Drept fiscal. Contestaţie împotriva deciziei de impunere emisă de ajfp privind obligaţii fiscale suplimentare prin care se calculează accesorii aferente debitului principal stabilit printr-o decizie de impunere emisă de cas, necontestată.

Prin acţiune  reclamantul contestă decizia de impunere  accesorii emisă de ANAF –AJFP aferente  debitului principal  constatat  printr-o decizie anterioară  emisă de CAS

Prin decizia de impunere din oficiu nr. 380722013 emisă de CAS Dolj s-a instituit in sarcina petentei obligaţia de plată suplimentară a sumei totale de 5097 lei cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate pe perioada 2008- 2012, obligaţie stinsă prin plată conform evidenţelor pârâtelor.

De precizat este faptul că decizia de impunere nu a fost contestată, obligaţiile de plată stabilite suplimentar fiind stinse prin plată.

Ulterior a fost emisă decizia nr.1630142755945/.2014 referitoare la obligaţiile de plată accesorii în sumă de 5050 lei pentru debitul principal stabilit prin decizia de impunere menţionată anterior.

Grupând criticile recurentei se reţine că acestea vizează următoarele aspecte:

1. Referirea de către instanţa de fond la dispoziţii legale care exced cauzei, fiind străine de natura pricinii, şi în acest sens se face trimitere la prevederile  art.211 alin.1, art.257 alin.1 şi alin.2 lit.b din Legea nr. 95/2006 dar şi la art.6 alin.1 din Anexa Ordinului nr.617/2007.

Susţinerea recurentei este nefondată căci din considerentele hotărârii recurate rezultă raţionamentul avut în vedere de judecătorul fondului atunci când a expus prevederile legale menţionate, respectiv acela că reclamanta, realizând venituri impozabile din activităţi independente, avea obligaţia legală de a depune şi completa formularul de venituri direct la CAS pentru a fi luată în evidenţele administrative.

Este adevărat că reclamanta recurentă nu a contestat debitul principal şi deci implicit nici obligaţia legală pe care o avea de a achita contribuţii la asigurările sociale de sănătate aferente veniturilor realizate din activităţile independente însă, instanţa de fond nu a făcut decât să răspundă motivelor invocate în cererea de chemare în judecată potrivit cu care reclamanta a susţinut că în sarcina sa nu poate fi reţinută vreo culpă de neplată câtă vreme şi-a depus declaraţiile pentru stabilirea obligaţiilor fiscale la Administraţia Financiară fiind astfel de bună credinţă.

2. Ignorarea de către instanţa de fond deciziei nr. 639/12.02.2014 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 Potrivit art.435 alin.1 NCPC hotărârea judecătorească este obligatorie şi  produce efecte numai pentru părţile din litigiul în care a fost pronunţată şi succesorii acestora.

În mod excepţional, există anumite categorii de hotărâri judecătoreşti care produc efecte erga omnes, faţă de toată lumea de la data la care se publică în Monitorul Oficial, însă în speţă, decizia nr. 639/2014 pronunţată de I.C.C.J. nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii.

3. Eludarea de către instanţa de fond a prevederilor art.261 alin.5 şi art.222 din Legea nr.95/2006 potrivit cu care organul fiscal teritorial avea obligaţia de a pune la dispoziţia casei de asigurări documentele justificative şi actele de evidenţă necesare stabilirii obligaţiilor de fond dar şi obligaţia anuală de informare ce revenea casei.

Susţinerea este nefondată căci în ipoteza în care nu se depune declaraţia unilaterală pentru evidenţierea contribuabilului în sistemul de asigurări sociale, nu se poate pretinde obligaţia corelativă a informării asupra cuantumului şi termenelor de plată a obligaţiilor datorate Fondului de Sănătate. Nici nu există un obiect al informării cât timp CAS nu are cunoştinţă despre natura venitului impozabil respectiv şi cuantumul acestuia pentru a putea să stabilească datoria şi să îşi îndeplinească obligaţia  de informare şi somare pentru neplata la termen.

În consecinţă, accesoriile se datorează în condiţiile codului de procedură fiscală – art.119, astfel cum fac trimitere dispoz. art.261 alin.2 din Legea nr.95/2006.

4. Nici critica privind ignorarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art.23 teza I din Legea nr.554/2204, prin raportare la sentinţa nr.825/2012 a Curţii de Apel Craiova prin care au fost anulate dispoziţiile art.35 alin.1 din Ordinul nr.617/2007 nu poate fi reţinută în condiţiile în care decizia de impunere emisă de CASS Dolj nu a fost contestată de reclamantă şi ca atare nu se pune problema nulităţii acesteia, sub aspectul necompetenţei organului emitent , câtă vreme nu a făcut obiectul litigiului dedus judecăţii.

Faţă de cele arătate, prin prisma disp. art.496 raportat la art.488 pct.6 şi 8 NCPC, Curtea va respinge ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare