Asigurări. Acţiune în regres a asigurătorului de răspundere civilă faculativă. Drept de reprezentare.

Asigurări. Acţiune în regres a asigurătorului de răspundere civilă faculativă. Drept de reprezentare.

Sentinţa civilă nr. 7802/27.08.2015 a Judecătoriei Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 7802 pronunţată la data de 27.08.2015 Judecătoria Galaţi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei U.L. prin s.c. A s.r.l. şi a respins cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut faptul că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 18.03.2015, s.c. A s.r.l., în calitate de împuternicit al U.L., prin reprezentant convenţional, a solicitat obligarea s.c. O.V.I.G. s.a. la plata sumei de 10.295,87 lei reprezentând diferenţă contravaloare daună, valoare raportat la care urmează a se calcula accesorii la nivelul dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a precizat faptul că, la data de 02.07.2013, a fost încheiat, pentru perioada 03.07.2013-02.07.2014, contractul de asigurare seria C nr. 3099780 având ca obiect vehiculul proprietatea U.L., utilizat de s.c. A s.r.l, în temeiul poliţei, reprezentantul societăţii solicitând repararea prejudiciului cauzat ca urmare a unui eveniment rutier în care a fost implicat auto marca BMW, înmatriculat sub nr. 174-POP, cerere ce a determinat deschiderea dosarului de daună nr. U3RA47GL/14/20627358.

În drept, cererea a fost întemeiată potrivit dispoziţiilor art. 1270 şi ale art. 1350 C.civ. precum şi ale Legii nr. 136/1995.

În probaţiune, a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri, depuse în copie necertificată pentru conformitate cu originalul şi a probei cu expertiza.

Cererea a fost legal timbrată potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 1 lit. c din OUG nr. 80/2013.

Pârâta, înştiinţată potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C.proc.civ., nu a formulat întâmpinare însă a depus, pentru termenul din data de 10.08.2015 note de şedinţă prin intermediul cărora a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei. 

La termen, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora aceasta se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia invocată de pârâtă.

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Instanţa este competentă general, material şi teritorial potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. j şi ale art. 107 alin. 1 coroborat cu 115 alin. 1 C.proc.civ.

Analizând elementele probatorii rezultate ca urmare a cercetării procesului, cu referire la excepţia invocată, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 2 raportate la cele ale art. 22 alin. 6 C.proc.civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, judecătorul trebuind a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără depăşirea limitelor învestirii. Această dispoziţie dă conţinut principiului disponibilităţii, înţeles ca prerogativă a părţilor de a determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt acestuia înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.

În fapt, la data de 24.03.2014, autovehiculul marca BMW, înmatriculat sub nr. 174-POP, proprietatea s.c. U.L.C. IFN s.a., utilizat de s.c. A s.r.l., a fost implicat într-un eveniment rutier ce a avut ca urmări avarierea acestuia, în condiţii necunoscute.

La data producerii accidentului, autoturismul era asigurat facultativ Casco la societatea pârâtă, potrivit contractului seria C nr. 3099780/02.07.2013.

Avariile rezultate în urma accidentului au fost detaliate în notele de constatare şi reconstatare a pagubelor la autovehicule, întocmite la data de 24.03.2014, 08.04.2014 şi 30.04.2014.

În temeiul acordului nr. 443, încheiat la data de 09.04.2014, între s.c. U.L.C.  IFN s.a., în calitate de proprietar şi s.c. A s.r.l., în calitate de utilizator, potrivit contractului nr. 75791/JADCOM-1-003, a fost exprimat acordul ca reparaţia bunului să se realizeze în regie proprie, urmând ca sumele achitate cu titlu de preţ să fie returnate, pe bază de facturi.

Plata cuantumului despăgubirii solicitată prin cererea formulată, la data de 20.05.2014, de numitul A.B., în calitate de reprezentant al societăţii reclamante, a fost refuzată iniţial, având în vedere faptul că reparaţia a fost efectuată într-o unitate service ce nu deţinea autorizaţie RAR, ulterior fiind acceptată parţial

Pentru recuperarea prejudiciului astfel produs prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi s.c. A s.r.l., în calitate de împuternicit al U.L, a solicitat obligarea asigurătorului s.c. O.V.I.G. s.a. la plata sumei de 10.295,87 lei reprezentând diferenţă contravaloare daună, valoare raportat la care se vor calcula accesorii.

În drept, instanţa a constatat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 2199 C.civ. prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.

În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare în condiţiile art. 2208 alin. 1 C.civ., în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul fiind subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, conform prevederilor art. 2210 alin. 1 C.civ.

Prin promovarea acţiunii instanţa a considerat că reclamanta urmăreşte, în numele proprietarului, recuperarea sumei de 10.295,87 lei, neachitată, invocând existenţa unui mandat obţinut în condiţiile codului civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 2009 şi urm. C.civ. mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant. Dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit. Contractul poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală, acceptarea putând rezulta şi din executarea sa de către mandatar. În absenţa unui refuz neîntârziat, mandatul se consideră acceptat dacă priveşte actele a căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care acesta şi-a oferit serviciile fie în mod public, fie direct mandantului. Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 C.proc.civ. orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes, în condiţiile art. 33 C.proc.civ.

Calitatea procesuală cât şi interesul reprezintă condiţii de fond ale exerciţiului dreptului material la acţiune.

Astfel, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală aceasta rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Instanţa a apreciat astfel că nu a fost făcută dovada concludentă a împuternicirii reclamantei de a angaja s.c. U L C IFN s.a., ca titular de drepturi şi obligaţii, în raporturi juridice de drept material sau, după caz, procesual.

Împotriva acestei soluţii a declarat în termen legal apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii şi admiterea acţiunii formulate.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că s.c. A s.r.l. a încheiat cu O.V.I.G. S.A. o poliţă de asigurare pentru autoturismul proprietatea U.L., apelanta având calitatea de utilizator. La data de 24.03.2014 autoturismul a fost avariat, iar proprietarul şi-a dat acordul pentru repararea acestuia. Factura emisă a fost achitată de apelantă la data de 11.05.2014, data la care a formulat şi cerere de despăgubire.

Potrivit poliţei de asigurare, apelanta este beneficiara asigurării. Potrivit împuternicirii depuse, s.a. A s.r.l. a fost mandatată să deschidă dosarul de daună şi să achite reparaţiile, apreciind că a fost împuternicită să recupereze şi suma plătită de la asigurător, cu atât mai mult cu cât O S.A. a achitat în contul său suma de 7.784,84 lei, conform adresei din 28.10.2014.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.470 şi urm. C.proc.civ..

Intimata legal citată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond. A arătat că la momentul promovării acţiunii reclamanta nu avea niciun fel de împuternicire să acţioneze în instanţă, aspect reţinut corect prin hotărârea apelată. Înscrisul intitulat „acord”, depus la dosarul cauzei, nu conţine nicio menţiune cu privire la posibilitatea reclamantei de a încasa suma respectivă.

Faţă de dispoziţiile art.2199 C.civ., deşi reclamanta a suferit un prejudiciu nu este îndreptăţită la despăgubiri deoarece proprietarul, respectiv societatea de leasing este cel care trebuie să îi asigure folosinţa bunului, inclusiv prin exercitarea acţiunii în răspundere contractuală împotriva sa.

Dispoziţiile contractului de asigurare nu menţionează expres că utilizatorul va încasa prima de asigurare. A mai precizat că persoana împuternicită este de fapt persoana fizică A.B., iar nu s.c. A s.r.l.

Verificând sentinţa apelată prin prisma motivelor invocate, instanţa de control a reţinut ca nefondate criticile problema calităţii procesuale active a reclamantei urmând a fi lămurită în funcţie de raporturile juridice dintre părţile implicate, ca urmare a încheierii celor 2 contracte, unul de asigurare şi altul de leasing.

Astfel, A S.R.L. are calitatea de utilizator al autoutilitarei BMW în temeiul contractului de leasing încheiat cu U.L.C. IFN S.A., acesta din urmă având calitatea de proprietar. Acest contract dă naştere la drepturi şi obligaţii doar între părţile semnatare, asigurătorul fiind terţ. Deşi contractul de leasing nu a fost depus la dosar instanţa a reţinut că, de regulă, acesta include şi o înţelegere a părţilor în sensul asigurării autovehiculului ce face obiectul leasingului. În consecinţă, a fost încheiată o poliţă de asigurare facultativă potrivit căreia calitatea de asigurat o are U.L.C. IFN S.A., calitatea de asigurator o are O.V.I.G. S.A. iar A S.R.L. figurează doar ca şi contractant, nicidecum ca beneficiar. Prin urmare, în temeiul contractului de asigurare, doar proprietarul U.L.C. IFN S.A. este îndreptăţit la primirea unei despăgubiri în cazul producerii evenimentului asigurat. În acest caz, A S.R.L. a acţionat ca un simplu mandatar al proprietarului pentru încheierea contractului de asigurare, contract ce nu dă naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina sa.

Concluzia instanţei este confirmată de clauzele contractuale. Art.12.21 din contract prevede că dreptul la despăgubire în caz de daună aparţine asiguratului/beneficiarului, iar contractantul nu poate exercita acest drept chiar dacă este în posesia poliţei, cu excepţia cazului în care este împuternicit în acest sens de către asigurat. Prin urmare, U.L.C. IFN S.A. este singurul în drept să primească despăgubirea, contractantul A S.R.L. neputând exercita acest drept.

S-a considerat că această prevedere contractuală nu face decât să transpună art. 2199 alin. (1) şi art. 2208 alin. (2) C.civ., potrivit cărora asiguratorul plăteşte indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit. Or, reclamanta-apelantă nu are niciuna dintre aceste calităţi cerute de lege. Între apelanta A S.R.L. şi intimată nu există raporturi juridice derivând din contractul de asigurare, care să justifice calitatea procesuală a acesteia într-o acţiune având ca obiect plata despăgubirii, întemeiată pe art.1270 şi 1350 C.civ., texte de lege ce au în vedere exclusiv răspunderea contractuală.

Faţă de această situaţie şi menţiunea de la art.12.21 din contractul de asigurare, a fost afirmat faptul că A S.R.L. poate promova acţiunea doar în situaţia de excepţie în care este împuternicită de proprietarul U.L.C. IFN S.A. Chiar şi în această situaţie, despăgubirea ar fi încasată tot de acesta din urmă, ca proprietar, utilizatorul promovând acţiunea strict ca mandatar.

Chiar ignorând aspectul imposibilităţii reprezentării în instanţă a unei persoane juridice de către o altă persoană juridică, instanţa de apel a reţinut că reclamanta-apelantă nu a făcut dovada acestei împuterniciri pentru a acţiona în instanţă. Astfel, au fost apreciate ca fiind corecte susţinerile intimatei în sensul că împuternicirea depusă la dosar a fost dată persoanei fizice A.B., pentru a reprezenta proprietarul în derularea formalităţilor legate de soluţionarea dosarului de daună, nicidecum pentru acţiune în instanţă pentru care ar fi fost necesar un înscris autentic, potrivit art. 85 alin. (1) C.proc.civ..

În ceea ce priveşte acordul proprietarului din 9.04.2014, s-a apreciat că acesta a fost dat utilizatorului A S.R.L. pentru repararea bunului în regim de regie proprie. Acesta urma să achite factura de reparaţii, iar asigurătorul urma să îi plătească despăgubirea cuvenită. Acest înscris nu valorează mandat judiciar în sensul dispoziţiilor art.85 C.proc.civ. şi nici nu legitimează calitatea procesuală activă a reclamantei-apelante deoarece contravine atât dispoziţiilor legale privind persoana căreia i se plăteşte despăgubirea, cât şi dispoziţiilor contractului de asigurare referitor la plata indemnizaţiei şi la condiţiile în care bunul asigurat poate fi reparat în regie proprie.

În realitate, proprietarul ar fi trebuit să ceară acordul asigurătorului pentru repararea în regie proprie în condiţiile 12.17 iii din contract, iar nu să îi dea el acordul utilizatorului în acest sens. În mod corect, în temeiul raporturilor juridice stabilite între cele 3 părţi, proprietarul ar fi trebuit să încaseze despăgubirea şi să o remită ulterior, eventual, utilizatorului. De asemenea, exista şi posibilitatea legală de a indica asigurătorului cui să facă plata, putând opta pentru persoana utilizatorului. Soluţia este logică deoarece reparaţia plătită de utilizator profită proprietarului, împotriva căruia utilizatorul are o acţiune directă, pe care nu o are însă şi împotriva asigurătorului. Proprietarul însă, pentru a evita o dublă plată şi pentru a se degreva de responsabilităţi şi-a exprimat acordul faţă de utilizator ca acesta să încaseze direct despăgubirea. Acest acord a fost apreciat inutil şi lipsit de eficienţă sau consecinţe juridice. Dimpotrivă, efectele ar fi fost depline doar dacă aspectele ce fac obiectul acordului ar fi fost stabilite de societatea de leasing cu asigurătorul.

Pentru aceste motive, instanţa de apel a apreciat că între părţi nu există raporturi juridice şi în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale, respingând acţiunea faţă de dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi 480 alin. (1) C.proc.civ., respingând apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare