Litigii cu profesioniştii - pretenţii

. Litigii cu profesioniştii - pretenţii 

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 602 R din 07.04.2016)

Prin  sentinţa civilă nr. 3476/18.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă s-a admis cererea formulată de  reclamanta A D SA în contradictoriu cu pârâta A A A S care a fost obligată să plătească  reclamantei suma de  173.992,67 lei, reprezentând debit, 44.612 lei cu titlu de dobândă la această sumă calculată până la data de  24.11.2014 şi la plata dobânzii în continuare  până la achitarea efectivă a debitului. Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamată a sumei de  4585 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele :

Reclamanta  A D S.A. a chemat în judecată pârâta A A A S solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 173.992,67 lei (130.000 lei + 8.963,94 lei + 35.028,73 lei) achitată de reclamantă d-lui Sandu Ion Romică prin intermediul executorului judecătoresc, în baza unor hotărâri irevocabile ale instanţelor judecătoreşti.

În fapt, în anul 1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 4072 prin care AAAS a vândut către R S.A. acţiunile deţinute de S R la S.C. A D S.A.

Începând cu anul 1993, reclamanta  a fost chemată în judecată de către dl. S.I.R. în legătură cu drepturile băneşti pretinse de acesta în legătură cu o soluţie tehnică folosită de subscrisa (eleronul pentru modelul Dacia 1310).

Prin hotărârea nr. 329/1998 a Tribunalului Argeş, pretenţiile d-lui S.I.R. au fost recunoscute de către instanţă şi reclamanta  a fost obligată la plata către acesta a sumei de 120.250.671.000 ROL, hotărârea fiind pusă în executare şi suma plătită de aceasta la 16.03.2004.

Ca urmare a intervenirii acestei situaţii care nu a putut fi prevăzută la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni au fost emise Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2004 privind instituirea unor măsuri postprivatizare la S.C. A D S.A. şi HG 1930/2004 conţinând mandatul AAAS în baza căruia aceasta a încheiat actul adiţional nr. 1/27.12.2004 la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 4072/1999.

Ulterior, dl. S. a obţinut, în baza unor hotărâri irevocabile, obligarea reclamantei la plata către dânsul a unor sume suplimentare în legătură cu litigiul menţionat, reprezentând actualizări ale creanţei principale arătate mai sus pentru perioada martie 2004 - aprilie 2009, cheltuieli de executare şi onorarii de avocat, în cuantum total de 431.653, 22 lei.

Odată plătite aceste sume, reclamanta a solicitat AAAS, începând cu anul 2009, în temeiul dispoziţiilor OUG 40/2004 şi ale actului adiţional nr. 1/27.12.2004, să plătească aceste sume. Ca urmare a ultimei adrese a reclamantei, nr. DF/9605/18.02.2008/MP/15.09.2011 pârâta a trimis adresa nr. 11702/2.12.2011 prin care aceasta a recunoscut debitul de 173.992,67 LEI (130.000 lei + 8.963,94 lei + 35.028,73 lei), menţionând însă că pe moment nu dispune de fonduri pentru a face plata acestei sume.

Sumele de 130.000 lei şi 8.963,94 lei au fost achitate de reclamantă la data de 4.08.2009  şi suma de 35.028,73 lei la data de 01.09.2009, în urma executării silite pornite de BEJ F.E. (dosar de executare 752/2009) în temeiul deciziei nr. 2907/11.03.2009 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 3860/46/2006, decizie ce modifică decizia nr. 216/A/4.05.2006 a Curţii de Apel Piteşti.

Cât priveşte restul debitului de 431.653, 22 lei, respectiv 257.660,55 lei (250.242 lei + 7418,55 lei), prin aceeaşi adresă nr. 11702/2.12.2011 AAAS a refuzat plata acestora, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanţelor judecătoreşti care, prin sentinţa civilă 717/1.02.2013, irevocabilă, au admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata debitului de 257.660,55 lei.

În urma convocării la conciliere prin care reclamanta a invitat AAAS la sediul său  în data de 7.03.2012 pentru a încerca să rezolve  litigiul referitor la suma de pe cale amiabilă 257.660,55 lei, reclamanta a primit adresa nr. 2041/5.03.2012 prin care pârâta a recunoscut din nou debitul de 173.992,67 lei.

Pârâta A A A S a depus întâmpinare  prin care a solicitat  respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamată, în principal ca tardiv introdusă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată şi nefondată.

La data de  20.05.2015 reclamanta a depus  cerere precizatoare  prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal de 173.992,67 lei, calculate de la data recunoaşterii debitului până la data plăţii efective.

Prin încheierea din data de 9.04.2015 instanţa a respins excepţia necompetentei materiale, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că, în susţinerea excepţiei pârâta invocă dispoziţiile art.39 din Legea nr.137/2002, potrivit cu care, termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de OUG nr.88/1997, precum şi de celelalte legi în domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau a actului atacat ori de la data naşterii dreptului cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte, cărora li se aplică termenul general de prescripţie.

Reclamanta îşi întemeiază pretenţiile pe prevederile actului adiţional nr.1/2004 la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr.4072/1999, situaţie în care se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 130.000 lei onorariu avocat şi 8.963,94 lei dobândă către SC A D SA stabilită prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  nr.2907/11.03.2009;

- 35.038,73 lei cheltuieli de executare – dosar de executare nr.759/2009.

Termenul general de prescripţie a dreptului la acţiune având ca obiect aceste sume a fost întrerupt prin recunoaşterea debitului de către pârâtă prin adresele nr.11702/02.12.2011 şi nr.2041/05.03.2012, de la această ultimă dată urmând a curge un nou termen de prescripţie de 3 ani. Introducerea cererii de chemare în judecată s-a făcut la 24.11.2014, in cadrul noului termen de prescripţie care a început să curgă la 5.03.2012.

Analizând cererea prin raportare la probele administrate, dispoziţiile legale aplicabile şi susţinerile părţilor, tribunalul  a reţinut că prin art. II din actul adiţional nr.1/27.12.2004 la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.4072/02.07.1999 încheiat între AVAS şi R SA s-a convenit completarea art.5.2.6 din contractul de privatizare, prin cel de-al doilea alineat teza a II-a stipulându-se că „părţile convin ca orice alte sume care ar putea fi datorate în viitor domnului S.I.P. şi/sau către oricare alt organ de executare ca o consecinţă a unei hotărâri judecătoreşti în legătură cu pretenţiile ce fac obiectul acţiunilor menţionate la alin.3, vor fi plătite de către vânzător direct domnului S.I.R. şi/sau oricărui organ de executare. Dacă, din orice motiv, o asemenea plată directă nu este posibilă iar sumele au fost plătite de către societate d-lui S.I.R. şi/sau oricărui organ de executare, atunci vânzătorul, la cererea societăţii, va plăti sumele respective, fără a putea depăşi preţul de cumpărare, în termen de 15 zile de la data solicitării”. Conform art. II din actul adiţional vânzătorul – pârâta din prezenta cauză s-a obligat să garanteze pe cumpărător împotriva oricărei acţiuni şi pentru toate plăţile ulterioare care ar urma a fi efectuate de către societate în favoarea d-lui S.I.R., în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în legătură cu pretenţiile ce fac obiectul acţiunilor menţionate la alin.3, cu condiţia ca aceste plăţi să depăşească suma de 100.000 USD în echivalent în lei.

În practica judiciară (decizia nr.2907/11.03.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, sentinţa civilă 717/1.02.2013 a Tribunalului Bucureşti) această clauză s-a interpretat în sensul că restituirea sumelor achitate în baza acestei clauze se restituie, dacă valoarea cumulată a acestor sume depăşeşte suma de 100.000 USD.

Prin decizia nr.2907/11.03.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală s-a statuat că instituirea sumei de 100.000 USD ca plafon de la care funcţionează obligaţia de garanţie nu are în vedere fiecare proces în parte ci vizează limita de la care AVAS trebuie să răspundă în calitate de garant. Or, din conţinutul contractului de mandat rezultă că această condiţie, necesară pentru declanşarea răspunderii în garanţie a fost îndeplinită la data de 16.03.2004, când a fost pusă în executare sentinţa civilă nr.329/PI/1998 a Tribunalului Argeş privind plata sumei de 121.453.171.000 lei de către societatea A D SA. O altfel de interpretare – în sensul că AVAS garantează dacă fiecare sumă în parte depăşeşte valoarea de 100.000 USD ar veni în contradicţie cu dispoziţiile art.6 din OUG nr.70/2004 potrivit cărora AVAS efectuează plata către SC A D SA, a sumelor prevăzute în hotărârile judecătoreşti irevocabile, conţinutul şi limitele acestor plăţi fiind date de contractul de mandat prin care a fost asumată necondiţionat calitatea de chemat în garanţie a AVAS, atunci când aceste plăţi depăşesc suma de 100.000 USD. Este vorba aşadar, nu de fiecare plată în parte, ci de sarcina totală care îl poate greva pe cumpărător ca urmare a preluării societăţii şi care face ca de la nivelul de 100.000 USD (deja atins prin executarea unei hotărâri anterioare) să oblige pe AVAS să acţioneze în calitate de garant.

Nu  a fost reţinută apărarea pârâtei în sensul că suma de 100.000 USD reprezintă un plafon minim prevăzut de părţi pentru efectuarea fiecărei decontări, atât raportat la interpretarea textelor cuprinse în actul adiţional, cât şi raportat la împrejurarea că pârâta a recunoscut în mod expres prin adresele din 02.12.2011 şi 05.03.2012 obligaţia sa de plată a sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Faţă de cele expuse, tribunalul  a reţinut obligaţia pârâtei AVAS de a plăti reclamantei SC A D SA sumele suplimentare la care reclamanta a fost obligată către dl. Sandu Ion Romică, reprezentând actualizări ale creanţei arătate, cheltuieli de executare şi onorarii de avocat., precum şi împrejurarea că pârâta din prezenta cauză a recunoscut expres că datorează sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, prin adresa nr. P11702/02.12.2011 (filele 7 şi următoarele dosar) pârâta comunică reclamantei că a aprobat plata către aceasta a sumei de 173.992,67 lei constând în:

- suma de 130.000 lei onorariu avocat;

- suma de 8.963,94 lei dobândă;

- suma de 35.028,73 lei onorariu avocaţi şi cheltuieli de executare.

De asemenea, prin adresa nr. P2041/05.03.2012 (filele 9 şi următoarele dosar) pârâta a comunicat din nou reclamantei că a aprobat plata către aceasta a sumei totale de 173.992,67 lei.

S-a reţinut că apărarea pârâtei este în sensul  că nu datorează aceste sume pe motiv că nu depăşesc plafonul de 100.000 USD, pârâta neinvocând vreo apărare în ce priveşte temeinicia creanţei afirmate de către reclamantă.

Mai mult, reclamanta a depus la dosar extrase de cont care atestă plata sumelor solicitate (filele 15, 17).

În temeiul dispoziţiilor art.1088 Cod civil (vechiul Cod civil aplicabil în speţă în raport de data naşterii raportului juridic) pârâta datorează cu titlu de daune interese pentru neexecutarea obligaţiei de plată şi dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost solicitată prin cererea precizatoare din 20.05.2015) până la data plăţii efective.

A.A.A.S. a declarat apel împotriva acestei hotărâri solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate si pe fond, respingerea acţiunii in principal ca fiind prescrisa, in subsidiar ca fiind nefondata.

Considera ca in mod greşit a fost admisa cererea de chemare in judecata.

Apelanta  apreciază ca in mod neîntemeiat a fost respinsa excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel cum a fost invocata de AAAS, aratandu-se ca nu este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, ci termenul special.

In aceasta situaţie este aplicabil termenul special de prescripţie, aşa cum este prevăzut de dispoziţiile art.39 din Legea nr. 137/2002, cu modificările ulterioare.

Întrucât Actul adiţional in temeiul căruia a fost inaintata cererea de chemare in judecata a fost încheiat ulterior apariţiei Legii nr. 137/2002, fiind un act constitutiv de drepturi referitor la sumele ce urmau a fi restituite reclamantei referitor la pretenţiile izvorâte din invenţia dlui S.R., este aplicabil termenul special de prescripţie prevăzut in acest act normativ.

Cum data naşterii dreptului o reprezintă momentul in care intimata a achitat suma pretinsa (04.08.2009, respectiv 01.09.2009) moment de la care avea posibilitatea sa formuleze o acţiune in regres in contradictoriu cu AAAS, acţiunea formulata de aceasta e prescrisa.

Dispoziţiile art.39 din Legea nr. 137/2002 modificata stabilesc un termen special de prescripţie de o luna pentru toate cererile de chemare in judecata prin care se valorifica un drept conferit de OUG nr.88/1997 precum si de celelalte legi speciale din domeniul privatizării.

Având in vedere inclusiv faptul ca privatizarea SC A D SA s-a făcut in temeiul prevederilor speciale ale OUG nr.70/2004, apreciază ca sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de art.39 din Legea nr. 137/2002.

Susţine în continuare apelanta ca nu a existat niciun act intrerupator al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, intrucat adresa nr.P/2041/05.02.2012 de care se face vorbire, prin care instituţia  a comunicat reclamantei faptul ca AVAS (actuala AAAS) a aprobat plata sumei de 173.992,67 lei, intrucat de la data semnării acesteia au trecut 2 ani si 11 luni. Apreciază ca intimata reclamanta avea posibilitatea de a solicita restituirea sumelor achitate către S.R. in termenul legal de prescripţie (o luna de la data comunicării adresei P/2041/05.02.2012).

In ceea ce priveşte fondul cauzei, apelanta susţine că la data de 27.12.2004, G R impreuna cu AVAS (actuala AAAS) a semnat Actul Adiţional nr.1 la Contractul de vanzare-cumparare de acţiuni nr.4072/1999 la SC A D SA Piteşti.

Astfel, in temeiul art.4 din OUG nr.70/2004 si art.II din Actul adiţional nr.1/27.12.2004 "vânzătorul garantează pe cumpărător impotriva oricărei si tuturor plaţilor ulterioare care ar trebui sa fie efectuate de către Societate si/sau Societăţile A in favoarea dlui S.R., in temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile in legătura cu pretenţiile ce fac obiectul acţiunilor menţionate la alineatul 3, cu condiţia ca aceste plaţi sa depăşească suma de 100.000 usd (in echivalent lei)."

Precizează  ca  in  temeiul  dispoziţiilor  art.6  din  OUG nr.70/2004  "A V A S, in limitele si condiţiile mandatului prevăzut la art.1, efectuează plata către SC A D SA, a sumelor prevăzute in hotărârile judecătoreşti irevocabile."

Potrivit mandatului aprobat prin HG nr.1930/10.11.2004 la art.ll din actul Adiţional la contractul de vanzare-cumparare de acţiuni nr.4072/1999 s-a prevazut:  "Vânzătorul (AVAS) garantează pe Cumpărător impotriva oricărei si tuturor plaţilor ulterioare care ar trebui sa fie efectuate de către Societatea (D)...in favoarea domnului S.I.R., in temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile in legătura cu pretenţiile ce fac obiectul acţiunilor menţionate  la alineatul 3, cu condiţia ca aceste plaţi sa depăşească suma de 100.000 USD (in echivalent lei)."

Solicita sa se constate ca valoarea pretenţiilor SC A D SA este sub pragul prevăzut de dispoziţiile legale menţionate de 100.000 USD.

Interpretarea ICCJ intr-o alta speţa a acestei clauze contractuale nu impietează asupra soluţionării prezentei cauze.

Având in vedere ca suma solicitata este net inferioara celei stabilite prin Actul Adiţional la contractul de vanzare-cumparare de acţiuni nr.4072/1992, apreciază ca soluţia instanţei de fond este nelegala, prin prisma interpretării greşite a acestor prevederi contractuale si legale.

Fata de momentul incheierii actului adiţional (după pronunţarea hotărârii de obligare a SC A D SA la plata sumei de 120 miliarde rol) apreciază ca nu poate fi interpretata voinţa pârtilor in sensul celor precizate de SC A D SA, respectiv suma de 100.000 USD reprezentând valoarea globala la care societatea privatizata ar putea fi obligata in urma soluţionării litigiilor in contradictoriu cu S.R., intrucat debitul iniţial stabilit prin hotărâre judecătoreasca (120 miliarde rol) depăşeşte cu mult valoarea stabilita de părţi prin act aditional de 100.000 USD, caz in care aceasta clauza ar fi lipsita de efect si de conţinut.

Aceasta suma a fost prevăzuta ca plafon minim pentru a evita condiţiile in care, daca societatea privatizata ar fi obligata la plata unei sume mai mari de 100.000 USD, activitatea sa economico-financiara ar putea fi afectata, in sens contrar o valoare mai mica de 100.000USD putând fi suportată fără riscul unui blocaj financiar.

În fine, apelanta AAAS apreciază ca nu sunt indeplinite condiţiile art. 453 (1) C.p.c.,  deoarece nu s-a făcut dovada existenţei culpei procesuale drept temei de acordare a cheltuielilor de judecată ce face să existe o proporţie între culpa procesuală în sine pe de o parte şi prejudiciul cauzat părţii adverse, respectiv cheltuielilor de judecată avansate de aceasta, pe de altă parte.

Intimata A D SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Nu s-au administrat probe noi.

Analizând sentinţa atacată în raport de motivele de apel invocate şi în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită de către reclamanta SC A D SA cu o acţiune îndreptată împotriva pârâtei A A A S având ca obiect solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 173.992,67 lei, achitată de către reclamată dlui S.I.R. în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă şi pe fond a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.

Criticile apelantei A A A S referitoare la soluţia dată excepţiei prescripţiei sunt neîntemeiate.

În esenţă, se susţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 39 din legea nr. 137/2002 conform cărora, termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de OUG nr. 88/1997, precum şi de celelalte legi din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este  de o lună de data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau a actului atacat ori de la data naşterii dreptului cu excepţia cererilor pentru executarea  obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate precum şi a celor în desfiinţarea  acestor contracte, cărora li se aplică  termenul general de prescripţie.

Acţiunea se întemeiază pe prevederile actului adiţional nr.1/2004 la contractul de vânzare – cumpărare acţiuni nr.  4072/1999, ceea ce înseamnă că nu se contestă o operaţiune sau un act din OUG nr. 88/1997 pentru a fi incident art. 39 din legea nr. 137/2002, ci se solicită  de la pârâtă plata unor sume de bani pretins a fi datorate în  temeiul contractului de vânzare cumpărare de acţiuni modificat prin actul adiţional nr. 1/2004. Astfel, art.II din actul adiţional nr. 1/2004 la contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. 4072/1999 încheiat între AVAS şi R SA prevede completarea art. 5.2.6 din contractul de privatizare, în sensul că, părţile convin ca orice  alte sume care ar putea fi datorate în viitor domnului S.I.P. şi/sau către oricare alt organ de executare ca o consecinţă a unei hotărâri judecătoreşti în legătură cu pretenţiile ce fac obiectul acţiunilor menţionate la alin. 3, vor fi plătite de către vânzător direct domnului Sandu Ion şi/sau oricărui alt organ de executare. Dacă, din orice motiv, o asemenea plată directă nu este posibilă iar sumele  au fost plătite de către societate d-lui S.I. şi /sau oricărui organ de executare, atunci vânzătorul, la cererea societăţii, va plăti sumele respective, fără a putea depăşi preţul de cumpărare, în termen de 15 zile de la data solicitării.

Aşadar, fiind vorba despre o cerere în executare  a unei obligaţii contractuale asumate de către pârâtă în calitate de vânzător, potrivit art. 39 din legea nr. 137/2002 este aplicabil termenul general de prescripţie, de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, termen care a fost întrerupt ca urmare a recunoaşterii  debitului de către debitorul obligaţiei prin două adrese succesive, respectiv nr. 11702/02.12.2011 şi nr. 22041/05.03.2012, moment de la care a început să curgă un nou termen de prescripţie. Întrucât acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 24.11.2014, rezultă că în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia.

În continuare, criticile apelantei privind soluţia pe fondul cauzei prin care, fără a  contesta temeinicia pretenţiilor  se susţine  doar că orice sumă solicitată de către reclamanta SC A D SA  în baza unor hotărâri  judecătoreşti pronunţate  în litigii dintre reclamantă şi dl S.I. trebuie să fie mai mare de 100.000 usd pentru a se activa obligaţia de garanţie asumată de către vânzătorul AVAS (AAAS, actualmente) nu pot fi primite pentru următoarele argumente :

Mai întâi, Curtea constată că în mod just instanţa de fond a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, respectiv a reţinut că decizia civilă nr. 2907/11.03.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Civilă  şi de Proprietate intelectuală a considerat că răspunderea statului român prin AAAS faţă de A D se activează numai  în situaţia în care  obligaţia de plată  depăşeşte valoarea de 100.000 usd, dar nu pentru fiecare plată în parte, ci sarcina totală care îl poate greva pe cumpărător trebuie să depăşească 100.000 usd.

Cu alte cuvinte, chestiunea interpretării clauzelor actului adiţional a fost tranşată în putere de lucru judecat, ceea ce înseamnă că aspectul litigios dintre părţi nu poate fi dezlegat într-un mod diferit într-un alt proces, în conformitate cu dispoziţiile art.430 şi art.431 C.p.civ.

În al doilea rând, suma de 172.992,67 lei, compusă din  130.000 lei onorariu avocat, 8963 lei, dobândă şi 35.028,73 lei onorariu avocat şi cheltuieli de executare  a fost recunoscută în mod expres de către apelantă prin adresele emise în 02.12.2011 şi 05.03.2012.

În raport de prevederile art. 969 şi 970 cod civil, precum şi art. 1088 Cod civil, Curtea constată că în mod legal instanţa de fond a considerat întemeiată acţiunea şi a obligat pârâta să plătească suma datorată precum şi dobânda legală aferentă calculată  de la data introducerii acţiuni şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune interese pentru neexecutarea obligaţiei contractuale.

În ceea ce priveşte critica adusă soluţiei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, Curtea reţine că este nejustificată având în vedere  că pârâta  a pierdut procesul şi în mod întemeiat în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C.p.c. a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 4585 lei care constau exclusiv în taxa judecată de timbru aferentă cererii de chemare în judecată .

Concluzionând, Curtea constată că este temeinică şi legală sentinţa apelată şi în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. 1 C.p.c., a respins apelul, ca nefondat

Domenii speta

Spete similare