Civil, rezolutiunea contractului de vanzare cumparare, clauze

Sentinţă civilă - din 10.10.2014


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR. …

SENTINŢA CIVILĂ NR. …2014

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2014

Judecător : …

Grefier: …

Pe rol se află soluţionarea cauze civile formulată de reclamanta S.C. F. C. S.R.L., împotriva pârâtului H. T., pentru rezoluţiune contract, pretenţii.

Potrivit Încheierii de şedinţă din data de 25.09.2014, care face parte integrantă din prezenta, instanţa, a amânat pronunţarea pentru data 10.10.2014, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.03.2014, reclamanta S.C. F. C. S.R.L., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad cu nr. …, C.U.I. …, cu sediul în …, cu sediul procesual ales în …, împotriva pârâtului H. T., cu domiciliul în …, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea antecontractului încheiat între reclamantă şi pârât la data de 01.10.2005, având ca obiect vânzarea terenului extravilan situat în localitatea Bocsig, în suprafaţă de 1,12 ha, amplasat în tarla 192 parcela 1417/8, în suprafaţa de 8910 mp şi tarla 193 parcela 1399/8, în suprafaţa de 2295 mp înscris în TP nr. 102719 eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad la data de 15.03.1996; a se dispune obligarea pârâtului la restituirea preţului actualizat achitat de reclamantă la data încheierii contractului, evaluat de aceasta la suma de 1.792 euro, prin raportare la valoarea terenurilor conform expertizei notariale; obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plăţii, ca urmare a rezilierii contractului datorită neexecutării culpabile de către pârât a obligaţiilor contractuale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că, între reclamantă, în calitate de beneficiar promitent - cumpărător şi pârât, în calitate de promitent vânzător s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 01.10.2005, având ca obiect vânzarea terenului extravilan situat în localitatea Bocsig, în suprafaţă de 1,12 ha, amplasat în tarla 192 parcela 1417/8, în suprafaţă de 8910 mp şi tarla 193 parcela 1399/8 în suprafaţă de 2295 mp înscris în TP nr. 102719 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad la data de 15.03.1996.

Preţul total al contractului a fost stabilit la suma de 1.700 lei, respectiv 1.500 lei pentru 1 ha teren, care a fost achitat integral.

Prin contract (art. 3.1.) pârâtul şi-a asumat obligaţia de a consimţi la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare şi de a îndeplini toate procedurile legale pentru perfectarea vânzării, transmiţând cumpărătorului dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul contractului liber de sarcini.

La încheierea contractului, părţile au convenit inserarea unei clauze penale prin care părţile au evaluat convenţional cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi plătite de promitentul vânzător în cazul neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor asumate la semnarea antecontractului.

Art. 4: „în cazul în care vânzătorul refuză să participe la procedura legală pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare va fi obligat la plata în favoarea cumpărătorului a sumei de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri. Această clauză are putere executorie şi se pune în aplicare fără întârziere şi fără intervenţia instanţelor de judecată.”

În vederea efectuării demersurilor necesare pentru obligarea pârâtului la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin antecontract, la data de 20.01.2014 a solicitat O.C.P.I. Arad o adeverinţă din care să rezulte că terenul în suprafaţă de 1,12 ha, amplasat în tarla 192 parcela 1417/8, în suprafaţă de 8910 mp şi tarla 193 parcela 1399/8 în suprafaţă de 2295 mp înscris în TP nr. 102719 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad la data de 15.03.1996 nu este înscris în cartea funciară.

La data de 20.01.2014 a transmis pârâtului invitaţie la mediere în vederea reglementării situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 1,12 ha înscris în titlul de proprietate nr. 102719 ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01,10.2005, însă pârâtul nu a dat curs invitaţiei reclamantei.

Prin adresa nr. 8/20.02.2014 eliberată de O.C.P.I. Arad i s-a comunicat că: tarla 192 parcela 1417/8, în suprafaţă de 8910 mp, din titlul de proprietate nr. 102719/15.03.1996, este înscrisă în C.F. nr. 301475 Bocsig; tarla 193 parcela 1399/8 în suprafaţă de 2295 mp din titlul de proprietate nr. 102719/15.03.1996, este înscrisă în C.F. nr. 301472 Bocsig.

Prin urmare, terenul pe care pârâtul s-a obligat să îl înstrăineze către reclamantă prin antecontractul încheiat la data de 01.10.2005 a fost vândut de pârât unei terţe persoane, C. P., la data de 17.01.2012, astfel cum rezultă din înscrierile din C.F. nr. 301472 Bocsig şi C.F. nr. 301475 Bocsig.

Faţă de această situaţie, având în vedere clauzele antecontractului încheiat de părţi la data de 01.10.2005, pârâtul fiind în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, apreciem că acţiunea noastră este pe deplin întemeiată, sancţiunea neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate fiind aceea de desfiinţării (rezilierii) contractului încheiat între părţi, cu obligarea pârâtuluii la plata daunelor interese.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor evaluate la data încheierii contractului la suma de 5.000 euro, invocă în drept prevederile art. 969 Cod civil raportat la art. 1073 - 1090 Cod civil, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv: neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract; producerea unui prejudiciu în patrimoniul subscrisei; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul pretins şi existenţa vinovăţiei pârâtului în săvârşirea faptei ilicite.

În drept a invocat prevederile art. art. 969, art. 970, art. 1020, art. 1073 Cod civil anterior.

În probaţiune, a anexat cererii: adresa nr. 57/30.01.2014 (fila 6), proces verbal de informare gratuită privind avantajele medierii (fila 7), Antecontract (fila 8), Titlu de proprietate (filele 9-10), carte de identitate (fila 11), confirmare de primire (fila 12), invitaţie la mediere (fila 13), răspuns adresă OCPI Arad (fila 14), adresă înregistrată la OCPI Arad sub nr. 8/20.01.2014 (fila 15), extras de carte funciară pentru informare filele (16-18), delegaţie (fila 31).

Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1221 lei conform chitanţei seria AR INEU nr. …/27.03.2014 (fila 19) şi în cuantum de 505 lei conform chitanţei seria AR INEU nr. …/27.03.2014 (fila 20)

Prin întâmpinare (fişa 41), pârâtul a solicitat respingerea ca netemeinică, nelegală şi nefondată a cererii de chemare în judecată cu despăgubiri civile, întrucât , în ce-l priveşte pe pârât, apreciază că a respectat clauzele contractului, reclamanta cu rea-credinţă a tergiversat perfectarea contractului.

În motivarea întâmpinării, pârâtul arată că, la data de 01.10.2005 a perfectat cu aceasta un contract de vânzare cumpărare având ca obiect vânzarea terenului extravilan din localitatea Bocsig in suprafaţa de 1.12 ha amplasat în tarla 192 aşa cum rezultata din Titlu de Proprietatea 102719.

La încheierea contractului a primit de la aceasta prin reprezentantul legal M. F. C. suma de 1.500 lei ce reprezenta avans din suma stabilită de 1.700 lei în perioada 2005.

De la aceea dată, respectiv 01.10.2005, nu a mai primit nici o sumă de bani cu excepţia a 50 lei pentru a achita impozit pentru această suprafaţă de teren.

Pârâtul a mai precizat că de buna credinţa i-a înmânat acestuia Titlul de Proprietate în original în vederea perfectării contractului între pârât si societatea reclamantă, dar aceasta nu s-a conformat, motivând faptul că nu are timp şi nu are nici posibilitatea de-a achita contravaloarea contractului ce reprezintă suma rămasă de achitat faţă de pârât.

Prin urmare, reclamanta nu a respectat clauzele contractului întrucât nu şi-a întabulat dreptul de proprietate dar a folosit terenul şi a luat beneficii după el.

Pârâtul a mai arătat că, reclamanta cu rea-credinţă s-a folosit de Titlul său de proprietate în original, astfel ca acesta nu a mai avut posibilitatea de a întocmi actele de proprietate şi nici de a continua cu cealaltă suprafaţă, fiind nevoit să se adreseze organelor de Poliţie pentru a reprimi Titlul de proprietate, care i-a fost înmânat de organul de Poliţie din Bocsig. după o perioada de 6 ani, respectiv în data de 05.05.2011.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, antecontractul de vânzare-cumpărare datat 1.10.2005 (fila 8) este încheiat între pârâtul H. T. în calitate de promitent-vânzător şi reclamanta SC F. C. SRL în calitate de promitentă-cumpărătoare, având ca obiect imobilele reprezentate de tarla 192 parcela 1417/8 cu suprafaţa de 8910 mp şi tarla 193 parcela 1399/8 cu suprafaţa de 2295 mp înscrise în Titlul de proprietate nr.102719/15.03.1996 cod 10202-1 eliberat de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad. Astfel cum rezultă din cuprinsul antecontractului, aspect necontestat de părţi, la momentul încheierii actului reclamanta a achitat pârâtului suma de 1500 lei reprezentând avans al preţului. Conform pct.2 din contract, diferenţa de preţ până la suma de 1700 lei urma să fie achitată de reclamantă la semnarea contractului autentic, reclamanta neprezentând probe din care să rezulte că ar fi achitat mai mult decât avansul menţionat.

Imobilele cu privire la care s-a încheiat antecontractul sunt în prezent întabulate în CF 301472 şi CF 301475 Bocsig pe numele unei terţe persoane.

Rezoluţiunea contractului reprezintă sancţiunea neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii actului.

Având în vedere prevederile art.1020-1021 Cod civil din 1864, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se pronunţa rezoluţiunea contractului şi pentru a fi repuse părţile în situaţia anterioară în ceea ce priveşte avansul preţului, întrucât astfel cum rezultă din cuprinsul cărţilor funciare, din culpa pârâtului nu ar mai putea fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică între pârât şi reclamantă, chiar dacă reclamanta ar solicita pârâtului să participe la procedura legală pentru perfectarea contractului.

Cu privire la clauza inserată în cuprinsul actului, conform căreia „în cazul în care vânzătorul refuză să participe la procedura legală pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare va fi obligat la plata în favoarea cumpărătorului a sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri”, instanţa constată că reclamanta nu a dovedit că pârâtul ar fi fost notificat pentru a se prezenta la notarul public pentru încheierea actlui şi, în consecinţă, este nefondată cererea reclamantei cu privire la plata acestei sume.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.1020-1021 Cod civil din 1864, art.3, 4 şi art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamanta SC F. C. SRL în contradictoriu cu pârâtul H. T., va dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare datat 1.10.2005 încheiat între reclamantă şi pârât, având ca obiect imobilele reprezentate de tarla 192 parcela 1417/8 cu suprafaţa de 8910 mp şi tarla 193 parcela 1399/8 cu suprafaţa de 2295 mp înscrise în Titlul de proprietate nr.102719/15.03.1996 cod 10202-1 eliberat de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad, va obliga pârâtul să restituie reclamantei suma de 1500 lei actualizată în raport cu rata inflaţiei de la data de 1.10.2005 până la plata efectivă, reprezentând avansul preţului şi va respinge în rest pretenţiile reclamantei, respectiv va respinge cererea reclamantei privind plata sumei de 5000 euro echivalent în lei.

În temeiul art.453 alin.2 Cod proc.civ., întrucât cererea urmează a fi admisă în parte, instanţa va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând o parte din cheltuielile de judecată justificate de reclamantă constând în taxa judiciară de timbru conform chitanţelor seria AR INEU nr. …/27.03.2014 (fila 19) şi seria AR INEU nr. …/27.03.2014 (fila 20).

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC F. C. SRL înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad cu nr. …, C.U.I. …, cu sediul în …, cu sediul procesual ales în …, în contradictoriu cu pârâtul H. T. cu domiciliul în ….

Dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare datat 1.10.2005 încheiat între reclamantă şi pârât, având ca obiect imobilele reprezentate de tarla 192 parcela 1417/8 cu suprafaţa de 8910 mp şi tarla 193 parcela 1399/8 cu suprafaţa de 2295 mp înscrise în Titlul de proprietate nr.102719/15.03.1996 cod 10202-1 eliberat de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad.

Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 1500 lei, actualizată în raport cu rata inflaţiei de la data de 1.10.2005 până la plata efectivă, reprezentând avansul preţului.

Respinge în rest pretenţiile reclamantei, respectiv respinge cererea reclamantei privind plata sumei de 5000 euro echivalent în lei.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

În caz de exercitare a căii de atac cererea se depune la Judecătoria Ineu.

 Pronunţată în şedinţa publică din 10.10.2014.

Preşedinte   Grefier