Pretenţii – inexistența culpei mandatarului în îndeplinirea însărcinărilor care i-au fost încredinţate; inexistența unui prejudiciu în patrimoniul societăţii mandante

Deliberând asupra prezentei cauze, în conformitate cu dispoziţiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 29.12.2014, sub nr. …., reclamanta S.T.B.R.C.M., prin avocat R.G.D., a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.E., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 109.581 lei, reprezentând prejudiciu, compusă din suma de 59.257 lei, reprezentând suma netă acordată nelegal angajatului, drepturi salariale acordate şi încasate necuvenit, suma de 26.502 lei, reprezentând contribuţii sociale individuale şi impozit aferent salariilor acordate necuvenit, reţinute şi virate de angajator; suma de 23.822 lei, reprezentând contribuţii sociale angajator aferente salarii brute acordate nelegal. Totodată, reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că pârâta a fost încadrată în cadrul T.B.R.C.M. S.A., care este în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice, în funcţia de director general, până la data de 25.02.2010, în baza Contractului nr. 53 din data de 11.09.2012, în această calitate creând prejudiciul ce se solicită a fi recuperat, care a fost constatat prin raportul de audit nr. 384/15.11.2012. A menţionat că pârâta se face vinovată de faptul că a încheiat şi semnat actul adiţional nr. 02/2010 la CIM nr. 69/2009, prin care domnului M.P. i s-a acordat spor de confidenţialitate – 25 %, a semnat actul adiţional nr. 3/13.12.2010 la acelaşi CIM, prin care s-a mărit salariul de bază de la 1.445 lei la 1.546 lei, a încheiat şi semnat actele adiţionale nr. 4/2011 şi 4C/2012 la CIM prin care a modificat felul muncii contrar prevederilor H.G. nr. 1832/2011, aceeaşi nelegalitate fiind săvârşită şi în ceea ce priveşte actul adiţional nr. 5/2012, prin care s-a majorat salariul de bază brut de la 1.546 la 2.200 lei. A afirmat că, prin derularea contractului de muncă nr. 69/2009 şi a actelor adiţionale ulterioare, fără a fi respectate dispoziţiile legale în vigoare, societatea reclamantă a fost prejudiciată în perioada 1.04.2010-31.10.2012 cu suma totală de 109.581 lei. A invocat prevederile art. 1381 alin. 1 şi art. 1385 alin. 3 Cod civil, considerând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, întrucât pârâta a încălcat atribuţiile de serviciu şi obligaţiile stipulate expres la art. 4 lit. b, prin încadrarea în condiţii de nelegalitate a domnului M.P. pe postul de referent marketing.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 192-art. 194 şi următoarele Cod procedură civilă şi ale art. 1349 şi următoarele Cod civil.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtei.

Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.

La data de 16.04.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta S.E., reprezentată de avocat E.M.H., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat regularizarea cererii raportat la art. 194 lit. b), lit. c) şi lit. e) Cod procedură civilă, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului avocat R.G.D., excepţia inadmisibilităţii acţiunii în răspundere patrimonială, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în atragerea răspunderii delictuale, excepţia lipsei calităţii procesuale active pentru capătul de cerere privind obligarea la plata sumelor reprezentând contribuţiile de asigurări sociale individuale şi impozit pe venit, reţinute şi virate de angajator, şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei,pentru sume de bani aferente perioadei 1.12.2009-30.12.2011.

Pe fondul cauzei, pârâta a învederat că, la momentul la care a preluat funcţia de director general, domnul P.M. era angajat pe funcţia de controlor de gestiune, astfel încât nu i se poate impune încadrarea acestuia în funcţia de controlor de gestiune. A arătat că, prin Hotărârea nr. 25/17.12.2009, Adunarea generală a acţionarilor reclamantei a dispus ca în posturile de controlor de gestiune să poată fi angajate persoane cu studii superioare/medii, astfel încât acesta îndeplinea condiţiile pentru a fi angajat pe acest post. A considerat că nu a încălcat nicio dispoziţie legală prin acordarea sporului de confidenţialitate, precum şi că nu se aplică dispoziţiile H.G. nr. 720/1991, întrucât S.C. TBRCM S.A. este o societate comercială pe acţiuni, singurele dispoziţii legale aplicabile fiind cele ale Codului muncii. A apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale, întrucât nu a avut calitatea de salariat, nu a săvârşit nicio faptă ilicită în legătură cu munca, nu a cauzat niciun prejudiciu reclamantei, aceasta beneficiind de munca salariatului în schimbul plăţii salariului, iar contractul de muncă al salariatului nu a fost anulat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 şi următoarele Cod procedură civilă şi ale Codului Muncii.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 8162 din 11.09.2015, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 28.12.2015, sub nr. …..

În urma reluării procedurii prevăzute de art. 200 Cod procedură civilă, la data de 21.01.2016, reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că invocă încălcarea de către pârâtă a dispoziţiilor contractuale cuprinse la art. 2 B pct. 11 lit. d) din Actul adiţional nr. 1/26.02.2010, temeiul în drept fiind art. 1350, art. 2018 şi următoarele Cod civil.

Totodată, reclamanta a completat situaţia de fapt, indicând prevederile legale încălcate la momentul încheierii contractelor individuale de muncă ale celor 3 salariaţi:

1. P.M. a fost angajat între 18.12.2009-28.12.2010 pe funcţia referent în comerţ şi marketing cod COR 244104 avea doar studii medii, iar cerinţele postului erau de studii superioare, încălcându-se H.G. nr. 1352/2010; între 28.12.2010 şi 12.09.2012, acesta a ocupat funcţia de controlor de gestiune, încălcându-se dispoziţiile Normelor nr. 63943/1991 aprobate prin H.G. nr. 720/1991 ce prevedeau obligativitatea de studii economice medii sau superioare pentru o astfel de funcţie; pretenţiile formulate au fost de 27.975 lei, reprezentând suma netă acordată angajatului; 12.514 lei, reprezentând contribuţii individuale şi impozit aferent; 11.247 lei, reprezentând contribuţii sociale angajator.

2. B.C. a fost angajat începând cu 9.05.2011 pe funcţia de controlor de gestiune, iar apoi din 5.08.2011 pe funcţia de „şef serviciu corp control”, încălcându-se dispoziţiile Normelor nr. 63943/1991 aprobate prin H.G. nr. 720/1991 ce prevedeau 2 condiţii: studii economice medii sau superioare şi o vechime minimă de 3 ani pe funcţii economice, condiţie pe care nu o îndeplinea; pretenţiile formulate au fost de 29.110 lei, reprezentând suma netă acordată angajatului; 13.071 lei, reprezentând contribuţii individuale şi impozit aferent; 11.717 lei, reprezentând contribuţii sociale angajator.

3. I. (M.) A.G. a fost angajată inspector resurse umane începând cu 24.11.2011 a primit necuvenit sporul de ecran, întrucât contractul acesteia a intervenit după expirarea CCM la nivel de unitate unde acest spor era prevăzut; pretenţiile formulate au fost de 2.172 lei, reprezentând suma netă acordată angajatului; 917 lei, reprezentând contribuţii individuale şi impozit aferent; 858 lei, reprezentând contribuţii sociale angajator.

La data de 8.03.2016, pârâta a depus note scrise prin care a invocat tardivitatea modificării acţiunii, susţinând că cererea precizatoare modifică cererea iniţială şi că aceasta a fost depusă cu depăşirea termenului legal prevăzut la art. 204 Cod procedură civilă.

Prin Încheierea din 8.03.2016, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii precizatoare depusă de reclamantă la data de 21.01.2016, în conformitate cu art. 200 Cod procedură civilă.

La data de 7.04.2016, pârâta a depus întâmpinare la cererea precizatoare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active pentru capătul de cerere privind obligarea la plata sumelor reprezentând contribuţiile de asigurări sociale individuale şi impozit pe venit, reţinute şi virate de angajator, şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru sume de bani aferente perioadei 1.12.2009-30.12.2011.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a reiterat apărările din întâmpinarea iniţială cu privire la angajarea domnului P.M., a arătat că H.G. nr. 720/1991 nu se aplică nici cu privire la angajatul B.C., reclamanta fiind o societate comercială pe acţiuni, şi a afirmat că salariata I. a beneficiat de drepturile stipulate în contractul individual de muncă, ca urmare a negocierii individuale, fiind respectat bugetul de venituri şi cheltuieli.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, cu expertiză şi cu martori.

La data de 20.04.2016, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de către pârâtă. Cu privire la susţinerile pârâtei în sensul că reclamantei nu i s-ar aplica prevederile H.G. nr. 720/1991, a arătat că H.G. nr. 1152/2012 a înlocuit Normele nr. 63943/1991 aprobate prin H.G. nr. 720/1991, că prevede că aceste norme sunt aplicabile operatorilor economici prevăzuţi la art. 3 pct. 5 lit. a)-e) din O.U.G. nr. 94/2011 şi că art. 3 pct. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 94/2011 include societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine o participaţie majoritară.

Prin Încheierea din data de 7 iunie 2016, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei, invocate de pârâtă, prin întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată, la solicitarea ambelor părţi, proba cu înscrisuri, fiind respinse probele cu martori şi cu expertiză contabilă judiciară, solicitate de pârâtă, iar reclamanta renunţând la proba cu interogatoriu.

Analizând probele administrate, instanţa reţine următoarele:

Între reclamanta S.C.T.B.R.C.M. şi pârâta S.E. a fost încheiat Contractul de mandat nr. 30/15.10.2009, prin care adunarea generală a acţionarilor societăţii a împuternicit-o pe pârâtă, în calitate de Director General Adjunct, să realizeze conducerea activităţii societăţii.

Prin Actul adiţional nr. 1/26.02.2010 a fost modificat Contractul de mandat nr. 30/15.10.2009, în sensul că mandatarul E.S. a dobândit calitatea de Director General al reclamantei.

Prin clauza cuprinsă la art. 2 B pct. 11 lit. d) din Actul adiţional, a cărei încălcare este invocată de către reclamantă, s-a stabilit obligaţia Directorului General să desfăşoare activitatea astfel încât să conducă la încadrarea în valorile stabilite de A.G.A., conform obiectivelor şi criteriilor de performanţă, în care scop are următoarele prerogative: negociază contractele individuale de muncă ale salariaţilor de la sediul societăţii, a directorilor adjuncţi şi directorilor economici/contabililor şefi ai sucursalelor, în limitele prevederilor legale şi contractuale aplicabile.

Calitatea pârâtei de Director General al societăţii reclamante a încetat la data de 12.09.2012, după cum se menţionează în Nota depusă de reclamantă la filele 117-130, Vol. I.

Pârâta S.E., în calitate de Director General al societăţii reclamante a semnat Actele adiţionale nr. 2/01.04.2010, nr. 3/13.12.2010, nr. 4/18.05.2011, nr. 4C/16.01.2012 şi nr. 5/30.03.2012 (filele 29-33, Vol. I), la Contractul individual de muncă nr. 69/18.12.2009 încheiat cu salariatul P.M.-M., prin care i s-au acordat salariatului un spor de confidenţialitate de 25%, i s-a mărit salariul de bază lunar brut la 1.546 lei, respectiv de la 1.546 lei la 2.200 lei.

De asemenea, pârâta a semnat Contractul individual de muncă nr. 90/06.05.2011 (filele 43-47, Vol. I), prin care domnul B.C. a fost angajat în funcţia de controlor de gestiune al reclamantei, precum şi Actul adiţional nr. 1/05.08.2011 (filele 48-52, Vol. I), prin care funcţia/ocupaţia angajatului a fost stabilită ca fiind cea de şef serviciu corp control.

Pârâta a mai semnat, în calitate de Director General al societăţii reclamante, Contractul individual de muncă nr. 79/24.01.2011 şi Actul adiţional nr. 2/01.07.2011 (filele 54-56, Vol. I), în care s-a menţionat că salariatul M.A.G. beneficiază de spor ecran de 10%.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 969 şi art. 1075 raportate la art. 1540 alin. 1 Cod civil din 1864, pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei S.E., în calitate de mandatar al reclamantei, pentru încălcarea obligaţiilor asumate prin art. 2 B pct. 11 lit. d) din Actul adiţional nr. 1/26.02.2010 la Contractul de mandat nr. 30/15.10.2009.

Având în vedere că atât contractul de mandat, cât şi actul adiţional la acesta au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 71/2011, instanţa stabileşte că răspunderea civilă contractuală a pârâtei este supusă prevederilor Codului civil din 1864.

Astfel, în conformitate cu art. 969, art. 1075 şi art. 1540 alin. 1 Cod civil din 1864, pentru a obţine angajarea răspunderii civile contractuale a reclamantei prin plata despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta ar fi trebuit să justifice o culpă a mandatarului în îndeplinirea însărcinărilor care i-au fost încredinţate, precum şi producerea unui prejudiciu în patrimoniul societăţii mandante.

În speţă, nu a existat încălcarea obligaţiilor asumate de mandatar prin clauza cuprinsă la art. 2 B pct. 11 lit. d) din Actul adiţional nr. 1/26.02.2010 la Contractul de mandat nr. 30/15.10.2009, întrucât încheierea de către pârâtă a contractelor individuale de muncă şi a actelor adiţionale la acestea a reprezentat tocmai exercitarea prerogativelor acordate de reclamantă, în limitele prevederilor legale şi contractuale aplicabile.

În privinţa contractelor individuale de muncă, respectiv a actelor adiţionale încheiate cu angajaţii P.M.-M. şi B.C., reclamanta a invocat, în mod vădit nelegal, încheierea acestora cu încălcarea condiţiilor de angajare prevăzute prin Normele nr. 63943 din 30 septembrie 1991, reprezentând Anexa 1 la H.G. nr. 720/1991.

Având în vedere prevederile art. 1 din H.G. nr. 720/1991, conform cărora normele aprobate privesc organizarea şi exercitarea controlului financiar propriu la ministere, departamente, alte organe centrale de stat, prefecturi şi Primăria municipiului Bucureşti, instituţii de stat de subordonare centrală sau locală, precum şi la regiile autonome, condiţiile stabilite prin Normele nr. 63943 din 30 septembrie 1991 nu se aplicau contractelor individuale de muncă încheiate cu cei doi angajaţi, reclamanta fiind organizată ca societate comercială pe acţiuni.

Referirile reclamantei, cuprinse în răspunsul la întâmpinare, la H.G. nr. 1152/2012 sunt eronate, Hotărârea de Guvern care a înlocuit Normele nr. 63943/1991 fiind H.G. nr. 1151/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 808 din 3.12.2012. Având în vedere că aceste norme au intrat în vigoare ulterior încheierii contractelor individuale de muncă şi ulterior încetării calităţii pârâtei de Director General al reclamantei, H.G. nr. 1151/2012 nu se poate aplica retroactiv şi nu a fost încălcat de către pârâtă. Mai mult, prin art. 3 din H.G. nr. 1151/2012 a fost abrogată expres H.G. nr. 720/1991, reclamanta aflându-se în eroare şi atunci când invocă actul normativ din 2012 pentru a justifica extinderea aplicării Normelor nr. 63943 din 30 septembrie 1991.

În privinţa contractului individual de muncă şi actului adiţional încheiate cu salariatul M. (I.) A.G., reclamanta nici măcar nu a invocat încălcarea unor prevederi legale sau contractuale aplicabile, stabilirea salariului, incluzând acordarea sporului de ecran, reprezentând exercitarea de către pârâtă a prerogativelor acordate în mod expres prin clauza cuprinsă la art. 2 B pct. 11 lit. d) din Actul adiţional nr. 1/26.02.2010 la Contractul de mandat nr. 30/15.10.2009. Pretinsa expirare a contractului colectiv de muncă nu a fost dovedită şi nu prezintă nicio relevanţă cu privire la legalitatea contractelor individuale de muncă, având în vedere că nu există nicio prevedere legală care să interzică acordarea unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin contractul colectiv de muncă, în urma negocierilor dintre angajator şi salariat purtate cu prilejul încheierii sau modificării contractului individual de muncă.

De asemenea, instanţa constată că prejudiciul invocat de către reclamantă nu există, având în vedere că drepturile salariale plătite celor trei salariaţi nu reprezintă o pierdere pentru societate, ci contravaloarea muncii prestate de către angajaţi. Având în vedere că nici măcar nu s-a invocat neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către persoanele cu care au fost încheiate contractele individuale de muncă, că nu s-a solicitat anularea contractelor individuale de muncă sau restituirea de către angajaţi a unor drepturi salariale pretins încasate necuvenit, nu se poate reţine că angajatorul a fost păgubit prin plata drepturilor salariale în cuantumul stabilit în urma negocierii dintre salariaţi şi reprezentantul său mandatat de către adunarea generală a acţionarilor.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial în Dosarul nr. …. a fost informă, că aceasta conţine numeroase erori juridice şi că este lipsită de orice temei faptic şi legal, problema prejudicierii societăţii reclamante se poate pune în legătură cu cheltuielile de judecată angajate pentru susţinerea prezentei acţiuni, însă aceasta nu este imputabilă pârâtei şi excede limitelor procesuale cu care a fost învestită instanţa.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că pârâta nu a încălcat obligaţia asumată prin art. 2 B pct. 11 lit. d) din Actul adiţional nr. 1/26.02.2010 la Contractul de mandat nr. 30/15.10.2009, precum şi că societatea reclamantă nu a suferit niciun prejudiciu ca urmare a executării contractelor individuale de muncă şi actelor adiţionale semnate de pârâtă, în calitate de director general, în exercitarea prerogativelor acordate prin contractul de mandat, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va constata că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.T.B.R.C.M., ….., în contradictoriu cu pârâta S.E., …...

Constată că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.06.2016.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

Domenii speta

Spete similare