Sobko c. Ucrainei, cauza Bandaletov c. Ucrainei), că o persoană dobândeşte calitatea de suspect ce atrage aplicarea garanţiilor prevăzute art. 6 din Convenţia europeană nu din momentul în care această calitate îi este adusă la cunoştinţă, ci din momentul în care autorităţile naţionale aveau motive plauzibile pentru a-1 suspecta de comiterea unei infracţiuni.

Curtea a considerat că ne putem afla în prezenţa unei vătămări a drepturilor procesuale ale inculpatului, numai în situaţia în care încălcarea obligaţiei procedurale pozitive prevăzute de art. 305 alin. (3) Noul Cod de procedură penală a constat în efectuarea urmăririi penale in rem dincolo de momentul în care, în mod rezonabil, se putea formula o ״acuzaţie în materie penală”, numai această încălcare a dispoziţiilor legale sus indicate putând conduce la o vătămare semnificativă şi substanţială a dreptului la un proces echitabil al ״acuzatului” de natură a atrage incidenţa în cauză a sancţiunii nulităţii relative prevăzute de art. 282 Cod de procedură penală cu privire la actele procesuale sau probele administrate după acest moment.

Aplicând aceste principii teoretice speţei de faţă, Curtea a reținut că, după ce procurorul de caz a fost sesizat în dimineaţa zilei de 19.12.2021, au fost administrate in rem procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiile martorilor F., G., H. şi I., toate în aceeaşi zi, de 19.12.2021, martorii fiind audiaţi de către procuror (2 dintre ei) şi de către 2 ofiţeri de poliţie ceilalţi martori, iar cercetarea la faţa locului a fost efectuată de un alt organ de cercetare penală. După administrarea acestor mijloace de probă pe parcursul zilei de 19.12.2021, procurorul a dispus în mod direct prin ordonanţă punerea în mişcare a acţiunii penale în data de 19.12.2021, fără a mai dispune continuarea urmăririi penale faţă de făptuitorul ce devenea astfel suspect. După punerea în mişcare a acţiunii penale a fost administrată proba cu expertiza medico legală, au fost vizionate imaginile video, a fost audiat inculpatul, persoana vătămată şi martorii H., J. şi K..

Având în vedere specificul efectuării anchetei penale în acest caz, constând în administrarea în acelaşi timp de către organe de cercetare diferită şi de către procuror, în aceeaşi  zi, a mai multor mijloace de probă şi analizarea datelor obţinute la final,  Curtea nu și-a însuşit concluzia instanţei de fond în sensul că bănuiala rezonabilă la care face referire art. 77 Cod de procedură penală ar fi putut fi conturată chiar anterior administrării tuturor acestor mijloace de probă şi că ar fi apărut mai convenabil procesual a administra probe în maniera necontradictorie şi fără ştirea părţilor.

Curtea a considerat netemeinică o astfel de afirmaţie a instanţei de fond, având în vedere că toate aceste mijloace de probă au fost administrate imediat după săvârşirea faptei, de către toţi membrii echipei operative de intervenţie într-o singură zi, stabilindu-se la finalul acelei zile că din mijloacele de probă administrate rezultă că făptuitorul a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alineat 1.

Astfel cum s-a arătat mai sus, condiţia probei a fost prevăzută de legiuitor în art. 305 alineat 3 Cod de procedură penală în scopul evitării formulării unor acuzaţii penale arbitrare, fără vreo bază factuală astfel că, a acuza procurorul de astfel de mijloace neloiale de administrare a mijloacelor de probă, în condiţiile în care chiar legea îl obligă să administreze anumite probe care să-i creeze convingerea că nu acuză pe cineva nevinovat de săvârşirea unei fapte penale, în condiţiile în care probele au fost administrate în decursul unei singure zile, iar ulterior, au fost administrate şi alte mijloace de probă, inculpatul având posibilitatea de a contesta sau de a solicita reaudierea persoanelor audiate înainte de dobândirea calităţii de inculpat (inculpatul nu a cerut nicio readministrare de declaraţii şi nu a invocat nicio cerere şi excepţie în procedura de cameră preliminară) reprezintă o opinie cu privire la modalitatea în care s-a efectuat urmărirea penală în cauză pe care Curtea nu și-a putut-o însuşi.

Prin urmare, Curtea a considerat că procurorul de caz nu a efectuat urmărirea penală in rem dincolo de momentul în care, în mod rezonabil, se putea formula o ״acuzaţie în materie penală”, iar, după ce s-a conturat această posibilitate de a fi acuzat făptuitorul de săvârşirea unei infracţiuni procurorul a dispus în mod direct punerea în mişcare a acţiunii penale, fără a mai dispune în aceeaşi zi continuarea urmăririi penale faţă de făptuitor.

În aceste condiţii Curtea a considerat că nu s-a produs nicio vătămare inculpatului, întrucât acesta a dobândit o calitate procesuală care conţine mai multe drepturi decât aceea de suspect, imediat ce a devenit rezonabil că ar fi putut săvârşi acea infracţiune, fără a se prelungi urmărirea penală in rem dincolo de acest moment rezonabil în care ar fi putut fi acuzat făptuitorul de săvârşirea acestei infracţiuni.

În lipsa unei vătămări, nulitatea relativă nu poate conduce la anularea actului efectuat cu încălcarea textului de lege, astfel că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, ce oricum nu era condiţionată de lege de dobândirea anterioară de către făptuitor a calităţii de suspect, nu poate fi afectată de sancţiunea nulităţii.

Esenţial este deci, atunci când analizăm o eventuală vătămare a drepturilor procesuale, ca procurorul să nu prelungească urmărirea penală in rem dincolo de momentul în care a devenit rezonabil să considerăm că o persoană poate fi acuzată în mod oficial de o faptă penală şi astfel să fie privată această persoană de drepturile procesuale pe care legea de procedură penală i le conferă în calitate de acuzat oficial de săvârşirea unei fapte penale, în concepţia art. 305 Cod de procedură penală aceasta fiind suspectul.

Dacă nu s-a prelungit acest moment iar, atunci când a devenit rezonabil să considerăm că o persoană poate fi acuzată oficial de o infracţiune, procurorul dispune direct punerea în mişcare a acţiunii penale, sărind peste etapa efectuării în continuare a urmăriri penale, nu se produce nicio vătămare, pentru că singura vătămare ce se poate produce în cauză, este, astfel cum s-a arătat mai sus, cea decurgând din efectuarea urmăririi penale in rem în continuare deşi, astfel cum a stabilit şi jurisprudenţa CEDO, autorităţile naţionale aveau deja motive plauzibile pentru a-1 suspecta de comiterea unei infracţiuni.

Din  acest moment (cel în care autorităţile naţionale aveau deja motive plauzibile pentru a-l suspecta de comiterea unei infracţiuni) procurorul are obligaţia de a încunoştinţa persoana în cauză că este suspect astfel încât aceasta să-şi poată exercita drepturile în cauză, în cazul în care nu există suficiente probe din care să rezulte că făptuitorul a săvârşit o infracţiune, dar sunt suficiente probe din care să rezulte o bănuială rezonabilă că ar săvârşit fapta (noţiunile de „bănuială rezonabilă că a săvârşit fapta” şi „rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune” nu sunt similare, prima prezentând o intensitate probatorie mai mică), prelungirea in rem a urmăririi penale dincolo de acest moment putând conduce la vătămări ale drepturilor procesuale. Bineînţeles că este însă esenţial pentru reţinerea vătămării procesuale ca după continuarea efectuării urmăririi penale in personam dreptul la apărare să fi fost afectat în esenţa sa prin imposibilitatea participării la alte acte procesuale (în ipoteza în care toată urmărirea penală s-a desfăşurat in rem), imposibilitatea obţinerii reaudierii unor martori ori a consultării actelor şi lucrărilor dosarului.

Deşi teoretic, date fiind diferenţele dintre cele 2 noţiuni, arătate mai sus, ar trebui ca mai înainte să se creeze bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârşit o faptă şi deci din acest moment să devină suspect făptuitorul, iar apoi, după administrarea şi a altor probe, să se ajungă şi la o opinie a procurorului că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi, probabil şi în practică, în dosarele complexe, exact aşa se şi întâmplă, Curtea nu exclude situaţia, cum este cea din speţă, în care, odată cu naşterea acelei bănuieli rezonabile despre care face vorbire art. 305 alineat 3 Cod de procedură penală, fără să se prelungească nejustificat în timp urmărirea penală in rem, dincolo de momentul sus arătat, să fie conturată în opinia procurorului şi o constatare că tot din aceleaşi probe poate rezulta că făptuitorul a săvârşit o infracţiune (deci cele 2 noţiuni să coincidă), astfel încât să dispună în mod direct punerea în mişcare a acţiuni penale faţă de acest făptuitor. În această ultimă ipoteză, prezentă şi în speţă, nu se produce nicio vătămate făptuitorului întrucât acesta se bucură direct de drepturile conferite de lege inculpatului, la momentul procesual la care s-a născut bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a admis contestaţia formulată de Ministerul Public împotriva încheierilor de cameră preliminară din datele de 11.02.2022 şi 28.02.2022 pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. xxxxx, a respins excepţia invocată din oficiu de către instanţa de fond, a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauză.

Domenii speta

Spete similare