Contestație la executare. Semnificația noțiunii de act de executare.

Contestație la executare. Semnificația noțiunii de act de executare. Calitatea procesuală pasivă a terțului poprit. Urmărire silită bunuri mobile incorporale – acțiuni. Astfel, deşi dispoziţiile codului de procedură civilă nu cuprind, in terminis, o definiţie a noţiunii de act de executare conţinutul acestei noţiuni poate fi stabilit prin raportare la art. 388 C.proc.civ. de la 1865. În acest context prin act de executare se înţelege orice operaţiune juridică sau înscrisul care o constată, întocmit de executorul judecătoresc cărora lege le conferă consecinţe juridice şi prin intermediul cărora se urmăreşte, în condiţiile legii, realizarea activităţii de executare silită şi se marchează o etapă în cadrul acestei proceduri. Terţul poprit ce, în temeiul legăturii juridice stabilite cu debitorul, este obligat în raportul execuţional tripartit, nu dobândeşte calitate procesuală în cadrul contestaţiei la executare deşi dispoziţia executorului de înfiinţare a popririi îi conferă calitatea de subiect de drept în această procedură, dar nu şi o poziţie de contradictorialitate, după cum nu orice legătură juridică poate să justifice înfiinţarea popririi în mâinile terţului, ci numai aceea care îi asigură acestuia independenţa faţă de debitor, o poziţie de egalitate relaţională, atât în privinţa prestaţiilor cât şi în aceea a conduitei părţilor. Apărările invocate nu pot fi primite întrucât desconsideră regimul juridic al acţiunilor privite ca bunuri mobile incorporabile, pentru care legea nu instituie un regim derogatoriu, afectaţiunea specială neconstituind un fine de neprimire pentru procedarea la urmărire, cu atât mai mult cu cât indisponibilizarea urmăreşte valoarea patrimonială conţinută de acestea.

Sentinţa civilă nr. 9006/13.10.2015 a Judecătoriei Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 9006 pronunţată la data de 13.10.2015 Judecătoria Galaţi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a terţilor popriţi și a respins contestația la executare ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală, a respins excepţia lipsei de interes și excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, pe fond pronunțând o soluție de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei la executare formulată de contestatoarea AAAS, ca rămasă fără obiect a cererii de suspendare a executării silite și ca nefondată a cererii de întoarcere a executării silite

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut faptul că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 17.07.2013, sub nr. 13594/233/2013, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat, în contradictoriu cu creditoarea s.c. DA s.a. şi terţii popriţi s.c. H s.a., s.c. P S s.a., s.c. A s.a., s.c. H s.a., s.c. R s.a., s.c. L Galaţi s.a., s.c. S s.a., s.c. S s.a., s.c. C F s.a., s.c. C s.a., s.c. A s.a., s.c. F s.a. şi s.c. D s.a., prin lichidator judiciar s.c. I E s.p.r.l., contestaţie împotriva măsurilor de urmărire şi a actelor de executare reprezentate de poprirea înfiinţată, la data de 01.07.2013, în temeiul dispoziţiilor art. 452 alin. 1 şi urm. C.proc.civ., de procesul-verbal prin care s-a procedat, la data de 04.04.2011, la actualizarea debitului şi a procesului-verbal prin care au fost stabilite, la data de 03.04.2013, cheltuielile de executare, toate întocmite în dosarul nr. 10/2011 al Bej N.D., solicitând suspendarea procedurii până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, anularea actelor contestate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară prin întoarcerea executării.

În motivarea fost precizat faptul că debitoarea, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare, are obligaţia legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri rezultate din procesul de privatizare, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 1 din OUG nr. 88/1997. Astfel, a fost susţinută nelegalitatea înfiinţării popririi asupra acţiunilor administrate la terţele societăţi comerciale vizate prin instituirea măsurii, întrucât Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu este proprietarul bunurilor mobile urmărite, acţiunile fiind doar in administrarea sa, Statul Român exercitând prerogativele drepturilor corespondente calităţii de acţionar/proprietar, în temeiul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 137/2002, ale art. 5 alin. 1 lit. e din OUG nr. 23/2004 şi ale art. 21 alin. 1 lit. d-e din OUG nr. 88/1997, context în care a fost susţinută lipsa oricărei obligaţii a terţilor popriţi faţă de contestatoare. Totodată, executarea, continuată în forma aleasă, conduce la blocarea procesului de privatizare, aspect ce contravine legislaţiei în vigoare cât şi la prejudicierea ireversibilă a instituţiei, a societăţilor şi a statului, prin încălcarea dreptului de proprietate.

Nelegalitatea executării a fost apreciată prin prisma dispoziţiilor art. 454 alin. 21 şi urm. C.proc.civ. raportate la cele ale art. 388 C.proc.civ. în sensul că în cuprinsul adresei de înfiinţare a popririi nu au fost indicate sediul şi codul de identificare fiscală a societăţilor comerciale având calitatea de terţi popriţi.

Contestatoarea a invocat, de asemenea, încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 3716şi ale art. 3715 lit. d C.proc.civ. nefiind posibilă reluarea executării silite în cazul în care aceasta a încetat de drept urmare a anulării titlului executoriu, organul de executare nesocotind autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive şi irevocabile prin care a fost anulată procedura în întregime şi, pe cale de consecinţă, repuse părţile în situaţia anterioară, context în care a fost considerată ca fiind lipsită de suport legal reluarea executării prin recomunicarea popririi, înfiinţată la un moment ulterior desfiinţării executării, continuarea procedurii fiind posibilă numai în condiţiile art. 3715 lit. b C.proc.civ.

Totodată, a fost invocată nerespectarea dispoziţiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, procedura reglementată de dreptul comun având caracter subsidiar iar termenul de 6 luni instituit, natura juridică a unui termen de graţie.

În contextul apărării vizând lipsa calităţii de proprietar al bunurilor mobile incorporale asupra cărora au fost înfiinţate măsuri de urmărire a fost opinat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 452 alin. 2 lit. a C.proc.civ. nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie, veniturile obţinute de AAAS din privatizarea societăţilor comerciale din portofoliul său, urmând a fi vărsate la bugetul statului întrucât acţiunile sunt bunuri aflate în proprietatea acestuia.

Nu în ultimul rând a fost susţinut argumentul potrivit căruia poprirea înfiinţată încalcă dispoziţiile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce priveşte procesele-verbale privind cheltuielile de executare a fost invocată încă odată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti ce au desfiinţat executarea silită însăşi şi, mai mult decât atât, faptul că executorul a stabilit nelegal suma de 564.669,63 lei fără a prezenta un mod ce calcul detaliat şi fără a indica temeiul legal, motivaţia vizând şi circumstanţele în care a înţeles acesta să îşi exercite atribuţiile, fără a respecta termenul de 6 luni în care debitorul putea executa de bună voie obligaţia şi dispoziţiile legale ce condiţionează modul de calcul al onorariilor maximale.

În drept, cererea a fost întemeiată potrivit dispoziţiilor art. 399, ale art. 403 alin. 1 şi urm., ale art. 3791, ale art. 3715 lit. b şi lit. d precum şi ale art. 404 urm. C.proc.civ., ale Legii nr. 92/2011, ale OUG nr. 22/2002, ale OUG nr. 51/1998, ale Legii nr. 137/2002 şi ale OUG nr. 88/1997.

În probaţiune, a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri, depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Cererea a fost legal timbrată.

S.c. D A s.a. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea cererii de chemare în judecată ca informă, pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal iar, pe fond, respingerea cererii, în ansamblul său, ca lipsită de interes, raportat la apărările vizând lipsa calităţii de proprietar a bunurilor urmărite, după caz, neîntemeiată.

În motivare au fost formulate apărări punctuale, în combaterea susţinerilor contestatoarei, ce au privit valabilitatea titlului executoriu, cu referire la anularea deciziei nr. 1948/05.04.2012 prin care a fost desfiinţată sentinţa comercială nr. 9171/29.09.2010, faptul că litigiile invocate în sprijinul autorităţii de lucru judecat a soluţiei de anulare a executării au privit alte părţi şi împrejurarea că neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de plată, după comunicarea somaţiei şi trecerea termenul de 6 luni, conduce la inaplicabilitatea dispoziţiilor OG nr. 22/2002.

De asemenea, în contextul dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 5 din Legea nr. 26/1990 a fost afirmată calitatea de acţionar al contestatoarei în cadrul societăţilor comerciale ce au calitatea de terţi popriţi cât şi al intimatei.

În ceea ce priveşte procesele-verbale întocmite la data de 03.04.2013 şi 04.04.2011 au fost formulate concluzii de respingere a contestaţiei, ambele acte îndeplinind condiţiile de fond şi formă prescrise de lege.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată potrivit dispoziţiilor art. 115, ale art. 371 urm. şi ale art. 452 urm. C.proc.civ.

În probaţiune, a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri, depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

S.c. H s.a. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi ale Regulamentului nr. 13/2005. În probaţiune, nu a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea niciunei probe.

S.c. A s.a. a formulat întâmpinare prin care şi-a precizat poziţia procesuală. În drept, nu au fost indicate temeiurile legale incidente. În probaţiune, nu a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea niciunei probe, dar au fost depuse înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

S.c. F s.a.,  S.c. P S s.a. şi S.c. C s.a. au formulat întâmpinări prin care şi-au precizat poziţia procesuală şi au solicitat admiterea contestaţiei, întrucât între părţi nu există raporturi juridice ce să justifice instituirea popririi. În drept, nu au fost indicate temeiurile legale incidente. În probaţiune, nu a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea niciunei probe.

S.c. H Galaţi s.a. a formulat întâmpinare solicitând admiterea cererii pentru motivele invocate de contestatoare, invocând inexistenţa raporturilor juridice ce să justifice instituirea popririi. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi urm C.proc.civ., ale OUG nr. 88/1997, ale Legii nr. 137/2002, ale HG nr. 2193/2004 şi ale OUG nr. 23/2004. În probaţiune, a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea probeicu înscrisuri şi a probelor a căror utilitate va reieşi din dezbateri.

În cauză, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea instanţei Bej N.D. înaintând, în copie certificată, dosarul de executare nr. 10/2011.

Prin încheierea pronunţată la data de 17.03.2015, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei ce a semnat  cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost invocată de intimată.

La termenul din data de 21.04.2015, a fost invocată, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a tuturor terţilor opriţi.

Contestaţia a fost formulată în termen.

Instanţa este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.

Analizând elementele probatorii rezultate ca urmare a cercetării procesului, atât în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a terţilor popriţi, a lipsei de interes, a nulităţii cererii de chemare în judecată cât şi fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

În rezolvarea conflictului temporal existent între dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865 şi cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanţa a reţinut faptul că executarea silită a început la data de 31.01.2011, odată cu înregistrarea cererii formulată de creditoare, motiv pentru care va face aplicarea normelor Codului de procedură civilă de la 1865, deoarece, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile noului cod de procedură se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, la data de 15.02.2013.

În fapt, prin sentinţa comercială nr. 9171 pronunţată, la data de 29.09.2010, în dosarul nr. 23/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, executorie în temeiul dispoziţiilor art. 7208 C.proc.civ., AAAS  a fost obligată la plata echivalentului în lei, funcţie de cursul oficial leu-dolar stabilit de BNR la data plăţii efective, a sumei de 9.671.328 usd reprezentând prejudiciu efectiv suferit de s.c. D A s.a., în perioada 01.01.2004-31.12.2004, urmare a neîndeplinirii obligaţiei de efectuare a vărsămintelor, conform Convenţiei Cadru nr. 1345/08.11.1996 şi a sumei 256.512,54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite în titlu şi recuperarea datoriei, creditoarea a formulat cerere de executare silită la data de 31.01.2011, înregistrată pe rolul Bej N.D. sub nr. 10/2011.

Prin rezoluţie, executorul a admis cererea, a dispus înregistrarea şi deschiderea dosarului de executare.

În scopul verificării întrunirii condiţiilor de procedibilitate, executorul judecătoresc este obligat ca, în termen de maximum 5 zile de la înregistrarea cererii, să solicite încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie cererea creditorului şi titlul executoriu, potrivit dispoziţiilor art. 3731 alin. 1 C.proc.civ.

Prin încheierile pronunţate în dosarele nr. 4889/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, nr. 3597/300/2011 şi nr. 6340/300/2011 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, nr. 1131/1748/2011 al Judecătoriei Cornetu, nr. 6836/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, nr. 4977/4/2011 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi nr. 3241/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti fiind constatată întrunirea cumulativă a cerinţelor impuse de lege, instanţele au dispus încuviinţarea executării silite a obligaţiei debitoarei.

De asemenea, prin încheierea nr. 536 pronunţată la data de 30.01.2012 în dosarul nr. 32/233/2012 al Judecătoriei Galaţi a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Bej N.D. şi a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr 9171/29.09.2010.

Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, judecătorul trebuind a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără depăşirea limitelor învestirii. Această dispoziţie dă conţinut principiului disponibilităţii, înţeles ca prerogativă a părţilor de a determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt acestuia înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 399 C.proc.civ. de la 1865 împotriva executării silite precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.

Astfel, deşi dispoziţiile codului de procedură civilă nu cuprind, in terminis, o definiţie a noţiunii de act de executare conţinutul acestei noţiuni poate fi stabilit prin raportare la art. 388 C.proc.civ. de la 1865.

În acest context prin act de executare se înţelege orice operaţiune juridică sau înscrisul care o constată, întocmit de executorul judecătoresc cărora lege le conferă consecinţe juridice şi prin intermediul cărora se urmăreşte, în condiţiile legii, realizarea activităţii de executare silită şi se marchează o etapă în cadrul acestei proceduri.

Contestaţia la executare reprezintă mijlocul procedural special prin care persoana interesată sau care a fost vătămată prin executare poate obţine desfiinţarea actelor de executare, a altor măsuri ocazionate de îndeplinirea procedurii execuţionale ori, după caz, anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu. Ca natură juridică, prezintă caracterele unei căi generale de atac împotriva actelor de executare silită, exercitarea sa fiind supusă principiului legalităţii.

În cauză, contestatorul a înţeles să se judece în contradictoriu cu creditoarea s.c. DA s.a. şi terţii popriţi s.c. H s.a., s.c. P S s.a., s.c. A s.a., s.c. H s.a., s.c. R s.a., s.c. L Galaţi s.a., s.c. S s.a., s.c. S s.a., s.c. C F s.a., s.c. C s.a., s.c. A s.a., s.c. F s.a. şi s.c. D s.a., prin lichidator judiciar s.c. I E s.p.r.l.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii. Instanţa este obligată să verifice calitatea procesuală, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii.

Astfel, terţul poprit ce, în temeiul legăturii juridice stabilite cu debitorul, este obligat în raportul execuţional tripartit, nu dobândeşte calitate procesuală în cadrul contestaţiei la executare deşi dispoziţia executorului de înfiinţare a popririi îi conferă calitatea de subiect de drept în această procedură, dar nu şi o poziţie de contradictorialitate, după cum nu orice legătură juridică poate să justifice înfiinţarea popririi în mâinile terţului, ci numai aceea care îi asigură acestuia independenţa faţă de debitor, o poziţie de egalitate relaţională, atât în privinţa prestaţiilor cât şi în aceea a conduitei părţilor.

Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a terţilor popriţi şi, pe cale de consecinţă a respins cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală.

Afirmarea unui drept subiectiv de către o persoană care solicită protecţie juridică reprezintă o condiţie esenţială pentru exercitarea acţiunii civile. Existenţa dreptului subiectiv afirmat în justiţie constituie o cerinţă indispensabilă pentru admiterea în fond a pretenţiilor deduse judecăţii.

Condiţia afirmării unui drept este statornicită în mod expres în legislaţie. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. 1 teza I C.proc.civ. oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.

În acest context, cererea înaintată instanţei competente constituie elementul de declanşare al acţiunii civile.

Pentru a crea condiţiile necesare exercitării acţiunii civile, dreptul subiectiv trebuie să întrunească următoarele condiţii:

- să fie recunoscut şi ocrotit de lege. Acest lucru presupune ca dreptul respectiv să nu intre în conţinutul unui raport juridic ilegal.

- să fie exercitat potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut de lege, potrivit art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- să fie exercitat cu bună-credinţă;

- să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.

Dreptul afirmat în justiţie nu este o realitate juridică incontestabilă, ci o situaţie juridică ipotetică.

În ultimă instanţă, acesta nu este altceva decât un element al pretenţiei invocate de reclamant prin cererea la care se referă art. 109 C.proc.civ.

Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes, concretizat în folosul practic, material sau moral, pe care-l urmăreşte cel ce promovează acţiunea.

În cauza de faţă interesul trebuie înţeles ca reprezentând folosul material obţinut de debitorul obligaţiei supusă executării în urma anulării unei proceduri desfăşurate cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Existenţa interesului este strâns legată de corespondenţa, manifestată în plan procesual sub aspectul calităţii procesuale, între debitor şi titularul dreptului la acţiune.

Pentru aceste motive, constatând întrunită condiţia existenţei valabile a interesului debitoarei în formularea contestaţiei, instanţa a respins excepţia invocată de intimată ca neîntemeiată.

Totodată, observând faptul că prin încheierea pronunţată la data de 17.03.2015, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei ce a semnat cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost invocată de intimată, instanţa a respins excepţia nulităţii contestaţiei, pentru vicii de formă.

În analiza primului motiv de nelegalitate s-a constat faptul că debitoarea, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare, are obligaţia legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri rezultate din procesul de privatizare, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 1 din OUG nr. 88/1997. Astfel, a fost susţinută nelegalitatea înfiinţării popririi asupra acţiunilor administrate la terţele societăţi comerciale vizate prin instituirea măsurii, întrucât AAAS nu este proprietarul bunurilor mobile urmărite, acţiunile fiind doar in administrarea sa, Statul Român exercitând prerogativele drepturilor corespondente calităţii de acţionar/proprietar, în temeiul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 137/2002, ale art. 5 alin. 1 lit. e din OUG nr. 23/2004 şi ale art. 21 alin. 1 lit. d-e din OUG nr. 88/1997, context în care a fost susţinută lipsa oricărei obligaţii a terţilor popriţi faţă de contestatoare. Nu în ultimul rând a fost susţinut argumentul potrivit căruia poprirea înfiinţată încalcă dispoziţiile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit dispoziţiilor art. 452 alin. 1-2 C.proc.civ. sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, exceptate fiind cele doar destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege, asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din OUG nr. 88/1997 bugetul APAPS se formează integral din veniturile rezultate din privatizarea societăţilor comerciale, din dividendele şi dobânzile disponibilităţilor sale băneşti, fiind aprobat de Guvern şi administrat în regim extrabugetar. Urmare a desfiinţării instituţiei, prin OUG nr. 23/2004, competenţele, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile au fost transferate AVAS, în prezent AAAS, în temeiul abilitării legale deţinând calitatea de acţionar la societăţile terţi popriţi, la data demarării procedurii execuţionale, potrivit evidenţelor operate de registrul Comerţului.

Astfel, instanța a apreciat că apărările invocate nu pot fi primite întrucât desconsideră regimul juridic al acţiunilor privite ca bunuri mobile incorporabile, pentru care legea nu instituie un regim derogatoriu, afectaţiunea specială neconstituind un fine de neprimire pentru procedarea la urmărire, cu atât mai mult cu cât indisponibilizarea urmăreşte valoarea patrimonială conţinută de acestea.

Nelegalitatea executării a fost apreciată şi prin prisma dispoziţiilor art. 454 alin. 21 şi urm. C.proc.civ. raportate la cele ale art. 388 C.proc.civ. în sensul că în cuprinsul adresei de înfiinţare a popririi nu au fost indicate sediul şi codul de identificare fiscală a societăţilor comerciale având calitatea de terţi popriţi.

În situaţia dată, sancţiunea incidentă a fost apreciată a fi nulitatea relativă ce poate fi aplicată doar în situaţia în care omisiunea a produs o vătămare efectivă ce nu poate fi înlăturată prin alt mijloc.

Motivele de nelegalitate au fost considerate nefondate, nefiind administrate probe concludente din care să rezulte vătămarea suferită, înafara prejudiciului intrinsec derivat din demararea procedurii.

Contestatoarea a invocat, de asemenea, încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 3716şi ale art. 3715 lit. d C.proc.civ. nefiind posibilă reluarea executării silite în cazul în care aceasta a încetat de drept urmare a anulării titlului executoriu, organul de executare nesocotind autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive şi irevocabile prin care a fost anulată procedura în întregime şi, pe cale de consecinţă, repuse părţile în situaţia anterioară, context în care a fost considerată ca fiind lipsită de suport legal reluarea executării prin recomunicarea popririi, înfiinţată la un moment ulterior desfiinţării executării, continuarea procedurii fiind posibilă numai în condiţiile art. 3715 lit. b C.proc.civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 3711 C.proc.civ., în forma în vigoare la data desfăşurării procedurii, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie sau, în caz contrar, prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.

Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu reprezentat, după caz, de hotărârile judecătoreşti, prevăzute la art. 376-377 C.proc.civ. de la 1865 precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Executarea silită încetează dacă nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri, după caz creditorul a renunţat la executare (fiind posibilă o cerere de reluare a urmăririi, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită) ori a fost desfiinţat titlul executoriu.

Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, astfel încât nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Autoritatea de lucru judecat este așadar un mijloc de apărare pe care partea care a obținut câștig de cauză într-un prim proces, îl poate opune celeilalte părți și succesorilor ei în drepturi, în cazul în care s-ar porni un al doilea proces împotriva sa, având același obiect și aceeași cauză.

Lucrul judecat are un efect exclusiv, în sensul că un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceiaşi cauză nu mai este cu putinţă şi un efect obligatoriu care face ca părţile litigiului să se supună hotărârii judecătoreşti.

Excepţia autorităţii de lucru judecat are în vedere respectarea efectului exclusiv al unei hotărâri judecătoreşti, pentru a evita judecarea de mai multe ori a unui litigiu între aceleaşi părţi. 

Astfel, numai efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, corolar al autorităţii de lucru judecat, se poate manifesta în situaţia dată ca prezumţie - mijloc de probă de natură a clarifica conţinutul raporturilor juridice stabilite între părţi – evidenţiind modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase, fără posibilitatea a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în cel de al doilea proces care nu se identifică cu primul, dar care are legătură cu situaţia litigioasă dezlegată anterior.

Reglementarea puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

În concluzie, prin lucrul judecat se înţelege tot ceea ce s-a decis printr-o hotărâre judecătorească, iar puterea autorităţii lucrului judecat reprezintă forţa cu care se impune lucrul judecat şi care este aceea a unei prezumţii absolute în virtutea căreia ceea ce a decis instanţa corespunde adevărului, astfel încât împotriva acesteia nici o probă contrară nu poate fi admisă.

Astfel, demersul debitoarei a fost apreciat ca neîntemeiat întrucât urmăreşte reconfigurarea soluţiei adoptată în ceea ce priveşte legalitatea actelor contestate.

S-a observat că Situaţiile litigioase la care a făcut referire contestatoarea au fost generate de invalidarea titlului executoriu, prin decizia nr. 1948 pronunţată la data de 05.04.2012 în dosarul nr. 23/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind desfiinţată sentinţa comercială nr. 9171/29.09.2010. Ulterior acestui moment, prin decizia nr. 1011 pronunţată la data de 12.03.2013 în dosarul nr. 3388/1/2012 instanţa supremă a anulat la rândul său decizia nr. 1948, cauzele primind noi soluţii urmare a judecării revizuirilor promovate de creditoare.

În contextul descris, s-a constatat faptul că titlul executoriu nu a fost desfiinţat, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 3716şi ale art. 3715 lit. d C.proc.civ. iar condiţiile autorităţii de lucru judecat nu sunt îndeplinite.

Totodată, contestatoarea a invocat nerespectarea dispoziţiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, procedura reglementată de dreptul comun având caracter subsidiar iar termenul de 6 luni instituit, natura juridică a unui termen de graţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 1-3 creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă. Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, instituţia debitoare nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată aceasta va putea solicita instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza acordarea, în condiţiile legii, a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei respective.

Din întregul ansamblul de circumstanţe a rezultat, în urma cercetării procesului elementele probatorii ce au condus instanţa la concluzia netemeiniciei apărărilor astfel invocate, lipsa demersurilor pentru executarea voluntară reieşind cu puterea evidenţei.

În ceea ce priveşte procesele-verbale privind cheltuielile de executare a fost invocată încă odată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti ce au desfiinţat executarea silită însăşi, motivaţie asupra căreia instanța nu a revenit.

În contextul criteriilor de individualizare ale onorariului executorului potrivit Anexei la Ordinul nr. 2550/C/2006 astfel cum a fost modificat de Art. I din Ordinul 2561/C/2012, ce oferă elementele necesare şi suficiente pentru aprecierea proporţionalităţii, instanța nu a identificat motive de nelegalitate ale proceselor-verbale contestate, cu atât mai mult cu cât valabilitatea acestora a mai făcut obiectul cercetării judecătoreşti în alte cauze.

Pentru aceste considerente, având în vedere faptul că nu au fost invocate motive pertinente de nelegalitate ale procedurii execuţionale, instanţa, în lipsa identificării unor cazuri de nulitate necondiţionată a actelor sau măsurilor de urmărire silită, a respins contestația ca nefondată, cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect și cererea de întoarcere a executării silite ca nefondată, actele de executare ce au generat contestaţia fiind validate prin soluţia pronunţată asupra fondului.

Recursul declarat împotriva hotărârii a fost respins prin decizia civilă nr. 275 pronunţată la data de 24.10.2016  a Tribunalului Galaţi.

Domenii speta

Spete similare