Camera preliminară. Restituirea cauzei la procuror. Neregularitatea actului de sesizare a instanţei. Descrierea neclară a faptei de evaziune fiscală. Schimbarea încadrării juridice în cursul urmăririi penale.

- art. 342 şi urm. Cod procedură penală

- art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005

I. În cadrul examenului de regularitate a actului de sesizare a instanţei, judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice dacă a fost instituit cadrul necesar exercitării acţiunii penale, ceea ce presupune, între altele ca faptele deduse judecăţii să fie descrise într-un mod în care să fie exclus orice echivoc cu privire la stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii, sub aspectul descrierii detaliate a stării de fapt şi al fixării acesteia în elemente spaţio-temporale. În plus, prezentarea împrejurărilor faptice trebuie să se realizeze de o asemenea manieră încât să existe suficiente elemente care să îşi găsească corespondent în norma de incriminare.

Se constată că, procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru introducerea în contabilitatea societăţii a tuturor facturilor fiscale fictive identificate (123), cărora le-a asociat un prejudiciu care corespunde numai unei părţi din aceste facturi.

Din modul de formulare a normei de incriminare rezultă că legiuitorul a pus în relaţie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) cu cheltuielile ce au la bază operaţiunile nereale ori fictive, astfel că prejudiciul reţinut trebuie să aibă corespondent exact în documentele fictive.

În atare condiţii, dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a 123 de facturi fiscale fictive cărora le-a fost asociat însă un prejudiciu parţial, mai mic decât valoarea cumulată a acestor facturi, nu este însă de natură a asigura exigenţa clarităţii acuzaţiei penale necesară în vederea determinării obiectului şi limitelor judecăţii.

II. Schimbarea încadrării juridice dispuse în cursul urmăririi penale nu poate fi circumscrisă legalităţii sesizării instanţei, în componenta sa de claritate a acuzaţiei, înţeleasă ca o descriere a faptelor clară şi completă.

Schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului reprezintă o chestiune de temeinicie a actului de urmărire penală, şi nu o chestiune de legalitate, aşa încât nu ar putea fi cenzurată în procedura camerei preliminare.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov pronunţată în dosarul penal nr. xxxx/62/2020/a1 la data de 07.04.2021, în baza art. 346 alin. 3 lit. a) Cod procedură penală, a fost restituită Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita cauza având ca obiect dosarul penal nr. xxx/xxx/P/2012, privindu-l pe inculpatul A., trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală constând în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive - prev. şi ped. de art.9 alin.1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal  (123 acte materiale)  şi art. 5 din Codul penal.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 627 lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de camera preliminară din cadrul tribunalului a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr. xxx/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, înregistrat la această instanţă în data de 17.06.2020 sub nr. xxxx/62/2020, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - în modalitatea: evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive - prev. şi ped. de art.9 alin.1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cod penal  (123 acte materiale)  şi art. 5 din Cod penal, constând în aceea că:

în perioada martie - septembrie 2011 (respectiv 02.03.2011-30.09.2011) a introdus în evidenţa contabilă ale S.C. B. S.R.L, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, un număr de 123 facturi fiscale, reprezentând operațiuni comerciale fictive, constând în prestări de lucrări, livrări de service sau bunuri efectuate de S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 276.991 lei, din care  166.195 lei T.V.A. şi 110.796 lei impozit pe profit, constituind infracţiunea de – evaziune fiscală - în modalitatea: evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive - faptă prev. şi ped. de art.9 alin.1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal  (123 acte materiale) și art. 5 din Codul penal.

În fapt, s-a arătat că la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita a fost înregistrat dosarul de urmărire penală cu numărul xxx/P/2012 privind plângerea ANAF - Activitatea de Inspecție  Fiscală  F.  împotriva lui  S.C. B. S.R.L. - societate administrată de E. pentru  comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art.  9 alin. 1 literele  b, c și f  din Legea nr. 241/2005.

Din datele furnizate de Oficiul Comerţului de pe lângă Tribunalul F. a rezultat că S.C. B. S.R.L. a fost înfiinţată în anul 2011 având ca administrator pe E., obiectul principal de activitate fiind lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

În fapt, din conținutul acestei plângeri rezultă că în urma raportului de inspecție fiscală  F-XX xxx/29.10.2012 s-a constatat că societatea S.C. B. S.R.L. nu a depus declarațiile fiscale  pentru  anul 2012, existând neconcordanță privind tranzacțiile pe teritoriul național declarate de partenerii comerciali ai acestei societăți, totodată nu a evidențiat şi achitat impozitul pe profit  şi taxa pe valoare adăugată pe anul 2011.

Din  conținutul cercetărilor a rezultat: 

La S.C. B. S.R.L. s-a efectuat control încrucișat în februarie 2012, solicitat prin adresa nr. 11853/15.12.2011 în vederea soluţionării DNOR xxxxx/25.10.2011 depus de S.C. G. S.R.L., RO […], prin care se solicita rambursarea TVA în suma de 25.121 lei.

Din suma solicitată de S.C. G S.R.L., suma de 13.489 lei provenea din tranzacţii cu S.C. B. S.R.L..

Din conținutul sesizării a rezultă că S.C. B. S.R.L. a emis în cursul anului 2011  facturi fiscale  și către  societatea  S.C. H. S.R.L.  care  atestă operațiunii fictive  în domeniul  construcțiilor și livrărilor de materiale în valoare de 161.701 lei  din care TVA 38.808 lei.

Această sesizare s-a înregistrat sub numărul  xxx/P/2012 care  ulterior a  fost conexată la dosarul xxx/P/2012.

Ulterior la prezentul dosar s-a conexat şi dosarul  xxx/xxx/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita în care se efectuează cercetări faţă de inculpaţii I. şi A..

S-a reţinut că I. în calitate de administrator al S.C. J. S.R.L. cu sediul în K., în semestrul al II-lea al anului 2011 a evidenţiat în contabilitate achiziţii fictive de bunuri şi servicii de la S.C. B. S.R.L. din K..

La societatea S.C. J. S.R.L. în perioada martie 2011 - martie 2012 au fost evidenţiate în contabilitate 25 facturi de achiziţii de bunuri şi servicii în valoare de 144.198 lei şi 37 chitanţe aferente acestor facturi emise pe perioada martie 2011-octombrie 2012 de către S.C. B. S.R.L. din K. având CUI […].

Deoarece S.C. B. S.R.L. nu figura cu angajaţi pentru a efectua lucrările de construcţii s-a solicitat control încrucişat cu privire la societăţile de la care s-a aprovizionat S.C. B. S.R.L. respectiv S.C. D. S.R.L. cu CIF […] şi S.C. C. S.R.L. având C1F[…] pentru a verifica dacă de la aceste societăţi provine prestarea de servicii care s-au facturat mai departe pentru S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L..

La controlul încrucişat efectuat s-a constatat că S.C. B. S.R.L. nu dispune de baza materială şi personal angajat, materialele şi lucrările de construcţii prestate în beneficiul S.C. G. S.R.L. erau asigurate, conform evidenţei contabile prezentate de S.C. B. S.R.L., de firmele S.C. D. S.R.L. , RO […] şi S.C. C. S.R.L., RO […].

Conform evidenţei S.C. B. S.R.L., aceste două firme erau furnizorii exclusivi, care asigurau atât servicii de natura construcţiilor cât şi diverse materiale - situaţie facturi emise, respectiv jurnale vânzări-cumpărări martie-septembrie 2011.

Societatea D. S.R.L. are domiciliul fiscal în jud. F., contribuabilul are ca obiect principal de activitate: Comerţ cu ridicata nespecializat.

De asemenea, s-a constatat că D. S.R.L. nu a declarat livrările efectuate către S.C. B. S.R.L. declaraţia informativă 394 şi nu a colectat TVA pentru aceste livrări.

De asemenea nu a declarat achiziţii din care să reiasă provenienţa şi realitatea bunurilor livrate către S.C. B. S.R.L..

În urma verificării efectuate s-a constatat ca societatea nu îşi desfăşoară activitatea la sediul social şi nu are niciun punct de lucru declarat la organul fiscal teritorial, administrator al acestei societății fiind L..

În ceea ce priveşte tranzacţiile dintre S.C. B. S.R.L. cu S.C. C. S.R.L. – M.- CUI RO […] s-a constatat că S.C. C. S.R.L. nu a declarat nici o tranzacţie cu S.C. B. S.R.L. din K..

Urmare controlului efectuat s-a constatat ca societatea nu funcţionează la sediul social declarant, iar la  adresa declarata nu se desfăşoară nici o activitate.

Nu are angajaţi cu contract de munca din data de 02.03.2010, conform vectorului fiscal existent în  baza de date a AFP M..

Societatea are ca asociat unic si administrator pe N., cetăţean maghiar cu domiciliat  în […].

S-au redat în continuare pasajele considerate relevante din conținutul raportului de constatare fiscală întocmit de inspectorul antifraudă, iar apoi s-au enumerat mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale.

A reţinut judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului că prin încheierea din data de 07.01.2021, a admis excepția neregularității actului de sesizare, invocată din oficiu, a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. xxx/xxx/P/2012 din data de 18.03.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, privindu-l pe inculpatul A., trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - în modalitatea: evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive - prev. şi ped. de art.9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cod penal  (123 acte materiale)  şi art. 5 din Cod penal, iar în temeiul art. 345 alin. 3 Cod procedură penală a dispus ca, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

În motivarea acestei soluţii, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a avut în vedere considerentele expuse pe larg în încheierea de la acel termen.

Încheierea de soluţionare a cererilor şi excepţiilor a fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita la data de 11.02.2021, Parchetul comunicând la data de 15.02.2021 menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului, arătând că neregularităţile invocate de către instanță au fost remediate prin ordonanța din 15.02.2021 (fila 99 d.i.).

Analizând cuprinsul acesteia, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a  constatat că procurorul reia descrierea stării de fapt, precum și considerentele din rechizitoriu, neprocedându-se la o remediere reală a neregularităților, astfel cum au fost constatate prin încheierea din data de 07.01.2021. 

Având în vedere această împrejurare, şi faptul că prin încheierea din data de 07.01.2021 s-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. xxx/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita sub aspectul descrierii situației de fapt, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 346 alin. 3  lit. a) Cod procedură penală, potrivit cu care judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. 3, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, solicitând desfiinţarea încheieirii contestate, constatarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunerea începerii judecăţii şi trimiterea cauzei Tribunalului Braşov spre competentă soluţionare.

În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a arătat în esenţă că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita a dat curs celor solicitate prin încheierea din data de 07.01.2021, remediind actul de sesizare prin ordonanţa din data de 15.02.2021, comunicată în aceeaşi zi, cu respectarea termenului prevăzut de art. 345 alin. 3 Cod procedură penală. S-a arătat că în cuprinsul acestei ordonanţe sunt descrise în mod univoc acţiunile inculatului care atrag răspunderea penală a acestuia constituind temeiul factual al acţiunii penale  şi a dispoziţiei de trimitere în judecată. Astfel, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în perioada martie-septembrie 2011 a introdus în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L. 123 facturi fiscale reprezentând operaţiuni comerciale fictive derulate în relaţie cu S.C. C. S.R.L. şi S.C.  D. S.R.L., în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 276991 lei. În raport de această descriere a faptei, s-a apreciat de către contestator că limitele şi obiectul judecăţii sunt clar stabilite, atât prin raportare la elementele constitutive ale infracţiunii, cât şi în privinţa cuantumului prejudiciului.

Totodată, s-a argumentat că operaţiunea tehnică juridică efectuată de procurorul de caz prin ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din 05.11.2019, când a inclus infracţiunea de participaţie improprie la evaziune fiscală în infracţiunea de evaziune fiscală ar putea reprezenta doar un posibil viciu al aucrateţei şi suficienţei urmăririi penale cu privire la infracţiunea inclusă, însă nu poate, în nici un caz, să afecteze acurateţea sub aspectul descrierii faptei a infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. S-a învederat că procurorul de caz a explicat raţionamentul său în baza căruia a considerat adecvată operaţiunea de schimbare a încadrării juridice, înţelegând că această operaţiune îi permite să considere veniturile obţinute de societatea inculpatului de la S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L., aferente celor 60 de facturi, sunt reale, şi astfel să considere ca adevărată premisa factuală a unor venituri reale, pentru a valida, din punct de vedere probatoriu, existenţa elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală aferentă celor 123 de facturi de la celalalte două societăţi. De asemenea, cuantumul prejudiciului reţinut în actul de sesizare are la baza raţionamentul procurorului în baza căruia acesta a dispus operaţiunea de schimbare a încadrării juridice, astfel că, deşi s-a reţinut că toate cele 123 facturi sunt fictive, prejudiciul s-a calculat numai la partea din valoarea acelor facturi care au fost anihilate prin înregistrarea operaţiunilor reale derulate cu S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L., aferente celor 60 de facturi. Se apreciază că acest raţionament al procurorului de caz nu poate fi interpretat ca o schimbare a stării de fapt reţinute în toate etapele urmăririi penale in personam în sarcina inculpatului. În sfţrşit, s-a argumentat că decizia nr. 74/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de judecătorul de cameră preliminară în încheierea din data de 07.01.2021 nu este aplicabilă în speţă, nefiind vorba despre un echivoc al dispoziţiei de trimitere în judecată.

Examinând contestaţia formulată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, reţin următoarele: 

Prin încheierea din data de 07.01.2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov a admis excepția neregularității actului de sesizare, invocată din oficiu, a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. xxx/xxx/P/2012 din data de 18.03.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, privindu-l pe inculpatul A., trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - în modalitatea: evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive - prev. şi ped. de art.9 alin.1 lit. c din Legea nr.  241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cod penal  (123 acte materiale)  şi art. 5 din Cod penal, şi a dispus ca, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Pentru a dispune astfel, judecătorul tribunalului a avut în vedere, în esenţă, că în rechizitoriu se susține că ”A., în calitate de administrator în fapt al S.C. B. S.R.L. a înregistrat în contabilitatea societății un număr de 123 facturi fiscale pretins a fi emise de către S.C. C. S.R.L. si S.C. D. S.R.L. în valoare totală de  5.173.877 lei  cu TVA 1.241.730 lei. Deși întreaga valoare mai sus menționată a fost stabilită că provine din achiziții fictive, în prezenta caută au fost efectuate verificări cu privire la rostogolirea în lanț doar a sumei de 692.479  lei cu TVA aferent de 166.195  către S.C. G. S.R.L, S.C. H. S.R.L și S.C. J. S.R.L.. În concluzie, prejudiciul calculat nu a avut în vedere valoarea totală a celor 123 facturi fictive ci doar o parte din această valoare, care se identifică în oglindă cu valoarea reală a veniturilor obținute de la S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L și S.C. J. S.R.L. și care au fost în acest fel anulate”.

Raportat la această menţiune, judecătorul tribunalului a reținut necesitatea specificării căror anume din cele 123 de facturi presupus plăsmuite corespunde prejudiciul calculat în prezenta cauză.

Mai departe, pornind de la Decizia nr. 74/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  – Completul de 9 judecători, judecătorul tribunalului a reținut că neregularitatea actului de sesizare este o sancțiune autonomă, care intervine atunci când rechizitoriul este întocmit cu nerespectarea condițiilor intrinseci sau extrinseci necesare sesizării instanței, incidența sancțiunii nefiind dependentă de existența unei vătămări, ci este independentă de legalitatea ori de sancțiunile aplicate actelor de urmărire penală.

S–a statuat în teoria și practica judiciară că prin sintagma – fapta arătată în actul de sesizare –nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită infracțiune menționată în succesiunea activității inculpatului, ci descrierea detaliată a acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, respectiv de a învesti instanța, o atare condiție fiind îndeplinită doar în cazul în care fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru aceasta, garanții procesuale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul de apărare al celui judecat și mai ales dreptul la un proces echitabil.

Atât legislația europeană, cât și practica instanței supreme au învederat că pentru a se considera instanța legal sesizată din perspectiva limitelor rechizitoriului, este necesar ca în cuprinsul acestuia să fie arătate în mod concret faptele care fac obiectul trimiterii în judecată, să fie precis determinate, cu încadrarea juridică legală, pentru ca astfel să poată fi stabilit cadrul procesual și să rezulte voința neechivocă a procurorului de trimitere în judecată întrucât, existența unor necorelări evidente între partea expozitivă și dispozitivă a acestuia nu pot fi de natură să investească în mod legal instanța.

 Judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a constatat, însă, că explicațiile furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita nu sunt de natură a înlătura necorelările din rechizitoriu puse în discuție anterior, menținându-se raportat la descrierea faptelor nelămurirea vizavi de substanța ordonanței din 05.11.2019, respectiv necesitatea lămuririi absorbției a două fapte diferite într-una singură, respectiv cea de a-i determina, fără vinovăție, pe administratorii a trei societăți comerciale să înregistreze în contabilitate facturi presupus plăsmuite de către S.C. B. S.R.L., calificată drept participație improprie la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (60 de facturi fiscale) și fapta de evaziune fiscală,  prev. și ped. de art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (123 acte materiale), cu aplicarea art. 5 Cod penal, constând în înregistrarea în contabilitatea proprie a S.C. B. S.R.L. a 123 facturi presupus plăsmuite.

S-a reținut că încadrarea juridică nu se referă numai la corespondența dintre faptă și norma cuprinsă în textul de lege care incriminează infracțiunea respectivă, ci se referă la corespondența dintre faptă și  totalitatea normelor care-i determină caracterizarea juridică.

Or, s-a apreciat că nu se poate semnul egalității între fapta de a determina administratorul unei societăți comerciale să înregistreze în contabilitatea proprie facturi presupus plăsmuite de către S.C. B. S.R.L. cu cea de a înregistra în contabilitatea S.C. B. S.R.L. a unor facturi plăsmuite, astfel încât una să o absoarbă pe cealaltă, cele două fapte fiind esențialmente diferite atât sub aspectul conținutului atât obiectiv, cât și subiectiv.

Din acest motiv, s-a apreciat că prin prisma schimbării de încadrare juridică operată prin ordonanța din 05.11.2019, fapta de a înregistra în contabilitatea S.C. B. S.R.L. a 123 de facturi presupus plăsmuite cuprinde, practic, și faptele de a:

- determina administratorul S.C. G. S.R.L., în cursul lunii septembrie 2011, să înregistreze 3 facturi fiscale reprezentând lucrări de construcții fictive efectuate de S.C. B. S.R.L., în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cauzând un prejudiciu de 22.482 lei.

- pune la dispoziția S.C. H. S.R.L., în perioada martie - septembrie 2011, 32 facturi fiscale reprezentând operațiuni fictive efectuate de S.C. B. S.R.L., în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.

- emiterea, în calitate de administrator de  fapt al S.C. B. S.R.L., în perioada martie 2011 – octombrie 2012, a 25 de facturi de achiziții bunuri și servicii în construcții în valoare de 144.198 lei și 37 de chitanțe aferente, care atestau nereal efectuarea operațiunilor din facturi pentru S.C. J. S.R.L., această societate înregistrându-le în contabilitate și diminuându-și astfel obligațiile fiscale către bugetul de stat.

Or, această stare de fapt o contrazice pe cea reținută în drept în rechizitoriu, păstrându-se deopotrivă incertitudinea cu privire la plăsmuirea căror anume dintre cele 123 de facturi pe care le-a înregistrat apoi în contabilitate, a fost trimis în judecată inculpatul.

Judecătorii de cameră preliminară din cadrul curţii constată că soluţia de restituire a cauzei la parchet, ce face obiectul prezentei contestaţii, este corectă, însă numai pentru unul dintre argumentele reţinute prin încheierea din data de 07.01.2021.

Astfel, se constată că în cadrul examenului de regularitate a actului de sesizare a instanţei, judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice dacă a fost instituit cadrul necesar exercitării acţiunii penale, ceea ce presupune, între altele ca faptele deduse judecăţii să fie descrise într-un mod în care să fie exclus orice echivoc cu privire la stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii, sub aspectul descrierii detaliate a stării de fapt şi al fixării acesteia în elemente spaţio-temporale. În plus, prezentarea împrejurărilor faptice trebuie să se realizeze de o asemenea manieră încât să existe suficiente elemente care să îşi găsească corespondent în norma de incriminare.

Evaluând din această perspectivă claritatea acuzaţiei aduse inculpatului A. prin rechizitoriul întocmit la data de 18.03.2020, se constată că aceasta prezintă elemente de incertitudine în ceea ce priveşte operaţiunile fictive pretins a fi fost înregistrate de inculpat în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L..

Astfel, se constată că, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la baza operaţiuni reale ori a evidenţierii altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Codul penal  (123 acte materiale) și art. 5 din Codul penal.

În fapt, s-a reţinut că în perioada martie - septembrie 2011 (respectiv 02.03.2011-30.09.2011), inculpatul A. a introdus în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, un număr de 123 facturi fiscale, reprezentând operațiuni comerciale fictive, constând în prestări de lucrări, livrări de service sau bunuri efectuate de S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 276.991 lei, din care  166.195 lei T.V.A. şi 110.796 lei impozit pe profit.

În cuprinsul rechizitoriului, procurorul a precizat că „Prin probele administrate în prezenta cauză s-a stabilit că A., în calitate de administrator în fapt al S.C. B. S.R.L. a înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 123 facturi fiscale pretins a fi emise de către S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. în valoare totală de 5.173.877 lei, cu TVA de 1.241.730 lei.  Deși întreaga valoare mai sus menționată a fost stabilită că provine din achiziții fictive, în prezenta caută au fost efectuate verificări cu privire la rostogolirea în lanț doar a sumei de 692.479  lei cu TVA aferent de 166.195  către S.C. G. S.R.L, S.C. H. S.R.L și S.C. J. S.R.L.. În concluzie, prejudiciul calculat nu a avut în vedere valoarea totală a celor 123 facturi fictive ci doar o parte din această valoare, care se identifică în oglindă cu valoarea reală a veniturilor obținute de la S.C. G. S.R.L, S.C. H. S.R.L și S.C. J. S.R.L. și care au fost în acest fel anulate” (p. 16, par. 2-4 din rechizitoriu).

Se constată că, procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru introducerea în contabilitatea societăţii a tuturor facturilor fiscale fictive identificate (123), cărora le-a asociat un prejudiciu care corespunde numai unei părţi din aceste facturi.

De asemenea, se constată că, potrivit art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Din modul de formulare a normei de incriminare rezultă că legiuitorul a pus în relaţie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) cu cheltuielile ce au la bază operaţiunile nereale ori fictive, astfel că prejudiciul reţinut trebuie să aibă corespondent exact în documentele fictive.

În atare condiţii, dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A. pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L. a 123 de facturi fiscale fictive cărora le-a fost asociat însă un prejudiciu parţial, mai mic decât valoarea cumulată a acestor facturi, nu este însă de natură a asigura exigenţa clarităţii acuzaţiei penale necesară în vederea determinării obiectului şi limitelor judecăţii.

Dimpotrivă, o astfel de dispoziţie de trimitere în judecată este de natură a crea confuzie şi de a pune în dificultate atât inculpatul, cât şi partea civilă în ipoteza identificării unui alt prejudiciu derivat din aceste 123 de facturi fiscale fictive.

Rezultă astfel că numai o corelare clară a facturilor fiscale pretins fictive cu prejudiciul indicat de procuror ca fiind cauzat de inculpat prin acţiunea sa este de natură a satisface condiţia clarităţii acuzaţiei aduse inculpatului. Astfel, este necesară restituirea cauzei la parchet pentru ca procurorul să indice care, dintre cele 123 de facturi fiscale pretins fictive, se află în relaţie cu prejudiciul în cuantum de 276.991 lei, din care  166.195 lei T.V.A. şi 110.796 lei impozit pe profit.

Faţă de aceste considerente, soluţia dispusă prin încheierea atacată este corectă şi nu se impune a fi modificată.

În schimb, în ceea ce priveşte argumentul judecătorului din cadrul tribunalului referitor la ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din data de 05.11.2019, judecătorii din contestaţie apreciază că nu poate justifica soluţia de restituire, neconstituind un motiv de neregularitate a actului de sesizare a instanţei, după cum nu se pune nici problema nelegalităţii acestei ordonanţe.

Astfel, potrivit art. 342 Cod procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În opinia judecătorilor de cameră preliminară din contestaţie, motivul referitor la schimbarea încadrării juridice dispuse prin ordonanţa din data de 05.11.2019, avut în vedere de judecătorul tribunalului, nu poate fi circumscris legalităţii sesizării instanţei, în componenta sa de claritate a acuzaţiei, înţeleasă ca o descriere a faptelor clară şi completă.

Ceea ce interesează sub acest aspect este indicarea tuturor elementelor apte să determine intervalul de săvârşire a activităţii presupus infracţionale, a locului, a împrejurărilor concrete în care a fost comisă, a acţiunii sau a inacţiunii reţinute în sarcina inculpatului, astfel încât să se poată determina obiectul şi limitele judecăţii.

Din această perspectivă, se constată că procurorul a înţeles să deducă judecăţii numai fapta inculpatului, din perioada martie - septembrie 2011 (respectiv 02.03.2011-30.09.2011), de a introduce în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, un număr de 123 facturi fiscale, reprezentând operațiuni comerciale fictive, constând în prestări de lucrări, livrări de service sau bunuri efectuate de S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 276.991 lei, din care  166.195 lei T.V.A. şi 110.796 lei impozit pe profit, pe care a încadrat-o în infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierii altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Codul penal  (123 acte materiale) și art. 5 din Codul penal.

Or, această descriere, dacă ar fi conţinut numărul exact de facturi fiscale presupus fictive, ar fi fost suficientă pentru stabilirea limitelor şi obiectului judecăţii infracţiunii de evaziune fiscală ce a fost dedusă judecăţii, fiind irelevantă din această perspectivă opţiunea procurorului de a considera că infracţiunea de participaţie improprie la evaziune fiscală este absorbită în infracţiunea de evaziune fiscală.

Schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului reprezintă o chestiune de temeinicie a actului de urmărire penală, şi nu o chestiune de legalitate, aşa încât nu ar putea fi cenzurată în procedura camerei preliminare.

Prin urmare, aşa cum corect a învederat şi parchetul în susţinerea contestaţiei, în procedura camerei preliminare, al cărei obiect este clar şi limitativ configurat prin dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală, nu se poate proceda la evaluarea temeiniciei unei dispoziţii de schimbare a încadrării juridice adoptate de procuror în cursul urmăririi penale, prin care s-a reţinut practic o absorbţie a unor alte fapte în infracţiunea dedusă judecăţii.

Având însă în vedere că acuzaţia formulată împotriva inculpatului A. nu este clară şi completă prin raportare la neindicarea facturilor concrete reţinute de procuror ca fiind evidenţiate în actele contabile al S.C. B. S.R.L. fără a avea la bază operaţiuni reale, se va reţine că soluţia de restituire a cauzei la procuror dispusă prin încheierea din data de 07.04.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov este temeinică şi legală, o va menţine, urmând a respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 313 lei, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului O..

Domenii speta

Spete similare