Cerere de valoare redusă – calitatea de consumator a pârâtului; nevalabilitatea clauzei atributive de competență inserate în contract anterior nașterii dreptului la despăgubire

Deliberând asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, constată următoarele:

Prin formularul de cerere cu valoare redusă înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 26.08.2016, sub nr. …., O.C. IFN S.A. a solicitat obligarea pârâtului B.C.R. la plata debitului principal în valoare de 250 lei, la plata sumei de 475 lei reprezentând dobânda penalizatoare pentru perioada 12.03.2016-31.05.2016, la plata unor penalităţi de 2,5% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 1.06.2016 şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtului i s-au comunicat în mod legal formularul de cerere, înscrisurile anexate şi formularul de răspuns, însă acesta nu a comunicat răspunsul şi nici nu a formulat apărări, conform dispoziţiilor art. 1030 alin. 4 din Codul de procedura civilă.

În şedinţa din camera de consiliu din data de 29 noiembrie 2016, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând susţinerile reclamantei şi înscrisurile depuse la dosar în vederea soluţionării excepţiei necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă.

În materia cererii de valoare redusă, instanţa reţine că, potrivit art. 1028 alin. 2 Cod procedură civilă, competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.

Conform art. 121 Cod procedură civilă, cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa de la domiciliului consumatorului, iar dispoziţiile art. 126 alin. 2 rămân aplicabile. Potrivit art. 126 alin. 2 Cod procedură civilă, în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă.

În cazul cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, necompetenţa teritorială este de ordine publică, conform art. 129 alin. 2 pct. 3 raportat la art. 121 Cod procedură civilă, întrucât părţile nu o pot înlătura decât în situaţia prevăzută de art. 126 alin. 2 Cod procedură civilă.

Instanţa consideră că prevederile art. 121 Cod procedură civilă sunt de ordine publică, aspect ce reiese atât din formularea imperativă a acestui text de lege (numai la instanţa de la domiciliului consumatorului), cât şi din amplasarea sa în continuarea prevederilor art. 116-art. 120, care reglementează celelalte cazuri de competenţă teritorială exclusivă prevăzute şi în Codul de procedură civilă din 1865.

În acelaşi sens, instanţa reţine că jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a consacrat caracterul de ordine publică a normelor care asigură protecţia consumatorilor, prevederile art. 121 şi art. 126 alin. 2 Cod procedură civilă reprezentând norme procesuale în materia protecţiei consumatorilor.

Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în Cauzele conexate C383/06-C385/06 că „Este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsură necesară, un act normativ naţional care i se depune”. În Cauzele reunite Océano Grupo Editorial SA contra Roció Murciano Quintero (C-240/98), Salvat Editores SA contra José M. Sánchez Alcón Prades (C-241/98), José Luis Copano Badillo (C-242/98), Mohammed Berroane (C-243/98) şi Emilio Viñas Feliú (C-244/98), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că „Revine judecătorului învestit cu un litigiu ce ţine de domeniul de aplicare al Directivei 93/13/CEE, ca atunci când aplică dispoziţiile dreptului naţional în vigoare la data faptelor, să le interpreteze, pe cât posibil, conform Directivei, în aşa fel încât să fie aplicate din oficiu”.

În cauzele reunite Océano Grupo Editorial SA contra Roció Murciano Quintero (C-240/98), s-a stabilit că „O clauză atributivă de competenţă, care este inserată fără a fi făcut obiectul unei negocieri individuale într-un contract încheiat între un consumator şi un profesionist şi care conferă competenţă exclusivă instanţei de la sediul profesionistului, trebuie considerată ca fiind abuzivă, în sensul art. 3 al Directivei nr. 93/13/CEE, în măsura în care aceasta creează, cu încălcarea bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante”.

În speţă, reclamanta O.C. IFN S.A. are calitatea de profesionist, iar cererea de valoare redusă este formulată împotriva pârâtului care are calitatea de consumator, domiciliul acestuia fiind situat în localitatea Cluj-Napoca din judeţul Cluj, astfel încât instanţa competentă, conform art. 121 Cod procedură civilă, este Judecătoria Cluj-Napoca.

Invocarea de către reclamantă a alegerii instanţei competente ca fiind instanţa de la sediul profesionistului, prin clauza cuprinsă la pct. 17.4 din contractul de credit, este neîntemeiată, având în vedere că acest contract nu reprezintă un înscris, nefiind semnat de către consumator. Totodată, clauza atributivă de competenţă, chiar dacă ar fi fost însuşită de către pârât, este considerată nescrisă, conform art. 126 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât alegerea de competenţă s-a făcut înainte de naşterea dreptului la despăgubire, creanţa nefiind exigibilă la data încheierii contractului de credit.

În consecinţă, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada alegerii instanţei competente, printr-o convenţie încheiată, în scris, cu consumatorul ulterior împlinirii termenului acordat pentru plata dreptului de creanţă pretins de la pârât, competenţa teritorială se determină conform dispoziţiilor imperative cuprinse la art. 121 Cod procedură civilă, instanţa competentă fiind judecătoria de la domiciliul consumatorului.

Pentru aceste motive, având în vedere normele legale imperative menţionate mai sus care reglementează un caz de competenţă teritorială de la care nu sunt permise derogări, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, instanţa apreciază întemeiată excepţia invocată din oficiu, urmând să o admită şi, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu.

Declină în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă formulată de reclamanta O.C. IFN S.A., ……, în contradictoriu cu pârâtul B.C.R., …...

Fără cale de atac.

Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8.11.2016.

PREŞEDINTE:GREFIER:

Domenii speta

Spete similare