Contracte de muncă

- Salarii compensatorii acordate reclamantului urmare a concedierii colective, aceste compensaţii fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă; faptul că prin  decizia de concediere s-a prevăzut o plată eşalonată a salariilor compensatorii, nu afectează dreptul fostului salariat la acordarea acestor compensaţii.

Potrivit art.67 Codul muncii „salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil”.

Dispoziţia legală citată are caracter imperativ şi de ordine publică şi este aplicabilă în cauză, deoarece reclamantul a fost concediat pentru motive care nu ţin de persoana sa, iar în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul angajatorului la momentul concedierii colective se prevedea acordarea compensaţiei băneşti al cărei cuantum se stabilea în raport de vechimea  în muncă în societate.

Nu are relevanţă asupra plăţii salariilor compensatorii faptul că după ce a fost concediat colectiv, reclamantul a fost angajat de societatea pârâtă încheindu-se un nou contract individual  de muncă pe durată determinată.-

Tribunalul Mehedinţi  - sentinţa 23.09.2015

Prin acţiunea înregistrată la data de 27.05.2015 sub nr. 4829/101/2015 pe rolul Tribunalul Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale reclamantul TM  a chemat în judecată pe  pârâta SC S SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata sumei de 12.328,4 lei reprezentând compensaţia bănească individuală  acordată la concediere.

În fapt, reclamantul a arătat că a fost concediat colectiv la  data de 01.09.2010 fiind emisă decizia nr. 629/01.09.201  prin care se menţionează că  beneficiază de o compensaţie brută în sumă de 19.992 lei, eşalonată la plată în 30 rate lunare egale,  din care se calculează, se reţin la sursă şi se virează contribuţiile de asigurări sociale  potrivit legislaţiei fiscale în materie.

Reclamantul a mai arătat că pârâta i-a achitat 11 rate şi 15 zile din cele 30 de rate, rămânând o restanţă de 18 rate şi 15 zile, cuantumul unei rate fiind  de 666,4 lei/lună.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe disp.art.194 Cod pr. civ, art.269 şi urm. Codul  muncii.

Pârâta SC S SA a formulat  întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că pârâtul a fost angajatul societăţii în meseria de ofiţer electric până la data de 01.09.2010 când i-a încetat contractul  individual de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, prin decizia de concediere prevăzându-se acordarea de plăţi compensatorii.

De asemenea, pârâta a arătat că a achitat reclamantului compensaţia bănească pentru perioada septembrie 2010- iulie 2011 şi 15 zile din luna august 2011, respectiv suma netă de 5.398 lei.

Prin întâmpinare, s-a mai arătat că în perioada 16.08.2011 - 15.06.2013 reclamantul a fost salariatul societăţii, iar la data de 16.08.2011 acesta a formulat  o cerere prin care aducea la cunoştinţă faptul  că „consimte de bună voie să renunţe la plăţile compensatorii pe perioada angajării”.

Aşa fiind, societatea pârâtă a arătat că  nu mai datorează nicio sumă de bani din suma de 8.702 lei aferentă perioadei 16.08.2011- februarie 2013.

În şedinţa publică din data de 17.09.2015, din oficiu, s-a luat o  declaraţie reclamantului  referitor la obiectul acţiunii, acesta arătând că solicită obligarea pârâtei la plata diferenței salariilor compensatorii cuvenite şi neacordate pe o perioadă de 18 luni şi jumătate.

La termenul din data de 10.09.2015  pârâta a depus la dosar  note scrise prin care, în raport de disp. art.3 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art.245-248 Cod pr. civ, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 16.08.2011 - 27.05.2012. 

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului, Tribunalul constată şi reţine  următoarele:

Reclamantul TM a fost angajatul pârâtei SC S SA în funcţia de ofiţer electric până la data de 01.09.2010 când  raporturile de muncă dintre părţi au încetat urmare a concedierii colective conform art.65, art.68 Codul muncii, fiind emisă decizia nr. 629/2010.

La art. 4 din decizia de concediere s-a prevăzut că reclamantul, în afara drepturilor cuvenite la zi, beneficiază de o compensaţie în sumă de 19.992 lei, reprezentând 12 salarii de bază medii brute pe societate, corespunzător vechimii în muncă în societate, eşalonate la plată în mod egal pe o perioadă de  30 luni, din care se reţin de către angajator şi se achită lunar impozitele, contribuţiile, taxele datorate bugetului de stat de către beneficiarul salariului compensator.

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul solicită să fie obligată pârâta la plata salariilor compensatorii cuvenite pe o perioadă de  18 luni şi jumătate.

În baza art.248 Cod pr. civ  instanţa urmează a se pronunţa mai întâi asupra excepţiei  prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă:

Potrivit art. 6 al.4 din noul Cod civil „prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”, art.6 al.5 din acelaşi cod dispunând că „dispoziţiile legii noi se aplică  tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute  după intrarea sa în vigoare”.

În raport de dispoziţiile art. 6 al.4 din  noul Cod civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, se constată că pentru  diferenţele de drepturi salariale constând în  plata salariilor compensatorii cuvenite urmare a concedierii colective pe perioada16.08.2011- februarie 2013 se aplică dispoziţiile Decretului  nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă. 

Potrivit art.3 din acest decret termenul de prescripţie este de 3 ani, art.7 dispunând că  „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune”.

De asemenea, art.12 din decret prevedea că  „În cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită”, text aplicabil în cauză, deoarece plăţile  solicitate se plăteau  lunar, fiind prestaţii succesive.

Se mai reţine că potrivit art. 171 Codul muncii (anterior art. 166), dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Faţă de aceste dispoziţii legale, se constată că în raport de data introducerii cererii - 27.05.2015 -  dreptul la acţiune este prescris pentru drepturile băneşti solicitate pentru perioada 16.08.2011-26.05.2012.

Pe fondul cauzei, se reţine că în data de 01.09.2010 reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă conform art.65-68 Codul muncii, aşa cum rezultă din decizia nr. 629/2010 emisă de  SC S SA.

Urmare a concedierii colective reclamantului i s-a acordat o compensaţie  reprezentând 12 salarii de bază medii brute pe societate, eşalonate la plată în mod egal, pe o perioadă de 30 de luni, conform art. 4 din decizie. Plata compensaţiei băneşti s-a efectuat lunar  începând cu luna septembrie 2010 şi a continuat până la data de 15.08.2011.

La data de 16.08.2011 reclamantul a fost angajat de pârâta SC S SA în funcţia de electrician de bord,  încheindu-se contractul individual de muncă nr.5/12.08.2011 pe durată determinată de 3 luni.

Ulterior, prin 5 acte adiţionale succesive, s-a prelungit durata contratului până la data de 15.06.2013 când raporturile de muncă dintre părţi au încetat.

Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea salariilor compensatorii pe perioada 27.05.2012- februarie 2013, se constată că este întemeiată pentru următoarele motive:

Salariile compensatorii s-au acordat reclamantului urmare a concedierii colective, aceste compensaţii fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar faptul că prin  decizia de concediere s-a prevăzut o plată eşalonată a salariilor compensatorii, nu afectează dreptul fostului salariat la acordarea acestor compensaţii.

Potrivit art.67 Codul muncii „salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil”.

Reclamantul se află în ipoteza prevăzută de textul de lege citat, dispoziţie care are caracter imperativ şi de ordine publică, deoarece a fost concediat pentru motive care nu ţin de persoana sa, iar în contractul colectiv de muncă  aplicabil la nivelul angajatorului la momentul concedierii colective se prevedea acordarea compensaţiei băneşti al cărei cuantum se stabilea în raport de vechimea  în muncă în societate.

Nu are relevanţă asupra plăţii salariilor compensatorii faptul că după ce a fost concediat colectiv, reclamantul a fost angajat de societatea pârâtă încheindu-se un nou contract individual  de muncă pe durată determinată, înregistrat sub nr.5/12.08.2011.

Încheierea noului contract s-a produs după momentul la care s-a născut dreptul reclamantului de a beneficia de compensaţii potrivit contractului colectiv de muncă  aplicabil şi obligaţia corelativă a angajatorului de a-i plăti sumele compensatorii.

Noul contract de muncă nu poate împiedica aplicarea dispoziţiilor art.67 Codul muncii şi nu poate lipsi de eficienţă prevederile deciziei de concediere nr.629/2010 referitoare la plăţile compensatorii.

De altfel, obligaţia născută în sarcina pârâtei de a plăti salariile compensatorii trebuie executată, în acest sens fiind şi disp.art.40 alin.2  lit. c) Codul muncii care prevede că angajatorul are obligaţia „ să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă” şi disp. art.39 alin.1 lit. j) Codul muncii care dispune că salariatul are „ dreptul la protecţie în caz de concediere”.

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.74 Codul muncii referitoare la noi angajări după concedierea colectivă, întrucât potrivit acestui articol, salariatul concediat prin concediere colectivă are dreptul,  în termen de 45 zile calendaristice de la data concedierii colective, să fie reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.

În ceea ce îl  priveşte pe reclamant între acesta şi pârâtă s-a încheiat un nou contract de muncă pe durată determinată, însă nu în condiţiile prevăzute de art.74 Codul muncii.

Aşa fiind, se apreciază că în situaţia  reclamantului concedierea şi-a produs efectele, acesta fiind îndreptăţit la acordarea salariilor compensatorii pe perioada 27.05.2012- februarie 2013.

Se mai constată că pârâta prin întâmpinarea formulată a invocat că la data de 16.08.2011 reclamantul a dat o declaraţie prin care a arătat că „consimte, de bună voie, să renunţe la plăţile compensatorii pe perioada angajării”.

Referitor la această declaraţie a reclamantului, instanţa reţine că nu este în măsură să anuleze efectele deciziei nr. 629/2010 prin care s-a prevăzut dreptul fostului salariat de a beneficia de plăţile compensatori, ca o consecinţă a concedierii colective.

În acest sens se are în vedere şi art. 38 Codul muncii care dispune că „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.

Prin textul de lege citat legiuitorul a instituit o măsură de protecţie a salariaţilor împotriva abuzurilor angajatorului constând în determinarea salariatului să renunţe la drepturile legale care, în speţă, constau în plăţile compensatorii acordate urmare a concedierii colective, dreptul la aceste compensaţii fiind recunoscut prin contractul colectiv care este legea părţilor.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior  expuse, se constată că  excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă este întemeiată pentru drepturile solicitate pe perioada 16.08.2011 – 26.05.2012; de asemenea, se constată că acţiunea  este întemeiată,  urmând  să  fie admisă în parte şi să fie obligată pârâta să plătească reclamantului diferenţa de compensaţii băneşti aferente perioadei 27.05.2012 - februarie 2013, acordate prin decizia de concediere nr. 629/01.09.2010.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 1052/17.02.2016  pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S SA

Domenii speta

Spete similare