Aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Culpa conducătorului autorităţii publice. Consecinţa judecării cauzei la fond în şedinţă publică.

Decizie 1406/R din 24.04.2014


Aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Condiţia existenţei unei culpe a conducătorului autorităţii publice sau, după caz, a persoanei obligate. Consecinţele judecării în şedinţă publică, de către instanţa de fond, a cererii reclamantului de aplicare a amenzii.

Prin sentinţa civilă nr.2955/19.12.2013, Tribunalul Covasna – secţia civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului C. împotriva pârâtului Primarul Municipiului S., privind aplicarea unei amenzi pârâtului pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în contencios administrativ.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Prefectul Judeţului C., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului său, reclamantul a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi că au fost încălcate regulile procedurale pentru judecarea cauzei.

În ce priveşte greşita aplicare a normelor de drept material, recurentul-reclamant a arătat că textul aplicat greşit de către instanţa de fond este cel al art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta a considerat ca fiind îndeplinite obligaţiile stabilite în sarcina intimatului-pârât prin sentinţa civilă nr. 1140/2012 pronunţată de Tribunalul Covasna, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5261/R/4.12.2012 a Curţii de Apel Braşov, precum şi că nu a existat o atitudine culpabilă din partea acestuia cu privire la executarea hotărârii judecătoreşti respective. Recurentul a arătat, în continuare, că este lipsită de relevanţă executarea unei părţi a obligaţiilor stabilite de instanţă ulterior introducerii acţiunii, întrucât sancţiunea amenzii trebuia aplicată relativ la fapta intimatului-pârât de a nu fi pus în executare hotărârea judecătorească în intervalul dintre data rămânerii irevocabile a acesteia (04.12.2012) şi data introducerii acţiunii (02.03.2013), aspect ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că, raportat la aceste prevederi legale, neexecutarea hotărârii judecătoreşti în discuţie trebuia sancţionată de instanţa de fond prin aplicarea Primarului Municipiului S. a unei amenzi egale cu 20% din salariul mediu brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, însă instanţa de fond nu doar că nu a aplicat această sancţiune, dar a permis pârâtului ca, pe parcursul judecării cauzei (aproximativ 6 luni) să îndeplinească unele dintre obligaţiile stabilite în sarcina sa.

De asemenea, recurentul a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond a constatat că obligaţiile au fost îndeplinite în totalitate, deşi multe din acestea sunt încă neexecutate.

În ce priveşte aprecierea instanţei de fond în sensul că nu există o atitudine culpabilă a intimatului-pârât cu privire la neexecutarea hotărârii, recurentul a arătat că, pe de o parte, textul art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu condiţionează aplicarea sancţiunii de existenţa vreunei forme de vinovăţie, legea sancţionând neexecutarea indiferent de motiv, iar pe de altă parte chiar dacă ar fi necesară o astfel de condiţie ea este mai mult decât îndeplinită, Primarul Municipiului S. ignorând practic dispozitivul sentinţei civile nr.1140/2012, întrucât numai după introducerea acţiunii introductive de instanţă acesta a început timid să pună în executare unele obligaţii, însă niciuna din proprie iniţiativă.

Referitor la motivul privind încălcarea regulilor procedurale pentru judecarea cauzei, recurentul-reclamant a arătat că sancţiunea cerută trebuia aplicată de urgenţă, iar cererea trebuia judecată în camera de consiliu, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art.483-502 din Noul Cod de procedură civilă.

Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru, în temeiul art.25 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Intimatul-pârât Primarul Municipiului S. a formulat întâmpinare (filele 26-28), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Examinând, recursul dedus judecăţii, în conformitate cu art. 499, raportat la art. 488 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurentul-reclamant invocă două motive de recurs distincte: aplicarea greşită a normelor de drept material şi încălcarea regulilor procedurale pentru judecarea cauzei.

Motivul privind aplicarea greşită a normelor de drept material este prevăzut ca motiv de casare prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurentul susţine că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât a considerat ca fiind îndeplinite obligaţiile stabilite în sarcina intimatului-pârât prin sentinţa civilă nr. 1140/2012 pronunţată de Tribunalul Covasna, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5261/R/4.12.2012 a Curţii de Apel Braşov, precum şi că nu a existat o atitudine culpabilă din partea acestuia cu privire la executarea hotărârii judecătoreşti respective.

În analiza acestor argumente, Curtea va avea în vedere, în primul rând, că recursul este reglementat, prin Codul de procedură civilă, ca o cale extraordinară de atac prin care se exercită un control suplimentar de legalitate, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă vizează exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nu şi eventuala apreciere greşită a probelor de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată. În al doilea rând, Curtea constată că dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au fost corect interpretate şi aplicate de către instanţa de fond, în sensul că amenda care poate fi aplicată conducătorului autorităţii publice în temeiul acestei norme juridice are ca scop constrângerea autorităţii să execute obligaţia stabilită prin titlul executoriu, iar nu sancţionarea debitorului obligaţiei pentru neexecutarea acesteia. Prin urmare, dacă la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa sesizată cu o cerere de aplicare a amenzii hotărârea vizată este deja executată, amenda nu mai poate fi aplicată, întrucât scopul pentru care ar fi fost aplicată a fost deja realizat.

În ceea ce priveşte afirmativa neexecutare a unora dintre obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr. 1140/2012 a Tribunalului Covasna, Curtea reţine că toate obligaţiile enumerate de recurent în acest sens au fost executate. Astfel, în ce priveşte obligaţia pârâtului de a înlocui indicatoarele trilingve cu indicatoare pe care denumirea în limba română a obiectivelor de interes local să fie inscripţionată deasupra denumirii în limba maghiară şi în limba engleză, aceasta a fost îndeplinită după cum rezultă din planşa fotografică depusă la fila 44 a dosarului de fond. De asemenea, executarea obligaţiilor privind inscripţionarea denumirilor străzilor şi a altor obiective de interes public (locuri de joacă pentru copii, centru cultural, departamente/servicii din cadrul Primăriei S., etc.) mai întâi în limba română rezultă din planşele fotografice aflate la filele 46-53 şi 88-97 din dosarul de fond. În ceea ce priveşte panoul panoramic aflat în faţa hotelului „B.”, din probele administrate rezultă că acesta nu a fost amplasat de pârât, ci de o terţă persoană, iar prin adresa nr. 644472/12.12.2013 intimatul-pârât Primarul Municipiului S. a solicitat Centrului de Cultură să modifice textul narativ de pe panou, astfel că nu se poate reţine o neexecutare de către acesta a obligaţiei stabilite prin sentinţa nr.1140/2012 pronunţată de Tribunalul Covasna.

De asemenea, recurentul a mai invocat greşita aplicare a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 de către instanţa de fond, întrucât aceasta a considerat că aplicarea amenzii este condiţionată de prealabila stabilire a atitudinii culpabile în acest sens a debitorului obligaţiei.

Faţă de acest aspect, Curtea apreciază, în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 4686/12.10.2011 – publicată pe portalul www.scj.ro, secţiunea „jurisprudenţă”) că, pentru ca sancţiunea pecuniară de 20%  din salariul minim brut pe economie să fie aplicată, este necesar să se stabilească atitudinea culpabilă a conducătorului autorităţii publice  pârâte cu privire la neexecutarea unei  hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.  Prin urmare, şi în acest caz, instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect legea.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de casare invocat de recurent - încălcarea regulilor procedurale pentru judecarea cauzei – acesta este prevăzut ca motiv de casare de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, sub condiţia ca nerespectarea regulilor de procedură încălcate să atragă sancţiunea nulităţii.

În concret, recurentul invocă judecarea cauzei de către instanţa de fond în şedinţă publică, şi nu în Camera de Consiliu, cum prevede art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este publicitatea şedinţelor de judecată, conform art. 17 Cod procedură civilă. Acest principiu cunoaşte, însă, şi excepţii, una dintre acestea fiind expres prevăzută de art. 25 alin.(1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform căruia hotărârea privind aplicarea amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) se ia în camera de consiliu.

Trecând peste această normă, instanţa de fond a judecat cauza în şedinţă publică. În această situaţie se pune problema dacă o astfel de încălcare a regulilor de procedură aplicabile atrage sancţiunea nulităţii, pentru a fi incident motivul de casare a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă. Curtea  apreciază  că  sunt aplicabile prevederile art. 175 alin. (1) Cod procedură civilă, aflându-ne în prezenţa unei nulităţi condiţionate de aducerea unei vătămări părţii, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii, vătămarea nefiind prezumată, întrucât nulitatea nu este expresă. Nu se poate reţine, însă, că prin judecarea cauzei în camera de consiliu s-a creat vreo vătămare vreuneia dintre părţi, neexistând la dosar nicio dovadă în acest sens, astfel că nu intervine nulitatea şi, în consecinţă, nu este incident nici motivul de casare invocat.

Date fiind cele de mai sus şi constatând că soluţia pronunţată de Tribunalul Covasna este legală şi temeinică, fiind urmarea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi aplicării corespunzătoare a nomelor juridice incidente, Curtea apreciază că, din considerentele expuse, recursul dedus judecăţii este nefondat, drept pentru care, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 496, alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, îl va respinge ca atare. Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de intimatul-pârât.