Excepţia de ordine publică fiind invocată de reclamanta-apelantă până la primul termen de judecată (conform art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă)

Prin sentinţa civilă nr. 7770 din 4.11.2015, pronunţată de Judecătoria Baia-Mare în dosarul nr. 796/266/2014 s-a respins ca nesusţinută cererea de divorţ formulată de reclamanta P.V. O. în contradictoriu cu pârâtul P.M.R. s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant P.M.R. în contradictoriu cu reclamanta-pârât P.V.O., şi în consecinţă: s-a desfăcut din culpa ambilor soţi, căsătoria încheiată la data de 06.06.2009 şi înregistrată în registrul stării civile al localităţii Baia Mare, la nr. 286/06.06.2009, reclamanta P.V.O., îşi va relua numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de „H.”, s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului P.A.M., născut la data de 28.03.2010, să fie exercitată în comun de ambii părinţi, s-a stabilit domiciliul minorului P.A.M., născut la data de 28.03.2010, la domiciliul pârâtului-reclamant P.M.R., situat în prezent în Baia Mare, str. Narciselor, nr. 6/11, jud. Maramureş, s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei P.M.I.S. născută la data 12.08.2015, să fie exercitată exclusiv de către reclamanta P.V.O., s-a stabilit domiciliul minorei P.M.I.S. născută la data 12.08.2015, la domiciliul actual al reclamantei P.V. O., situat în prezent în N. O. str. U., nr. 7/1, jud. Satu Mare, s-a compensat obligaţia legală de întreţinere a celor doi minori între părţi, fără  cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 16.06.2014 pe rolul Judecătoriei Negreşti Oaş sub nr. dosar 796/266/2014, reclamanta P.V.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.M.R. a se dispune desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 06.09.2009 în localitatea Baia Mare, jud. Maramureş, din culpa exclusivă a pârâtului, reluarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie, acela de „H.”, stabilirea domiciliului minorului P.A.M., născut la data de 28.03.2010, la reclamantă, exercitarea autorităţii părinteşti exclusive asupra minorului, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului, fără cheltuieli de judecată.

Pârâtul prin întâmpinarea formulată la data de 04.08.2014 a solicitat respingerea acţiunii de divorţ formulată de reclamantă, sub aspectul reţinerii culpei pârâtului în destrămarea relaţiilor de familie, stabilirea domiciliului minorului la reclamantă, pe perioada vacanţei de vară şi exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorului,

La data de 30.10.2014 pârâtul a formulat precizări ale celor arătate prin întâmpinare solicitând desfacerea căsătoriei încheiată între părţi din culpa reclamantei, stabilirea domiciliului minorului la domiciliul pârâtului situat în B.M., str. N. nr. 6/11 şi exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorului. Cererea astfel formulată are caracterul unei cereri reconvenţionale.

La data de 17.11.2014 pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Negreşti Oaş. În motivare s-a arătat că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Baia Mare aşa cum rezultă din cărţile de identitate ale părţilor, astfel competentă să judece pricina este Judecătoria Baia Mare potrivit dispoziţiilor art. 132 al. 3 şi 914 Cod procedură civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1442/21.11.2014 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

La Judecătoria Baia Mare dosarul a fost înregistrat la data de 21.10.2015 sub nr. 796/266/2014. La data de 13.03.2015 reclamanta a depus la dosar note de şedinţă prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Negreşti Oaş, susţinând că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Negreşti Oaş.

La termenul de judecată din data de 13.03.2015 instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamantă raportat la dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. a coroborat cu art. 914 cod procedură civilă şi având în vedere că din probele administrate de Judecătoria Negreşti Oaş rezultă cu ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Baia Mare.

La data de 08.05.2015 pârâtul şi-a completat cererea reconvenţională formulată iniţial şi a solicitat desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 373 lit. a cod civil, în cazul în care reclamanta nu-şi exprimă acordul cu privire la divorţ, solicită desfacerea căsătoriei din culpă comună în temeiul art. 373 lit.b, art. 379 al. 1 teza a II-a cod civil.

La data de 23.09.2015 reclamanta şi-a completat acţiunea solicitând stabilirea domiciliului minorei P.M.I.S. născută la data de ...la reclamantă şi exercitarea autorităţii părinteşti exclusive a reclamantei asupra acestei  minore.

La data de 28.09.2015 pârâtul a depus întâmpinare la completarea de acţiune formulată de reclamantă în sensul că este de acord cu admiterea acesteia având în vedere că minora este născută în timpul căsătoriei, iar problema paternităţii urmează să fie stabilită ulterior.

Prima instanţă a reţinut asupra cererii principale deduse judecăţii formulată de reclamantă, dispoziţiile art. 922 cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant P.M.R., instanţa a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 06.06.2009, în localitatea Baia Mare, jud. Maramureş, aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosar, iar din această căsătorie a rezultat minorul P.A.M. născut la data de 28.03.2010.

Potrivit susţinerilor părţilor coroborate cu depoziţiile martorilor H.G. şi P.V., audiaţi în cauză, părţile s-au despărţit în fapt în cursul anului 2014, dată de la care acestea nu au mai reluat convieţuirea.

Martorul P.V. audiat la solicitarea pârâtului-reclamant a relatat că în timpul convieţuirii soţilor au existat neînţelegeri între aceştia deoarece reclamanta nu se ocupa de întreţinerea locuinţei şi a familiei, refuzând totodată să-şi caute un loc de muncă. Acelaşi martor declară că, după ce s-a născut minorul, ambii soţi s-au ocupat în egală măsură de creşterea şi îngrijirea acestuia, în timp ce martora H.E., audiată la cererea reclamantei, a declarat, că în acea perioadă pârâtul se ocupa mai puţin de îngrijirea minorului.

 În timpul căsătoriei celor doi soţi a survenit o hotărâre de condamnare a pârâtului la o pedeapsă privativă de libertate, când cei doi soţi au păstrat legătura în sensul că reclamanta îşi vizita soţul în penitenciar. Cu timpul, relaţiile dintre soţi s-au răcit, iar reclamanta a ales să nu-l mai viziteze pe pârât. Ulterior, acestui episod, reclamanta împreună cu minorul s-au mutat în loc. Negreşti Oaş la părinţii săi, fără însă ca părţile să mai reia convieţuirea. Martora H.E. a declarat că reclamanta i-a spus că are o relaţie extraconjugală, precum şi faptul că aceasta nu mai doreşte reluarea relaţiilor de căsătorie.

Prima instanţă a reţinut că atât reclamanta, cât şi pârâtul, prin modul de manifestare, au înţeles să abandoneze desfăşurarea în comun a vieţii de familie. Cu certitudine în cauză, s-a dovedit existenţa unei relaţii extraconjugale a reclamantei. Proba testimonială administrată a relevat, în acelaşi timp şi o culpă a pârâtului în destrămarea relaţiilor de familie, care potrivit spuselor martorei H. E., în timpul convieţuirii părţilor acesta nu înţelegea să-i acorde soţiei sale sprijinul necesar în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea minorului. Faptul că părţile din cursului anului 2014 s-au despărţit în fapt şi nu au mai reluat convieţuirea denotă o situaţie anormală. Lipsa afecţiunii dintre cei doi soţi, precum şi lipsa comunicării dintre aceştia a fundamentat convingerea instanţei că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este cu putinţă, sens în care s-a desfăcut căsătoria părţilor din culpa lor comună, în temeiul art. 373 lit. b coroborat cu art. 379 al. 1 Cod civil, iar în aplicarea art. 383 al. 3 Cod civil s-a dispus reluarea de către reclamantă a numelui de familie „H.”.

Referitor la cererea privind exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului P.A.M, prima instanţă a constatat că potrivit declaraţiei martorilor audiaţi, după ce pârâtul a început să execute pedeapsa la care a fost condamnat, reclamanta împreună cu minorul s-au stabilit în Negreşti Oaş, la părinţii reclamantei, unde a locuit până când minorul a împlinit vârsta de 4 ani, aşa cum a declarat martora H.E.. Aceeaşi martoră a mai declarat că în luna septembrie 2014 pârâtul i-a cerut reclamantei să-l aducă pe minor în Baia Mare pentru anumite investigaţii medicale, dar şi pentru a-l vedea, cu condiţia ca pârâtul să-l ducă pe minor înapoi în loc. Negreşti Oaş, unde urma să frecventeze cursurile unei grădiniţe. Reclamanta a fost de acord cu acest lucru, însă pârâtul a refuzat apoi să-l mai lase pe minor să se întoarcă la domiciliul mamei sale, invocând că nu este de acord ca minorul să locuiască cu mama sa dată fiind relaţia extraconjugală a acesteia, care ar avea o influenţă negativă asupra minorului, dar şi faptul că reclamanta nu dispune de condiţiile materiale suficiente pentru creşterea minorului. Martora H.E. a mai declarat că în perioada în care minorul s-a aflat în grija mamei la locuinţa acesteia, reclamanta s-a ocupat tot timpul foarte bine de creşterea şi îngrijirea acestuia. De la acea dată şi până în prezent, minorul rezultat din convieţuirea părţilor a continuat să locuiască cu tatăl său.

În dosarul nr. 1405/266/2014 al Judecătoriei Baia Mare, ataşat prezentei cauze, a fost respinsă cererea reclamantei P.V.O. care pe cale de ordonanţă preşedinţială a solicitat a se stabili locuinţa minorului la domiciliul său, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere.

Martorul P.V. a declarat că în prezent minorul merge la grădiniţă în grupa mare, iar de creşterea şi îngrijirea lui se ocupă pârâtul-reclamant care este ajutat de părinţii săi, precum şi faptul că de la data la care minorul se află la domiciliul tatălui, reclamanta l-a sunat foarte rar pe minor, nu a venit să-l viziteze şi nici nu a contribuit din punct de vedere material la creşterea acestuia.

Instanţa a reţinut şi concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză.

Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca autoritatea părintească asupra minorului P.A.M. să fie exercitată exclusiv de către aceasta.

Regula este ca după divorţ, părinţii să exercite în comun un asemenea atribut (art. 397 Cod civil). În cazul în care există motive întemeiate, se poate dispune, având în vedere interesul superior al copilului, ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte (art. 398 Cod civil).

Reţinând principiul interesului superior al copilului şi faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a arătat în concret motivele pentru care solicită stabilirea în favoarea sa a unei autorităţi părinteşti exclusive asupra minorului, prima instanţă a apreciat, că în speţă, exercitarea autorităţii părinteşti se poate face în comun, de către ambii părinţi.

Având în vedere dispoziţiile art. 496 al. 1 şi 2 cod civil, dar şi starea de fapt reţinută anterior pe baza probelor administrate în cauză, instanţa a stabilit domiciliul minorului la cel al tatălui, reţinând şi că în dosarul ataşat având ca obiect ordonanţă preşedinţială, reclamanta a recunoscut la momentul administrării probei cu interogatoriul faptul că la domiciliul pârâtului din Baia Mare, unde se află în prezent minorul, acestuia îi sunt asigurate toate condiţiile de viaţă necesare unui copil.

Din relaţia de concubinaj a reclamantei cu numitul I.A. reclamanta a susţinut că s-a născut minora P.I.M.S.. Din certificatul de naştere al acestui minor-câtă vreme acesta s-a născut în timpul căsătoriei părţilor a dobândit statutul de copil din căsătorie, -pârâtul P.M.R. apare ca fiind înscris ca tată al acestui copil.

Minora P.I.M.S. locuieşte în prezent cu mama în loc. Negreşti Oaş şi dată fiind situaţia sa, instanţa a încuviinţat convenţia părţilor cu privire la cererile accesorii divorţului vizând exercitarea autorităţii părinteşti exclusive a reclamantei asupra minorei, precum şi stabilirea domiciliului acesteia la mamă. Ca o consecinţă a celor anterior dispuse s-a procedat la compensarea obligaţiei legale de întreţinere între cei doi părinţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta P.V. O., solicitând a se dispune: admiterea excepţiei lipsei competenţei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare, să se constate conflictul negativ de competenţă şi să se trimită dosarul spre soluţionare instanţei comun superioară, iar pe fond să se modifice soluţia atacată în sensul stabilirii domiciliului minorului P.A.M. la apelantă.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că pentru a stabili competenţa teritorială instanţele au ignorat declaraţiile ambelor părţi, apreciind ca "locuinţă comună" cele înscrise în actele de identitate, în care nu au locuit însă niciodată.

Cât priveşte stabilirea domiciliului minorului, apelanta a susţinut că instanţa de fond a ignorat că tatăl acestuia este absent în majoritatea timpului, copilul fiind în fapt în grija bunicilor.

Prin întâmpinare intimatul P.M.R. s-a opus admiterii apelului, arătând că excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare invocată de apelantă este nefondată. Cea din urmă locuinţă comună a soţilor a fost în municipiul Baia Mare, localitate în care a avut loc şi încheierea căsătoriei dintre părţi (la data ce 06.06.2009) dar şi naşterea minorului P.A.M. (la data de 28.03.2010).

După începerea executării unei pedepse privative de libertate de către intimat (în noiembrie 2012), apelanta a mai locuit o vreme în Baia Mare, împreună cu minorul, la domiciliul părinţilor soţului, de pe strada str. N., nr. 6/11, apoi, pe fondul unor neînţelegeri cu aceştia, s-a mutat în localitatea Negreşti Oaş, jud. Satu Mare. La data de 30.04.2014, apelanta şi-a stabilit domiciliul în localitatea Negreşti Oaş, strada Viitorului nr. 38, la locuinţa bunicilor săi, conform cărţii de identitate seria SM nr. 550452. Niciodată domiciliul conjugal al părţilor nu a fost în localitatea Negreşti Oaş, de altfel acolo nici nu ar fi avut spaţiul locativ necesar unei familii cu copil. În mod ocazional, au fost în vizită la bunicii apelantei, fără însă a-şi stabili locuinţa acolo.

Intimatul a mai susţinut că împrejurarea că la adresa din Baia Mare str. N., nr. 6/11 intimatul locuieşte împreună cu minorul P.A.M. alături de părinţii săi nu este un dezavantaj pentru minor, ci dimpotrivă, pentru că în timpul în care intimatul este plecat la muncă, bunicii minorului au grijă de copil. Minorul are camera lui în apartamentul cu 3 camere, urmează de 2 ani grădiniţa în Baia Mare, fiind deja înscris pentru anul şcolar 2016/2017 în clasa pregătitoare la şcoala „Dimitrie Cantemir", aflată la o distanţă de 5 minute de mers pe jos de la locuinţa lor. Apelanta locuieşte în prezent cu concubinul ei şi un alt copil al lor, născut însă sub durata căsătoriei cu intimatul, într-un spaţiu locativ insuficient, în care minorul A. nu a locuit vreodată.

Analizând apelul, Tribunalul a reținut faptul că apelanta a criticat practic şi încheierea şedinţei publice din 13.03.2015, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, prin care s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de reclamantă ulterior declinării competenţei dispuse prin sentinţa civilă nr. 1442/2014 din 21.11.2014 a Judecătoriei Negreşti Oaş. Criticile sunt expres relevate în memoriul de apel.

Din reglementarea art. 915 Cod procedură civilă rezultă că în materia divorţului competenţa teritorială are un caracter exclusiv, revenind cu prioritate judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, cu condiţia ca măcar unul dintre aceştia să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

Legiuitorul a făcut aşadar trimitere expresă şi neechivocă la ultima locuinţă comună a soţilor, fiind irelevant dacă aceasta, ca adresă, a primit statut de domiciliu prin înscrierea ca atare în actele de identitate ale soţilor. Cu alte cuvinte, dată fiind terminologia uzitată de norma legală, nu sunt determinante în stabilirea competenţei în materie de divorţ, prevederile art. 87 şi 88 Cod civil. În conformitate cu dispoziţiile art. 309 alin. 2 teza I Cod civil, soţii au îndatorirea de a locui împreună, iar de principiu locuinţa familiei este cea comună a soţilor (art. 321 alin. 1 teza I Cod civil). 

În luna noiembrie 2012 pârâtul a fost încarcerat în vederea executării unei sentinţe de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, coabitarea efectivă a soţilor încetând la acel moment, aşadar în determinarea competenţei este relevantă locuinţa soţilor din respectiva perioadă.

Prin întâmpinarea la cererea de divorţ, înregistrată la Judecătoria Negreşti Oaş în dosarul nr. 796/266/2014 în data de 4.08.2014, semnată personal şi care dobândeşte astfel valenţa unei mărturisiri judiciare spontane, pârâtul P.M.R. a învederat că doar câteva luni părţile au locuit împreună cu părinţii săi, ulterior s-au mutat de la aceştia înapoi cu chirie. În perioada celor doi ani în care soţii au fost judecaţi în stare de libertate au pus bazele unei societăţi pe care au administrat-o împreună. După ce au fost reţinuţi reclamanta, însărcinată fiind, a mai locuit trei luni la părinţii pârâtului (deci în prima jumătate a anului 2010, minorul fiind născut în 28.03.2010).

Pârâtul a precizat expres că „în ultima perioadă înainte să se pună în aplicare mandatul de reţinere” au locuit la părinţii reclamantei deoarece acolo activau cu societatea pe care o administrau, un service de calculatoare şi intenţionau ca în timp să mărească suprafaţa locuibilă a domiciliului actual al reclamantei, locuinţa de pe strada V. nr. 38, în proprietatea bunicilor ei şi să despăgubească prin vânzarea unuia dintre imobilele deţinute de familia pârâtului, partea celor doi fraţi ai tatălui ei, acest lucru fiind considerat plan de viitor, urmând să se stabilească definitiv la Negreşti. Ultima discuţie înainte de încarcerare a avut loc în curtea acelui imobil, pârâtul luând cu sine câteva obiecte personale.

Doar ulterior angajării unui avocat pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Negreşti-Oaş, iar prin întâmpinarea la apel a arătat că în mod ocazional au fost în vizită la bunicii apelantei, fără a-şi stabili locuinţa acolo.

În actul de identitate al reclamantei-apelante valabil între 7.08.2009 – 27.07.2016, aceasta figura cu domiciliul în Baia Mare, strada H.S. nr. 5 apt. 2, judeţul Maramureş. Este irelevant că aceasta a fost citată la respectiva adresă în dosarul nr. 434/266/2014; în determinarea competenţei în materia divorţului contează locuinţa, iar nu domiciliul persoanei fizice, element ataşat în special procedurii de citare.

Se mai reţine că prin declaraţia autentificată sub nr. 2195 din 20.11.2014 de notar public T.T., numitul H. V., tatăl reclamantei, a arătat că aceasta, împreună cu soţul şi minorul au locuit în perioada mai 2012 - noiembrie 2012, în imobilul închiriat de acesta, în oraşul Negreşti-Oaş, strada Viitorului nr. 37, jud. Satu-Mare, minorul frecventând grădiniţa din localitate (str. Vrăticel), iar reclamanta desfăşurând o activitate în cadrul Intreprinderii Individuale deschise pe numele ei, la punctul de lucru situat în Negreşti Oaş, strada Tudor Vladimirescu nr. 9, jud. Satu Mare.

Deşi respectiva declaraţie nu are valoare probatorie testimonială, nefiind audiat în calitate de martor tatăl reclamantei, totuşi se reţine că situaţia locativă a fost confirmată şi de martora H.G. bunica reclamantei, audiată în timpul desfăşurării procesului de divorţ în dosarul nr. 1405/266/2016, având ca obiect ordonanţă preşedinţială (reclamanta împreună cu soţul şi copilul au locuit martoră – domiciliată în Negreşti-Oaş, aproximativ 4 luni, iar ulterior, reclamanta cu fiul său au locuit la tatăl acesteia, în Negreşti-Oaş).

De asemenea, din declaraţia martorei H. E., audiată la termenul de judecată din 23.09.2015 în prezentul dosar a rezultat că împreună cei doi soţi după căsătorie în localitatea Negreşti-Oaş, o perioadă de timp aceştia au locuit şi în Baia Mare. După separarea în fapt a părţilor minorul a rămas cu reclamanta la Negreşti până la vârsta de 4 ani. Martorul P. V., tatăl pârâtului-intimat, a confirmat că soţii administrau o firmă de calculatoare de care se ocupa reclamanta.

Declaraţia martorului se coroborează sub acest aspect cu menţiunile din contractul de închiriere înregistrat sub nr. 11829 din 21.05.2012, depus la dosar de apelantă, conform cărora P.V.O. I.I. a închiriat o suprafaţă de 24 mp în oraşul Negreşti Oaş, strada Tudor Vladimirescu, judeţul Satu Mare, pentru destinaţia service calculatoare, precum şi cu acordul de principiu nr. 7256 din 25.06.2012 pentru funcţionarea unui service calculatoare la adresa respectivă. De asemenea, fotocopia chitanţei nr. 5578 din 2012 relevă că pentru fiul minor al părţilor s-a plătit taxă la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Negreşti Oaş (probabil pentru luna noiembrie 2012). Minorul a fost înscris la această grădiniţă începând cu anul şcolar 2012-2013 (deci din luna septembrie 2012), conform adeverinţei depuse la fila 3 din dosarul nr. 1405/266/2014.

Rezultă aşadar din ansamblul probaţiunii anterior evocate că, contrar susţinerilor intimatului, ultima locuinţă comună a soţilor a fost în localitatea Negreşti Oaş, oraş în care reclamanta-apelantă locuia şi la data promovării acţiunii de divorţ; la adresa de domiciliu din actul de identitate părţile nu au locuit de altfel efectiv, locuinţa din Baia Mare fiind cea a părinţilor pârâtului (strada Narciselor), ori, după caz, cu chirie.

Nu pot fi primite susţinerile intimatului din întâmpinare în sensul că părţile ar fi fost doar în vizită la bunicii reclamantei, cât timp chiar pârâtul a arătat anterior că părţile au locuit la bunicii apelantei, au iniţiat o afacere, aveau planuri de viitor, obiectele personale (fotografii, haine) au fost luate de acolo -ceea ce presupune mutarea lor anterioară în locaţia respectivă-, iar minorul a fost înscris la grădiniţă. Aceste elemente conturează caracterul statornic, de durată (deja 5-6 luni la data încarcerării pârâtului) şi de perspectivă al respectivei locuinţe, în care soţii au derulat traiul comun.

Pe de altă parte, nu este lipsit de relevanţă că situaţia locativă a soţilor a fluctuat frecvent în timp, aceştia mutându-se din chirie, la părinţii pârâtului, apoi iar în chirie, finalmente stabilindu-se la Negreşti Oaş cu planuri concrete de desfăşurare a unei afaceri, element ce nu poate fi ignorat la aprecierea statorniciei locuinţei la data separării în fapt.

Raportat la aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 4 Cod procedură civilă, întrucât prima instanţă, Judecătoria Baia Mare, a fost necompetentă teritorial, excepţia de ordine publică fiind invocată de reclamanta-apelantă până la primul termen de judecată (conform art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă), Tribunalul va admite apelul şi va anula hotărârea atacată.

Având în vedere soluţia legislativă expres prevăzută de dispoziţiile art. 480 alin. 4 Cod procedură civilă, instanţa de apel nu poate constata vreun conflict negativ de competenţă şi sesiza instanţa competentă cu soluţionarea acestuia, astfel cum a solicitat apelanta. Norma de procedură stabileşte expres că instanţa de apel va trimite cauza spre judecare instanţei competente, urmând a se proceda de această manieră.

Domenii speta

Spete similare