Civil - contestaţie la executare

Decizie 298 din 22.04.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR.298

Sedinta publica din data de 22 aprilie2015

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 26.02.2014 sub nr. xxxx/327/2014 contestatorul JHB a formulat contestatie la executare împotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 117427 emisa la data de 11.02.2014 de intimata A.N.A.F. - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Tulcea, solicitând desfiintarea acesteia.

Prin sentinta civila nr. 3413 din 10.12.2014, Judecatoria Tulcea arespins exceptia de nelegalitate a deciziei de angajare a raspunderii solidare nr. 116441/28.01.2014 emisa de A.N.A.F. - Directia Generala Regionala a Finanselor Publice Galati, ridicata de contestatorul JHB, ca inadmisibila si a admis în parte contestatia la executare formulata de contestator.

Instanta a anulat în parte decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. 117427/11.02.2014 emisa de intimata, numai în ceea ce priveste poprirea asiguratorie pe conturile bancare si asupra veniturilor salariale si a respins în rest contestatia la executare, ca nefondata.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca actul a carui legalitate a fost contestata pe calea exceptiei de nelegalitate în prezenta cauza consta în decizia de angajare a raspunderii solidare nr. 116441/28.01.2014.

A aratat judecatorul fondului ca exceptia de nelegalitate poate fi invocata oricând în cadrul unui proces de catre parti, de procuror sau din oficiu, instanta competenta sa judece exceptia de nelegalitate fiind instanta învestita cu litigiul în cadrul caruia se invoca exceptia, indiferent de natura litigiului sau de gradul de jurisdictie.

În ceea ce priveste conditiile de admisibilitate, instanta a analizat daca exceptia vizeaza un act administrativ individual în acceptiunea art. 2 alin. 1 lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, actul administrativ în discutie sa nu fie exceptat de la controlul judecatoresc pe calea contenciosului administrativ potrivit art. 126 alin. 6 din Constitutia României si art. 5 din Legea nr. 554/2004 si, în sfârsit, solutia ce va fi pronuntata asupra litigiului sa depinda de actul administrativ cu caracter individual. Conditia relevantei exceptiei de nelegalitate presupune afirmarea si demonstrarea interesului procesual pe care-l prezinta rezolvarea prealabila a exceptiei în raport cu obiectul si circumstantele cauzei.

A aratat judecatorul primei instante ca potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede prin lege organica o alta procedura judiciara.

Referitor la raspunderea personelor prevazute la art. 27 din O.G. nr. 92/2003 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta a retinut ca aceasta se va stabili conform art. 28 din acelasi act normativ, prin întocmirea de catre organul fiscal a unei decizii în care vor fi aratate motivele de fapt si de drept pentru care este angajata raspunderea persoanei în cauza; decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal care astfel aprobata constituie titlu de creanta privind obligatia la plata fiscala principala, cât si accesoriile acesteia. Titlul de creanta comunicat persoanei obligate poate fi atacat în conditiile legii.

A mai retinut instanta de fond ca în continutul art. 205 si urmatoarele din actul normativ mai sus mentionat se arata ca împotriva titlului de creanta, precum si împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestatie potrivit legii. Contestatia este o cale administrativa de atac si nu înlatura dreptul la actiune al celui care se considera lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în conditiile legii. Contestatia se depune la organul fiscal al carui act administrativ este atacat si nu este supusa taxelor de timbru. În solutionarea contestatiei, organul competent se pronunta prin decizie definitiva în sistemul cailor administrative de atac. Deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot fi atacate la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, în conditiile legii.

În ceea ce priveste decizia de angajare a raspunderii solidare nr. 116441/28.01.2014 - titlu de creanta fiscala, instanta a retinut ca legiuitorul a instituit o procedura speciala pentru contestarea sa, prevazuta de dispozitiile art. 205 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A aratat instanta ca pentru ca legalitatea unui act administrativ sa poata fi cercetata pe cale de exceptie, de acest act trebuie sa depinda solutionarea litigiului pe fond, conditie care, raportat la dispozitiile art. 129 din O.G. nr. 92/2003 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se verifica în cauza astfel ca solutia ce se impune este aceea de respingere a exceptiei de nelegalitate ridicate în fata instantei, ca inadmisibila.

A mai retinut instanta de fond ca prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. 117427/11.02.2014 intimata a constatat ca obligatie de plata a contestatorului JHB suma de 300.679 lei, fiind dispuse masuri asiguratorii, atât sechestru, cât si poprire asiguratorie, prin indicarea conturilor de disponibilitati si depozite, a tertelor persoane ce datoreaza cu orice titlu sume urmaribile debitorului, dar si a bunurilor imobile aflate în patrimoniul acestuia, în vederea îndeplinirii masurilor asiguratorii dispuse (fila 31-32).

A aratat instanta ca pentru ca masurile asiguratorii sa poata fi dispuse în mod legal, este necesar ca ipotezele avute în vedere de legiuitor sa se verifice la data luarii masurii, sa existe date certe sustinute de probe care sa determine concluzia ca exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa îsi ascunda ori sa-si risipeasca patrimoniul iar motivarea actelor administrative reprezinta o conditie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligatia de a indica în mod neechivoc elementele de fapt si de drept care au stat la baza solutiei adoptate atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar si în functie de care sa îsi poata formula eventualele aparari, dar si pentru ca instanta de judecata sa poata exercita un control efectiv al legalitatii actului. Doar obligatia motivarii tuturor actelor administrative poate functiona ca o garantie a respectarii legii si a ocrotirii drepturilor cetatenesti.

Raportat la aspectele mai sus retinute instanta de fond aobservat ca în cuprinsul deciziei emise de intimata sunt identificate ca masuri asiguratorii dispuse atât poprirea, cât si sechestrul asupra imobilului înscris în cartea funciara nr. 30837 a U.A.T. ....... compus din teren intravilan în suprafata totala de 2.000 m.p., categoria de folosinta pasune si curti constructii, precum si constructia amplasata pe acesta cu destinatia punct de colectare peste, în suprafata de 104 m.p..

Referitor la imobil si la motivele pentru care intimata a apreciat necesar a dispune sechestrul asigurator în cadrul unei astfel de proceduri, s-a consemnat faptul ca JHB a procedat la vânzarea si respectiv cumpararea acestuia, în perioada în care exercita calitate de presedinte al .........., iar prin decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala nr. 499/28.11.2012, ce a cuprins perioada de verificare 01.12.2007 - 02.11.2012 pentru organizatia amintita, s-au stabilit obligatii suplimentare în valoare totala de 216.297 lei, perioada gestionata de catre contestator în calitate de presedinte.

În ceea ce priveste poprirea asiguratorie privind atât conturile deschise la KRUT S.A. si SVNC S.A., cât si veniturile salariale obtinute de contestator de la S.C. PRGL S.R.L., instanta a retinut ca simpla citare a textului legal în temeiul caruia a fost instituita masura nu exonereaza intimata de obligatia de a indica probele din care a reiesit necesitatea sa.

A mai retinut instanta ca intimata a aratat sub acest aspect în cuprinsul deciziei contestate doar ca sunt indicii ca exista pericolul ca debitorul sa-si sustraga, ascunda sau risipeasca patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea, fara a indica în concret datele si faptele la care se refera si întrucâtnici la data luarii masurii asiguratorii si nici în cursul judecatii intimata nu a probat motivele pentru care organul fiscal a apreciat ca se impune si instituirea popririi asiguratorii atât asupra conturilor bancare, cât si asupra veniturilor salariale, decizia emisa de o asemenea manieraa fost considerata, ca fiind nelegala.

Împotriva acestei hotarâri, în termen legal au formulat apelatât pârâta A.N.A.F. - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Tulcea, cât si contestatorul JHB, criticând-o ca fiind netemeinica si nelegala.

În motivarea apelului, pârâta A.N.A.F. - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Tulcea a criticat hotarârea atacata doar în ceea ce priveste poprirea asiguratorie instituita pe conturile bancare si asupra veniturilor salariale.

Astfel, arata apelanta-pârâta ca din punctul sau de vedere, hotarârea instantei de fond a fost data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, instanta neapreciind corect situatia de fapt dedusa judecatii si ajungând în mod gresit la concluzia anularii masurii si nu a tinut seama de apararile formulate si nici de argumentele de drept aduse în sprijin.

Arata apelanta-pârâta ca potrivit art. 28 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, decizia de angajare a raspunderii solidare constituie titlu de creanta si întrucât s-a constatat existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa-si ascunda ori sa-si risipeasca patrimoniul/averea, organele fiscale competente au dispus masuri asiguratorii, respectiv poprire asiguratorie pe conturile bancare deschise la KRUT S.A. si SVNC S.A., cât si pe veniturile salariale obtinute de debitor de la S.C. PRGL S.R.L. si sechestrul asigurator asupra bunului imobil constând în teren intravilan amplasat în ......., în suprafata de 2000 mp înscris în C.F. nr. 30837, nr. cadastral 30837-C 1 compus din teren, categorie de folosinta pasune situat în tarlaua nr. 50, nr. parcela 329, cu suprafata de 1735 mp, curti constructie, situate în tarlaua 50, parcela nr. 329/1 cu suprafata de 265 mp, din care constructii-punct de colectare peste cu suprafata de 104 mp.

Precizeaza apelanta-pârâta ca debitul în suma de 300.679 lei reprezinta atragerea raspunderii solidare pentru obligatiile fiscale înregistrate de persona juridica XIZD, CUI XXXXX, stabilite în sarcina membrilor organelor de conducere în conformitate cu prevederile art. 27, alin. 2, lit. d din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, iar conform Încheierii nr. 81705/23.11.2011, în data de 23.11.2011 JHB în perioada când acesta detinea calitatea de presedinte, a procedat la vânzarea imobilului înscris în CFE 30837 U.A.T. ......., imobilul apartinândXIZD.

Mai arata apelanta-pârâta ca prin decizia de impunere privind obligatiile suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala nr. 499/28.11.2012 ce a cuprins perioada de verificare 01.12.2007-02.11.2012, pentru XIZD s-au stabilit obligatii suplimentare deplata în cuantum total de 216.297 lei, perioada gestionata de catre JHB în calitate de presedinte.

Întrucât valoarea estimativa a bunului imobil asupra caruia a fost aplicat sechestrul asiguratoriu este în suma de 20.000 lei pâna la concurenta sumei de 300.679 lei a fost dispusa masura popririi asiguratorii pe conturile bancare deschise la KRUT S.A si SVNC S.A., cât si pe veniturile salariale obtinute de debitor de la S.C. PRGL S.R.L.

Apelanta-pârâta învedereaza instantei faptul ca masurile luate sunt justificate întrucât s-a facut dovada unor creante de o valoare destul de mare pe care contestatorul le are fata de bugetul de stat, iar plata acestora reprezinta cerintele unui interes general al societatii, prin aceea ca toti contribuabilii au obligatia sa-si achite la timp si în mod corespunzator datoriile catre stat si întrucât s-a constatat faptul ca sunt indicii ca debitorul sa se sustraga, ascunda sau risipeasca patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea obligatiilor fiscale, organele fiscale au procedat la aplicarea sechestrului asiguratoriu încheind Procesul-verbal de sechestruasiguratoriu pentru bunuri imobile nr. 3140/27.02.20124 care a fost transmis Oficiului de cadastru si publicitate imobiliara potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 8 din Codul de procedura fiscalacu adresa nr. 3428/28.02.2014.

În motivarea apelului, contestatorulJHB arata ca nu existau la data de 26.02.2014, data înregistrarii contestatiei Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 117427 din 2014, conditii legale de desfiintare a Deciziei de angajare a raspunderii solidare nr. 116441 în2014conform prevederilor Codului de procedura fiscala, întrucât la acea data trecusera doar 7 zile si nu 15 zile de la datade 19.02.2014, data înregistrarii Anuntului Colectiv nr. 117787/2014 la Serviciul Tehnologia Informatiei, nefiind îndeplinite prevederile ultimei teze a alin. (3) al art. 44 al Codului de procedura fiscala, actul administrativ fiscal neputând fi considerat comunicat.

Considera apelantul-contestator ca întrucât decizia de angajare a raspunderii solidare nr. 116441 din 2014 nu i-a fost comunicata prinposta si nu au trecut 15 zile de la data de 19.02.2014, data publicarii Anuntului colectiv de catre Serviciul Tehnologia Informatiei, actul mai sus defaimat la data de 26.02.2014 este un act administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44, nu este opozabil si nu poate produce nici un efect juridic raportat la persoana sa, iar singura cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui în cauza ce face obiectul acestui dosar este cea deschisa de prima teza a alin.(2) al art. 712 al Codului de procedura civila coroborata cu prevederile art. 4 al Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ.

Apelantul contestator apreciaza ca decizia de angajare a raspunderii solidare nr. 116441 din 28.01.2014 este lovita de nulitate absoluta întrucât nu a fost comunicata conform prevederilor art. 44 al Codului de procedura fiscala pâna la data de 26.02.2014, data înregistrarii contestatiei si are la baza procesul-verbal al Inspectiei fiscale nr. 499 din 28.11.2012, act administrativ-fiscal necomunicat nici pâna la aceasta data, si care nu îi este opozabil si nu produce nici un efect juridic în privinta sa.

Arata în continuare apelantul-contestator ca în mod gresit prima instanta a apreciat ca pentru ca legalitatea unui act administrativsa poata fi cercetata pe cale de exceptie, de acest act trebuie sa depinda solutionarea litigiului pe fond, conditie care, raportat la dispozitiile art. 129 din O.G. nr. 92/2003, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, nu se verifica, altfel spus instanta a apreciat ca legalitatea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 117427 din 2014 nu este conditionata în nici un fel de existentaDeciziei de angajare a raspunderii solidare nr. 116441/28.01.2014, însa considera apelanta ca aceasta conditionare este mai mult decât evidenta.

Apelantul contestator precizeaza ca la termenul din data de 25.09.2014 A.J.F.P. Tulcea a facutprin adresa vorbire de xerocopia unui contract de vânzare-cumparare al bunului imobil care face obiectul cauzei, împreuna cu anexele acestuia si a prezentat instantei doar contractul de vânzare al imobilului cladire nu si al terenului în suprafata de2000 mp si considera ca aceasta a încercat astfel sa aduca în motivarea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 117427 fapte necuprinse înlauntrul ei, iar instanta nunumai ca le-a acceptat, dar le-a si motivat.

Considera apelantul-contestatorca Judecatoria Tulcea, ca instanta de executare, avea a se pronunta doar asupra legalitatii actului de executare contestat nu si asupra legalitatii actelor de vânzare-cumparare, pentru acestea urmând a se pronunta Tribunalul Tulcea, conform reglementarilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Solicita totodata a se constata ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra exceptiei nulitatii absolute a Deciziei de angajare a raspunderii solidare nr. 116441 din 28.01.2014 si nici asupra cererii sale care viza cheltuielile de judecata.

În aparare, intimatul-pârât Agentia Nationala de Administrare Fiscala a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei atacate.

Cu privire la apelurile declarate de cele doua apelante, Tribunalul constata urmatoarele:

Obiectul cauzei cu care reclamantul a înteles sa investeasca instanta îl reprezinta contestatia la instituirea masurilor asiguratorii întreprinse de intimata pentru recuperarea debitului de 300.679 lei, ce reprezinta raspunderea personala a contestatorului în baza deciziei de angajare a raspunderii solidare nr. 116441/28.01.2014.

Pentru a putea fi analizata legalitatea si temeinicia instituirii masurilor asiguratorii, aspect ce face obiectul cauzei de fata, instanta de apel va analiza sentinta atacata în raport de actele ce au stat la baza instituirii masurilor asiguratorii.

Astfel, pe de o parte, avem decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. 117427 din 11.02.2014, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 3140/27.02.2014 precum si decizia de angajare a raspunderii solidare nr. 116441/28.01.2014 care de fapt este izvorul instituirii acestor masuri asiguratorii si care sunt contestate în prezent.

Pe de alta parte, avem actele administrativ-fiscale care au stat la baza emiterii deciziei de angajare a raspunderii solidare nr. 116441 din 28.01.2014, si anume: decizia de impunere din oficiu pentru impozite, taxe si contributii cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa nr. 81257/15.10.2012, decizia de impunere nr. 499 din 24.01.2013 privind obligatii fiscale suplimentare de plata, reprezentând TVA, dobânzi TVA, penalitati de întârziere.

Toate constatarile privind verificarea fiscala a XIZD au fost consemnate în raportul de inspectie fiscala F - TL 476 din 28.11.2012.

Deciziile de impunere împreuna cu raportul de inspectie fiscala ar fi trebuit sa faca obiectul unei contestatii administrativ-fiscale, faza administrativa si apoi faza jurisdictionala, în vederea definitivarii titlului de creanta, respectiv stabilirea cu certitudine daca XIZD datoreaza sau nu vrea obligatie fiscala catre bugetul statului si cât anume.

Intrucât nu s-a facut dovada ca aceasta procedura s-a parcurs, în mod evident organele fiscale au procedat la emiterea deciziei de angajare a raspunderii solidare a presedintelui Asociatiei în persoana contestatorului.

Atât în ce priveste primele acte administrativ-fiscale ce vizau XIZD si care ar fi trebuit sa conteste aceste acte cât si decizia de organizare a raspunderii solidare nr. 116441 din 28.02.2014, care îl priveste strict pe presedintele Asociatiei, contestatorul din prezenta cauza, care se de asemenea ar fi trebuit sa conteste acest titlu de creanta, Tribunalul constata ca nu s-a urmat procedura speciala pentru contestarea acestor acte conform art. 205 si urm. Codul de procedura fiscala.

Intrucât pentru contestarea acestor acte fiscale exista proceduri speciale reglementate de Codul de procedura fiscala, este evident ca atacarea lor pentru nelegalitate si netemeinicie nu poate avea loc pe calea contestatiei la executare ori, pe calea contestatiei la instituirea masurilor asiguratorii, atâta timp cât titlul de creanta nu este desfiintat, titlurile executorii nu sunt desfiintate si nici decizia de angajare a raspunderii solidare care a stat la baza instituirii masurilor asiguratorii nu a fost anulata de o instanta judecatoreasca.

Faptul ca prin adresa nr. 122127 din 26.05.2014 i-a fost comunicat contestatorului ca decizia de angajare a raspunderii solidare nu a fost contestata în termen iar acest raspuns nu a fost contestat în instanta, de asemenea nu îndreptateste pe contestator sa sesizeze instanta care judeca instituirea masurilor asiguratorii toate aspectele ce vizeaza nelegalitati ale unor acte fiscale dar care nu au fost invocate spre a fi rezolvate în fata organelor competente.

In mod corect prima instanta a retinut ca aceste aspecte nu pot fi rezolvate nici pe calea exceptiei de nelegalitate invocate de contestator, atâta timp cât pentru fiecare act fiscal emis trebuia urmata o procedura speciala de contestare, lucru care nu s-a facut în cauza.

La filele 54 - 57 dosar fond exista dovezi ca s-a depus contestatia împotriva deciziei de angajare a raspunderii, ce nu a fost analizata, fiind constatata a fi depusa cu întârziere, dar contestatorul nu a urmat mai departe procedura contestarii în fata instantei de contencios administrativ-fiscal pentru lamurirea acestui aspect, fapt ce nu da posibilitatea ca în cauza contestatorul sa atace acest act într-o procedura care priveste strict instituirea masurilor asiguratorii.

De aceea, instanta de apel nu va retine ca întemeiate criticile privind comunicarea ori necomunicarea unor acte în termen atâta timp cât nu s-a uzat de procedura speciala de contestare a acestor acte.

Si cum obiectul cauzei de fata îl constituie instituirea masurilor asiguratorii, rezulta ca aceste acte au fost comunicate, motiv pentru care contestatorul a si uzat de calea contestatiei.

Analizarea însa a legalitatii instituirii masurilor asiguratorii nu se mai poate face în contextul analizarii legalitatii tuturor actelor fiscale emise pâna la acest moment, cum gresit sustine contestatorul, ci referitor strict la legalitatea masurii dispuse, si anume a sechestrului asigurator.

Din probele administrate în cauza, si tinând cont de faptul ca XIZD a fost declarata insolvabila, neavând bunuri care sa poata fi urmarite, având în vedere ca punerea în executare a deciziei de asigurare a raspunderii personale a contestatorului vizeaza bunuri proprietatea acestuia în raport de actele de proprietate ale bunurilor identificate în averea sa personala si raportat la cuantumul datoriei catre bugetul statului, instanta de fond a apreciat corect asupra instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile în vederea garantarii acoperirii prejudiciului produs bugetului statului.

Având în vedere ca bunurile imobile au o valoare considerabila ce va rezulta cu siguranta în urma unei evaluari si nu doar pe baza valorii de impozitare avuta în vedere de apelanta A.N.A.F., Tribunalul constata ca nu s-a dovedit la acest moment ca este necesara si instituirea sechestrului asupra conturilor bancare si asupra veniturilor salariale.

Pentru aceste motive nu este întemeiata critica apelantei A.N.A.F. cu referire strict la acest aspect, astfel ca nefiind motive care sa justifice ca bunurile imobile supuse sechestrului nu sunt îndestulatoare, se va respinge apelul declarat de aceasta apelanta.

Fata de toate aceste considerente, se vor respinge ambele apeluri ca nefondate.

1