Obligaţia de a face

Prin sentinţa civilă nr. 355/20.02.2014 Judecătoria Moineşti a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu R. SA sucursala Bacău ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acţiunea ca fiind prescrisă pentru perioada 24.05.2006-24.05.2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta UAT COMĂNEŞTI prin PRIMAR în contradictoriu cu pârâtele R. SA BUCUREŞTI, R. SA GALAŢI şi R. SA BACĂU. A obligat R. S.A. să pună la dispoziţia reclamantei listele cu abonaţii săi din oraşul Comăneşti la care a efectuat branşamente şi racorduri la serviciile de televiziune, telefonie şi internet pentru perioada 24.05.2009-24.05.2011.

În considerentele sentinţei s-a arătat:

Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a sucursalei Bacău a SC R. SA este întemeiată având în vedere ca în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar (certificate de inregistrare fiscala) SC R. SA nu are sucursale, filiale sau alte dezmembrăminte.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 24.05.2006 – 24.05.2009 a fost admisă având în vedere termenul general de prescripţie de 3 ani, natura civilă a obligaţiei la care reclamanta solicită a fi obligată pârâta, data introducerii acţiunii (24.05.2011), precum şi perioada pentru care reclamanta pretinde satisfacerea pretenţiilor sale (anul 2006-24.05.2011).

Dreptul la acţiune al reclamantei se naşte conform art. 7 din Decretul-lege nr. 167/1958, nu la data controlului Curţii de Conturi, cum în mod eronat susţine reclamanta, ci de la data la care pârâta era obligată să solicite emiterea autorizaţiei.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut împrejurarea că reclamanta îşi justifică capătul 1 de cerere privind obligarea pârâtei SC R. SA de a-i pune la dispoziţie listele cu abonaţii săi din orasul Comănesti la care s-au efectuat racorduri la televiziune, telefonie şi internet pe omisiunea pârâtei de a solicita autorizaţia şi de a plăti în conformitate cu prevederile art. 267 al. 11 din Codul fiscal taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, telefonie şi televiziune prin cablu.

Lista cu abonaţii din oraşul Comăneşti la care s-au efectuat racorduri la televiziune, telefonie şi internet în orasul Comăneşti pe care reclamanta o solicită va sta la baza calcularii taxei datorate având în vedere că în baza aceloraşi prevederi legale, dar şi a Hotărârilor de Consiliu local Comăneşti taxa datorată este în valoare de 11 lei pentru fiecare racord.

Pârâta a refuzat îndeplinirea obligaţiilor legale ce îi reveneau cu privire la aceasta taxă, împrejurare ce rezultă atât din corespondenţa părţilor (înscrisuri aflate la filele 4-6 dosar nr. 4508/260/2011), dar şi din poziţia constantă avută pe parcursul judecăţii (exprimată prin întâmpinările depuse).

Instanţa, apreciind întemeiată pretenţia reclamantei cu privire la obligarea pârâtei de a-i pune  la dispoziţie listele cu abonaţii din orasul Comăneşti la care s-au efectuat racorduri la televiziune, telefonie şi internet, a admis acţiunea doar pentru perioada rămasă după constatarea prescripţiei dreptului la actiune, pârâta fiind titulara licenţei de utilizare a resurselor de numerotaţie 13.33/23.12.2009 (fila 18 dosar nr. 4508/260/2011, fila 44 dosar nr. 124/32/2013).

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC R. SA. În motivarea recursului, s-a arătat că:

1.Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Conform art. 1 şi art. 17 din Codul de procedură fiscală, precum şi conform art. 32 şi 49 din Codul fiscal,  UAT are competenţa de a stabili obligaţiile fiscale, de a examina situaţia de fapt, precum şi de a îndruma contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor, de a obţine şi utiliza toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului. Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. Instanţa a fost folosită ca mijloc de obţinere şi determinare a informaţiilor privind conţinutul bazei de impunere.

2.Instanţa a pronunţat hotărârea împotriva unei persoane care nu a fost parte în proces, R. SA Galaţi.

3.Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a R. SA sucursala Bacău, dar a pronunţat hotărârea şi împotriva acestei entităţi.

4.Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv, a transformat raportul juridic de natură fiscală într-un raport juridic civil.

5.Hotărârea recurată este lipsită de temei legal, neexistând niciun text de lege pentru obligaţia de a pune la dispoziţia reclamantei listele cu abonaţi de internet, televiziune. Instanţa a făcut referire la prevederile Codului fiscal referitoare la taxa de branşament/racord pentru lucrări de telefonie şi televiziune prin cablu, dar instituie o obligaţie referitoare la toţi abonaţii de internet şi televiziune, fără să ţină seama de faptul că societatea recurentă are licenţă pentru emisie televiziune prin satelit. Mai mult, este nelegală stocarea datelor cu caracter personal privind abonaţii operatorilor de comunicaţii electronice.

6.Hotărârea cuprinde motive contradictorii, iar raţionamentul desprins din considerentele sentinţei este greşit. Astfel, instanţa reţine temeiul juridic pentru obţinerea autorizaţiei ce se emite la cererea beneficiarului care intenţionează să efectueze racorduri sau branşamente la reţelele publice de telefonie, televiziune prin cablu, dar obligă pârâta să depună lista cu abonaţii la care s-au efectuat lucrări de racord. Mai reţine instanţa că pârâta are în patrimoniu reţele de comunicaţie electronică proprii, pentru care are licenţă, dar presupune că există racorduri la reţeaua publică, deşi nu s-a probat existenţa niciunui astfel de racord.

7.Instanţa a confundat prescripţia extinctivă a unei obligaţii nepatrimoniale (obligaţia de a face) cu prescripţia extinctivă a unei obligaţii pecuniare.

8.Instanţa, deşi a fost investită doar cu o cerere nepatrimonială, a pronunţat o soluţie prin care s-a urmărit apărarea intereselor patrimoniale ale reclamantei.

9.Hotărârea nu cuprinde considerentele şi temeiul legal pentru care toate apărările şi susţinerile pârâtei au fost îndepărtate.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând la toate motivele de recurs formulate de recurentă, intimata a arătat că:

1.Nu este reală afirmaţia recurentei că instanţa a depăşit limitele puterii judecătoreşti. De la societatea intimată se pot obţine cu mare dificultate informaţii referitoare la abonaţii dintr-o localitate, iar instanţa este abilitată să dispună comunicarea oricărei informaţii necesară pentru punerea în aplicare a prevederilor legale.

2.Instanţa a identificat corect societatea R. SA, sediile şi sucursalele.

3.Chiar recurenta a făcut referire în adresele şi contractele emise la adresa de corespondenţă din Bacău, iar menţiunea din cuprinsul sentinţei face referire  la această adresă de corespondenţă.

4.Instanţa de fond a respectat considerentele sentinţei pronunţate de către Curtea de Apel Bacău în regulatorul de competenţă.

5.Intimata este operator de date cu caracter personal conform Legii nr. 677/2001.

6.Însăşi recurenta a declarat în presă că are peste 500 000 de abonaţi noi.

7.Excepţia prescripţiei a fost corect soluţionată, instanţa raportându-se la obiectul acţiunii, astfel Cum a fost investită.

8.Instanţa nu a ocrotit un interes patrimonial al reclamantei, aşa cum a susţinut recurenta.

9.Instanţa de fond a ţinut seama de toate apărările formulate la fond de către pârâtă, judecătoria fiind investită doar cu primul capăt de cerere, având ca obiect obligaţia de a face.

În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, intimata depunând actul adiţional la contractul de închiriere nr. 49/03.05.2005 şi extras privind un comunicat de presă al societăţii recurente.

La data de 05.09.2014 recurenta a formulat concluzii scrise cu privire la admiterea recursului, iar la data de 06.10.2014 a comunicat instanţei că recurenta şi-a schimbat denumirea în T. SA.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate, instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivele de recurs 2 şi 3 şi 7, întrucât aceste motive privesc excepţii procesuale, Tribunalul urmează să le analizeze cu prioritate.

Astfel, instanţa de recurs constată că în mod greşit prin sentinţa recurată a fost obligată şi R. SA sucursala Galaţi la punerea la dispoziţia reclamantei a listei cu abonaţii la care s-au efectuat branşamente şi racorduri, această entitate nefiind în raporturi juridice cu UAT Comăneşti, fiind desemnată de SC R. SA doar în calitate de persoană cu atribuţii în primirea actelor de procedură. Pe cale de consecinţă, soluţia corectă cu privire la această pârâtă era respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

În ceea ce priveşte faptul că deşi prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a R. SA sucursala Bacău, dar a obligat şi această pârâtă la punerea la dispoziţia reclamantei a listei cu abonaţii la care s-au efectuat branşamente şi racorduri, Tribunalul apreciază că această eroare este o simplă eroare materială, instanţa de fond analizând acţiunea introdusă împotriva acestei părţi doar din perspectiva excepţiei.

De asemenea, nu poate fi primită critica formulată de către recurentă referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 24.05.2006-24.05.2009, admiterea acestei excepţii profitându-i recurentei, şi astfel aceasta nu justifică nici un interes în schimbarea soluţiei date excepţiei prescripţiei prin sentinţa recurată.

Referitor la motivele de recurs care privesc fondul litigiului, instanţa constată următoarele:

Nu sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la interpretarea greşită a actul juridic dedus judecăţii (prin transformarea reportului juridic de natură fiscală într-un raport juridic civil) şi la nerespectarea de către instanţă a sentinţei prin care s-a soluţionat conflictul de competenţă (motivele 4 şi 8). Se constată că prima instanţă a respectat sub aspectul obiectului şi naturii juridice a litigiului considerentele obligatorii ale sentinţei civile nr. 5/05.03.2013 pronunţată de  Curtea de Apel Bacău în procedura regulatorului de competenţă. Prin această hotărâre s-a stabilit că pentru primul capăt al acţiunii înregistrate sub nr. 4508/260/2011, având ca obiect obligaţie de a face, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În plus, şi în ipoteza unei acţiuni având ca obiect obligaţia de a face, interesul procesual poate fi de natură pecuniară.

 Prin primul motiv de recurs s-a invocat faptul că instanţa de fond a depăşit limitele puterii judecătoreşti. Tribunalul apreciază că această critică nu este întemeiată, instanţa nesubstituindu-se organului fiscal în atribuţiile legale ale acestuia, de administrare, determinare, stabilire şi estimare a obligaţiilor fiscale. Instanţele judecătoreşti au competenţa de a soluţiona o acţiune privind obligarea unei persoane de a înainta anumite înscrisuri către o autoritate publică, iar faptul că acele înscrisuri vor putea fi folosite de aceasta pentru determinarea şi stabilirea unei obligaţii fiscale nu echivalează cu exercitarea acestor prerogative de către instanţă.

Pe de altă parte, Tribunalul apreciază întemeiate criticile recurentei care privesc lipsa de temei legal al sentinţei şi aplicarea greşită a legii, netemeinicia soluţiei, lipsa considerentelor referitoare la înlăturarea apărărilor pârâtei (critici desprinse din motivele de recurs 5, 6, 9 şi parţial 1).

Astfel, reclamanta  şi-a întemeiat capătul de cerere privind obligaţia de a face pe dispoziţiile art. 267 al. 11 din Codul fiscal. Potrivit acestui text legal, astfel cum a fost în vigoare încă de la data adoptării Codului, „Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu se stabileşte de consiliul local şi este de până la 75.000 lei [vechi] pentru fiecare racord.”

În baza acestui text, Consiliul Local Comăneşti a stabilit, prin hotărâri succesive, valoarea taxei pentru eliberare autorizaţii.

În urma unui control al Curţii de Conturi, în urma căruia s-a stabilit că s-a omis să se perceapă astfel de taxe pentru racordurile şi branşamentele efectuate la reţelele publice de către alte două persoane juridice decât SC R. SA, UAT Comăneşti a solicitat pârâtei să comunice lista cu branşamentele efectuate pentru televiziune, internet şi telefon în perioada 2006-2011.

Această solicitare, ca şi introducerea acţiunii pe rolul Judecătoriei Moineşti, s-a întemeiat pe o prezumţie a unităţii administrativ teritoriale a existenţei unor astfel de intervenţii din partea pârâtei asupra reţelelor publice de telefonie şi televiziune.

Pârâta a susţinut atât prin adresa nr. 100/05/02/02/03/833 din 30.03.2011, prin întâmpinare, cât şi prin notele de şedinţă depuse la dosarul de fond că astfel de lucrări de branşament sau de racordare nu au fost efectuate, întrucât societatea dispune de o reţea proprie de telefonie, care nu este branşată/racordată la reţeaua publică şi că emisia tv. se realizează doar prin satelit, nu prin cablu. În ceea ce priveşte serviciile de internet, apărarea pârâtei a constat, pe de o parte, în faptul că legea nu prevede încasarea unor taxe pentru lucrări efectuate pentru efectuarea de astfel de servicii, iar, pe de altă parte, pârâta arătat că utilizatorii de internet sunt conectaţi, nu racordaţi, operaţiunile tehnice constând în permiterea accesului utilizatorilor la baza de date a unui operator de servicii electronice.

Potrivit art. 49 din Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal are la îndemână pârghii specifice, constând în posibilitatea administrării de mijloace de probă precum: solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane; solicitarea de expertize; înscrisuri;  efectuarea de cercetări la faţa locului; efectuarea de controale curente, operative şi inopinate sau controale tematice. Mai mult, în situaţia în care reclamanta nu putea determina în aceste modalităţi baza impozabilă, potrivit art. 67 din acelaşi cod, avea posibilitatea de a estima ea însăşi baza impozabilă. Anterior introducerii acţiunii, UAT Comăneşti s-a mărginit doar la solicitarea de informaţii de la pârâtă, nerecurgând la celelalte mijloace de probă prevăzute de lege.

Potrivit art. 1169 din Codul civil din 1864, aplicabil în speţă, sarcina probei îi aparţinea reclamantei. Pe parcursul litigiului, aceasta nu a produs nicio probă în sensul efectuării de către pârâtă a unor branşamente sau racorduri la reţele publice de telefonie şi televiziune prin cablu.

Reclamanta a invocat doar existenţa unei prezumţii în sensul de mai sus, prezumţie întemeiată pe obiectul de activitate al pârâtei şi pe faptul că pârâta este titulara unor licenţe de utilizare a resurselor de numerotaţie (licenţe care se emit strict pentru exercitarea dreptului de utilizare a anumite blocuri de numere din Planul naţional de numerotaţie, pentru o perioadă limitată şi pentru o anumită zonă geografică) dar care nu probează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 267 al. 11 din Codul fiscal. Mai mult, pentru serviciile de internet, aşa cum a arătat şi recurenta, nu există o dispoziţie legală care să prevadă obligaţia de a achita o taxă pentru eliberarea de autorizaţie.

Având în vedere considerentele arătate, Tribunalul, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 7, 9 şi 3041 din Codul de procedură civilă de la 1865, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentinţa civilă recurată în sensul respingerii acţiunii formulate împotriva R. SA Galaţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi respingerii ca nefondată a acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta SC T. SA (fostă R.).

Domenii speta

Spete similare