Recurs . Cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Domeniu: Insolvenţa.

Recurs . Cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006. 

Pentru angajarea răspunderii speciale, faptele ilicite prevăzute de lege trebuie să fi cauzat apariţia stării de insolvenţă a debitorului, iar în cauză, apelanta căreia îi revenea sarcina probei nu a făcut dovada că neîndeplinirea de către intimat a obligaţiilor prevăzute de Legea contabilităţii a contribuit la starea de insolvenţă.

Art. 138 lit. c) si g) din Legea nr. 85/2006.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA  CIVILĂ NR. 139 din 11.03.2016)

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. la data de 13.08.2015, reclamanta D.G.F.P.B. în reprezentarea A.F.P.S. 6 în calitate de creditor  al debitorului SC C. E. SRL, a solicitat în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 138 lit. c şi g din Legea 85/2006, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâţilor N. I. M. şi A. I..

În motivarea in fapt, a cererii, s-a arătat că prin încheierea din 11.12.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII- a civila în dosarul nr., s-a dispus deschiderea procedurii de insolventa împotriva SC C. E. SRL.

Urmare a notificării deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, creditoarea a formulat cerere de admitere a creanţei prin care a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 466.178 lei. Creanţa solicitată a fost admisa şi înscrisă în tabelul obligaţiilor societăţii debitoare.

În perioada de observaţie debitoarea a desfăşurat activitate în continuare, înregistrând obligaţii neachitate în termen legal în suma de 10.792 lei, suma cu care creditoarea s-a înscris în tabelul suplimentar al creanţelor, astfel creanţă cu care a fost înscrisă în tabelul definitiv al obligaţiilor a fost de 476.970 lei.

În urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar în dosarul de faliment al debitoarei, nu au fost identificate suficiente bunuri în patrimoniul societăţii care sa fie valorificate, astfel încât nu a fost posibilă recuperarea în întregime a creanţelor înscrise în tabelul creanţelor.

Se apreciază că în cauza sunt incidente dispoziţiile art. 138 lit. c în sensul că pârâţii au  dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plaţi.

Rezultă că administratorii unei societăţi comerciale sunt obligaţi sa solicite ei înşişi aplicarea dispoziţiilor legii 85/2006 nu numai în situaţia apariţiei stării de încetare de plăţi, ci chiar în situaţia în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligaţii restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen  limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. În speţa de faţă  debitoarea a formulat cererea mult mai târziu la data de 12.09.2012.

Din raportul asupra cauzelor de insolvenţă întocmit de administratorul judiciar rezultă că începând cu anul 2010, cei doi administratori nu au dimensionat cheltuielile în raport cu veniturile, astfel că debitoarea a înregistrat pierderi. În anul 2010 cifra de afaceri a fost de 880.809 lei, în timp ce cheltuielile cu personalul au fost de 337.674 lei, iar în anul 2011 la o cifra de afaceri de 867.677 lei s-au făcut cheltuieli cu personalul în valoare de 314.668 lei.

Din analiza tabelului definitiv consolidat al debitoarei se poate observa că la masa credală ponderea o reprezintă obligaţiile la bugetul de stat neachitate în cuantum de 476.970 lei, din care debite restante la deschiderea procedurii de insolvenţă de 352.270 lei, la care se adaugă debitele din perioada de observaţie în cuantum de 10.792 lei şi majorări şi penalităţi de întârziere în cuantum de 113.908 lei.

Având în vedere aceste aspecte, reclamanta consideră că reprezentanţii societăţii debitoare au plătit ceilalţi creditori  cu prioritate în detrimentul bugetului de stat, atât în ultima perioadă înainte de solicitarea deschiderii procedurii de insolvenţă cât şi în perioada de observaţie.

Faţă de aceste aspecte reclamanta considera că sunt întrunite condiţiile de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere prevăzute de art. 138 alin.1 lit. g) din Legea 85/2006.

În consecinţa, reclamanta apreciază ca in cauza sunt întrunite toate elementele răspunderii civile reglementate de dispoziţiile art. 138, lit. c)  si g).

In drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 138 lit. c) si g) din Legea nr. 85/2006.

Pârâtul N.I.M. a formulat întâmpinare la cererea de atragerea răspunderii patrimoniale, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat în fapt că angajarea răspunderii personale patrimoniale în temeiul art. 138 din Legea 85/2006 presupune întrunirea cumulativa a condiţiilor de atragere a răspunderii civile delictuale, fapta, prejudiciu, vinovăţie  şi legătură de cauzalitate intre faptă şi prejudiciu. Reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 138 lit. c şi g din Legea 85/2006, dar nu face dovada săvârşirii de către parat a vreuneia dintre aceste fapte. Reclamanta trebuia sa indice care este activitatea dispusă de către administratorii societăţii în interesul lor personal ce a dus în mod vădit la încetarea plăţilor, modul în care acea activitate a determinat încetarea plăţilor şi interesul personal al administratorilor în acea activitate.

Reclamanta a invocat şi incidenta în cauză a dispoziţiilor art. 138 lit. g din lege, motivat de lipsa creanţelor salariale de la masa credală şi faptul că ponderea creanţelor bugetare este mai mare decât cea a creanţelor furnizorilor, ceea ce în accepţiunea reclamantei  dovedeşte faptul că reprezentanţii debitoarei au plătit ceilalţi creditori în detrimentului bugetului statului.

Aceste argumente nu fac dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 138 lit. g din lege pentru a se retine săvârşirea faptei reglementate de acest text de lege.  Răspunderea poate fi angajata dacă se face dovada că persoanele din organele de conducere ale societăţii „în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori”. Deci cerinţele impuse de lege sunt ca în luna precedentă încetării plăţilor un creditor sa fi fost plătit cu preferinţă. Ori, în fapt nu a fost făcută nicio plată cu preferinţa în favoarea vreunui creditor.

Prin sentinţa civilă nr. 9815/08.12.2015 Tribunalul Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

S-a reţinut că pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

Insă, pe lângă condiţiile generale, art.138 prevede şi condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârşit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii, iar faptele enumerate in dispoziţiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvenţă.

Ca atare, aceasta formă de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.

Totodată, nu sunt suficiente simple afirmaţii pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parţilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi susţinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a interes sa instituie o prezumţie legala de vinovăţie si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societăţii in stare de insolventa.

Prin urmare, toate condiţiile răspunderii reglementate de procedura insolentei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumţie de culpa.

Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic retine ca derularea unei activitatea economice este un aspect normal din timpul funcţionarii unei societatea comerciale, in cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.

Imposibilitatea de a face fata plaţilor nu este, prin ea însăşi, un act imputabil administratorului, atâta timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de voinţa administratorului.

Nu a fost indicata in concret nici acţiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca pârâţii  au dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plaţi.

Faptul că nu s-a  formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolenta, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit. c si nu poate conduce, prin ea însăşi, la angajarea răspunderii patrimoniale.

Tribunalul reţine că deciziile reprezentanţilor unei societăţi se pot dovedi a fi greşite din punct de vedere economic, însa managementul defectuos/dezinteresul in funcţionarea normala a societăţii nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.

Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolvenţă, aspect care nu a fost probat in speţa.

Răspunderea prevăzuta de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală in care culpa este prezumata, ci este o răspundere speciala care împrumuta din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea.

Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.g din Legea nr.85/2006 ”în luna precedentă încetării plăţilor , au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă un creditor , în dauna celorlalţi creditori”, doar constatarea faptului ca la masa credală s-a înscris doar reclamantul  nu duce in mod automat la concluzia ca pârâţii  au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă un creditor , în dauna celorlalţi creditori.

Prin urmare, culpa paraţilor nu este prezumata conform art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedita împreuna cu îndeplinirea celorlalte condiţii cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Împotriva acestei soluţii, în termenul legal, la data de 31.12.2015, a declarat recurs creditoarea, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, la data de 29.01.2016.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a intimatei.

Apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.138 lit. c, în sensul că reprezentanţii societăţii debitoare aveau obligaţia legală să nu dispună continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit la încetarea de plăţi, societate înregistrând datorii cu mult timp înainte de deschiderea procedurii.

Administratorii unei societăţi comerciale sunt obligaţi să solicite ei înşişi aplicarea dispoziţiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situaţia apariţiei stării de încetare de plăţi, ci chiar în situaţia în care această stare este iminentă, în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligaţii restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. Formularea cererii nu este o opţiune ci o obligaţie, iar dispoziţiile art. 138 lit. c reprezintă tocmai sancţiunea încălcării art. 27.

Debitoare a formulat cererea foarte târziu în anul 2012 deşi în anii 2010-2011 cheltuielile cu personalul au fost mai mari decât cifra de afaceri.

Se mai susţine şi incidenţa lit. g cât timp la masa credală ponderea o reprezintă obligaţiile la bugetul de stat, ceea ce denotă că ceilalţi creditori au fost plătiţi preferenţial.

Se mai susţine că, acceptând desemnarea, administratorul stabileşte un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, conform art. 72 din Legea nr. 31/1990, răspunzând nu numai pentru dol, dar şi pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acţiune, cât şi într-o omisiune.

În drept: Legea nr.85/2006.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul Curtea a reţinut următoarele:

Aşa cum în mod corect a reţinut Tribunalul răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârşirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceştia au cauzat ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă.

Referitor la susţinerea în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că, în acord cu opinia Tribunalului, că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relaţiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, recurenta neputând invoca un contract în care nu este parte. Astfel, în relaţiile cu terţii, sunt aplicabile condiţiile răspunderii civile delictuale, condiţii a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale şi nu este o răspundere contractuală.

Recurenta a invocat generic continuarea activităţii în interes personal, precum şi dezinteresul arătat faţă de respectarea condiţiilor şi normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege. Deşi critică soluţia Tribunalului nu se indică concret nici în calea de atac de ce se apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale.

Răspunderea intimatei nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariţiei insolvenţei, or dispoziţiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariţiei insolvenţei şi care au cauzat starea de insolvenţă. Totodată se observă că art. 138 lit. c nu reprezintă o sancţiune pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, ci o reglementarea unei fapte ilicite cu propria identitate pentru care este necesar a se îndeplinii toate condiţiile legale pentru antrenarea răspunderii.

Dezinteresul în ceea ce priveşte funcţionarea normală a societăţii, alegaţie nedovedită, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres şi limitativ de art.138 din lege şi neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activităţii care ducea în mod vădit la încetarea de plăţi.

Pentru admiterea cererii ar fi trebuit dovedită nu numai săvârşirea faptelor reclamate, ci şi legătura de cauzalitate dintre acestea şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de lit. g se observă că nici în faţa Tribunalului şi nici în faţa Curţii nu s-au demonstrat acte concrete, determinate care să probeze plata cu preferinţă a unui creditor în dauna celorlalţi, plată efectuată în luna precedentă încetării de plăţi, deşi sarcina probei aparţinea recurentei.

În mod corect Tribunalul a reţinut existenţa unor critici generale şi neîndeplinirea condiţiilor dispuse de lege pentru antrenarea răspunderii şi apreciind că nu se poate reţine în sarcina intimatei săvârşirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c şi g din Legea nr.85/2006, Curtea a constatat că judecătorul-sindic a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor 312 cpc, a respins recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare