Pretenţii daune morale - reclamanţii nu au făcut dovada prejudiciului moral a cărui reparare o solicită prin plata unor despăgubiri băneşti

INSTANŢA,

Deliberând asupra prezentei cauze, în conformitate cu dispoziţiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 15.12.2015, sub nr. …., reclamanţii T.I.M. şi T.D. au chemat în judecată pe pârâta T.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 Euro, contravaloare în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, ca urmare a afirmaţiilor calomnioase, defăimătoare privind reputaţia şi probitatea reclamanţilor, formulate prin numeroase plângeri şi cereri înaintate organelor judiciare.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat, fiind angajaţi în cadrul MAI DIPI, precum şi că pârâta a fost căsătorită cu tatăl lor din anul 1998, căsătorie care a încetat în anul 2011 prin divorţ, reglementându-se şi situaţia comunităţii de bunuri, în sensul că pârâtei i-a revenit, printre altele, imobilul din str. .... Au precizat că, din acest imobil, în timp ce tatăl lor încă mai locuia acolo, pârâta împreună cu încă trei persoane au pătruns pe nedrept şi au sustras mai multe înscrisuri, pentru această faptă fiind formulată plângere penală. Au învederat că, prin Ordonanţa nr. 2432/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, aşa cum a fost desfiinţată în parte de Judecătoria Sectorului 1 prin Sentinţa nr. 142 din 17.02.2014, aceştia au fost găsiţi vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat. Au considerat că, urmare a acestei situaţii, împotriva reclamanţilor a fost declanşată o adevărată acţiune de defăimare, pârâta formulând mai multe plângeri în care au fost acuzaţi, pe nedrept, că au aderat la un grup infracţional organizat şi că l-au ajutat pe tatăl acestora, T.R., să o determine, „prin bătăi crunte” să îşi vândă bunurile pentru a-şi însuşi contravaloarea lor şi pentru a o lăsa în stradă împreună cu tatăl său, grav bolnav.

În continuare, reclamanţii au arătat că, în august 2014, pârâta a înaintat către Judecătoria Sectorului 1, o cerere în cuprinsul căreia reclamanţilor li s-au adus grave injurii, afirmând că l-au ajutat pe tatăl lor să o tâlhărească. Au susţinut că pârâta a formulat o cerere de apel către Judecătoria Sectorului 1, prin care solicita evacuarea lui T.R. din imobilul situat în str. ..., în cuprinsul căreia a folosit expresii ce au adus atingere demnităţii şi onoarei reclamanţilor, acuzându-l pe reclamantul T.I.M. de corupţie şi trafic de influenţă, de faptul că este membru al grupului organizat de infractori condus de tatăl său, şi afirmând că reclamanţii au însuşit tot, bani, bunuri şi aur. Au precizat că afirmaţiile pârâtei sunt nefondate, neavând nicio bază reală, neexistând nicio hotărâre prin care să se dovedească faptul că reclamanţii ar fi săvârşit vreo faptă penală. Au considerat că aceste acuzaţii, făcute cu rea-credinţă, au fost de natură să le creeze deseori probleme la locul de muncă, aceştia fiind cercetaţi în repetate rânduri ca urmare a plângerilor introduse, plângeri ce s-au soluţionat întotdeauna favorabil lor. Au menţionat că pârâta le-a adus acuzaţii de acelaşi fel prin contestaţia în anulare înregistrată la Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. …. şi prin plângerea penală depusă în data de 7 octombrie 2014 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanţii au susţinut că, folosind afirmaţii jignitoare, calomnioase şi vexatorii la adresa lor, numita T.M. le-a cauzat un grav prejudiciu moral, expresiile fiind de natură a le afecta demnitatea, onoarea şi reputaţia, dat fiind faptul că amândoi lucrează într-un domeniu ce are tangenţă cu toate categoriile sociale, aspect ce denotă că sunt cunoscuţi de foarte multe persoane. Au învederat că, printr-un memoriu adresat viceprim-ministrului de la acea vreme, pârâta, prin avocatul său ales, dl. L.T., a afirmat că „din banii furaţi prin violenţă, domnul comisar şef T.I.M., între altele, şi-a cumpărat o garsonieră în strada ... şi un autoturism Renault Megane Lux. Precizez faptul că prin bătăile administrate celor doi handicapaţi, i-a determinat să îl treacă pe el coproprietar.” Au menţionat că şi aceste afirmaţii sunt nefondate, în sensul că reclamantul T.I.M. nu a lovit-o niciodată pe pârâtă sau pe tatăl acesteia. Au considerat că toate cererile înaintate organelor judiciare au avut drept consecinţă denigrarea reclamanţilor, pârâta uzitând informaţii mincinoase şi, deliberat, cu caracter calomnios, care se înscriu în tema generală de compromitere a reputaţiei acestora, reclamanţii fiind cercetaţi la serviciu pentru considerentele false invocate de către T.M..

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1357, art. 1381 şi art. 1382 Cod civil, care se completează cu art. 71, art. 72 şi art. 73 Cod civil, considerând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtei. Au menţionat că fapta ilicită constă în afirmaţiile denigratoare, calomnioase, vexatorii inserate în numeroasele cereri şi memorii adresate organelor cu atribuţii judiciare, afirmaţii de natură a prejudicia în mod grav imaginea, demnitatea, onoarea şi reputaţia acestora, atitudine ce excede scopului de a se prevala de accesul liber la justiţie. Au susţinut că prejudiciul constă în atingerea severă adusă demnităţii, onoarei, reputaţiei şi probităţii profesionale ale reclamanţilor, realizată prin înaintarea către organele judiciare a numeroaselor cereri, cuprinzând afirmaţii calomnioase şi nedovedite. Având în vedere că multe dintre acuzaţiile cuprinse în plângeri au fost susţinute şi în dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, reclamanţii au considerat că acestea s-au făcut în mod public, orice persoană având posibilitatea de a le lua la cunoştinţă şi de a-şi forma o opinie distorsionată în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, prejudiciul fiind sporit şi de crearea pentru reclamanţi a unui dezechilibru la locul de muncă, aceştia fiind cercetaţi în repetate rânduri ca urmare a falselor acuzaţii invocate de către T.M..

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 71-art. 73, art. 1357, art. 1381 şi art. 1382 Cod civil.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei şi cu martorii T.R., tatăl reclamanţilor, şi C.D., administratorul blocului situat în str. ..., care are cunoştinţă de felul în care se purta pârâta cu reclamanţii.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 29.12.2015, în conformitate cu art. 200 Cod procedură civilă, reclamanţii au estimat valoarea cererii la câte 7.500 euro, în contravaloarea lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale ca urmare a afirmaţiilor calomnioase ale pârâtei, sumă echivalentă în lei la data introducerii cererii – 33.942,75 lei, pentru fiecare dintre reclamanţi.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (filele 39-40).

La data de 9.02.2016, în conformitate cu art. 201 alin. 1 şi art. 209 alin. 4 Cod procedură civilă, pârâta-reclamantă T.M. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a precizat că nu ea este cea care i-a jignit pe reclamanţi, ci avocatul său, domnul T.L., care a conceput şi redactat toate plângerile făcute la DNA, DIICOT, având un vocabular mai deocheat şi bazându-se pe faptul că este avocat şi poate să spună ce vrea, toate reclamaţiile fiind semnate de acesta, fără acordul pârâtei. A precizat că avocatul T.L. a decedat în urmă cu două luni şi s-a întrebat de ce reclamanţii nu au cerut daune morale în anii 2013-2015, cât se judeca partajul, pe care pârâta l-a câştigat prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. A susţinut că, în toţi anii de convieţuire cu domnul T.R., a suportat bătăi crunte, că acesta i-a luat banii, i-a vândut bijuteriile şi două maşini, precum şi că, în procesul penal intentat de fostul său soţ pentru furt şi violare de domiciliu, a primit verdictul nevinovat, costurile aferente intrând în sarcina statului. A mai afirmat că reclamantul T.I.M. l-a păcălit pe tatăl pârâtei şi a făcut un act de vânzare-cumpărare prin care a dobândit nuda proprietate asupra casei acestuia, fără nicio clauză şi fără a avea certificat că tatăl său avea discernământ. A considerat că afirmaţiile reclamanţilor sunt nefondate, neavând o bază reală, întrucât pârâta nu i-a insultat niciodată şi nu a fost de acord ca avocatul T.L. să-i insulte, că a fost foarte drăguţă cu aceştia, dar unul dintre fiii fostului soţ, domnul T.D., şi-a însuşit maşina personală a pârâtei, fără a plăti nicio sumă de bani. A susţinut că în toate dosarele penale a fost găsită nevinovată, solicitând respingerea acţiunii şi obligarea reclamanţilor la plata sumei de 10.000 Euro pentru daune morale şi minciuni.

Nu s-a indicat temeiul în drept al întâmpinării şi cererii reconvenţionale.

Pentru dovedirea susţinerilor sale, pârâta-reclamantă a depus înscrisuri.

Cererea reconvenţională a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei (fila 105).

La data de 2.03.2016, în conformitate cu art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanţii-pârâţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au precizat că actele anexate la cererea de chemare în judecată, respectiv cererea înaintată către Preşedintele Judecătoriei Sectorului 1, cererea de apel depusă la Judecătoria Sectorului 1, contestaţia în anulare depusă la Tribunalul Bucureşti şi plângerea penală adresată doamnei A.B., cuprind, pe lângă semnătura reprezentantului, şi semnătura pârâtei, fapt ce denotă că aceasta a citit şi şi-a însuşit redactările avocatului care a reprezentat-o. Au învederat că, prin Ordonanţa din 3.09.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 dispusă în Dosarul nr. 2432/P/2013, s-a procedat la scoaterea de sub urmărire penală a pârâtei, întrucât din împrejurările concrete de comitere a faptelor acestea nu prezentau grad de pericol social ridicat, fapt ce dovedeşte existenţa faptelor şi săvârşirea acestora cu vinovăţia cerută de lege, existenţa vinovăţiei fiind confirmată şi de Judecătoria Sectorului 1 în Dosarul nr. 46496/299/2013, prin care actul emis de Ministerul Public a fost desfiinţat numai în parte, în sensul exonerării inculpaţilor de la plata amenzii cu caracter administrativ. Cu privire la pretenţia de obligare a reclamanţilor la plata a 10.000 euro, au apreciat că este lipsită de fundament, întrucât nu au întreprins niciun demers care să justifice plata de daune morale.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 29.03.2016, pârâta-reclamantă a arătat că solicită obligarea reclamanţilor, în solidar, la plata sumei de 10.000 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, aceste pretenţii fiind justificate ca urmare a calomniilor, defăimărilor şi hărţuirilor psihice pe care le-au adus reclamanţii împreună cu tatăl lor, domnul T.R.. A menţionat că fapta ilicită constă în ameninţările adresate, afirmaţiile calomnioase, metodele dolosive folosite şi constrângerea fizică, iar prejudiciul creat constă în atingerea severă adusă demnităţii şi onoarei, precum şi în traumele psihice la care a fost supusă. A precizat că toate plângerile formulate de pârâta-reclamantă au fost întemeiate, iar toate plângerile formulate împotriva sa de către reclamanţi sau tatăl acestora au fost de neîncepere a urmăririi penale.

În drept, pârâta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 1357, art. 1381 şi art. 1382 Cod civil.

În dovedirea întâmpinării şi cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi cu interogatoriul reclamanţilor.

La data de 5.04.2016, reclamanţii-pârâţi au formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care au solicitat respingerea ca nefondată a cererii reconvenţionale şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea acestei întâmpinări, reclamanţii-pârâţi au arătat că, din înscrisurile depuse de către pârâtă, nu reiese că reclamanţii au avut o atitudine necorespunzătoare faţă de aceasta, neexistând calomnii, defăimări şi nici hărţuiri psihice, pârâta fiind cea care a declanşat o campanie de defăimare la adresa reclamanţilor. Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare a imobilului situat în str. ..., ..., au precizat că acesta nu o priveşte în mod direct pe pârâtă şi nu produce efecte faţă de aceasta, precum şi că nu a existat nicio constrângere psihică din partea reclamantului T.I.M. asupra tatălui pârâtului, contractul fiind valabil încheiat. Au apreciat că afirmaţiile pârâtei în sensul că toate plângerile pe care le-a formulat au fost întemeiate nu au o bază reală, fapt ce se poate observa din răspunsul M.A.I. la adresa trimisă de instanţă.

Instanţa a încuviinţat şi au fost administrate proba cu înscrisurile depuse de ambele părţi, fiind solicitate şi relaţii de la Ministerul Afacerilor Interne, şi proba cu interogatoriile reciproce. A fost respinsă proba cu martori, solicitată de reclamanţii-pârâţi, iar pârâta-reclamantă a renunţat la proba cu martori.

Analizând probele administrate, instanţa reţine următoarele:

În urma divorţului dintre pârâta-reclamantă T.M. şi tatăl reclamanţilor-pârâţi, aceştia s-au aflat în litigiu cu privire la partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, respectiv cu privire la stabilirea faptului că imobilul situat în Bucureşti, str. ..., sector 1 este bun propriu al pârâtei-reclamantei.

În contextul acestei situaţii litigioase, pârâta-reclamantă a adresat mai multe cereri către instanţele de judecată, prin care a adus acuzaţii atât fostului său soţ, cât şi fiilor acestuia dintr-o căsătorie anterioară.

În apelul depus la data de 27.08.2014 în Dosarul nr. …, pârâta-reclamantă a susţinut că soluţia de respingere a acţiunii de evacuare este „urmare a corupţiei, traficului de influenţă exercitat de comisarul şef T.I.M. din Ministerul Afacerilor Interne, fiul lui T.R., membru al grupului organizat de infractori condus de tatăl său”, că „tâlharul escrocul T.R. rămâne în casa acesteia (?!) deoarece este tatăl comisarului şef T.I.M., la rândul lui infractor aşa cum rezultă din dosarul penal existent”, că „datorită influenţei comisarului şef T.I.M., în mod fals, secţia 5 Poliţie întocmeşte dosarul penal nr. 2432/P/2013 (...) cu scopul premeditat de a o băga în închisoare şi infractorii „Tudor” să rămână cu cei 250.000 euro furaţi”, că „T.R. şi fiii săi poliţişti, comisarul şef T.I.M. şi T.D., au însuşit tot, bani, bunuri şi aur”, că „din cauza corupţiei, pârâtul T.R., nici măcar nu se prezintă la proces, dar câştigă procesul”, că „prin influenţa sa, comisarul şef T.I.M. reuşeşte să obţină trimiterea în judecată a nevinovatei T.M. de către Secţia 5 Poliţie pentru furt calificat din propria casă şi violare de domiciliu a propriei case pentru ca clanul să rămână cu tot ce a furat”, că „bătrânul senil L., ulterior îşi dă seama că a fost escrocat de comisarul şef T.(...)”. Acuzaţii de acelaşi fel au fost aduse de către pârâta-reclamantă şi prin contestaţia în anulare formulată în Dosarul nr. ....

Totodată, la data de 7.10.2014, pârâta-reclamantă T.M. împreună cu tatăl său, L. H., au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva „grupului organizat de infractori” compus din fostul său soţ şi fiii acestuia proveniţi dintr-o altă căsătorie, poliţişti, respectiv reclamanţii pârâţi T.I.M. şi T.D., pe care i-au acuzat că „au recurs la o serie de manopere frauduloase” pentru a-şi însuşi bunurile imobile şi mobile şi pentru a-i anihila pe „bolnava psihic T.M. şi pe bătrânul ei tată în vârstă de peste 90 de ani senil”, atrăgând o serie de poliţişti din secţia 5 Poliţie şi asigurându-se de sprijinul doamnei procuror M.R.. Ambii reclamanţi-pârâţi au fost acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi de aderare la grupul organizat de infractori. Aceste acuzaţii au fost reiterate şi în petiţia înregistrată la Ministerul Afacerilor Interne, sub nr. 28359/11.04.2014.

Cererile formulate în Dosarul nr. … şi plângerea penală depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost formulate de către pârâta-reclamantă T.M., prin avocat T.L., purtând şi semnătura pârâtei-reclamante.

Din Adresa nr. 1.406.900 din 16.03.2016 emisă de Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, reiese că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a transmis două solicitări, astfel: prima în anul 2013, conducerea DIPI aprobând declanşarea cercetării prealabile faţă de reclamantul-pârât M.I.T., iar în urma verificărilor efectuate materialul de cercetare fiind clasat, în condiţiile în care fapta imputată nu există, poliţistul fiind nevinovat; a doua în anul 2014, reprezentând petiţia domnului avocat L.T., avocatul numitei M.T., în cuprinsul căreia se făceau referiri la domnii M.I. T. şi D.T., ambii din cadrul DIPI, aprobându-se clasarea materialelor, întrucât aspectele semnalate de petent nu au fost confirmate.

Pe de altă parte, în urma plângerii formulate de partea vătămată T.R., prin Ordonanţa din 3.09.2013 emisă de procuror M.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 2432/P/2013, în baza art. 262 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 şi d din Codul de procedură penală şi a art. 90, art. 91 şi art. 181 Cod penal,¬ s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei T.M. şi a altor persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal şi aplicarea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei. Această ordonanţă a fost desfiinţată în parte prin Sentinţa penală nr. 142/17.02.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 46496/299/2013, în sensul că petenţii T.M., S.I., S.E. şi C.F. au fost exoneraţi de plata amenzii în valoare de 1.000 lei, menţinându-se celelalte dispoziţii. Reclamanţii-pârâţi T.I.M. şi T.D. nu au fost parte în acest proces penal.

Analizând situaţia de fapt reţinută în vederea soluţionării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii T.I.M. şi T.D. în contradictoriu cu pârâta T.M., instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 raportat la art. 72 şi art. 75 Cod civil din 2009, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, cererea principală fiind neîntemeiată, întrucât reclamanţii nu au făcut dovada prejudiciului moral a cărui reparare o solicită prin plata unor despăgubiri băneşti.

Cu privire la existenţa faptei ilicite, constând în formularea de către pârâtă a unor acuzaţii grave, de natură a afecta demnitatea, onoarea şi reputaţia reclamanţilor, cu încălcarea art. 72 Cod civil, instanţa constată că săvârşirea acesteia este dovedită de cererile formulate de pârâta T.M. în Dosarul nr. ... şi de plângerea penală depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 7.10.2014.

Faptul că cererile, plângerea penală şi sesizările au fost redactate şi semnate de avocat L.T. nu înlătură răspunderea pârâtei pentru faptele ilicite constând în acuzaţiile nefondate aduse reclamanţilor. În acest sens, instanţa reţine că, în conformitate cu art. 1309 alin. 2 şi art. 2009 Cod civil, avocatul mandatar a acţionat în numele şi pe seama pârâtei, în baza contractului de asistenţă juridică pe care aceasta a recunoscut că l-a încheiat cu domnul T.L., prin răspunsul la întrebarea nr. 17 din interogatoriu. În consecinţă, având în vedere că, în litigiile civile şi penale în care a fost reprezentată de către acest apărător, pârâta nu a adus la cunoştinţa instanţelor sau organelor de urmărire penală faptul că avocatul său a acţionat cu depăşirea puterilor conferite, aceasta răspunde pentru prejudiciile produse terţilor prin actele redactate şi depuse de avocat, în numele său.

Având în vedere că pârâta răspunde civil, în calitate de mandant, pentru actele redactate de avocatul său, faptul dacă semnăturile de pe cererile depuse în Dosarul nr. ... şi de pe plângerea penală îi aparţin sau nu pârâtei este irelevant, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile cuprinse în cererile redactate de avocat nu au fost retrase de către pârâtă, iar mandatul acordat avocatului nu a fost revocat.

Instanţa mai reţine că acuzaţiile cuprinse în cererile formulate de pârâtă în Dosarul nr. ... au avut caracter defăimător, fiind irelevante pentru soluţionarea acelui litigiu civil, în care reclamanţii T.I.M. şi T.D. nu aveau nicio calitate. Totodată, acuzaţiile penale şi sesizările formulate la adresa reclamanţilor nu au fost confirmate de către organele de urmărire penală sau de control, din adresa nr. 1.406.900 din 16.03.2016 emisă de Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, reieşind că ambele sesizări formulate de pârâtă au fost clasate, întrucât acuzaţiile nu s-au confirmat. În consecinţă, instanţa stabileşte că aceste cereri şi sesizări au reprezentat o exercitare abuzivă de către pârâtă, prin avocatul său, a dreptului de acces la justiţie, constituindu-se într-un veritabil abuz de drept, susceptibil de a fi sancţionat pe tărâmul răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtei, instanţa reţine că răspunderea civilă delictuală poate fi atrasă pentru cea mai uşoară culpă, conform art. 1357 alin. 2 Cod civil. În speţă, pârâta a acţionat cu vinovăţie, chiar şi în situaţia în care nu a avut cunoştinţă de cuprinsul cererilor formulate de apărătorul său, culpa acesteia constând în faptul că nu a urmărit activitatea avocatului mandatat, nu a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală sau instanţelor de judecată faptul că nu îşi însuşeşte acuzaţiile grave formulate de apărătorul său şi nu a revocat mandatul acestuia.

Însă, pentru a interveni angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, conform art. 1357 Cod civil, era necesar ca reclamanţii să dovedească existenţa unui prejudiciu, chiar şi nepatrimonial. Existenţa prejudiciului moral nu poate fi dovedită în mod direct, ţinând de procesele interioare ale psihicului uman, însă cel care solicită repararea unui asemenea prejudiciu este obligat să facă proba circumstanţelor exterioare în care prejudiciul moral s-a produs şi se manifestă, astfel încât judecătorul să poată determina realitatea lui, dacă acesta poate fi acoperit prin acordarea unor despăgubiri materiale şi care ar fi cuantumul unor asemenea despăgubiri.

În prezenta cauză, denigrările cuprinse în cererile, plângerile şi sesizările formulate de pârâtă, prin avocatul său, au fost de natură să producă un prejudiciu moral, acuzaţiile fiind grave (înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, violenţe fizice).

Însă, reclamanţii nu au adus nicio dovadă din care să rezultă că demnitatea, onoarea şi reputaţia acestora au fost afectate, în concret, prin afirmaţiile pârâtei, acest aspect nereieşind din înscrisurile depuse şi nefiind formulate întrebări care să vizeze consecinţele faptelor săvârşite de pârâtă, prin interogatoriul adresat acesteia.

În ceea ce priveşte martorii propuşi de reclamant, instanţa a dispus respingerea audierii acestora, întrucât unul dintre martori era chiar tatăl reclamanţilor, împotriva căruia s-au formulat acuzaţii de acelaşi fel, fiind incidenta interdicţia prevăzută de art. 315 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Celălalt martor propus de reclamanţi era administratorul blocului situat în strada ..., reclamanţii solicitând audierea acestuia pentru a dovedi „felul în care se purta pârâta cu reclamanţi”, astfel încât proba a apărut ca nefiind concludentă pentru soluţionarea cauzei, întrucât faptele ilicite imputate pârâtei puteau fi stabilite pe baza înscrisurilor în care au fost cuprinse acuzaţiile aduse reclamanţilor.

Pe de altă parte, reclamanţii nu au indicat numele unor persoane care să cunoască suferinţele psihice încercate sau consecinţele pe care acuzaţiile aduse le-au produs asupra comportamentului exterior al reclamanţilor sau asupra modului în care aceştia au fost percepuţi la locul de muncă şi în societate.

Reclamanţii nu au probat că sesizările formulate de pârâtă au presupus reducerea atribuţiilor profesionale a acestora pe perioada controlului efectuat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, nedovedindu-se nici faptul că colegii acestora au acordat credit unor asemenea acuzaţii şi că şi-au schimbat comportamentul faţă de reclamanţi.

Instanţa mai are în vedere şi faptul că afirmaţiile pârâtei au fost cuprinse în cereri adresate instanţelor judecătoreşti sau organelor de urmărire penală, astfel încât acestea nu au devenit publice şi nu au fost cunoscute de persoane apropiate reclamanţilor, neputându-se reţine că au fost afectate, în concret, onoarea şi reputaţia acestora.

În aceste condiţii, instanţa stabileşte că reclamanţii nu au suferit un prejudiciu moral care să poată fi reparat prin acordarea unor despăgubiri materiale, soluţiile de clasare a sesizărilor formulate de pârâtă, dispuse într-un termen foarte scurt, fiind de natură să înlăture orice dubii cu privire la onoarea şi reputaţia reclamanţilor şi să confere satisfacţie morală acestora pentru faptul că au fost supuşi unor cercetări.

Având în vedere şi situaţia conflictuală existentă între părţi, precum şi lipsa oricărei probe din care să reiasă faptul că, în fapt, onoarea, reputaţia sau demnitatea reclamanţilor au fost afectate, instanţa consideră că, prin cererea de chemare în judecată formulată în prezentul dosar, reclamanţii nu urmăresc repararea unui prejudiciu moral real, ci obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite, fapt ce contravine prevederilor art. 1381 şi art. 1385 Cod civil.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1357 raportat la art. 72 şi art. 75 Cod civil pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Analizând situaţia de fapt reţinută în vederea soluţionării cererii reconvenţionale, instanţa constată că cererea prin care pârâta-reclamantă T.M. solicită obligarea, în solidar, a reclamanţilor-pârâţi T.I.M. şi T.D. la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 euro este vădit neîntemeiată, nefiind îndeplinită niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. 1357 Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În acest sens, instanţa constată că nu s-a depus niciun înscris din care să reiasă faptul că reclamanţii-pârâţi au adus pârâtei-reclamante calomnii, defăimări sau că au hărţuit-o psihic, aceştia nefiind parte în dosarul penal care s-a finalizat prin Ordonanţa din 3.09.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 2432/P/2013, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa penală nr. 142/17.02.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. ….

Mai mult, se constată că acuzaţiile formulate de tatăl reclamanţilor-pârâţi în acel dosar penal au fost confirmate atât de organele de urmărire penală, cât şi de instanţa de judecată, faptele nefiind sancţionate penal din cauza lipsei de pericol social, iar instanţa de judecată înlăturând doar amenzile administrative şi menţinând ordonanţa procurorului cu privire la temeiul pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtei-reclamante.

Afirmaţiile pârâtei-reclamante în sensul că reclamanţii-pârâţi s-ar fi folosit de metode dolosive şi de constrângere psihică pentru însuşirea unor bunuri sunt vădit neîntemeiate, nefiind susţinute de niciun mijloc de probă. În acest sens, instanţa reţine că plângerile sau cererile formulate de pârâta-reclamantă, respectiv declaraţiile date de martori în alte dosare nu fac dovada împotriva reclamanţilor-pârâţi, atâta vreme cât nu au fost depuse hotărârile judecătoreşti prin care să se constate săvârşirea unor asemenea fapte ilicite, iar pârâta-reclamantă a renunţat la administrarea probei cu martori în prezentul litigiu.

Nefiind dovedită săvârşirea vreunei fapte ilicite de către reclamanţii-pârâţi, nu sunt îndeplinite nici celelalte condiţii pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, astfel încât nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu moral, a legăturii de cauzalitate sau a vinovăţiei.

Pentru considerentele mai sus arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 1357 Cod civil pentru angajarea răspunderii delictuale a reclamanţilor-pârâţi, instanţa va respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere declaraţiile formulate de apărătorii acestora la ultimul termen de judecată, instanţa va constata că ambele părţi au declarat că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanţii T.I.M., având CNP …., cu domiciliul în …., şi T.D., având CNP …., cu domiciliul în …., ambii cu domiciliul ales la avocat ….., în contradictoriu cu pârâta T.M., având  CNP …., cu domiciliul în …...

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă T.M. în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi T.I.M. şi T.D..

Constată că ambele părţi au declarat că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3.05.2016.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare