Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 1277 din 03.05.2016


Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDONE:2016:002.001277

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

DOSAR NR. 142/270/2016 contestaţie la executare

 

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1277

Şedinţa publică din data de 03.05.2016

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREŞEDINTE – ANGHEL LUMINIŢA

GREFIER - BEJENARU SABINA MARIA

Pe rol se află pronunţarea în cauza civilă privind pe petenta …., în contradictoriu cu intimatul …, având ca obiect contestaţie la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 19.04.2016, consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanţa a amânat pronunţarea, având nevoie de timp pentru deliberare.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând,

Asupra cauzei civile de faţă, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 14.01.2016 şi înregistrată sub nr. 142/270/2016 contestatoarea …. a chemat în judecată pe intimatul …., solicitând:

-anularea încheierii de învestire cu formulă executorie din data de 06.08.2015 pronunţată în dosarul nr. 86720/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti;

-anularea executării silite înseşi care formează obiectul dosarului nr. 672/2015 al B.E.J. …;

-anularea încheierii din data de 17.12.2015 din dosarul de executare nr. 672/2015 al B.E.J. … prin care a fost încuviinţată executarea silită;

-anularea încheierii nr. 672/17.12.2015 emisă de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare cu privire la stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 255 lei;

-anularea actelor de executare emise în dosarul de executare menţionat, respectiv, somaţie şi înştiinţare emise în data de 17.12.2015;

-întoarcerea executării silite prin obligarea intimatei la restituirea sumei de 1155 lei care constituie debitul supus executării silite;

-suspendarea executării silite până la judecarea contestaţiei la executare.

În motivare se arată că un motiv de nelegalitate a executării este intervenţia prescrierii dreptului de a cere executarea silită. Alt motiv este acela că, primind procesul verbal de contravenţie, contestatoarea a achitat suma de 1500 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii, dar din eroare, suma a fost achitată în contul CNADNR S.A., în subordinea căreia se află intimatul.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 632, art. 641, art. 706, art. 712 şi următoarele Cod procedură civilă.

Contestaţia a fost timbrată cu 50 lei, 85 lei şi 50 lei taxe judiciare de timbru.

Prin recipisa de consemnare C.E.C. BANK nr. 940040/1 din 29.01.2016 (fila 46 dosar) contestatoarea a plătit cauţiunea de 115,50 lei.

Conform art. 200 Cod procedură civilă cauza a urmat etapa scrisă în cadrul căreia:

-contestatoarea a complinit lipsurile referitoare la plata taxelor judiciare de timbru şi a cauţiunii;

-contestaţia a fost comunicată intimatului la data de 22.01.2016;

-intimata a depus întâmpinare la data de 15.02.2016;

-întâmpinarea a fost comunicată contestatoarei la data de 04.03.2016, dar acesta nu a dat răspuns la întâmpinare.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei şi a excepţiei invocate, motivat de faptul că …. este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal: condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţilor de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; starea tehnică a vehiculelor rutiere; masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate, precum şi tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum prevede art. 2 al. 1 din O.G. nr. 26/2011 privind înfiinţarea …..

În probaţiune, contestatoarea a depus la dosar: somaţia, înştiinţarea şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 672/2015 ale B.E.J. …, cererea de executare silită formulată de creditoare, procesul verbal de contravenţie seria ISCTR nr. 0052750/24.07.2012, ordinul de plată din data de 30.07.2012 pentru suma de 1500 lei, încheierea nr. 672/2015 din 04.03.2016.

Executorul judecătoresc a depus dosarul de executare nr. 672/2015. Contravaloarea fotocopierii dosarului a fost achitată de contestatoare prin ordinul de plată din data de 14.04.2016 pentru suma de 16 lei.

În baza art. 237, 255 şi 257 Cod procedură civilă instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri.

Conform art. 248 Cod procedură civilă instanţa va da rezolvare mai întâi excepţiei prescrierii dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatoare:

Conform art. 706 Cod procedură civilă, cu denumirea marginală Termenul de prescripţie:

„(1) Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani.

(2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.”

În materie contravenţională, potrivit art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Procesul verbal de contravenţie nr. 0052750/24.07.2012 a fost comunicat contravenientei la data de 27.07.2012 (fila 19 verso), dată de la care, teoretic, contravenienta avea dreptul să îl conteste în termen de 15 zile, termenul de calcul pentru a obţine executarea silită începând cu data de 12.08.2012.

Faţă de data la care creditorul a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu – 23.07.2015 – instanţa observă că executarea silită a început în termenul de 3 ani prevăzut de lege.

Prin urmare, excepţia va fi respinsă.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 23.11.2015 creditorul … a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenţie seria ISCTR nr. 0052750/24.07.2012, cererea fiind înregistrată la B.E.J. …. prin încheierea nr. 672/17.12.2015. Creditorul a ataşat cererii încheierea din 06.08.2015 pronunţată în dosarul nr. 86720/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti prin care procesul verbal de contravenţie seria ISCTR nr. 0052750/24.07.2012 a fost învestit cu formulă executorie.

A fost alcătuit dosarul de executare nr. 672/2015 în care executorul judecătoresc a emis şi comunicat următoarele acte de executare: somaţia, înştiinţarea şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 672/2015 ale B.E.J. ….

În cursul judecăţii a fost depusă şi încheierea de încetare a executării nr. 672/2015 din 04.03.2016.

Instanţa nu va reţine motivul invocat de contestatoare care face referire la plata sumei de 1500 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii care a fost achitată în contul CNADNR S.A., neexistând dovezi că intimatul … se află în subordinea acesteia. Prin O.G. nr. 26/2011 a fost înfiinţat … ca organism tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere (art. 2 al. 1). Prin urmare, contestatoarea a efectuat o plată către o persoană care nu este creditor în speţă, iar creditorul … nu a ratificat plata.

Neexistând alte motive de nelegalitate ale executării silite, instanţa va respinge contestaţia la executare, iar capătul de cerere privind suspendarea executării silite va fi respins ca rămas fără obiect, aspect semnalat chiar de contestatoare la termenul din 05.04.2016.

Ca o consecinţă a soluţiei de s-a dat contestaţiei la executare, instanţa va respinge capătul de cerere privind întoarcerea executării.

Cu privire la cauţiunea depusă, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 720 al. 6 Cod procedură civilă: „Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume.”

Cauţiunea va fi indisponibilizată în condiţiile de mai sus, urmând a fi restituită contestatoarei cu respectarea dispoziţiilor art. 1064 Cod procedură civilă în măsura în care cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre definitivă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se va elibera de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge excepţia prescrierii dreptului de a cere executarea silită, formulată de contestatoarea ...

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea …, înregistrată sub nr. J04/…, CUI RO …, cu sediul în … împotriva intimatului …, cu sediul în …

Respinge capetele de cerere privind suspendarea executării silite şi întoarcerea executării silite.

Menţine formele de executare din dosarul nr. 672/2015 al B.E.J. ….

Cauţiunea în sumă de 115,50 lei, achitată prin Recipisa de consemnare nr. 940040/1, emisă de CEC Bank la data de 29.01.2016, rămâne indisponibilizată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Oneşti.

La rămânerea definitivă, prezenta se comunică, din oficiu şi de îndată, executorului judecătoresc.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.05.2016.

 PREŞEDINTE, GREFIER,

Red. A.L./Tehn. B.S.M. – 20.05.2016

Exemplare 5 (cinci)

Com. părţi (3) – 20.05.2016