Contencios administrativ şi fiscal - anulare act administrativ

Contencios administrativ şi fiscal - anulare act administrativ

- Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, art. 119, art. 120

Expunerea în considerente a enumerării dispoziţiilor cuprinse în actele administrativ fiscal contestate, fără nici o analiză a legalităţii acestor acte şi chiar ignorarea argumentelor referitoare la prescripţia extinctivă a obligaţiilor fiscale principale care ar fi împiedicat calcularea majorărilor de întârziere, precum şi omisiunea analizării avizelor de garanţie iniţiale în legătură cu care s-a invocat stingerea obligaţiilor prin plată sau compensare, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. Lipsa argumentelor de fapt şi de drept care să justifice, să explice concluzia la care a ajuns instanţa de fond în pronunţarea unei sentinţe, pune în imposibilitate instanţa de control judiciar să-i exercite atribuţiile.

Prin Sentinţa nr. 1322/21 iunie 2011, Tribunalul Mureş a respins cererea formulată de reclamantul C.S.I., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş – A.F.P. Tg.-Mureş.

În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• prin Decizia nr. 54/15 martie 2010, D.G.F.P. Mureş a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010, desfiinţând această din urmă Decizie pentru suma de 135 lei şi dispunând o nouă reverificare, în scopul stabilirii majorărilor de întârziere, ţinând cont de prevederile legale aplicabile; potrivit dispoziţiilor art. 119,120 din O.G. nr. 92/2003, după trecerea termenului de scadenţă se datorează majorări de întârziere;

• reclamantul nu a achitat diferenţa de impozit anual la termenul de scadenţă, astfel că au fost calculate accesorii: 57 lei – majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301064077966/3 iunie 2009; 34 lei, majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301064077966/3 iunie 2009; 5 lei, majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301064077966/3 iunie 2009; 2 lei, majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301040445766/28 octombrie 2008; 3 lei, majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile individualizate prin Decizia de impunere nr. 26301069242640/29 iunie 2009;

• deciziile anuale de impunere pentru anii 200-2001 i-au fost comunicate reclamantului prin poştă, iar acesta nu a făcut dovada anulării titlului de creanţă în baza căruia s-a făcut înscrierea iniţială cu avizele de garanţie nr. 18330/11 mai 2010, nr. 18331/11 mai 2010, nr. 18332/11 mai 2010.

Împotriva Sentinţei nr. 1322/21 iunie 2011 a declarat recurs reclamantul, invocând disp. art. 3041, art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., solicitând a se dispune admiterea acestuia şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureş, anulării Deciziei nr. 54/15 martie 2010, prin care D.G.F.P. Mureş a soluţionat contestaţia reclamantului-recurent împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010, anulării Deciziei nr. 22248/21 aprilie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureş, prin care s-a revenit la conţinutul Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010, precum şi cu consecinţa obligării pârâtei să şteargă din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare înscrierile efectuate cu avizele de garanţie iniţiale nr. 18330/11 mai 2010, nr. 18331/11 mai 2010, nr. 18332/11 mai 2010, respectiv cu consecinţa obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În esenţă, recurentul a susţinut următoarele motive: prima instanţă a reluat poziţia pârâtei, deşi recurentul şi-a îndeplinit obligaţiile de plată către bugetul statului, începând cu cele aferente anului 2008 şi până în prezent; calcularea majorărilor de întârziere este nelegală; obligaţiile fiscale principale sunt prescrise, fiind stabilite prin decizii de impunere aferente anilor 200-2001, aspect invocat şi în faţa primei instanţe; până la data de 1 ianuarie 2008 nu a existat niciun act de executare silită care să fi întrerupt cursul prescripţiei fiscale; existenţa pretinselor obligaţii faţă de bugetul de stat pentru anii 2000-2001 nu are influenţă în soluţionarea cauzei, pentru motivul că aceste obligaţii sunt prescrise; recurentul susţine că deciziile de impunere aferente anilor 2000-2001 nu i-au fost comunicate, iar cele două trimiteri recomandate fie nu le-a primit personal, fie conţin semnături indescifrabile, nefăcându-se identificarea primitorului corespondenţei; borderourile de comunicare depuse de pârâta-intimată, în primă instanţă, nu fac dovada că organul fiscal s-a conformat disp. art. 44 Cod proc. fiscală; faptul reţinut în hotărârea atacată, referitor la neatacarea titlului de creanţă în baza căruia s-a făcut înscrierea iniţială cu avizele de garanţie nr. 18330/11 mai 2010, nr. 18331/11 mai 2010 şi nr. 18332/11 mai 2010, nu are relevanţă, de vreme ce creanţele respective (27 lei, 320 lei şi 320 lei) nu au fost contestate, obligaţiile fiind stinse prin modalităţile legale de plată, la dosar fiind depuse dovezi în acest sens. 

Prin întâmpinarea depusă la 12 aprilie 2012, intimata a solicitat a se dispune respingerea recursului, susţinând, în esenţă, următoarele apărări: din adresa nr. 94347/94685/22 noiembrie 2010 emisă de A.F.P. Tg.-Mureş rezultă că, deşi prin Decizia nr. 54/15 martie 2010 a fost desfiinţată parţial Decizia de calcul al accesoriilor nr. 405295/11 ianuarie 2010, în urma reverificării s-a constatat că accesoriile au fost calculate corect, în cadrul termenului de prescripţie; noua Decizie, nr. 22248/21 aprilie 2010, i-a fost comunicată reclamantului-recurent prin poştă, cu confirmare de primire, la data de 26 aprilie 2010, majorările de întârziere pentru care s-a solicitat reverificarea fiind aferente unei părţi din diferenţa de impozit stabilită în plus pentru anul 2001, prin Decizia nr. 26300100552750/26 iulie 2002; deciziile de impunere aferente anilor 2000 şi 2001 i-au fost comunicate reclamantului-recurent prin poştă, sub semnătură, la datele de 4 aprilie 2002 şi 13 septembrie 2002, dovadă fiind confirmările de primire depuse la dosarul primei instanţe; înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a fost făcută conform disp. art. 230 din O.M.F.P. nr. 1364/2007, iar titlul de creanţă în baza căruia s-au făcut înscrierile nu a fost anulat.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ., a reţinut următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Mureş:

• anularea Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureş;

• anularea Deciziei nr. 54/15 martie 2010 prin care D.G.F.P. Mureş a soluţionat contestaţia reclamantului împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010;

• anularea Deciziei nr. 22248/21 aprilie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureş, prin care s-a revenit la conţinutul Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010;

• obligarea pârâtei să şteargă din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare înscrierile efectuate prin avizele de garanţie iniţiale nr. 18330/11 mai 2010 (pentru suma de 27 lei), nr. 18331/11 mai 2010 (pentru suma de 320 lei) şi nr. 18332/11 mai 2010 (pentru suma de 320 lei);

• obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Aşadar, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant viza o decizie prin care s-au stabilit obligaţii accesorii, respectiv majorări de întârziere în sumă totală de 236 lei - Decizia nr. 405295/11 ianuarie 2010 emisă de A.F.P. Tg.-Mureş -, o decizie prin care s-a soluţionat contestaţia – Decizia nr. 54715 martie 2010, prin care D.G.F.P. Mureş a respins contestaţia recurentului formulată împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010, cu referire la suma de 101 lei, majorări de întârziere, şi a admis contestaţia cu referire la suma de 135 lei, majorări de întârziere, desfiinţând parţial Decizia nr. 405295/11 ianuarie 2010, cu menţiunea că organele fiscale vor proceda la o reverificare privind stabilirea majorărilor de întârziere - şi o decizie dată după reverificare – Decizia nr. 22248/21 aprilie 2010 emisă de A.F.P. Tg.-Mureş, prin care obligaţiile accesorii stabilite, după reverificare, au rămas tot la cuantumul de 135 lei.

În cererea de chemare în judecată reclamantul a susţinut că documentul la care se face referire în Decizia nr. 22248/21 aprilie 2010 emisă de A.F.P. Tg.-Mureş, respectiv Decizia nr. 26300100552750/26 iulie 2002, prin care s-ar fi individualizat sumele cu privire la care au fost calculate majorările de întârziere, nu i-a fost comunicat şi că, sumele înscrise în acest act sunt prescrise, rezultând, deci, că nu puteau fi calculate nici majorări pentru debitele principale.

Relativ la avizele de garanţie iniţiale nr. 18330/11 mai 2010 (pentru suma de 27 lei), nr. 18331/11 mai 2010 (pentru suma de 320 lei) şi nr. 18332/11 mai 2010 (pentru suma de 320 lei), reclamantul a susţinut că obligaţiile fiscale au fost stinse prin plată sau prin compensare, nemaifiind datorate, şi că, aceste aspecte sunt supuse analizei instanţei în dos. nr. 2472/102/2008 şi nr. 598/102/2010 ale Tribunalului Mureş.

În şedinţa publică din 8 aprilie 2011, prima instanţă a constatat că atât reclamantul, cât şi pârâta au depus o serie de înscrisuri (decizii de impunere, chitanţe, adrese, cereri, titluri executorii, ordine de plată, hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze în care reclamantul a fost parte), actele fiind enumerate în Încheiere.

Curtea reţine, însă, că în considerentele Sentinţei, prima instanţă – după ce a expus susţinerile părţilor – a enumerat dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 54/15 martie 2010 a D.G.F.P. Mureş şi a conchis că reclamantul nu a achitat la termenul de scadenţă diferenţa de impozit anual de regularizat, astfel că au fost calculate, în sarcina lui, accesorii, arătând cuantumul acestora şi indicând numărul deciziilor de impunere cu privire la veniturile reclamantului, obţinute din profesii libere şi comerciale.

Aşadar, prima instanţă nu şi-a motivat concluzia, nu a făcut referire la argumentul prescripţiei extinctive a obligaţiilor fiscale principale – care ar fi împiedicat calcularea majorărilor de întârziere – şi nici la susţinerea reclamantului privind achitarea tuturor obligaţiilor fiscale aferente anului 2009 (respectiv la înscrisurile pe care reclamantul şi-a bazat această susţinere), nerealizând, deci, o analiză a legalităţii actelor administrative atacate, ci expunând doar o enumerare a dispoziţiilor acestora.

În plus, Tribunalul nu a făcut nicio referire la  Decizia nr. 22248/21 aprilie 2010 (emisă de A.F.P. Tg.-Mureş, în urma reverificării dispuse prin Decizia nr. 54/15 martie 2010 a D.G.F.P. Mureş – de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 405295/11 ianuarie 2010 emise de A.F.P. Tg.-Mureş), deşi reclamantul a solicitat şi anularea acestui act administrativ.

În fine, cu toate că reclamantul a susţinut că avizele de garanţie iniţiale sunt nelegale întrucât obligaţiile la care se referă au fost stinse prin plată sau prin compensare (făcând trimitere la înscrisuri, la dos. nr. 2472/102/2008 şi la dos. nr. 598/102/2010 ale Tribunalului Mureş), prima instanţă nu a analizat nici aceste aspecte.

Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a admis recursul – art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. - şi, constatând incidenţa, în speţă, a disp. art. 312 alin.5 teza I Cod proc. civ. întrucât prima instanţă nu a intrat, practic, în cercetarea fondului cauzei, va casa Sentinţa atacată – art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civ. – şi a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Mureş care, în funcţie de soluţia ce se va pronunţa în cauză va tranşa şi capătul de cerere privind cheltuielile de judecată suportate de reclamantul - recurent în acest proces.

Domenii speta

Spete similare