Acţiune având ca obiect

Sentinţă civilă 365 din 04.05.2022


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 00/259/2022, la data de 00.01.2022 , petenta UAT M. în contradictoriu cu intimatul C.D. D., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună înlocuirea amenzii de 1.000 lei, aplicată intimatului, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, seria AU nr. 0000000/00.09.2012, cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

 În motivarea cererii pe care a promovat-o, petenta a arătat că, în fapt, prin procesul - verbal seria AU nr. 0000000/00.09.2012, intimatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 lei.

Menţionează petenta că intimatul nu a achitat amenda stabilită prin procesul verbal sus menţionat şi nu deţine bunuri urmăribile neexistând posibilitatea executării silite, astfel cum rezultă din procesul verbal de insolvabilitate nr. 00000/00.10.2021 emis de Primăria oraş Mizil.

În drept, petenta a invocat Legea nr. 352/2006 pentru completarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În probaţiune, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care le-a anexat cererii.

Instanţa a dispus citarea intimatului contravenient, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 4 din O.G. nr. 2/2001, însă acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei si nici nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 00.04.2022, în temeiul art.  255 şi 258 Cod procedură civilă, instanţa a admis pentru petentă proba cu înscrisuri, apreciind că acestea este utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei.

Analizând cererea dedusă judecăţii, în raport de actele şi lucrările dosarului, şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, conform procesului - verbal de constatare a contravenţiei seria AU nr. 0000000/00.09.2012, intimatul contravenient a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1.000 lei, conform menţiunilor cuprinse în procesul -  verbal anterior menţionat, amenda aplicată nefiind achitată până în prezent.

La data de  00.02.2022, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executare silită; respingerea cererii de chemare în judecată; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 2500 Cod Civil (1) Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.(2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz.

Din cuprinsul alineatului 2 al articolului indicat mai sus reiese faptul că forța publică a statului poate fi aplicată doar pentru o anumită perioadă de timp de la momentul când se naște acest drept al statului, astfel observând că de la soluția de respingere a plângerii contravenționale (00.06.20013) până la momentul constatării stării de insolvabilitate a intimatului și implicit până la solicitarea de transformare a acesteia în muncă în folosul comunității a trecut mai mult de 3 ani, instanța va considera că dreptul statului de a solicita înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității s-a prescris.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Manolache Daniela