Drept fiscal. Vehiculele utilizate în activitatea de exploatare forestieră. Obligaţia înregistrării. Necondiţionarea obligaţiei fiscale de plată a impozitului aferent de circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor de exploatare forestieră.

1.Drept fiscal.  Vehiculele utilizate în activitatea de exploatare forestieră. Obligaţia înregistrării. Necondiţionarea obligaţiei fiscale de plată a impozitului aferent de circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor de exploatare forestieră.

-O.U.G. nr. 195/2002, art. 6, pct. 30, art. 6 pct. 161.

Vehiculele utilizate de reclamantă în activitatea sa de exploatare forestieră sunt, conform art.6 pct.30 din OUG 195/2002, asimilate tractorului agricol sau forestier şi, deci, supuse înregistrării în sensul art.6 pct.16¹ din acelaşi act normativ. Pe cale de consecinţă, încă de la data dobândirii exista obligaţia înregistrării şi, deci, a plăţii impozitului anual aferent.

Nicio dispoziţie legală nu condiţionează existenţa obligaţiei fiscale de circulaţia pe drumurile publice, ci doar de obligaţia de înmatriculare/înregistrare, indiferent că aceasta a fost respectată sau nu. Sub acest aspect, reclamanta nu poate invoca propria culpă constând în nerespectarea legii care impunea înregistrarea la data dobândirii şi nu poate, astfel, obţine exonerarea de la plata impozitului până la momentul declarării.

Prin sentinţa civilă nr.2351/05.12.2017 pronunţată de Tribunalul Harghita, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L.L. SRL în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Gheorgheni.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că obligaţia de plată a impozitului pentru mijloace de transport a existat şi în legislaţia anterioară, fiind introdusă prin art.I pct.80 al OUG 125/2011, iar vehiculele în speţă sunt autopropulsate şi cad sub incidenţa prevederilor art.468 din Legea 227/2015.

În ceea ce priveşte perioada pentru care se datorează impozitul, tribunalul a motivat faptul că acesta trebuie achitat de la data dobândirii mijloacelor de transport în sensul art.264 alin.4 coroborat cu art.261 alin.1 din Codul fiscal în vigoare la acea dată.

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a invocat o serie de aspecte referitoare la neretroactivitatea Ordinului 1330/2015, la faptul că utilajele în speţă nu sunt mijloace de transport în sensul prevederilor art.468 din Legea 227/2015, astfel că pârâtul nu are dreptul să calculeze în mod retroactiv impozitul aferent acestora de la data dobândirii, ci doar de la data apariţiei normei legale prin care s-a reglementat obligativitatea înregistrării.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, invocând, în esenţă, aceleaşi argumente regăsite în întâmpinarea depusă la fondul cauzei şi avute în vedere de tribunal.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, precum şi a dispoziţiilor art.488 C.proc.civ., instanţa a constatat că aceasta este legală şi temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat.

Prin Decizia de impunere nr.9910/17.08.2016 emisă de pârât, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 928 lei, reprezentând impozit pe mijloace de transport pentru 5 vehicule (TAF forestier) aflate în proprietatea sa, aferent perioadei 2012 – 2016.

În speţă, ceea ce contestă recurenta este întinderea în timp a obligaţiei de plată a impozitului pe mijloacele de transport aflate în proprietatea sa, respectiv consideră că această obligaţie s-a născut doar la data apariţiei Ordinului Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor 1330/2015, întrucât, până la acel moment, nu era obligatorie declararea acestor utilaje.

Curtea a observat că actul normativ invocat de recurentă se referă, în principiu, la condiţiile necesare a fi îndeplinite pentru atestarea operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, printre care se regăseşte şi aceea de a face dovada asigurării cu utilaje specifice activităţii de exploatare forestieră cu certificate eliberate de unitatea administrativ-teritorială, prin care se confirmă plata impozitului asupra acestora. Prin urmare, nu apariţia ordinului a impus înregistrarea utilajelor şi plata impozitului, ci doar a adus în atenţia atât a reclamantei, cât şi a pârâtului necesitatea lămuririi situaţiei juridice a acestora din punct de vedere fiscal, în vederea atestării – utilajele fiind dobândite anterior, în anul 2012. La acel moment, sub imperiul Legii 571/2003, orice persoană care avea în proprietate un mijloc de transport care trebuia înmatriculat/înregistrat în România datora un impozit anual pentru mijlocul de transport (textul legal se regăseşte întocmai şi în noul Cod fiscal). Astfel, ceea ce trebuie stabilit în speță este dacă, la momentul dobândirii utilajelor, recurenta avea şi obligaţia înmatriculării/înregistrării acestora şi, pe cale de consecinţă, obligaţia de a achita impozitul aferent.

În acord cu instanţa de fond, curtea a reținut faptul că vehiculele utilizate de reclamantă în activitatea sa de exploatare forestieră sunt, conform art.6 pct.30 din OUG 195/2002, asimilate tractorului agricol sau forestier şi, deci, supuse înregistrării în sensul art.6 pct.16¹ din acelaşi act normativ. Pe cale de consecinţă, încă de la data dobândirii exista obligaţia înregistrării şi, deci, a plăţii impozitului anual aferent.

Din această perspectivă, nu se poate considera că pârâtul a aplicat legea retroactiv, primul motiv de recurs fiind neîntemeiat.

Aceleaşi argumente sunt valabile şi în combaterea celui de-al doilea motiv de recurs, cu menţiunea suplimentară că nicio dispoziţie legală nu condiţionează existenţa obligaţiei fiscale de circulaţia pe drumurile publice, ci doar de obligaţia de înmatriculare/înregistrare, indiferent că aceasta a fost respectată sau nu. Sub acest aspect, reclamanta nu poate invoca propria culpă constând în nerespectarea legii care impunea înregistrarea la data dobândirii şi nu poate, astfel, obţine exonerarea de la plata impozitului până la momentul declarării.

Având în vedere considerentele expuse, curtea a apreciat că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi de drept, motiv pentru care, în temeiul art.496 alin.1 C.proc.civ., a respins recursul ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare