Acţiune având ca obiect plângere contravenţională

Sentinţă civilă 120 din 20.02.2019


Prin procesul verbal de contravenţie nr.... emis la data de ....  întocmit de către S.P.R. C – I.J.P.Prahova, petentul I.D. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 580 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.101 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 din OUG 195/2002, întrucât la data de .....2018 a condus autoutilitara marca ... cu nr. de înmatriculare ..-...-..., proprietatea R.C.I. L.R., pe DE 577, în zona intersecţiei cu DJ 102 N şi a efectuat manevra de depăşire a autocamionului cu nr. ..-..-... în mod neregulamentar, în dreptul marcajului longitudinal continuu, fiindu-i aplicată şi sancţiunea complementară privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

În urma verificării, potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanţa a constatat că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile, potrivit art. 31 din O.G nr.2/2001.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa investită cu soluţionarea plângerii analizează legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal, instanţa a reţinut că acesta este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din OG 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare, cuprinzând toate menţiunile obligatorii prevăzute de acest articol (numele şi calitatea agentului constatator, fapta săvârşită, data comiterii faptei şi semnătura agentului constator), menţiuni a căror lipsă atrage sancţiunea nulităţii actului constatator.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a reținut că deși O.G nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese referitor la forța probantă a actului de constatare, din interpretarea preved. art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplină a situaţiei de fapt şi încadrării in drept până la proba contrară.

Instanța a apreciat că aplicarea  prezumției de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției în prezenta cauză este în acord cu principiile în materie, conturate de Curtea Europeană  a Drepturilor Omului (cauza Anghel contra Romaniei), menținându-se un raport de proporționalitate între aplicarea prezumției menționate  pe de o parte şi gravitatea mizei, respectiv sancțiunea potențial aplicabilă  și dreptul la apărare al contravenientului, pe de alta parte.

Dat fiind că procesul verbal de contravenţie conţine constatările personale  ale agentului instrumentator, el face dovada situaţiei de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog  unui proces verbal de  constatare a infracţiunii flagrante. În acest caz, simpla susținere  a petentului, în sensul că fapta nu corespunde adevărului  nu este suficientă, atâta timp cât el  nu aduce probe ori nu invocă indicii  credibile  pentru a răsturna prezumţia simplă de temeinicie a actului sancţionator.

 În cauza Gaucher c Franţei, Curtea Europeană a stabilit, în motivarea deciziei de inadmisibilitate a plângerii, că este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat,  dar simpla negare a comiterii contravenţiei nu este suficientă pentru a-l exonera de răspundere, atâta timp cat petentul  nu aduce probe, ori nu invocă indicii  credibile care să confere veridicitate acestei afirmaţii şi repectiv pentru a răsturna prezumţia simplă de temeinicie a actului sancţionator.

De altfel, în cauza Bruckner c Austriei Curtea a stabilit că petentei nu i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin sancţionarea sa contravenţională, întrucât  în măsura în care  acuzarea  a stabilit  aplicabilitatea actului sancţionator la situaţia constatată, este  rezonabil  ca reclamanta să  facă ea înseşi dovada că a adoptat toate măsurile pentru  respectarea legii şi pentru evitarea săvârsirii unei contravenţii.

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, a decis CEDO în cauza Anghel c României.În acest context  Curtea menţionează  că prezumţiile de fapt (precum cea de temeinicie a procesului verbal)  sau de drept  operează în toate sistemele  de drept şi nu sunt interzise de convenţie, în măsura în care statul  respectă limitele rezonabile  având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Vostberga Taxi Aktiebolag şi Vulic c Suediei).

Limitele rezonabile ale prezumţiei de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenţie, tocmai pentru că se întemeiază pe fapte şi împrejurări constate personal de către reprezentantul intimatei  au fost respectate în această cauză, întrucât dreptul la apărare al petentului a fost respectat. Acesta din urmă a avut posibilitatea de a propune probe în cursul judecaţii şi  de a formula  toate apărările  pe care le-a considerat de cuviinţă  împotriva actului sancţionator.

Textul art. 34 din OG 2/2001 presupune o interpretare în concordanţă cu  exigenţele unui proces echitabil, de vreme ce prevede  că instanţa de judecată verifică legalitatea şi temeinicia  procesului  verbal de contravenţie. Prin urmare, instanţa nu porneşte  de la ideea preconcepută că persoana sancţionată contravenţional  este vinovată, ci menţinerea procesului verbal va fi rezultatul  unor verificări  asupra tuturor consemnărilor actului sancţionator. 

Astfel, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor ori că lipsa unei anumite mențiuni din actul sancționator i-a pricinuit o vătămare, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (Cauza Anghel v. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, Cauza Neață c. România, decizia de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Observând motivarea plângerii contravenţionale instanţa a constatat faptul că petentul nu neagă efectuarea manevrei de depăşire în apropiere de intersecţia menţionată în procesul verbal dar precizează că la momentul iniţierii manevrei de depăşire marcajul longitudinal era o linie discontinuuă şi datorită dimensiunilor autovehicului în depăşirea căruia s-a angajat coroborat cu inexistenţa unui indicator „depăşire interzisă” nu a putut observa intersecţia în cauză şi implicit interdicţia efectuării manevrei de depăşire semnalată de linia continuuă.

Având posibilitatea exercitării  drepturilor procesuale, în vederea dovedirii plângerii formulate, petentul a propus proba cu înscrisuri, în combaterea prezumţiei de legalitate şi veridicitate a procesului verbal, care este o prezumţie relativă, fiind depuse planşe foto privind locul efectuării manevrei şi o reconstituire a manevrei  de depăşire în varianta susţinută de către petent.

 În contextul inexistenţei declaraţiei unui martor, care să confirme atât locaţia redată în planşele foto precum şi modalitatea de efectuare a manevrei de depăşire conform celor susţinute de către petent, instanţa a apreciat că înscrisurile depuse de către petent nu sunt suficiente pentru a înlătura prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul verbal.

Referitor la apărarea petentului, în sensul nerespectării obligaţiei de fi instalat un indicator „Depăşire interzisă ” şi pe sensul opus, instanţa reţine că potrivit art. 65 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 acestea se instalează de regulă, pe partea dreaptă a sensului de mers, cu excepţiile menţionate. Astfel :

(1) Indicatoarele se instalează, de regulă, pe partea dreaptă a sensului de mers. În cazul în care condiţiile locale împiedică observarea din timp a indicatoarelor de către conducătorii cărora li se adresează, ele se pot instala ori repeta pe partea stângă, în zona mediană a drumului, pe un refugiu ori spaţiu interzis circulaţiei vehiculelor, deasupra părţii carosabile sau de cealaltă parte a intersecţiei, în loc vizibil pentru toţi participanţii la trafic.

(2) Indicatoarele pot fi însoţite de panouri cu semne adiţionale conţinând inscripţii sau simboluri care le precizează, completează ori limitează semnificaţia.

(3) Semnele adiţionale se pot aplica pe panouri ce includ indicatoare ori chiar pe indicatoare, dacă înţelegerea semnificaţiei acestora nu este afectată.

(4) Pentru a fi vizibile şi pe timp de noapte, indicatoarele rutiere trebuie să fie reflectorizante, luminoase ori iluminate.

(5) În locuri periculoase, pentru a spori vizibilitatea şi a evidenţia semnificaţia unor indicatoare, acestea pot figura grupat pe un panou cu folie fluorescent-retroreflectorizantă cu reflexie ridicată. Aceste indicatoare pot fi însoţite, după caz, de dispozitive luminoase.

De altfel, probele administrate în cauză nu dovedit existenţa unor condiţii locale împiedică observarea din timp a indicatoarelor de către conducătorii cărora li se adresează.

Mai mult, existenţa unei intersecţii situată în afara localităţilor la o distanţă de 100 m când este marcată şi raza de acţiune a indicatorului depăşirea interzisă prin trasarea unui marcaj longitudinal - linie continuuă,  poate fi observată  de către conducătorul auto în momentul iniţierii manevrei de  depăşire, acesta având posibilitatea de a renunţa la finalizarea manevrei de depăşire, repliindu-se pe sensul său de deplasare.

Verificând proporţionalitatea sancţiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, în acord cu disp art. 5 coroborat art. 21 alin. 3 OG 2/2001, pentru determinarea acesteia s-a ţinut seama de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, de modul şi mijloacele de săvârsire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Astfel, instanţa a apreciat că amenda contravenţională în cuantum de 580 lei respectă principiul proportionalităţii cu gradul de pericol social al faptei săvârşite în condiţiile în care nerespectarea indicatorului privind depăşirea interzisă în apropiere de intersecţii este de natură să afecteze siguranţa circulaţiei sau să pună în pericol viaţa sau integritatea corporala a celorlalți participanți la trafic având în vedere faptul că manevra de depăşire a fost efectuată în apropiere de intersecţia a două drumuri publice, respectiv DE 577 şi DJ102 N, situate în afara localităţilor unde maximul  vitezei legale admise este de 100 km/h .

Referitor la sancţiunea complementară privind suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile aplicată petentului, instanţa a reţinut că sancțiunile contravenționale complementare reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, corespunzând unei necesități primordiale privind interesele siguranței rutiere (Decizia Curții Constituționale nr. 427 din 7 aprilie 2011 ).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), în decizia de inadmisibilitate dată la 7 decembrie 1999, în Cauza Michel Pewinski c. Franței (Cererea nr. 34.604/97), a statuat că suspendarea dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care-l prezintă pentru participanții la trafic un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră.

În jurisprudența C.E.D.O., astfel de sancțiuni care au privit limitarea sau înlăturarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, indiferent de calificarea lor în dreptul intern, prin gradul lor de gravitate și prin caracterul lor punitiv și descurajant, au fost asemănate unei pedepse penale, supuse controlului instanței de judecată (Cauza Maszni c. România - Hotărârea din 21 septembrie 2006 - Cererea nr. 59.892/00, Cauza Malige c. Franța - nr. 27.812/95, Cauza Nilsson c. Suedia - Cererea nr. 73.661/01, 13 decembrie 2005).

Principiile constituționale impun ca legiuitorul să aibă competența exclusivă de a reglementa faptele care au gradul de pericol social al unei contravenții și sancțiunile aplicabile acestora, revenind autorităților administrative competența de a aplica în concret respectivele dispoziții legale.

Instanța de judecată poate verifica legalitatea aplicării sancțiunii complementare, astfel cum s-a statuat în Cauza Ioan Pop c. România (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), în care se arată că instanțele naționale trebuie să ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Potrivit dispoziţiilor art.100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002 , constituie contravenţie şi se sanctionează cu amenda prevazută in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile ,nerespectarea regulilor privind depăsirea.

Din economia prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancțiunea principală a amenzii, iar agentul sancționator nu are latitudinea de a reindividualiza sancțiunea complementară, instanţa putând să verifice numai legalitatea aplicării sancțiunii complementare iar faţă de dispoziţiile art.100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002, instanţa o apreciază ca fiind legală.

Întrucât probele propuse de petent nu au probat o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în procesul verbal iar în speţă, nu se poate reţine existenţa unei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal atacat, instanţa a constatat că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Pentru aceste motive,  faţă de dispoziţiile art. 34 din OG 2/2001, instanţa a respins plângerea ca neîntemeiată.

Întocmit,

Judecător Dinu Mădălina Georgeta