Ordin de protecţie. Condiţii de admisibilitate. Înţelesul noţiunii de acte de violenţă. Sarcina probei

Ordin de protecţie. Condiţii de admisibilitate. Înţelesul noţiunii de acte de violenţă. Sarcina probei. Pentru emiterea ordinului de protecţie este necesar a fi îndeplinite condiţiile privind existenţa actelor de violenţă, indiferent de forma de manifestare şi a stării de pericol generată de un raport autentic de conflict ce trebuie să întrunească exigenţa actualităţii, atitudinea şi comportamentul pârâtului fiind necesar a îmbrăca forma unor abateri grave, măsura de protecţie fiind la rândul ei absolut necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol, dovada acesteia fiind, potrivit dispoziţiilor art. 249 C.proc.civ., în sarcina persoanelor ce o invocă.

Sentinţa civilă nr. 1029/23.08.2016 a Judecătoriei Galați 

Prin sentinţa civilă nr. 1029 pronunţată la data de 23.08.2016 Judecătoria Galaţi a respins cererea de emitere a unui ordin de protecţie formulată de reclamanţii G.R.A., G.R.Ş. şi G.C.P în contradictoriu cu pârâtul G.C.ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut faptul că reclamanţii, prin reprezentant legal, au solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului G.C., urmând a fi dispuse măsurile enumerate în cuprinsul art. 23 alin. 1 lit. a, c, d şi g din Legea nr. 217/2003, pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, s-a reţinut că prin Sentința civila nr. 13783/22.12.2014 pronunțata de Judecătoria Galați în dosarul nr. ........ s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre paratul G.C. (tatăl reclamanților) şi numita G.A.V. (mama reclamanților).

În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, instanţa a recunoscut dreptul persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei de a solicita ca în scopul înlăturării stării de pericol, să se emită un ordin de protecţie, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligaţii sau interdicţii astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a) – h) din alin. 1 al art. 23.

Interpretînd dispoziţiile  art. 5 lit. b), a art. 3 alin. 1 şi a art. 4 din Legea nr. 217/2003 instanţa a concluzionat că, în situaţii excepţionale, legiuitorul a înţeles să acorde protecţie juridică persoanelor victime ale violenţei în familie, dar că, protecţia nu este absolută, fiind instituite criterii de apreciere de natură obiectivă, dovada îndeplinirii acestora fiind, potrivit dispoziţiilor art. 249 C.proc.civ., în sarcina persoanelor ce o invocă. Astfel, pentru emiterea ordinului de protecţie este necesar a fi îndeplinite condiţiile privind existenţa actelor de violenţă, indiferent de forma de manifestare şi a stării de pericol generată de un raport autentic de conflict, ce trebuie să întrunească exigenţa actualităţii.

Analizând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor legale evocate şi având în vedere probatoriul administrat, instanţa a constatat că nu a fost făcută dovada faptului că pârâtul ar fi exercitat acte de violenţă asupra reclamanților care să fi creat o stare de pericol pentru înlăturarea căreia să se impună luarea unor măsuri pe calea ordinului de protecţie.

Din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, nr. 6822/II/6/2016 din 23.08.2016 a rezultat că reclamanţii prin reprezentant legal, nu au formulat plângere penală pentru săvârşirea unor fapte de violenţă împotriva pârâtului. De asemenea, din adresa I.P.J. Galaţi nr. 661443 din 23.08.2016, a rezultat că nu fost înregistrate plângeri sau sesizări privind părţile din prezenta cauză (f. 29).

Cu privire la faptul că pârâtul îi agresează verbal pe reclamanţi, instanţa a constatat că nu se poate stabili cu certitudine acest lucru pe baza probelor administrate în cauză dar şi că singurul înscris depus de către reclamanți în susținerea acțiunii, este reprezentat de Certificatul medico legal nr. 1833 din 11.12.2013, înscris eliberat cu 3 ani anterior depunerii cererii, certificat în care se arata ca minorul G.A.Ş nu prezintă leziuni de violenta.

Din declarațiile reclamanților de la termenul din data de 23.08.2016, instanţa a observat că, într-adevăr, între aceştia şi pârât există o relaţie mai tensionată, certuri şi scandaluri, însă nu de o gravitate suficient de mare care să atragă emiterea unui ordin de protecţie apreciind că pentru admiterea unei cereri de emitere a unui ordin de protecţie este necesar ca atitudinea şi comportamentul pârâtului să îmbrace forma unor abateri grave şi măsura să fie absolut necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol. Ori, în cauză, deşi neînţelegerile dintre părţi durează de mai mulţi ani înaintea sesizării instanţei cu emiterea ordinului de protecţie acestea puteau fi soluţionate prin promovarea unor sesizări către organele abilitate în materie.

Față de această situație, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile Legii 217/2003 pentru emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului, neexistând în speță starea de pericol prevăzută la art. 23 alin. 1, instanţa a respins cererea.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamanţii au declarat apel.

Nemulțumirea apelanţilor a vizat modul in care instanţa de fond a înţeles să interpreteze probele şi să aplice legea in speţă. S-a afirmat că pârâtul este violent verbal cu minorii, face scandal, sparge obiecte din casă şi creează o stare de panică, minorii fiind traumatizaţi psihic, acest comportament agresiv manifestându-se doar când mama minorilor nu este acasă, când aceștia nu beneficiază de nicio formă de protecţie. In trecut, s-a arătat chiar că minorul G.A.Ş. a fost agresat fizic de pârât, iar in urma loviturilor aplicate, minorul a suferit un traumatism otic, cu ruptură de timpan şi otită medie acută secundară. Chiar dacă de atunci nu au mai existat agresiuni de natură fizică la adresa minorilor, a fost susţinut faptul că agresiunile de natură psihică sunt exercitate in mod continuu, au precizat apelanţii, iar acestea constau in ameninţările că vor fi daţi afară din casă, că nu o să mai primească bani şi spargerea unor obiecte din casă. S-a mai precizat în apelul declarat că minorii merg in prezent la psiholog şi că temerea lor este legată de existenţa unei arme de foc pe care pârâtul o ţine in locuinţa comună.

Tribunalul, verificând in limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, a constatat că apelul este nefondat având în vedere următoarele:

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, potrivit art.23 din Legea 217/2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei in familie, ordinul de protecție constând în obligațiile şi măsurile prevăzute de acelaşi text legal, de la lit. a la lit.h, se dispune în măsura în care viaţa , integritatea psihică ori libertatea solicitantului este pusă in pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei.

Prin urmare, ceea ce trebuie dovedit este nu doar  existenţa unor acte de violenţă, ci şi pericolul creat de aceste acte.

In cererea adresată instanței, reclamanţii au învederat violenţa psihologică la care sunt supuşi din partea pârâtului, concretizată în ameninţări că vor fi daţi afară din casă, că nu vor mai primi bani, comportament agresiv verbal şi atitudine distructivă constând in spargerea obiectelor din casă.

S-a menționat un singur episod de violenţă fizică şi acesta petrecut cu aproximativ 3 ani în urmă, când pârâtul l-ar fi lovit pe unul dintre copii, respectiv pe reclamantul G.A.Ş., acesta suferind un traumatism otic, conf. certificatului medico-legal nr.1833/11 decembrie 2013, depus la dosar, alte dovezi ale comportamentului agresiv al pârâtului nemaifiind făcute.

Cât privește starea de teamă creată de existenţa unei arme pe care pârâtul o deţine şi o păstrează în locuinţă, după spusele reclamanţilor, in apel, pârâtul a dovedit că acea armă se află încă din februarie 2014, in depozit, spre păstrare, la o societate comercială abilitată in acest sens.

Cu toate că s-a susţinut că datorită comportamentului agresiv al pârâtului copiii urmează un program de consiliere psihologică, rapoartele depuse la dosar pentru fiecare copil in parte, nu evidenţiază vreo stare de pericol concret pentru viaţa ori integritatea fizică sau psihică a reclamanţilor.

Concluziile în urma şedinţelor de psihoterapie subliniază necesitatea, în primul rând, pentru părinţi, de a crea o relaţie de comunicare şi colaborare în favoarea interesului copiilor, tensiunile dintre aceştia fiind un factor de natură să afecteze asigurarea unui climat familial calm, liniştit şi relaxat, propice unei dezvoltări armonioase a copiilor.

Prin urmare, cum ordinul de protecţie nu poate fi luat decât în baza unor probe solide de existenţă a unor acte de violenţă fizică, psihologică sau de altă natură , dată fiind natura sa restrictivă de drepturi, şi cum asemenea dovezi nu au fost administrate, instanţa a apreciat nu există nici un motiv pentru schimbarea hotărârii instanţei de fond.

Mai mult chiar, având în vedere şi faptul că pârâtul nu mai locuieşte în prezent in fostul domiciliu comun unde au rămas reclamanţii şi mama lor, aspect confirmat de aceştia din urmă, măsura evacuării pârâtului din locuinţă nici nu mai este justificată.

Nejustificată apare şi măsura predării armei deţinută de pârât la politie, in condiţiile în care s-a făcut dovada că acea armă nu mai există în fostul domiciliu comun şi, oricum, niciodată reclamanţii nu au fost amenințați cu aceasta.

Cât priveşte celelalte măsuri de protecţie solicitate, respectiv păstrarea unei distanţe minime obligatorii faţă de reclamanţi şi locuinţa acestora, precum şi interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada pericolului real la care ar fi supuși reclamanţii în prezenţa pârâtului, nici acestea nu pot fi dispuse.

Pentru aceste motive, apelul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare