Ultaj

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra prezentei cauze penale privind pe inculpatul I. V., trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cp raportat la art. 193 alin. 2 Cp.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 27.05.2015, când cei prezenți au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1285/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul 17293/306/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu în altă cauză şi sub control judiciar în prezenta cauză a inculpatului I. V. pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj”, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cp raportat la art. 193 alin. 2 Cp.

În actul de sesizare a fost reținută în esenţă următoarea situație de fapt:

Inculpatul I. V. în data de 08.03.2014, în jurul orei 17:10, în timp ce se afla în zona Pieţei Agroalimentare de pe str. …. din mun. Sibiu, l-a lovit şi ameninţat pe Agentul Şef Principal de poliţie T. C., din cadrul IPJ Sibiu-Serviciul Criminalistic, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, efectuând cercetarea la faţa locului în cazul unui eveniment rutier.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu se bazează pe următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală:

- declaraţie persoanelor vătămate T. C. (f.11-13) şi I. V. (f.15-16);

- declaraţie martori Ţ. M. (f. 18-20), F. P. (f. 22,23), F. A. (f. 25,26), P. R. (f. 28,29), V. G. (f. 31,32), C. I. M. (f. 34,35), T. Ş. S. (f. 37,39), M. I. (f. 41,42), C. V. (f. 44,45), M. A. A. (f. 47-49), B. M. (f. 51-56), C. A. (f. 62,63), I. L. (f.58-60);

- CD cu declaraţiile înregistrate audio-video ale martorilor C. I. M., T. Ş. S., M. I. şi C V. şi ale persoanei vătămate T. C. f.128;

- proces-verbal redare interceptări convorbiri telefonice (f. 65-67);

- proces-verbal de examinare şi planşe foto (f.77-85);

- raportul lucrătorilor de poliţie din 08.03.2014 (f.69);

- raport de constatare medico-legală nr. 125/II/a/13/09.03.2014 (f. 74);

- declaraţiile inculpatului I. V. (f. 87-92);

- certificat medico-legal nr. I/a/223/10.03.2014 şi completare nr. R/1/I/a/223 din 13.03.2014 (f. 93,94).

Inculpatul I. V. s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi nu a solicitat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 375 Cpp şi art. 396 alin. 10 Cpp, uzitând de dreptul la tăcere conferit de lege, procedându-se astfel la judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun şi la efectuarea cercetării judecătoreşti.

S C J U SIBIU s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale ale părţii civile C. T. (f. 214 di).

Persoana vătămată C. T. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 euro pentru daune morale (f. 249-250 di).

În cursul judecăţii s-au depus la dosarul cauzei şi s-au administrat următoarele probe:

-ordonanţa de remediere a neregularităţilor actului de sesizare din 05.12.2015 (f. 40 di vol. I),

-fişă evidenţă auto a inculpatului (f. 95-96 di vol. I),

-cazier inculpat (f. 194-195 di vol. I),

-declaraţie persoana vătămată C. T. (f. 253-257 di vol. I),

-ordonanţa nr. 1463/II/2/2014 a Prim - Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, prin care s-a respins plângerea petentului I. V. împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul din data de 14.10.2014 emis în dosarul penal nr. 1285/P/2014 (f. 287-288 di vol. I),

-fişa postului persoanei vătămate C. T. (f. 289-294 di vol. II),

-declaraţie martor P. S.C (f. 296-297 di vol. II),

-declaraţie martor G I (f. 299-300 di vol. II),

-declaraţie martor I. L. (f. 302-306 di vol. II),

-declaraţie martor C. M. I.(f. 308-309 di vol. II),

-declaraţie martor M. I. (f. 311-313 di vol. II),

-declaraţie martor C. V. (f. 315-318 di vol. II),

-declaraţie martor M. A. V. (f. 320-323 di vol. II),

-răspuns IPJ Sibiu cu privire la încetarea raporturilor de muncă ale inculpatului (f. 332 di vol. II),

-răspuns IPJ Sibiu – Compartimentul Psihologie cu privire la discuţiile purtate cu psihologul unităţii de către persoana vătămată (f. 334 di vol. II),

-cerere de recuzare (f. 355 di vol. II),

-cerere de strămutare şi acte aferente în copie (f. 393-430 di vol. II),

-fişa SEIP martor T. Ş. S. (f. 432 di vol. II),

-extrasul sentinţa penală nr. 34/14.05.2015 a Curţii de Apel Alba-Iulia prin care s-a respins cererea de strămutare (f. 453-454 di vol. II),

-declaraţie martor C. A. A. (f. 463-464 di vol. II),

-declaraţie martor F. P. (f. 491-492 di vol. III),

-declaraţie martor F. A. (f. 494-495 di vol. III),

-declaraţie martor P. R. (f. 497-498 di vol. III),

-declaraţie martor V. G. (f. 500-502 di vol. III),

-chitanţa nr. 1378/05.03.2015 în cuantum de 2.000 lei onorariu avocat (f. 503 di vol. III),

-concluzii scrise persoana vătămată (f. 504-510 di vol. II),

-concluzii scrise inculpat şi acte ataşate (f. 528-530 di vol. III).

La termenul de judecată din 31.10.2014, judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 348 Cpp raportat la art. 207 alin. 2 şi alin. 4 Cpp a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar a inculpatului I. V., dispusă prin încheierea penală nr. 76/09.03.2014 a Judecătoriei Sibiu şi în temeiul art. 348 Cpp raportat la art. 207 alin. 2 şi alin. 4 Cpp a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului I.V..

Judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că în prezent inculpatul se află în stare de arest la domiciliul din Sibiu,  în dosarul nr. 8595/306/2014 al Judecătoriei Sibiu.

La termenul de judecată din 03.12.2014, judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 345 alin. 1 şi alin. 2 Cpp a constatat neregularitatea rechizitoriului emis în dosarul nr. 17293/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în ceea ce priveşte încadrarea juridică a trimiterii în judecată a inculpatului I. V., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4 din Cp şi a comunicat încheierea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea remedierii neregularităţii constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară în termen de 5 zile dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

La termenul de judecată din 22.12.2014, judecătorul de cameră preliminară 1. În temeiul art. II alin. 2 din OUG nr. 82/10.12.2014 raportat la art. 348 Cpp, art. 207 alin. 2, alin. 4 şi alin. 7 Cpp a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar a inculpatului I. V., iar în temeiul art. 348 Cpp raportat la art. 207 alin. 2, alin. 4 şi alin. 7 Cpp a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului I. V . 2. În temeiul art. 346 alin. 4 Cpp a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1285/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe inculpatul I. V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4 din Cp raportat la art. 193 alin. 2 Cp, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I. V..

La termenul de judecată din 09.02.2015, instanţa în temeiul art. 362 alin. 2 Cpp raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 5 Cpp a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar a inculpatului I.V. şi în temeiul art. 208 alin. 5 Cpp raportat la art. 207 alin. 2, alin. 4 şi alin. 7 Cpp a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului I. V..

La termenul de judecată din 02.03.2015, instanţa a luat act de constituirile de parte civilă, a audiat persoana vătămată şi a încuviinţat probe pentru toate părţile şi procuror.

La termenul de judecată din 16.03.2015, instanţa a audiat martori.

La termenul de judecată din 30.03.2015, instanţa în temeiul art. 362 alin. 2 Cpp raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 5 Cpp, cu aplicarea art. 67 alin. 6 Cpp, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar a inculpatului I. V., şi în temeiul art. 208 alin. 5 Cpp raportat la art. 207 alin. 2, alin. 4 şi alin. 7 Cpp a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului I, V,, iar în temeiul art. 68 Cpp a înaintat dosarul completului imediat următor, în aceeaşi materie, respectiv C3 penal CPF, în vederea soluţionării cererii de recuzare, formulată atât în scris, cât şi oral, la acest termen de judecată, de către inculpatul I, V.

La termenul de judecată din 27.04.2015, instanţa potrivit art. 72 alin. 5 Cpp, a înaintat, de îndată, în original a cererii de strămutare, formulată și depusă în scris la dosar, de către inculpatul din prezenta cauză – I, A, V,, Curții de Apel Alba Iulia, împreună cu toate înscrisurile anexate acesteia; şi a admis cererea de amânare existentă la dosar din partea apărătorului ales al inculpatului, d-ul av. Z, N,, acordând termen în cunoştinţă martorilor prezenţi.

La termenul de judecată din 25.05.2015, instanţa a încuviinţat în apărare cererile în probaţiune ale inculpatului şi ale procurorului şi a dispus citarea martorilor, iar în temeiul art. 362 alin. 2 Cpp raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 5 Cpp, cu aplicarea art. 67 alin. 6 Cpp, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar a inculpatului I, V,, dispusă prin încheierea penală nr. 76/09.03.2014 a Judecătoriei Sibiu şi în temeiul art. 208 alin. 5 Cpp raportat la art. 207 alin. 2, alin. 4 şi alin. 7 Cpp a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului I, V.

La termenul de judecată din 27.05.2015, instanţa a audiat toţi martorii încuviinţaţi, a închis cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbateri, iar în temeiul art. 390 al. 2 Cpp şi art. 391 Cpp, a fixat un termen pentru pronunțare, pentru a se da posibilitatea apărării inculpatului de a depune la dosar concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că:

În fapt,

În data de 08.03.2014, între orele orelor 16:00-17:00, persoana vătămată C,T,împreună cu martorul M, A, A,, ambii din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Criminalistic, fiind însoţiţi şi de un echipaj al poliţiei rutiere s-au deplasat pe str. …din mun. Sibiu pentru a participa la o cercetare la faţa locului în urma producerii unui accident rutier, care a implicat un conducător auto şi un biciclist.

Ajunşi la faţa locului, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Criminalistic Sibiu au început să efectueze măsurători şi fotografii de orientare, fapt ce a necesitat eliberarea sectorului de stradă unde s-a produs evenimentul rutier.

Întrucât în câmpul de lucru, respectiv pe trecerea de pietoni, se afla parcat un autoturism marca BMW, înmatriculat cu numerele …., în faţa tarabelor pentru flori, lucrătorul de poliţie M. A. A. s-a deplasat la autoturismul în cauză la pasagerul din dreapta faţă, care era o persoană de sex feminin, martora I.L. şi pe care a rugat-o să îl strige pe şofer pentru a-i solicita acestuia să mute autoturismul.

În acel moment proprietarul autoturismului marca BMW, inculpatul I. V., a venit din Piaţa Vasile Aron, având în mână un buchet de flori.

În momentul în care martorul M.A. i-a solicitat să mute maşina, după ce s-a prezentat a fi de la poliţie şi s-a legitimat, inculpatul s-a enervat, a lăsat florile în maşină pe bancheta din spate şi a început să îi adreseze injurii poliţistului „ce vrei mă muistule du-te să-mi sugi p..a cine eşti tu?”.

Atunci martorul M. A. s-a legitimat şi i-a spus că este lucrător de poliţie şi efectuează o cercetare la faţa locului, iar modul în care inculpatul parcase autoturismul împiedică efectuarea fotografiilor de orientare necesare şi în acelaşi timp i-a indicat acestuia autospeciala de poliţie marca Dacia Logan.

Auzind solicitarea lucrătorului de poliţie, inculpatul I.V. i-a răspuns pe un ton agresiv, aducându-i din nou injurii „mă piş pe tine că eşti de la poliţie îmi sugi p..a, ce dacă eşti de la poliţie”.

Văzând că şoferul autoturismului marca BMW continuă cu atitudinea recalcitrantă, martorul M. A. A. s-a retras şi a solicitat sprijinul colegilor săi, la faţa locului ajungând lucrătorii de poliţie C. V. şi T. C., chiar în momentul în care inculpatul se apropiase de M. şi i-a spus „îţi f… un cap în gură”.

Persoana vătămată C. T. ajuns la faţa locului şi-a declinat identitatea, spunându-i inculpatului I. V. că este de la poliţie şi l-a întrebat pe acesta care este problema, moment în care inculpatul i-a răspuns „îţi dau m…, îţi tai capul, jegule, de când te urmăresc şi vreau să mă întâlnesc cu tine”.

 Deşi persoana vătămată C. T. i-a solicitat din nou inculpatului să se calmeze, acesta din urmă a devenit din ce în ce mai recalcitrant adresând ameninţări şi injurii persoanei vătămate, iar la un moment dat s-a apropiat ameninţător de acesta.

Atunci persoana vătămată a avut un reflex de autoapărare şi a încercat să păstreze distanţa faţă de inculpatul I.  V. sprijinindu-se cu braţul în zona pieptului acestuia, apoi l-a prins de mâna dreaptă, degetul mare, pe care i l-a răsucit pentru a se apăra şi l-a ţinut aproape de el.

Acest lucru l-a enervat şi mai tare pe inculpatul I. V. care l-a apucat pe C.T.cu ambele mâini de gulerul hainei, în zona gâtului, l-a ridicat şi a încercat să îl proiecteze pe şosea.

În acel moment persoana vătămată s-a prins la rândul său cu mâinile de haina inculpatului, iar în momentul în care acesta a încercat să îl proiecteze, a căzut pe şosea, pe partea carosabilă, persoana vătămată se afla la sol, iar inculpatul se afla deasupra acesteia, exercitând cu mâinile o compresie la nivelul gâtului persoanei vătămate, situaţie care a durat aproximativ un minut până au intervenit ceilalţi colegi poliţişti.

Văzând că faptele se precipită, lucrătorii de poliţie aflaţi la faţa locului, M.A. şi C. V., împreună cu martorul asistent T. Ş. S. au intervenit şi l-au ridicat pe inculpat de pe persoana vătămată.

Persoana vătămată a luat staţia de poliţie şi a anunţat incidentul, solicitând sprijinul unui echipaj de poliţie.

În continuare, inculpatul foarte iritat, i-a adresat injurii şi ameninţări cu moartea şi cu exercitarea unor acte de violenţă împotriva persoanei vătămate şi a membrilor familiei acestuia, apoi s-a urcat în autoturismul său dorind să plece.

Dată fiind situaţia, martorul C. V. i-a cerut inculpatului să rămână la faţa locului pentru a rezolva problema, iar acesta din urmă s-a conformat şi doar a mutat maşina câţiva metri mai încolo.

După câteva minute, după ce inculpatul a coborât din autoturism, persoana vătămată l-a întrebat ce problemă are cu el, iar inculpatul i-a adus din nou injurii persoanei vătămate şi s-a apropiat de ea cu intenţia de a o lovi.

În acel moment, între persoana vătămată C. T. şi inculpatul I. V. s-a interpus martorul C. V., pe care I. V. l-a luat în braţe, folosindu-l ca punct de sprijin, a ridicat piciorul cu intenţia de a-l lovi pe persoana vătămată şi a aplicat o lovitură cu piciorul în zona umărului stâng partea superioară a martorului C. V., atingându-l uşor şi pe persoana vătămată tot în zona umărului stâng.

Persoana vătămată s-a retras pentru a aplana conflictul, iar inculpatul s-a deplasat de bună voie la sediul poliţiei, alături de echipajul care sosise la faţa locului.

Ca urmare a actelor de agresiune, agentul de poliţie persoana vătămată C.T. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. …/II/a/13 din 09.03.2014 emis de Serviciul de Medicină Legală Sibiu (f. 74 dup).

Instanţa reţine că din declaraţiile persoanei vătămate C. T. (f. 11-13 dup, 253-257 di vol. I) rezultă că acesta a fost solicitat de către martorul M. A., care întâmpina probleme cu un şofer recalcitrant.

Persoana vătămată a arătat că şi-a declinat identitatea, i-a spus inculpatului I.V.că este de la poliţie şi l-a întrebat care este problema, moment în care acesta a devenit agresiv verbal, i-a adresat injurii şi ameninţări lui şi familiei sale şi i-a spus „de când te urmăresc şi vreau să mă întâlnesc cu tine”, „îţi tai capul jegule…”, „te bag…te scot… futuţi …”.

Apoi s-a apropiat nervos de persoana vătămată şi a încercat să-i aplice o lovitură cu capul, C. T. având o reacţie de autoapărare, a ridicat braţul şi s-a sprijinit în zona claviculei inculpatului.

Persoana vătămată arată că a fost prinsă de haine şi trântită în mijlocul străzii, inculpatul căzând peste ea şi exercitând în acelaşi timp o compresie la nivelul gâtului. T.C. mai declară că, după ce inculpatul I.V. a fost ridicat de colegii săi de pe el, acesta a continuat cu ameninţările şi injuriile, iar la un moment dat l-a atins uşor cu piciorul în zona umărului stâng, deoarece inculpatul a ridicat piciorul spre el încercând să-l lovească, dar s-a interpus martorul C. V..

Persoana vătămată a mai declarat că a suferit leziuni de tipul echimozelor, excoriaţii în jurul gâtului, s-a murdărit pe haină de la uleiul şi praful de jos, aspect confirmat şi prin declaraţiile martorilor şi prin procesul-verbal de examinare şi planşa foto (f. 77-85 dup).

În continuare, persoana vătămată a mai arătat în faţa instanţei de judecată că el nu i-a adresat inculpatului nicio injurie în toată perioada evenimentului, că a respectat normele procedurale şi că a încercat să se apare, pentru a nu fi lovit de inculpat.

Persoana vătămată a indicat că solicită daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit, în primul rând ca om, ca întreţinător de familie, ca angajat al Statului şi om al legii, dar şi pe latură sportivă; este unul dintre cei mai vechi criminalişti din Sibiu şi toată lumea îl cunoaşte, existând tot felul de discuţii în cadrul poliţiei cu privire la acest incident şi la adresa sa.

După eveniment a consumat ceaiuri, a fost neliniştit, nu putea dormi, nu-i venea să creadă că i s-a întâmplat lui aşa ceva, apelând la psihologul unităţii, doamna C..

Persoana vătămată a precizat că a fost coleg cu inculpatul în cadrul poliţiei, dar între cei doi nu au fost relaţii de duşmănie, ci strict profesionale, de serviciu. 

Mai departe, persoana vătămată a indicat că are competenţă de cercetare la faţa locului şi este direct răspunzător cu privire la cercetarea câmpului infracţional.

Instanţa apreciază că declaraţiile persoanei vătămate sunt confirmate de declaraţiile martorilor de la dosar, printre care şi cea a martorului T. Ş.S. (f. 37-39 dup), care a arătat că atât T. C., cât şi M. A. s-au legitimat înainte de a discuta cu inculpatul I.V., l-a auzit pe I. V. când a adresat ameninţări şi injurii persoanei vătămate „că îi ia familia în p..a, copii, nevasta, le dădea m… la toţi care erau în jur de la poliţie, indiferent ce se întâmplă îi prinde pe toţi şi le rupe capul, că îi prinde fata lui C. T. şi i-o ia în p..a”, l-a văzut când s-a apropiat ameninţător de T. C., acesta apărându-se prin aşezarea mâinii în pieptul şoferului şi a văzut momentul în care inculpatul l-a proiectat pe T. C. în mijlocul străzii, aşezându-se deasupra lui şi exercitând o compresie la nivelul gâtului.

Martorul a mai auzit şi momentul în care inculpatul I. V. i-a spus lui T. C. că „de mult vroia să-l bată, de când lucra la Poliţia Rutieră”, precum şi incidentul în care inculpatul a ridicat piciorul spre a-l lovi pe persoana vătămată, s-a interpus C. V., a fost lovită şi persoana vătămată, apoi şoferul a fost ridicat de un echipaj de poliţie.

La rândul său, martorul C. V. (f. 44-45 dup, 315-318 di vol. II) confirmă faptul că l-a auzit pe I. V. ameninţând şi înjurându-l pe Toader Cristian, spunându-i acestuia că „de mult vroia să-l întâlnească”, a văzut momentul în care s-a îndreptat nervos spre persoana vătămată, iar aceasta a încercat să păstreze distanţa, punând mâna în faţă, precum şi momentul în care inculpatul l-a prins pe T. C. de haine, l-a răsucit şi l-a pus jos, pe spate, pe partea carosabilă, aşezându-se apoi peste acesta cu mâinile în pieptul şi în gâtul său.

Martorul a arătat că el împreună cu M. l-a ridicat pe inculpat de pe persoana vătămată, apoi l-au sfătuit pe T. să meargă la maşina de poliţie pentru a anunţa evenimentul.

De asemenea, în faţa instanţei martorul a declarat că a observat şi lovitura de picior pe care inculpatul a dorit să i-o aplice lui C. T., spunând că inculpatul era nervos, dar martorul s-a interpus şi a fost lovit în zona umărului stâng, fără a vedea dacă a fost lovită şi persoana vătămată care se afla în spatele său.

Martorul a mai precizat în faţa instanţei că zona era aglomerată, fiind zona pieţei, că soţia inculpatului nu s-a dat jos din maşină decât spre finalul evenimentelor, că T. nu l-a insultat deloc pe inculpat, că martorul M.I. nu a văzut prima scenă cu trântirea la pământ, ci a apărut doar la a doua fază, că el personal l-a recunoscut de la început pe inculpat ca fost coleg, că nu s-a făcut o delimitare a locului, dar era parcată maşina de poliţie chiar în faţa pieţei, la aproximativ 25 metri de maşina inculpatului, care ar fi putut-o observa.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului M. A. Al. (f. 47-49 dup, 320-323 di vol. II), care arată că s-a legitimat şi i-a arătat inculpatului Iancu Vasile şi autospeciala de poliţie pentru a-i sugera că este de la poliţie, martorul a auzit injuriile şi ameninţările pe care inculpatul I. V. i le-a adresat persoanei vătămate T. C.; l-a văzut pe inculpat în momentul în care s-a îndreptat ameninţător cu intenţia de a-l lovi pe persoana vătămată, acesta întinzând mâna pentru a se apăra; apoi, l-a observat în momentul în care l-a prins de haine şi l-a proiectat pe şosea pe T. C., aşezându-se deasupra acestuia.

În faţa instanţei, martorul a arătat că la faţa locului trebuiau să facă fotografiile necesare, a dat cu spatele la maşina de poliţie, moment în care a văzut auto BMW, s-a adresat doamnei din maşină de pe partea dreaptă, întrebând-o cine este conducătorul auto, deoarece trebuie să facă fotografii şi trebuie mutată maşina din acel loc, spunându-i că este de la poliţie.

În continuare, martorul a precizat că doamna l-a strigat pe A., conducătorul auto, acesta fiind inculpatul I.V., căruia i-a adresat rugămintea să mute maşina că e de la poliţie, i-a arătat şi autospeciala poliţiei, moment în care inculpatul a început să îi adreseze injurii „ce vrei mă muistule du-te să-mi sugi p..a cine eşti tu?”.

Martorul M. A. mai arată că în acel moment s-a legitimat şi i-a spus că este lucrător de poliţie şi efectuează o cercetare la faţa locului, iar auzind acestea inculpatul I.V. i-a răspuns pe un ton agresiv, aducându-i din nou injurii „mă piş pe tine că eşti de la poliţie îmi sugi p..a, ce dacă eşti de la poliţie”.

Martorul a precizat că a dat înapoi, a chemat colegii C. şi T., doar C. fiind îmbrăcat în uniformă de poliţist, iar până au ajuns colegii lângă el, inculpatul s-a apropiat de el, undeva în spatele maşinii inculpatului, adresându-i în continuare injurii, iar colegul C. l-a recunoscut şi i s-a adresat pe nume, spunându-i să se liniştească.

Mai departe, martorul a arătat că a venit la el C. T. şi l-a întrebat ce se întâmplă, moment în care a existat un schimb de replici, T. i-a spus că sunt de la poliţie, apoi Iancu l-a prins într-un fel de guler pe T. şi l-a trântit jos, înainte de aceasta persoana vătămată i-a zis să se îndepărteze, a încercat să îl împingă cu mâna să se dea la o parte, după care a fost trântit jos şi ridicat de el şi C..

Martorul a descris scena în care persoana vătămată a fost pusă la pământ, indicând că T. era întins pe spate pe partea carosabilă, inculpatul era peste acesta, mâna stângă a lui I. era pe gâtul lui T., întrucât de mâna stângă a inculpatului a încercat să îl ridice de pe persoana vătămată, fără a reuşi, totul a durat până într-un minut, apoi el cu C. l-au tras pe inculpat, el a tras de mâna stângă, iar C. de mâna dreaptă; inculpatul continuând să profereze injurii la adresa persoanei vătămate.

Martorul a declarat că îşi aminteşte ca inculpatul să fi spus că de mult dorea să îl întâlnească pe persoana vătămată şi să-l lovească, dar nu şi-a mai amintit exact ameninţările verbale şi injuriile ad litteram, ci doar că ele au existat.

În continuare, martorul a precizat că după ce inculpatul a fost separat de persoana vătămată, T. a sunat la dispecerat, a trecut o perioadă de timp până a sosit echipajul, perioadă în care a stat mereu lângă T. pentru a-l proteja, iar când au venit colegii de la ordine publică inculpatul a mai avut un moment în care a fost violent, şi anume că a încercat din nou să îl lovească pe persoana vătămată cu piciorul, prin ridicare, dar „dacă nu mă înşel cred că l-a lovit de fapt puţin pe colegul C., care se afla între cei doi”, arătând şi că îşi menţine în integralitate toată declaraţia din cursul urmăririi penale, inclusiv cu privire la expresiile jignitoare, fiind mult mai recentă faţă de data evenimentului.

Martorul C. M. I. (f. 34-35 dup, 308-309 di vol. II) a arătat că nu a fost prezent la incidentul propriu zis şi că ceea ce declară este doar din auzite, că s-a deplasat la faţa locului după ce a auzit chemarea prin staţie, că l-a văzut pe persoana vătămată murdar pe haine, plin de noroi, a auzit nişte înjurături dar nu ştie din partea cui, că este posibil ca inculpatul să fi spus acele lucruri către T., că dacă aşa a declarat la procuror aşa este, doar că acum nu îşi mai aminteşte exact, că a văzut gestul lui I. cu piciorul, dar lovitura în sine nu, că inculpatul i-a cerut să se deplaseze la poliţie, pentru a nu mai face circ pe stradă, s-a conformat, nu a fost necesară imobilizarea lui.

Martorul M. I. (f. 41-42 dup, 311-313 di vol. II) a susţinut că maşina lui I. era parcată în staţia de autobuz, că a crezut iniţial că inculpatul a fost folosit ca martor asistent, aflând de la C. că de fapt a avut loc un incident cu T., că acesta a vrut să îi ceară socoteală lui I. pentru ce s-a întâmplat mai devreme, având loc o discuţie contradictorie, iar inculpatul a încercat să îl lovească cu piciorul pe persoana vătămată, dar acea lovitură a fost interpusă de colegul său C., care a barat din partea laterală cu umărul şi a fost lovit.

Martorul a mai precizat că îşi menţine în integralitate declaraţia din cursul urmăririi penale, întrucât a avut memoria mai proaspătă, că într-adevăr inculpatul era nervos, iar persoana vătămată îi spunea să stea liniştit, că inculpatul este o fire mai impulsivă care răspunde la provocări.

Martorul C. A. A. (f. 62-63 dup, 463-464 di vol. II) a declarat că nu a fost la faţa locului, deoarece era la birou la sediul IPJ Sibiu, iar tot ceea ce cunoaşte este din auzite, respectiv că a avut loc un incident între inculpatul Iancu şi persoana vătămată T., că a avut o conversaţie telefonică cu Ţ. C., că în rest nu l-au interesat discuţiile de la birou dintre colegi.

Martora Ţ.M. (f. 18-20 dup) a declarat în cursul urmăririi penale că în acea zi de 08.03.2014 se afla în Piaţa Vasile Aron cu nişte flori pentru vânzare, că a văzut un echipaj de poliţie făceau nişte măsurători pentru un accident auto care a fost în acel loc.

Martora a mai precizat că a văzut la un moment dat că echipajul de poliţie care era în apropierea ei a fugit către celălalt echipaj, a fugit şi ea să vadă ce se întâmplă, şi a observat un domn poliţist ridicând un alt domn de pe jos cu giacă neagră, care gesticula din mâini către un alt domn cu haină neagră.

După aceea a plecat de acolo la locul ei şi a văzut un echipaj de poliţie, faptele petrecându-se în jurul orei 18,00, că nu a auzit gălăgie, doar a văzut poliţiştii fugind înspre un anumit loc, că a văzut că cel de pe jos nu era îmbrăcat în poliţist, era îmbrăcat în pantaloni negri, o haină neagră cu dungi roşii, iar lângă el era un bărbat tânăr, înalt, cu părul deschis la culoare, că în jur s-a strâns mai multă lume să vadă ce s-a întâmplat.

Martora F. P. (f. 14-15 dup, 491-492 di vol. III) a precizat că se afla în faţa chioşcului de flori pentru a vinde flori, că a vândut un buchet unei persoane de sex masculin apoi după 2 3 minute a auzit strigăte dinspre stradă, apoi l-a văzut pe domnul căruia îi vânduse flori lângă auto său, iar lângă el mai multe persoane, apoi a văzut cum două persoane se băteau, iar una dintre ele era domnul căruia îi vânduse florile, a văzut că un bărbat era căzut la sol, iar clientul ei era în picioare, iar poliţia a intervenit pentru a aplana conflictul.

În faţa instanţei martora l-a identificat pe domnul care i-a cumpărat flori în persoana inculpatului I. V. şi a precizat că îşi menţine declaraţia din cursul urmăririi penale.

Martora F. A. (f. 25-26 dup, 494-495 di vol. III) a arătat că îşi menţine declaraţia din cursul urmăririi penale, prin care a susţinut că în 08.03.2014 se afla în faţa chioşcului cu flori, o observat un auto gri parcat, iar conducătorul auto se îndrepta spre maşină cu flori în mână, a auzit strigăte şi a văzut cum lucrătorii de poliţie s-au îndreptat înspre conducătorul auto, încercând să-l imobilizeze, s-a ivit o altercaţie între aceştia, dar nu a auzit ce au discutat, apoi a văzut şoferul că a mutat maşina.

Martorul P.  R. (f. 28-29 dup, 497-498 di vol. III) a susţinut că la momentul producerii incidentului se afla la aproximativ 15 metri de persoanele implicate în altercaţie, respectiv în faţa chioşcului unde vinde flori, fiind parcată acolo o maşină de poliţie, iar în faţa acestei maşini un MBW de culoare gri, iar la un moment dat a observat mai mulţi lucrători de poliţie care au intervenit în aplanarea conflictului dintre cele două persoane, care au fost separate, nu a auzit ameninţările şi injuriile care şi le-au proferat cele două persoane.

Martorul V. G. (f. 31-32 dup, 500-502 di vol. III) a declarat că în 08.03.2014 se afla în faţa Pieţei Agroalimentare de pe str. …, pentru a efectua măsurători împreună cu organele de cercetare penală privind un eveniment rutier în care a fost implicat anterior, iar la un moment dat a auzit nişte strigăte şi a observat lumea că se îndreaptă în acea direcţie pentru a vedea ce s-a întâmplat, văzând mai mulţi lucrători de poliţie care încercau să imobilizeze un tânăr, iar acesta i-a împins pentru a se sustrage, apoi tânărul şi-a mutat maşina, nu a auzit discuţiile, dar la un moment dat l-a auzit pe tânăr cum i-a strigat unui lucrător de poliţie „băi muie” şi s-a repezit la el.

Martorul a mai arătat că tânărul era foarte agresiv în limbaj şi comportament, că în auto BMW a observat o femeie, iar după discuţiile cu poliţia tânărul s-a îndreptat spre auto poliţiei.

În faţa instanţei, matorul şi-a menţinut declaraţia din cursul urmăririi penale şi l-a identificat pe inculpatul I. V. ca fiind tânărul despre care a făcut vorbire în declaraţia sa, dar nu şi-a mai amintit detalii cu privire la expresiile proferate de către cele două părţi.

În cursul urmăririi penale inculpatul I. V. a dat mai multe declaraţii în faţa procurorului (f. 87-88, 90, 91-92 dup) şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi (f. 115-119 dup), iar în faţa instanţei şi-a exercitat dreptul la tăcere, exprimându-şi doar ultimul cuvânt la finalul cauzei.

În cadrul declaraţiei din 09.03.2015 (f. 87-88 dup), inculpatul a susţinut că în data de 08.03.2014  coborât din auto pentru a cumpăra flori, a venit la el o persoană de sex masculin care i-a solicitat să plece, fără niciun motiv, apoi persoana respectivă i-a adresat cuvinte deranjante şi au ajuns să se jignească reciproc, iar după un schimb de replici i-a spus că este lucrător de poliţie, fără a-i arăta legitimaţia, după care a venit la el C. T., pe care îl cunoştea şi care l-a prins de gât.

Inculpatul a arătat că în momentul în care l-a prins de gât, l-a prins şi el de haine şi l-a pus la pământ, imobilizându-l, lângă ei fiind alţi doi poliţişti de la rutieră, iar după ce i-a dat drumul au început să se înjure reciproc, s-a urcat în auto dorind să plece, dar la rugămintea unui lucrător de poliţie a oprit pe dreapta, ulterior venind spre el persoana vătămată pusă pe scandal, iar el a dat cu piciorul înspre persoana vătămată, fără a-l atinge, apoi s-a deplasat la poliţie.

Inculpatul a precizat că nu l-a agresat pe C. T. şi că tot ce s-a întâmplat i se trage de la o cercetare la faţa locului în calitate de colegi acum aproximativ 5 ani, şi că nu ştia că persoana vătămată se află în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu în momentul altercaţiei, sau dacă mai lucrează sau nu în poliţie, că nu a fost niciun indiciu din care să rezulte că se efectua o cercetare la faţa locului.

Inculpatul a motivat gestul său cu piciorul ca fiind venit în urma unor jigniri din partea persoanei vătămate, şi că doar după ce l-a luat de gât a observat poliţiştii îmbrăcaţi militar, dar că ştia că persoana vătămată este lucrător la criminalistică, dar nu consideră că punerea la pământ este o agresiune, atâta timp cât nu l-a lovit.

În cadrul celei de-a doua declaraţii din 09.03.2015 (f. 91-92 dup), inculpatul a dorit să mai precizeze că dacă nu era prins de gât de persoana vătămată îşi continua drumul, că acesta l-a ameninţat şi înjurat, „mi-a spus că ne mai întâlnim şi că sigur îi va face probleme”, că l-a pus jos pentru a se apăra, el fiind cel provocat, că niciun poliţist nu i-a arătat vreo legitimaţie, că totul este o răzbunare din partea persoanei vătămate, că a avut o dispută în urmă cu 4-5 ani, că persoana vătămată l-a prins de mână şi i-a dat degetul peste cap.

La data de 14.04.2014, inculpatul (f. 90 dup) a susţinut că doreşte să fie audiată ca martor soţia sa I. L. şi martorul M.  B., al cărui domiciliu îl va indica avocatul ales, că persoana vătămată a sărit pe el, l-a prins de gât şi de mâna dreaptă, degetul mare şi i l-a dat peste cap, a depus două certificate medico legale, şi reacţia sa a fost una instinctivă, deoarece practică judo de mai mulţi ani.

În faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi (f. 115-119 dup), inculpatul a declarat că este posibil ca el să îl fi înjurat primul pe persoana care i-a cerut să mute maşina, deoarece l-a enervat tonul cu care i s-a adresat, apoi s-au înjurat simultan, că nu s-a legitimat, aflând ulterior că este poliţist.

În continuare, inculpatul recunoaşte faptul că a apărut persoana vătămată C.T., care nu era îmbrăcat în uniformă, şi că îl cunoştea de când a lucrat şi el în poliţie, că persoana vătămată i-a sărit direct cu mâna în gât, apoi i-a dat degetul de la mâna dreaptă peste cap, iar el l-a prins de giacă şi l-a pus la pământ, fără a-l lovi, iar cealaltă persoană cu care a discutat mai devreme era lângă ei şi le spunea să se liniştească.

Inculpatul recunoaşte că de faţă la acest moment mai erau şi doi poliţişti de la serviciul rutier, că s-a înjurat reciproc cu persoana vătămată, însă T. a început, că a dorit să plece cu maşina, dar unul dintre cei doi poliţişti de la rutieră i-au spus să rămână pe loc şi să nu plece, deoarece persoana vătămată apelase 112, iar ulterior a apărut un alt echipaj la faţa locului, el conformându-se în a se deplasa la sediul poliţiei, fără utilizarea forţei, cum din eroare s-a consemnat în ordonanţa de reţinere.

Inculpatul a mai învederat că cei de la rutieră l-au ţinut pe persoana vătămată să nu sară la el, fiind interpuşi între cei doi, moment în care a dat cu piciorul înspre C.T., fără a-l lovi, ceea ce s-a întâmplat tocmai pentru că nu a vrut să-l lovească, şi nu pentru că s-ar fi retras persoana vătămată; aspecte contrazise de declaraţiile martorilor oculari M. şi C., precum şi prin declaraţia persoanei vătămate care arată clar că dacă nu s-ar fi interpus C., inculpatul l-ar fi lovit pe persoana vătămată în zona capului, cel lovit fiind martorul C., în zona de sus a umărului.

În continuare, inculpatul a arătat că nu i-ar fi spus persoanei vătămate că de mult îl urmăreşte, ci că din contră persoana vătămată îl urmăreşte pe el, de când au participat împreună la o cercetare la faţa locului, împrejurare în care în calitate de colegi nu i-a făcut pe plac.

Inculpatul a mai precizat că a văzut o singură maşină de poliţie ulterior faptelor şi că i se pare normal ca poliţiştii să se întâlnească în orice zonă a oraşului; şi că a acţionat aşa pentru a se apăra „dacă ştiam că acesta se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, m-aş fi abţinut, dar asta nu înseamnă că aş avea o scuză pentru ceea ce am făcut.”

Instanţa reţine că în data de 14.04.2014, prin avocat S. C., inculpatul depune la dosar certificatul medico-legal cu nr. I/a/223 din 10.03.2014 din care rezultă că are nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale acuzând o răsucire forţată a degetului I de la mâna dreaptă fără semne de leziune la tegument (f. 93 dup).

Ulterior mai depune o completare la certificatul medico-legal nr. R/1/I/a/223 din 13.03.2014  din care rezultă că în 11.03.2014 inculpatul s-a prezentat la Clinica Polisano, iar în fişa de examinare s-a consemnat suspiciune fractură parcelară falangă distală police drept, entorsă articulaţie radio-carpiană dreaptă având nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (f. 94 dup).

Inculpatul a solicitat în apărare baza art. 16 lit. d Cpp cu referire la art. 26 alin. 1 Cp, să se dispună achitarea sa și să se constate că există o cauză ce împiedică exercitarea acțiunii penale, că pentru a exista infracțiunea de ultraj, nu trebuie depășite obligațiile impuse în statutul polițistului din legea de funcționare a poliției, prin urmare atitudinea avută trebuie să fie în conformitate cu dispozițiile legii, ori la momentul la care persoana vătămată a încercat să se implice în elemente ce vizau traficul rutier, acesta a avut o imixtiune în atribuțiile altor persoane, a altor polițiști, motiv pentru care a ieșit de sub protecția legii.

Inculpatul a precizat că partea civilă a fost persoana care s-a repezit către inculpat, l-a admonestat motiv pentru care consideră că a existat o stare de provocare din partea acestuia, a încercat să-l ia de gât, moment în care, în spirit de autoapărare, inculpatul a ripostat și s-au trântit amândoi la pământ, în acest fel persoana vătămată, a încălcat dispozițiile art. 13 din Codul Deontologic de etică și deontologice al polițistului, care prevede comportamentul polițistului, care trebuie să se comporte civilizat, să dea dovadă de amabilitate, adoptând o atitudine politicoasă, și precizează că, niciuna dintre aceste atitudini nu a fost adoptată.

De asemenea, inculpatul a invocat că legitimarea se face în condițiile art. 14 din Codrul Deontologic al Polițistului, respectiv polițistul în uniformă trebuie să poarte însemnele distinctive și echipamentul prevăzut de lege pentru a fi protejat și recunoscut; de asemenea, polițistul are obligația de a-și face cunoscută identitatea în legătură cu îndatoririle profesionale ce îi revin, respectiv să-și decline identitatea și obiectul pentru care se află la fața locului şi că toate aceste aspecte nu au fost respectate, chiar mai mult, a menționat că potrivit art. 57 din Lg 360 privind statutul polițistului, este considerată abatere disciplinară, imixtiunea ilegală în activitatea altui polițist, și nu poate să justifice că a dirijat circulația, că a vrut el, sau că a făcut serviciul poliției rutiere, iar potrivit art. 57 al. 1 lit. i din Legea nr. 360/2002, este considerată abatere disciplinară imixtiunea ilegală a polițistului.

Analizând coroborat toate probele din dosar, prin prisma susţinerilor inculpatului cu ocazia declaraţiilor din cursul urmăririi penale dar şi din concluziile finale, instanţa apreciază că apărările inculpatului sunt infirmate atât prin declaraţiile persoanei vătămate, cât şi prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, prezentate pe larg mai sus, în special C. V., M. A., M. I. (lucrători de poliţie), dar şi V. G. şi T. Ş. (persoane terţe poliţiei) care au auzit injuriile şi ameninţările inculpatului la adresat persoanei vătămate, dar şi momentele de agresiune, iar ceilalţi martori oculari au conturat situaţia de fapt reţinută, rezultând că cel care a început şi a provocat tot incidentul este însuşi inculpatul prin interacţiunea sa nepotrivită cu martorul M. A, care a solicitat sprijinul colegilor de poliţie, iar apoi prin modalitatea de a i se adresa persoanei vătămate şi prin faptul că s-a apropiat de acesta ameninţător, cu intenţia de a-l lovi.

În apărare, inculpatul I. V. a solicitat audierea martorului B. M. şi a soţiei sale, I. L..

Instanţa reţine că martorul B. M. a declarat cu ocazia audierii din data de 17.04.2014 (f. 51-53 dup) că a fost doar el împreună cu inculpatul I.V. în autoturismul marca Audi cu nr. … şi a observat momentul în care o persoană de sex masculin l-a prins de gât pe inculpatul Iancu Vasile din spate, între aceştia iscându-se o altercaţie.

Martorul nu poate preciza dacă cei cu care I. V. a discutat s-au legitimat sau nu, nu mai reţine strada pe care I. V. a parcat autoturismul; declară că nu a observat niciun echipaj de poliţie în zona evenimentului şi îşi explică faptul că nu a fost identificat de poliţie la faţa locului prin aceea că, în momentul în care a fost apelat numărul 112 el a luat un taxi şi a plecat.

Ulterior, în data de 04.07.2014 (f. 55-56 dup), instanţa observă că martorul B.M.s-a prezentat din proprie iniţiativă în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi a precizat că-şi retrage declaraţia dată anterior în cauză, întrucât acesta nu corespunde adevărului.

Acesta a precizat că nu s-a aflat la faţa locului, în zona Pieţei Agroalimentare din mun. Sibiu, în momentul săvârşirii infracţiunii de ultraj de către inculpatul I. V., situaţia de fapt relatată anterior fiind inventată de el pentru a-l ajuta pe inculpat, fără ca acesta din urmă să-l instige să declare mincinos.

Totodată, martorul a declarat că a aflat despre săvârşirea infracţiunii de ultraj de către inculpat de la nişte prieteni, în timp ce se afla la fotbal şi pe baza celor auzite a relatat situaţia de fapt consemnată în declaraţia sa la data de 17.04.2014.

Faţă de toate probele din dosar, instanţa este de părere că cea de-a doua declaraţie a martorului B. M.i se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză, motiv pentru care se impune înlăturarea declaraţiei dată de acest martor în data de 17.04.2014, ca nefiind corespunzătoare adevărului.

Cu ocazia audierii martorei I L (f. 58-60 dup, 302-306 di vol. II), aceasta a precizat că pe toată durata producerii altercaţiei între soţul său I. V. şi persoana vătămată T. C., s-a aflat în autoturismul marca BMW, înmatriculat cu numerele …, parcat de către soţul său pe str. … din mun. Sibiu, imediat după trecerea de pietoni.

În legătură cu incidentul, martora a precizat că iniţial a auzit cum o persoană de sex masculin (n.n. martorul M.A. A.) i-a solicitat soţului său să mute autoturismul în alt loc, fără ca respectiva persoană să se legitimeze şi să arate motivele pentru care doreşte să fie mutat autoturismul, iscându-se astfel o ceartă între aceasta şi soţul său I. V..

Mai apoi, inculpatul s-a întors la autoturism şi a lăsat florile pe bancheta din spate, moment în care „la autoturism şi-a făcut apariţia o persoană de sex masculin (n.n. persoana vătămată T. C), care a sărit cu mâinile în jurul gâtului soţului meu”.

Atunci, martora a observat cum inculpatul a pus-o jos, la sol, pe persoana vătămată, după care între cei doi a urmat un schimb de jigniri. Totodată, martora I L a precizat că persoana vătămată nu s-a legitimat în momentul în care a ajuns la autoturismul său.

Ulterior altercaţiei, inculpatul şi-a mutat autoturismul câţiva metri mai încolo, după care a stat de vorbă cu martorul C. V.. Între timp, la faţa locului şi-a făcut apariţia persoana vătămată T. C., care din nou l-a provocat pe inculpat prin adresarea unor cuvinte jignitoare. Drept răspuns la atitudinea persoanei vătămată, soţul său I. V. „a ridicat piciorul înspre acea persoană fără însă a o atinge”, potrivit declaraţiei acestei martore.

Martora a susţinut că a auzit ce se întâmplă, chiar dacă nu s-a dat jos din maşină, întrucât a lăsat geamul în jos, dar nu îşi poate aminti injuriile pe care cele două persoane şi le-au adresat, dar că nu au fost ameninţări, că nu l-a văzut la faţa locului pe martorul B..M., doar o maşină asemănătoare cu a acestuia trecând prin zonă, că primul poliţist nu i-a zis soţului ei că este de la poliţie când i-a spus să îşi mute maşina, că persoana vătămată l-a provocat a doua oară pe Iancu, iar acesta a ripostat ridicând piciorul la el, până la înălţimea pieptului.

Analizând declaraţia martorei I. L., instanţa apreciază că aceasta este nesinceră şi subiectivă, fiind făcută pro causa în favoarea inculpatului din următoarele considerente: din ansamblul probatoriului administrat s-a stabilit că atât persoana vătămată T. C., cât şi martorul M. A. A. şi-au declinat identitatea în momentul în care au luat contact cu inculpatul I. V. şi i-au spus acestuia că sunt lucrători de poliţie şi efectuează o cercetare la faţa locului, cu atât mai mult cu cât inculpatul este fost lucrător de poliţie şi coleg cu persoana vătămată şi a recunoscut că l-a cunoscut pe C. T., doar că nu ştia dacă se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu (susţinere nesinceră a inculpatului din moment ce maşina poliţiei era în apropiere de cercetarea la faţa locului, iar martora Ţ.M. a arătat clar că poliţiştii făceau măsurători, deci şi din punctul de vedere al unui simplu cetăţean, poliţiştii erau în acţiune, doar inculpatul nu şi-a dat seama, cu atât mai mult cu cât el însuşi este fost poliţist care a făcut astfel de activităţi).

Ori martora I. L., care se afla în autoturism în momentul incidentului, a precizat că „niciunul dintre aceştia nu s-au legitimat”; mai mult decât atât, chiar şi inculpatul în declaraţia din data de 09.03.2014 a precizat că „domnul respectiv (n.n. martorul M. A.A.) mi-a spus că este lucrător de poliţie fără a-mi arăta legitimaţia”, iar martora inclusiv în faţa instanţei a susţinut că nu a auzit aşa ceva; persoana vătămată şi martorii audiaţi în cauză au precizat că inculpatul a avut o discuţie cu persoana vătămată înainte de momentul altercaţiei, după care inculpatul s-a apropiat ameninţător de T. C., care în încercarea de a păstra distanţa faţă de inculpat, pe fondul stării de surescitare a inculpatului care ameninţa şi înjura, s-a sprijinit cu braţul în zona pieptului acestuia şi l-a prins de degetul mare de la mână; în schimb, martora I. L. a arătat că „în momentul în care soţul meu a închis portiera autoturismului, la maşină şi-a făcut apariţia o altă persoană de sex masculin care a sărit cu mâinile în jurul gâtului soţului meu”; ceea ce contrazice înseşi declaraţiile inculpatului; iar martorii M. I., M. A. A. şi T. Ş. S. au observat lovitura pe care inculpatul a încercat să o aplice în zona umărului stâng al persoanei vătămate C.T., pe când martora susţine că inculpatul nu l-a atins cu piciorul pe T. C..

Pentru toate aceste considerente, instanţa a dispus înlăturarea declaraţiei acestei martore.

În susţinerea situaţiei de fapt prezentate mai sus instanţa a avut în vedere şi interceptarea telefonică din data de 08.03.2014, orele 22-03 (f. 65-66 dup), în care Ţ.C.A., finul inculpatului I. V. este apelat de nr. 0732660817, respectiv de martorul C. A. A., care îi relatează acestuia evenimentele în care a fost implicat I. V..

Fiind întrebat de unde ştie, C. A. A.răspunde: „Păi n-am fost acolo când…? Pielea mea…! Când l-o luat ăştia!...” „La CFL l-au luat, ştii, la CFL…! O dat în… L-o bătut pe ăsta… C. T.r mă, făcea CFL-ul! Acolo la piaţa Semaforului!”.

În convorbirea purtată se descrie evenimentul astfel: C. Toader făcea poze, iar inculpatul I.V. a venit şi şi-a pus maşina exact în faţa lor, iar când criminalistul i-a spus să-şi mute maşina că trebuie să facă poze, inculpatul a început să-l înjure pe T. C.; apoi I.V. „l-o luat şi l-o trântit pe-acolo şi l-o bătut! şi abia l-o stăpânit ăştia care-o mai fost pe acolo!”. Martorul remarcă că, din câte a înţeles, cei doi aveau ceva de împărţit, iar Iancu a zis „abia am aşteptat să-l prind”.

Mai mult, din interceptarea telefonică din 12.03.2014 (f. 67 dup) rezultă un indiciu care evidenţiază modul în care inculpatul şi-a construit apărarea nesinceră, anume că persoana vătămată l-ar fi atacat primul şi că el doar s-ar fi apărat „I-am zis toată povestea. Da ştii de ce i-am zis. …zice mai departe fra. De aia. …I-am zis tot. Ştii? Cu gât, cu de ălea. Foarte bine răspunde inculpatul”

Prin urmare, faţă de probele administrate, instanţa apreciază că inculpatul I. V.l-a recunoscut pe T. C., ştia că este poliţist şi, anterior exercitării actelor de violenţă şi a proferării ameninţărilor la adresa acestuia, i s-a adus la cunoştinţă şi şi-a dat seama din prezenţa maşinilor de poliţie de la faţa locului că acesta se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât inculpatul este un cunoscător în domeniu, fiind un fost poliţist care a mai participat la cercetare la faţa locului. Susţinerile inculpatului, conform cărora nu a avut cunoştinţă de calitatea persoanei vătămate şi dacă era sau nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu sunt neverosimile.

Totodată, instanţa este de părere ce acţiunile de apărare ale persoanei vătămate T. C. în urma cărora inculpatul I. V. a suferit leziuni traumatice la nivelul mâinii drepte au fost necesare în vederea respingerii atacului inculpatului şi proporţionale cu gravitatea pericolului creat de inculpat.

Astfel, persoana vătămată T. C. s-a aflat în stare de legitimă apărare pe durata altercaţiei dintre acesta şi inculpatul I. V., contrar susţinerilor inculpatului, că el ar fi fost în legitimă apărare; considerente care s-au definitivat şi prin neatacarea dispoziţiei de clasare din rechizitoriu de către inculpat cu privire la infracţiunea de purtarea abuzivă faţă de T. prevăzută de art. 296 alin. 2 Cp, potrivit ordonanţei nr. 1463/II/2/2014 a Prim - Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, prin care s-a respins plângerea petentului I. V. împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul din data de 14.10.2014 emis în dosarul penal nr. 1285/P/2014 (f. 287-288 di vol. I), neatacată potrivit art. 340 Cpp la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sibiu.

Pe de altă parte, din probele administrate în dosar nu rezultă faptul că persoana vătămată şi-ar fi depăşit obligațiile impuse în statutul polițistului din Legea nr. 360/2002 de funcționare a poliției, prin urmare atitudinea avută de acesta a fost în conformitate cu dispozițiile legii, iar faptul că persoana vătămată a încercat să se implice în elemente ce vizau traficul rutier nu constituie o imixtiune în atribuțiile altor persoane, a altor polițiști, pentru a ieșit de sub protecția legii, întrucât persoana vătămată ca şi criminalist avea această atribuţie de a participa la o cercetare la faţa locului, privind un eveniment rutier, potrivit legii şi fişei postului persoanei vătămate C. T. (f. 289-294 di vol. II).

Astfel, instanţa nu împărtăşeşte punctul de vedere al inculpatului că persoana vătămată ar fi săvârşit o abatere disciplinară potrivit art. 57 lit. i din Legea nr. 360/2002 „imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist”. 

În apărare, inculpatul a invocat că legitimarea se face în condițiile art. 14 din Codrul Deontologic al Polițistului, respectiv polițistul în uniformă trebuie să poarte însemnele distinctive și echipamentul prevăzut de lege pentru a fi protejat și recunoscut; dar în acest caz persoana vătămată s-a legitimat prin faptul că i-a comunicat inculpatului că este de la poliţie şi i-a indicat maşina poliţiei, comunicându-i că efectuează o cercetare la faţa locului, fiind cunoscut faptul că poliţiştii criminalişti nu sunt îmbrăcaţi întotdeauna în uniformă militară, ci cu o geacă neagră, aspect cunoscut de către inculpat, care a recunoscut că şi-a dat seama cine este persoana vătămată în momentul în care s-a apropiat de el.

Mai mult, instanţa nu poate să nu remarce faptul că inculpatul a acţionat cu rea-credinţă, că l-a recunoscut pe persoana vătămată din primul moment, că inculpatul are anumite resentimente faţă de acesta datorită faptului că C. T. a făcut parte din Consiliul de Disciplină din cadrul IPJ Sibiu care l-a sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale 15% pentru trei luni, apoi l-a destituit din poliţie, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către însuşi inculpat (f. 393-430 di vol. II), confirmate prin răspunsul IPJ Sibiu cu privire la încetarea raporturilor de muncă ale inculpatului (f. 332 di vol. II), ceea ce a determinat ca inculpatul să adopte o atitudine agresivă în momentul în  care persoana vătămată l-a întrebat ce are cu martorul M. A., solicitându-i să-şi mute maşina.

Prin aceste documente de la dosar sunt înlăturate susţinerile inculpatului, în sensul că persoana vătămată de fapt ar avea ceva probleme cu el, dorind să se răzbune, deoarece la o cercetare la faţa locului în urmă cu 5 ani nu i-ar fi făcut pe plac lui C.T.; situaţia fiind invers decât susţine inculpatul.

Mai departe, inculpatul a precizat că persoana vătămată C. T. a fost persoana care s-a repezit la ea, că a existat o stare de provocare din partea acestuia, că a încercat să-l ia de gât, moment în care, în spirit de autoapărare, inculpatul ar fi ripostat și s-au trântit amândoi la pământ, în acest fel persoana vătămată, ar fi încălcat dispozițiile art. 13 din Codul Deontologic de etică și deontologice al polițistului, care prevede comportamentul polițistului, care trebuie să se comporte civilizat, să dea dovadă de amabilitate, adoptând o atitudine politicoasă.

Instanţa apreciază că nici această apărare a inculpatului nu poate fi reţinută, întrucât pentru a putea fi întrunite condiţiile provocării prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Cp ca circumstanţă atenuantă legală, este necesar a fi respectate prevederile legale şi anume condiţiile cu privire la actul de provocare, acesta să fie realizat prin violenţă (fizică sau psihică), atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, să fie îndreptat împotriva făptuitorului şi sau a altei persoane, să nu fie imputabil celui care a comis fapta în stare de provocare şi să se determine o stare de puternică tulburare sau emoţie.

În al doilea rând, instanţa reţine că infracţiunea săvârşită în stare de provocare, şi anume riposta, trebuie comisă faţă de persoana care a efectuat actul de provocare, trebuie săvârşită cu intenţie directă sau indirectă sau praeterintenţie, să fie determinată de actul de provocare şi să fie concomitentă sau posterioară cu actul de provocare.

Prin urmare, aplicând toate aceste condiţii la speţa de faţă, cu privire la condiţiile actului de provocare, instanţa remarcă faptul că acesta ar fi putut fi determinat de acţiunea de apărare a persoanei vătămate de a se sprijini cu mâna în pieptul inculpatului şi de a-l prinde şi răsuci de degetul mare al mâinii, dar în cauză s-a demonstrat faptul că persoana vătămată a acţionat de fapt în stare de legitimă apărare faţă de atitudinea agresivă a inculpatului şi care s-a apropiat ameninţător de el, înjurându-l, încercând să-l lovească, procedând potrivit normelor de conduită a poliţistului şi încercând imobilizarea inculpatului, dar fără succes, prin raportare la statura şi condiţia fizică atletică a inculpatului.

Ori, chiar şi admiţând prin absurd că persoana vătămată l-ar fi provocat în acest fel pe inculpat, instanţa este de părere că, atunci când actul provocator săvârşit de victimă a fost precedat de o agresiune sau de o altă provocare din partea infractorului (ceea ce s-a întâmplat în speţă prin acţiunea anterioară agresivă a inculpatului faţă de martorul poliţist Moraru şi faţă de persoana vătămată prin injuriile şi ameninţările aduse), dispoziţiile legale privind circumstanţa atenuantă a provocării nu sunt operante, deoarece un anumit act poate fi socotit provocator numai dacă nu se datorează propriei conduite a celui ce se pretinde provocat; altfel, săvârşirea infracţiunii apare ca o continuare a actelor iniţiale de agresiune şi nicidecum provocate de atitudinea victimei faţă de aceste acte.

Un anumit act ilicit poate fi caracterizat ca provocator numai dacă nu este dependent într-un fel sau altul de conduita autorului infracţiunii; când însă acel act constituie o urmare a propriei sale conduite, infractorul, în acest caz inculpatul I.V., nu poate beneficia de circumstanţa atenuantă a provocării, pentru că în speţă provocatorul propriu-zis este inculpatul însuşi.

A fortiori, instanţa remarcă faptul că inculpatul este o persoană cu o constituţie fizică mult mai dezvoltată ca cea a persoanei vătămate, recunoscând că practică judo de mai mulţi ani, fiind fost lucrător de poliţie, că inculpatul se află într-o relaţie de duşmănie cu persoana vătămată în urma destituirii sale din poliţie, precum şi că în declaraţiile inculpatului, acesta nu menţionează în niciun moment faptul că aşa zisele jigniri ale părţii civile şi acţiunea acestuia de a-l imobiliza, i-ar fi provocat o stare de puternică tulburare sau emoţie, care să îl fi determinat să reacţioneze în maniera în care a făcut-o, din contră inculpatul a precizat că nu a lovit-o pe persoana vătămată şi că doar l-a pus la pământ pe partea carosabilă, iar a doua oară nu ar fi ridicat piciorul spre a-l lovi, ci doar în semn de ripostă la jignirile persoanei vătămate, cu toate că l-a atins, mai mult l-a lovit de fapt pe martorul C. V..

În consecinţă, pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, invocată în apărare, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare, ci se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni, ceea ce nu se poate susţine în speţă, în condiţiile în care nu s-a probat că persoana vătămată l-ar fi jignit în vreun fel pe inculpat, iar despre răsucirea degetului s-a demonstrat că s-a acţionat în legitimă apărare.

Totodată, legea nu pretinde ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor două să aibă o apropiată semnificaţie; ori în speţa analizată starea de tulburare sau emoţie din partea inculpatului nici măcar nu a fost menţionată de către acesta cu ocazia audierilor sale în cursul urmăririi penale şi nu este susţinută această teză nici prin declaraţiile martorilor; prin urmare instanţa apreciază că această condiţie a provocării lipseşte cu desăvârşire.

Pentru toate aceste considerente, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se putea reţine circumstanţa legală atenuantă a provocării prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Cp.

O ultimă apărare a inculpatului I. V. a fost susţinerea că s-ar fi aflat în condiţiile unei cauze de neimputabilitate, respectiv în condiţiile unui „exces neimputabil” prevăzut de art. 26 Cp, care reglementează situaţia că „nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului”.

Prin raportare şi la considerentele exprimate mai sus cu privire la starea de provocare, instanţa reţine faptul că dacă starea de tulburare sau emoţie din partea inculpatului nici măcar nu a fost menţionată de către acesta cu ocazia audierilor sale în cursul urmăririi penale şi nu este susţinută această teză nici prin declaraţiile martorilor, neputând fi reţinută pentru o circumstanţă atenuantă legală, cu atât mai puţin nu poate fi reţinută ca şi cauză de neimputabilitate, nefiind întrunite condiţiile legale pentru aceasta.

Astfel, cum s-a mai arătat, cel care a acţionat în legitimă apărare potrivit art. 19 Cp, a fost persoana vătămată C. T., iar modalitatea agresivă în care a acţionat inculpatul de două ori, în aceeaşi conjunctură (injurii, ameninţări, trântirea la pământ şi încercarea de lovire cu piciorul, alături de alte ameninţări după ce iniţial părţile au fost despărţite), de faţă cu mai mulţi lucrători de poliţie, nu poate fi justificată prin faptul că inculpatul este o fire mai agresivă, care răspunde la provocări, potrivit susţinerilor martorilor I. L. şi M. I., per a contrario conturează o totală lipsă de respect faţă de autorităţi şi legi, o atitudine sfidătoare din partea inculpatului, tocmai un fost lucrător de poliţie, fost coleg cu persoana vătămată, care susţine că are studii juridice şi înţelege toate consecinţele acţiunilor sale, spre deosebire de un simplu cetăţean care s-ar fi regăsit în aceeaşi situaţie.

Faptul că în cele din urmă inculpatul a avut mai multe zile de îngrijiri medicale, 16-18 zile, potrivit certificatului medico-legal nr. I/a/223/10.03.2014 şi completare nr. R/1/I/a/223 din 13.03.2014 (f. 93,94), decât persoana vătămată, 2-3 zile, nu este în măsură să înlăture starea de legitimă apărare în care a acţionat persoana vătămată, atacul inculpatului fiind material, direct, imediat şi injust, prin injuriile adresate martorului M. şi persoanei vătămate C. T., şi prin îndreptarea acestuia ameninţătoare către persoana vătămată cu scopul de a-l lovi, acţiune care a pus în pericol persoana lui C. T. şi anterior pe a martorului M., apărarea fiind proporţională cu gravitatea atacului, deoarece persoana vătămată era totuşi un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar acesta s-a sprijinit doar cu mâna pe pieptul inculpatului, încercând să-l ţină la distanţă şi i-a răsucit degetul mare de la mână, în încercarea de a se autoapăra, ţinând cont şi de raportul de forţe dintre cele două persoane, inculpatul fiind o persoană cu o constituţie fizică mult mai dezvoltată decât cea a persoanei vătămate, recunoscând că practică judo de mai mulţi ani, fiind fost lucrător de poliţie.

În concluzie, nu sunt întrunite condiţiile legale pentru ca instanţa să dispună achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. d Cpp raportat la art. 26 Cp.

Situaţia de fapt astfel reţinută de către instanță şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei de ultraj rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, astfel cum au fost prezentate mai sus, respectiv: declaraţie persoanelor vătămate T. C. (f.11-13) şi Iancu Vasile (f.15-16); declaraţie martori Ţ. M. (f. 18-20), F. P. (f. 22,23), F. A. (f. 25,26), P. R. (f. 28,29), V. G. (f. 31,32), C. I.M. (f. 34,35), T. Ş. S. (f. 37,39), M. I. (f. 41,42), C. V. (f. 44,45), M. A. A. (f. 47-49), B. M.(f. 51-56), C. A. (f. 62,63), I.L. (f.58-60), CD cu declaraţiile înregistrate audio-video ale martorilor C. I. M., T. Ş. S., M.I. şi C. V. şi ale persoanei vătămate T. C. f.128; proces-verbal redare interceptări convorbiri telefonice (f. 65-67); proces-verbal de examinare şi planşe foto (f.77-85); raportul lucrătorilor de poliţie din 08.03.2014 (f.69), raport de constatare medico-legală nr. 125/II/a/13/09.03.2014 (f. 74); declaraţiile inculpatului I. V. (f. 87-92); certificat medico-legal nr. I/a/223/10.03.2014 şi completare nr. R/1/I/a/223 din 13.03.2014 (f. 93,94), coroborate cu declaraţie persoana vătămată C. T. (f. 253-257 di vol. I), fişa postului persoanei vătămate C. T. (f. 289-294 di vol. II), declaraţie martor P. S. C. (f. 296-297 di vol. II), declaraţie martor G. I. (f. 299-300 di vol. II), declaraţie martor I. L. (f. 302-306 di vol. II), declaraţie martor C. M. I. (f. 308-309 di vol. II), declaraţie martor M. I. (f. 311-313 di vol. II), declaraţie martor C. V. (f. 315-318 di vol. II), declaraţie martor M. A.i V. (f. 320-323 di vol. II), declaraţie martor C. A. A. (f. 463-464 di vol. II), declaraţie martor F. P. (f. 491-492 di vol. III), declaraţie martor F. A. (f. 494-495 di vol. III), declaraţie martor P. R. (f. 497-498 di vol. III), declaraţie martor V. G. (f. 500-502 din vol. III).

În drept,

Fapta inculpatului I. V., care în data de 08.03.2014, în jurul orei 17:10, în timp ce se afla în zona Pieţei Agroalimentare de pe str. .. din mun. Sibiu, l-a lovit şi l-a ameninţat pe Agentul Şef Principal de poliţie persoana vătămată T. C., din cadrul IPJ Sibiu - Serviciul Criminalistic, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, efectuând cercetarea la faţa locului în cazul unui eveniment rutier, constituie infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cp raportat la art. 193 alin. 2 Cp.

Obiectul juridic special al infracţiunii de ultraj constă în protejarea relaţiilor sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor de stat şi funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, iar cel secundar constă în relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau sănătatea funcţionarului public, iar obiectul material constă în corpul persoanei vătămate.

Subiectul activ este orice persoană care are capacitate penală, inculpatul în acest caz, iar subiectul pasiv principal este statul român, prin unitatea sau instituţia care realizează autoritatea de stat, iar cel secundar este un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în speţă agentul de poliţie persoană vătămată, fapta întrunit elementele formei agravate de la art. 257 alin. 4 Cp.

Prin funcţionar public se înţelege potrivit art. 175 Cp „(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. (2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.”

Prin funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat se înţelege funcţia ce implică exercitarea unor atribuţii în cadrul organelor puterii statale referitoare la luarea de măsuri cu caracter obligatoriu şi asigurarea respectării lor.

În ceea ce-l priveşte pe agentul de poliţie persoana vătămată C. T., latura obiectivă a infracţiunii de ultraj este alcătuită cu privire la elementul material din ameninţarea sa şi din lovirea sa de către inculpat, infracţiunii distincte prevăzute de art. 206 Cp şi art. 193 Cp, care în acest caz sunt absorbite în cuprinsul infracţiunii complexe de ultraj; rezultând starea de pericol pentru autoritatea statului român şi pentru relaţiile sociale referitoare libertatea psihică şi integritatea corporală a funcţionarului public, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re, din materialitatea faptei, latura subiectivă fiind întrunită sub aspectul intenţiei directe, prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. a Cp, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului I. V., instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cp şi anume „(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite – în data de 08.03.2014, în timp ce se afla în zona Pieţei Agroalimentare de pe str. Semaforului din mun. Sibiu, inculpatul l-a lovit şi l-a ameninţat pe Agentul Şef Principal de poliţie persoana vătămată T. C., din cadrul IPJ Sibiu - Serviciul Criminalistic, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, efectuând cercetarea la faţa locului în cazul unui eveniment rutier; instanţa reţine că inculpatul a folosit injurii extrem de agresive, nepoliticoase, specifice unui om de o condiţie morală joasă, fără educaţie, iar nu unui om cu studii superioare, fost lucrător de poliţie precum este inculpatul, coleg cu persoana vătămată, şi că acesta a acţionat agresiv atât asupra martorului M., cât şi asupra persoanei vătămate T., de două ori, prin ameninţare şi agresiune, agentul de poliţie persoana vătămată C. T. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită – este una ridicată, având în vedere acţiunea de ameninţare şi lovire a persoanei vătămate agent de poliţie în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fost coleg de poliţie, într-un loc public, sub privirile mai multor oameni, printre care şi poliţişti, obiectul juridic special al infracţiunii de ultraj constând în protejarea relaţiilor sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor de stat şi funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, iar cel secundar constând în relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau sănătatea funcţionarului public, iar obiectul material constă în corpul persoanei vătămate;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii – persoana vătămată C. T. s-a deplasat la spital, a avut leziuni care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, având loc totodată punerea în pericol a relaţiilor sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor de stat şi funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora şi cele referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau sănătatea funcţionarului public;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit – inculpatul a precizat că el doar s-a apărat, că l-a deranjat tonul în care martorul M. i-a spus să-şi mute maşina şi că nu a ştiut că persoana vătămată era în exercitarea atribuţiilor de serviciu, că a fost provocat de către acesta, deoarece au avut un conflict anterior pe vremea când erau colegi în poliţie;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului – inculpatul nu are antecedente penale (f. 194-195 di vol. I), cu toate acestea a mai fost sancţionat administrativ de trei ori cu amendă administrativă potrivit art. 91 Cp 1969, în cadrul a două ordonanţe de scoaterea de sub urmărire penală şi o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, tot pentru fapte de violenţă, prevăzute de art. 180 alin. 2 Cp 1969, ceea ce conturează caracterul impulsiv al inculpatului şi înclinaţia acestuia spre agresivitate, pentru nerespectarea conduitei morale şi a normelor de drept, reiterând un comportament antisocial;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal – în cursul urmăririi penale şi al judecăţii inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, nu a colaborat şi a avut o atitudine dificilă în cursul procesului, la limita cu situaţia de a încerca zădărnicirea aflării adevărului;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială

(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.”

Astfel că instanţa raportat la criteriile mai sus amintite şi la analiza efectuată, în temeiul art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cp raportat la art. 193 alin. 2 Cp, va condamna pe inculpatul I. V. la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (în dauna persoanei vătămate C.T.).

În temeiul art. 67 alin. 1 Cp, instanţa apreciază că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, a împrejurărilor cauzei şi a persoanei inculpatului, acesta este nedemn să mai exercite anumite drepturi publice, astfel că va interzice inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume:

-dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

-dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

-dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată C.T..

În temeiul art. 65 alin. 1 Cp, instanţa va interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume:

-dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

-dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

-dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată C. T..

În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța reține că în raport cu gravitatea faptei săvârşite de către inculpat, fiind totuşi la prima infracţiune, având în vedere şi vârsta tânără a inculpatului , situaţia sa familială, faptul că are studii superioare şi că doreşte să se preocupe de mediul familial din care provine şi să muncească, cu toate că în prezent nu are servici, instanţa apreciază că o modalitate de executare a pedepsei de 2 ani închisoare cu executare într-un penitenciar ar fi exagerată prin raportare la toate circumstanţele faptei.

Prin urmare, instanţa reţine incidenţa dispoziţiilor art. 91 Cp, potrivit cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 Cp sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor mai sus, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 2 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, şi nu sunt probe certe că a încercat zădărnicirea aflării adevărului, deşi inculpatul este cel care l-a propus pe martorul B. M., cu ocazia audierii sale din cursul urmăririi penale la data de 14.04.2014 (f. 90 dup), martor care a dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului, în favoarea inculpatului, declaraţie pe care ulterior şi-a retractat-o la data de 14.07.2014 (după arestarea preventivă a inculpatului într-un alt dosar penal), susţinând că din propria lui iniţiativă a minţit, existând un dubiu cu privire la situaţia inculpatului dacă l-ar fi instigat pe martorul Bălan în acest sens, dubiu care profită inculpatului în această speţă cu privire la această chestiune, in dubio pro reo, potrivit art. 4 Cpp; inculpatul nu a zădărnicit identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 91 alin. 1 Cp instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 alin. 1 Cp instanţa va stabili un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. 1 Cp instanţa va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cp, instanţa va obliga inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, având în vedere atitudine acestuia antisocială, comportamentul exagerat de impulsiv şi agresiv de care a dat dovadă în acest dosar, precum şi sancţiunile administrative aplicate anterior acestei fapte pentru loviri sau alte violenţe.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 94 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c – e Cp se vor comunica Serviciului de Probaţiune Sibiu.

În temeiul art. 94 alin. 2 Cp supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a şi b, alin. 3 şi alin. 5, pe durata termenului de supraveghere, se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Sibiu.

În temeiul art. 94 alin. 3 Cp Serviciul de Probaţiune Sibiu va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a şi b, precum şi în alin. 3 într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 91 alin. 4 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 Cp, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.

Un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciului de Probaţiune Sibiu.

În temeiul art. 72 Cp raportat la art. 404 alin. 4 lit. a Cpp, instanţa va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I. V. durata reţinerii pe timp de 16 ore din data de 09.03.2014, ora 02:00 până în data de 09.03.2014, ora 18:00.

În temeiul art. 399 alin. 1 şi alin. 4 Cpp raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Cpp, instanţa va constata încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpatul I. V., dispusă prin încheierea penală nr. 76/09.03.2014 a Judecătoriei Sibiu, ca urmare a pronunţării unei soluţii de condamnare cu suspendare sub supraveghere. Executorie.

În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, instanţa va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.

 În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, instanţa va aduce la cunoştinţa inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Cu privire la acţiunile civile exercitate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte acţiunea civilă a S C J U SIBIU, instanţa constată că partea civilă C. T. a fost examinat în cadrul UPU în data de 08.03.2014, ora 18:35, conform fişei UPU nr. …./08.03.2014, valoarea cheltuielilor fiind de 30 lei.

Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată. (2) Furnizorii de servicii care acordă asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidenţă distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală această evidenţă, în vederea decontării, precum şi cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”

Întrucât prin probele administrate s-a dovedit că inculpatul I. V. a fost cel care a agresat partea civilă C. T., cuantumul total al cheltuielilor ocazionate de asistenţa medicală acordată acesteia fiind de 30 lei, conform înscrisurilor depuse la dosar, instanţa în temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp prin raportare la art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, va admite acţiunea civilă formulată de către partea şi va obliga inculpatul I. V., la plata către partea civilă a sumei de 30 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale ale părţii civile C. T., la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă a persoanei vătămate-parte civilă C.T., instanţa reţine următoarele:

Persoana vătămată C. T. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 euro pentru daune morale (f. 249-250 di).

Instanţa reţine faptul că răspunderea civilă a inculpatului este întemeiată pe dispozițiile art. 1357 NCc conform cărora „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.”

De asemenea, potrivit art. 1387 alin. 1 NCc „în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art. 1388 şi 1389, după caz, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.”

Potrivit art. 1385 alin. 1 NCc prejudiciul se acoperă integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, adică atât prejudiciul patrimonial, cât şi cel nepatrimonial.

Totodată, potrivit art. 58 NCc „orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi late asemenea drepturi recunoscute de lege”, iar potrivit art. 252 NCc „orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”.

În cauză, sunt îndeplinite toate condițiile care antrenează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie: săvârșirea unei fapte ilicite constând într-o infracţiune de ultraj în formă agravată prin ameninţare şi lovirea a unui poliţist, cauzarea unui prejudiciu moral prin ameninţările şi loviturile aplicate de către inculpat agentului de poliţie, generând dezbateri despre acest subiect în cadrul locului de muncă al persoanei vătămate, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și culpa autorului faptei.

Totodată, instanţa de judecată reţine faptul că despăgubirile trebuie să fie o reparare a prejudiciilor suferite în raportat strict cu situaţia de fapt reţinută, iar nu un motiv de îmbogăţire fără justă cauză a persoanei vătămate.

Astfel, la aprecierea tuturor elementelor cu privire la acţiunea civilă, instanţa va ţine cont şi de faptul că inculpatul este un fost poliţist, coleg cu persoana vătămată, care a fost destituit pe motive disciplinare, că deţine un BMW alb, are o soţie şi un copil minor, dar şi de faptul că inculpatul a săvârşit o infracţiune de ultraj împotriva unui agent de poliţie, criminalist cu vechime de peste 25 ani, care îşi exercita corespunzător şi legal atribuţiile de serviciu, şi care se expune prin exercitarea acestei profesii solicitante unor riscuri suplimentare faţă de alte persoane, aspecte pe care inculpatul ca fost poliţist le cunoaşte foarte bine.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat, acesta este şi un prejudiciu moral, singurul invocat de către partea civilă, care constă în durerile fizice şi suferinţele psihice pe care partea civilă C. T. le-a încercat în urma agresiunii, precum şi în atingerea adusă imaginii profesionale în cadrul raporturilor de muncă (art. 72 Cod civil referitor la respectarea demnităţii umane).

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral cauzat există și a fost dovedit prin mijloacele de probe administrate în cauză, respectiv prin: raportul de constatare medico-legală nr. …../13/09.03.2014 (f. 74) şi declaraţie martor P. S.C.(f. 296-297 di vol. II), declaraţie martor G. I. (f. 299-300 di vol. II).

Ca urmare a actelor de agresiune, agentul de poliţie partea civilă C.T. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. …../13 din 09.03.2014 emis de Serviciul de Medicină Legală Sibiu (f. 74 dup).

Cu ocazia audierii sale în faţa instanţei, partea civilă (f. 253-257 di vol. I) a declarat că a suferit leziuni de tipul echimozelor, excoriaţii în jurul gâtului, s-a murdărit pe haină de la uleiul şi praful de jos, aspect confirmat şi prin declaraţiile martorilor şi prin procesul-verbal de examinare şi planşa foto (f. 77-85 dup).

În continuare, partea civilă a mai arătat că solicită daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit, în primul rând ca om, ca întreţinător de familie, ca angajat al Statului şi om al legii, dar şi pe latură sportivă; este unul dintre cei mai vechi criminalişti din Sibiu şi toată lumea îl cunoaşte, existând tot felul de discuţii în cadrul poliţiei cu privire la acest incident şi la adresa sa.

După eveniment partea civilă a susţinut că a consumat ceaiuri, a fost neliniştit, nu putea dormi, nu-i venea să creadă că i s-a întâmplat lui aşa ceva, apelând la psihologul unităţii, doamna C., discutând despre impactul emoţional pe care acesta l-a simţit în urma agresiunii suferite, amplificat în mare parte de calitatea inculpatului, respectiv un fost coleg de servici, aspect confirmat prin răspuns IPJ Sibiu – Compartimentul Psihologie cu privire la discuţiile purtate cu psihologul unităţii de către persoana vătămată (f. 334 di vol. II), chiar dacă acestea nu s-au desfăşurat într-un cadru organizat, procedural.

Declaraţiile părţii civile se coroborează sub aspect civil cu cele ale martorului P.S.C. (f. 296-297 di vol. II) şi ale martorului G  I  (f. 299-300 di vol. II).

Astfel, martorul P. S. C.a arătat că „C. T. a fost foarte afectat, pot să îl cataloghez ca fiind un pacifist ... în decursul zilelor care au urmat, şi de cate ori ne întâlneam, acesta era subiectul de bază, toată lumea a fost uimită de ceea ce i s-a întâmplat lui C.. ... şi în compartimentul în care lucrează toată lumea povesteşte acelaşi lucru, au fost foarte mulţi afectaţi, pentru că nu merita aşa ceva. ... îi e foarte greu să mai meargă la faţa locului, atunci când avem accidente ... întrebându-se dacă va mai avea probleme. ... în acea perioadă în care a avut loc incidentul, fiul părţii civile se pregătea să plece în străinătate cu programul Word Travel, iar C. T. când îl întrebam despre acesta plecare a fiului său îmi răspundea că nu îi stă mintea la aşa ceva ... 100% nu îi era indiferent faptul că se vorbea în IPJ de această situaţie, pentru că foarte multa lume îl ştie pe C.… l-am îndreptat spre psiholog”.

Martorul G. I. a declarat că „l-am văzut afectat după acel eveniment, în sensul că nu mai era aceeaşi persoană, era mult mai retras, deşi era o persoana foarte sociabilă, prietenoasă, populară. (...) părea afectat, nu se mai comporta destul de normal în acea perioadă, dădea senzaţia ca îi este ruşine… ştiu că lua medicamente de liniştire pentru a putea dormi”.

Desigur că durerile fizice sunt resimţite de către persoanele vătămate cu ajutorul creierului, adică sunt corticalizate, motiv pentru care orice durere fizică presupune şi o suferinţă psihică în funcţie de fiecare persoană în parte şi de sensibilitatea acestuia.

Leziunile suferite de partea civilă sunt însoţite de dureri fizice, iar intensitatea diferă în funcţie de regiunea anatomică a corpului, fiind considerate jene fiziologice, iar aceste prejudicii sunt denumite în literatura de specialitate pretium doloris, denumire care semnifică de fapt reparaţiile materiale pe care autorul unei daune le datorează persoanei vătămate şi pe care aceasta este îndreptăţită să le pretindă.

Instanţa în acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale pentru durerile fizice şi psihice resimţite de către partea civilă, pentru prejudiciul de imagine suferit în cadrul IPJ Sibiu, în raporturile profesionale de muncă, a ţinut cont de caracteristicile leziunilor descrise de către medicul legist, evidenţiate mai sus, de vârsta înaintată a părţii civile, de profesia acestuia criminalist de peste 25 de ani, recunoscut în localitatea Sibiu, de durata scurtă a zilelor de îngrijiri medicale 2-3 zile, de disconfortul fizic şi psihic la care a fost supus prin ameninţările şi loviturile primite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, într-o zonă publică, în stradă, în condiţiile în care se afla în misiune la o cercetare la faţa locului, reprezentând autoritatea statului, în văzul mai multor persoane civile, printre care şi alţi colegi din poliţie, precum şi de faptul că natura profesiei de poliţist îl expune unor riscuri suplimentare faţă de alte persoane deţinătoare de alte profesii, dar şi de faptul că inculpatul este un fost poliţist, coleg cu persoana vătămată, care a fost destituit pe motive disciplinare şi care înţelegea foarte bine riscurile suplimentare ale unui lucrător de poliţie, ori cu toate acestea a acţionat agresiv faţă de un fost coleg.

Faţă de toate aceste considerente expuse, instanţa a apreciat că pretenţiile morale de 5.000 euro (aproximativ 22.000 lei) formulate de partea civilă sunt totuşi disproporţionate faţă de întinderea prejudiciului, iar suma de 10.000 lei reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă C. T..

Având în vedere cele reținute, în temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp prin raportare la art. 1357 NCc instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă C. T. şi va obliga inculpatul I. V. la plata către partea civilă a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

Instanţa va respinge în rest pretenţiile părţii civile C. T. ca neîntemeiate.

În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp, ca urmare a soluţiei de condamnare pronunţată în cauză, instanţa va obliga inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 245 lei pentru faza urmăririi penale şi 755 lei pentru faza de judecată, având în vedere complexitatea cauzei.

În temeiul art. 276 alin. 1 şi 2 Cpp, ca urmare a admiterii în parte a acţiunii civile şi a căderii în pretenţii a inculpatului faţă de partea civilă, instanţa va obliga inculpatul I.V.la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă C. T. reprezentând cheltuieli judiciare – onorariu de avocat, potrivit chitanţei nr. 1378/05.03.2015 (f. 503 di vol. III).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În temeiul art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cp raportat la art. 193 alin. 2 Cp, condamnă pe inculpatul I. V., . la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (în dauna persoanei vătămate C. T).

În temeiul art. 67 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume:

-dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

-dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

-dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată C.T..

În temeiul art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume:

-dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

-dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

-dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată C. T..

În temeiul art. 91 alin. 1 Cp dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 alin. 1 Cp stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. 1 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cp, instanţa obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 94 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c – e Cp se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu.

În temeiul art. 94 alin. 2 Cp supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a şi b, alin. 3 şi alin. 5, pe durata termenului de supraveghere, se realizează de către Serviciul de Probaţiune Sibiu.

În temeiul art. 94 alin. 3 Cp Serviciul de Probaţiune Sibiu va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a şi b, precum şi în alin. 3 într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 91 alin. 4 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 Cp, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.

Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu.

În temeiul art. 72 Cp raportat la art. 404 alin. 4 lit. a Cpp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I. V. durata reţinerii pe timp de 16 ore din data de 09.03.2014, ora 02:00 până în data de 09.03.2014, ora 18:00.

În temeiul art. 399 alin. 1 şi alin. 4 Cpp raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Cpp constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpatul I. V., dispusă prin încheierea penală nr. 76/09.03.2014 a Judecătoriei Sibiu. Executorie.

În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.

 În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, aduce la cunoştinţa inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp prin raportare la art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă S C J U SIBIU şi obligă inculpatul I. V, la plata către partea civilă a sumei de 30 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale ale părţii civile C. T., la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective.

În temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp prin raportare la art. 1357 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă C. T., . şi obligă inculpatul I. V. la plata către partea civilă a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

Respinge în rest pretenţiile părţii civile C. T. ca neîntemeiate.

În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 alin. 1 şi 2 Cpp obligă inculpatul I. V. la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă C. T. reprezentând cheltuieli judiciare – onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.06.2015.

Domenii speta

Spete similare