Pretenţii

Sentinţă civilă 4247 din 01.07.2016


Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta .., în contradictoriu cu pârâţii .., având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22.06.2016 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când instanţa, având nevoie de timp pentru a studia actele şi lucrările dosarului şi pentru a delibera, şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă a amânat  pronunţarea la data de 01.07.2016, dată la care a pronunţat următoarea sentinţa civilă.

INSTANŢA

 Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.6455/196/2013, reclamanţii .. au  chemat în judecată pe pârâţii ..  pentru a  fi obligaţi la plata sumei de 5000 lei  si dobânda legala  până la data plăţii efective,  cu titlul de daune interese pentru  distrugerea acoperişului balconului apartamentului lor în urma lucrărilor de schimbare a faţadei blocului A 40  din .., în vederea izolării termice, lucrări efectuate de către pârâtă ..

Pârâta Asociaţia de proprietari nr.186 a depus întâmpinare şi reconvenţională  la  acţiunea reclamanţilor .. solicitând  obligarea acestora sa desfiinţeze  construcţia edificată pe terasa ce aparţine proprietăţii comune, sa refacă structura de rezistenta a  blocului prin refacerea parapetului, abilitarea Asociaţiei să execute lucrările  anterior menţionate pe cheltuiala reclamanţilor pârâţi.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reconvenţională  formulată de pârâta- reclamantă .. împotriva  reclamanţilor pârâţi .., acţiunea fiind disjunsă din dosarul nr. .6455/196/2013 al Judecătoriei Brăila.

Prin sentinţa civilă nr.1703/09.04.2014 instanţa a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii reconvenţională formulată de pârâta .. şi a respins cererea reconvenţională  formulată de pârâta .., ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr.185/26.03.2015, Tribunalul  Brăila  a admis apelul .., a  anulat sentinţa sus menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brăila, fiind înregistrată la 05 iunie 2015 sub nr. 6663/196/2014*.

În motivarea cererii ce face  obiectul cauzei de faţă,  reclamanta .. a  arătat că  pârâţii .. nu au respectat autorizaţia de construire, acaparând întreaga terasă a blocului, amenajând-o prin extinderea balconului, fără acordul  ... Conform  autorizaţiei de construire  1395/10.12.2012 şi,  astfel cum reiese din memoriul tehnic, pentru accesul  din bucătărie în balcon , li s-a permis doar  executarea unei uşi în dreptul ferestrei existentă iniţial  prin desfiinţarea parţială a  parapetului,pentru  care rezistenţa şi stabilitatea sa  nu fie afectata. Pârâţii .. nu au înţeles să se conformeze  acestor dispoziţii iar prin desfiinţarea  acestui perete despărţitor au afectat  structura de rezistenţă a imobilului.

În drept,  Legea 230/2007 art.3 ,11,13 şi 17, Legea 50/1991-art 28 alin.2 ,Statutul .., art. 1516 şi art. 1528 pentru capătul 3 al acţiunii, art. 453  cpc.

În susţinere a depus, în copie , acte.

În cauză instanţa a administrat următoarele probe: acte, interogatoriu pârâţilor,filele 24-25, şi expertiza tehnică tehnică imobiliară raportul întocmit de expert .. fiind depus la dosar, fila 84 şi urm.

În şedinţa din 20.01.2016, instanţa a constatat nulitatea raportului de expertiză  tehnică imobiliară şi a dispus refacerea raportului,  acesta  fiind depus  ulterior la dosar,fila 114 şi urm.

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În fapt, pârâţii sunt proprietari ai apartamentului situat în .. iar obiectul cauzei de faţă îl constituie obligarea acestora să desfiinţeze  construcţia edificată pe terasa ce aparţine proprietăţii comune, să refacă structura de rezistenta a  blocului prin refacerea parapetului sau abilitarea Asociaţiei să execute lucrările  anterior menţionate pe cheltuiala  pârâţilor.

Potrivit raportului de expertiză  tehnică judiciară întocmit de  expert .., „demolarea  parţială a parapetului dintre bucătărie  şi balcon  a fost  prevăzută  în autorizaţia de construcţie  nr.1395/10.12.2002.Pentru această lucrare,  proprietarul a respectat întocmai prevederile Autorizaţiei de construcţie  nr.1395/10.12.2002.” fila 117.

În ceea ce priveşte construcţia edificată pe terasa ce aparţine proprietăţii comune, instanţa reţine că pârâţii au  avut la momentul ridicării construcţiei  autorizaţia de  construcţie  nr.1395/10.12.2002,fila 43, pentru o suprafaţă de 32,40 mp  pe care  se va construi un balcon închis şi o terasa  acoperită  cu dimensiuni de 2,10/7,20 şi, respectiv 2,10 /7,20.

Potrivit  raportului de expertiză tehnică judiciară,  autorizaţia de construire nu a fost respectată în sensul că  acoperişul s-a executat în totalitate din tablă lindab ( în loc de  tabla lindab  pentru balcon şi PVC pentru terasa) iar dimensiunile existente ale  balconului sunt de 4,38/6,93  în loc de 2,10/7,20 m  cum este menţionat în autorizaţia de construire. (pârâtul a  extins balconul şi  pe zona de terasa).

Pentru construirea balconului şi a terasei fostul proprietar al apartamentului căruia i s-a emis  autorizaţia de construire a avut acordul  atât a  proprietarului  spaţiului de la parterul blocului, fila 54, cât şi acordul ...

Reclamanta  şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legea 230/2007 art.3 ,11,13 şi 17, Legea 50/1991-art 28 alin.2 ,Statutul .., art. 1516 şi art. 1528 din codul civil pentru capătul 3 al acţiunii.

Raportat la situaţia  de fapt reţinuta şi dispoziţiile legale invocate instanţa apreciază că acţiunea de faţă este nefondată. Astfel, în ceea  ce priveşte  dispoziţiile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,instanţa reţine că acestea nu conferă Asociaţiei dreptul să sesizeze instanţa  pentru  desfiinţarea construcţiei  efectuate  fără autorizaţie de  construire. Legea  50/1991  reglementează o procedura clara  de  stabilire şi sancţionare  a unor categorii de contravenţii, procedura ce  se poate finaliza în anumite cazuri cu sesizarea  instanţei de către organul care a aplicat sancţiune pentru desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

Potrivit  art.26 alin.1 din Legea 50/1991, executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3 (printre care si construcţiile civile), constituie contravenţii iar conform art. 31 din aceeaşi lege „Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.”

Potrivit  adresei  nr.118 din 03.04.2014 emisa de ..,  deoarece extinderea  balconului s-a efectuat  cu mai mult de  doi ani în urmă dreptul de a  constata si a aplica  sancţiune amenzii s-a prescris. Potrivit art.32 alin.1 din Legea 50/1991 „În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal iar conform art. 28 alin.2 invocat de reclamanta ca temei al acţiunii  „Decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, după caz, de instanţă. Pentru lucrări ce se execută la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.”

De asemenea, reclamanta a  invocat disp.art.11  din legea 230/2007  potrivit cărora „Proprietarul poate aduce îmbunătăţiri sau modificări proprietăţii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor constructive, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăţi individuale. Proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinaţia proprietăţii comune fără a obţine mai întâi acceptul din partea asociaţiei de proprietari.”, precum şi disp. Art. 17 din legea 230/2007 care prevăd că „Dacă proprietarul unui apartament ori spaţiu sau oricare altă persoană care acţionează în numele său provoacă daune oricărei părţi din proprietatea comună sau unui alt apartament ori spaţiu, respectivul proprietar sau respectiva persoană are obligaţia să repare stricăciunile ori să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparaţii.”

Potrivit  raportului de expertiza tehnică efectuat în cauză  „demolarea  parţială a parapetului dintre bucătărie  şi balcon  a fost  prevăzută  în autorizaţia de construcţie  nr.1395/10.12.2002” iar „această lucrare nu afectează structura de rezistenţă a blocului.(…)În actele prezentate expertului  există acordul asociaţiei  de proprietari cât şi al  proprietarului spaţiului comercial de la parter.”

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că  cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor să desfiinţeze  construcţia edificată pe terasa ce aparţine proprietăţii comune, sa refacă structura de rezistenta a  blocului prin refacerea parapetului, sau abilitarea Asociaţiei să execute lucrările  anterior menţionate pe cheltuiala reclamanţilor pârâţi, este nefondată şi urmează  să o respingă ca atare.

În ceea ce priveşte cererea de majorare  a onorariului de la 800 lei la 1650 lei formulată de expert ..,  instanţa apreciază că nu se impune  majorarea acestuia raportat  la numărul de ore menţionat în decontul depus la dosar care  în opinia instanţei nu se justifică  faţă de  fiecare operaţiune în parte, având în vedere şi gradul de complexitate al  expertizei dispusă în cauză.

În temeiul art. 453 cpc, instanţa va obliga reclamanta la plata sumei de 1000 lei  cheltuieli de judecată constând în onorariu de  avocat  conform dovezii de achitare depusă la dosar.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea disjunsă din dosarul nr.6455/196/2013 al Judecătoriei Brăila formulată de reclamanta .. împotriva pârâţilor …, ..

Respinge cererea  d-lui expert .. privind majorarea onorariului de expertiză.

Obligă reclamanta să plătească pârâţilor 1000 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Brăila