Abandon de familie. lipsa plangerii prealabile

Sentinţă penală 2445 din 22.10.2015


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MEDGIDIA

Medgidia, str.Independenţei nr.14, judeţul Constanţa;

cod poştal – 905600

Înregistrată în evidenţa A.N.S.D.P.C.P. sub nr. 4140

Dosar nr. 1701/256/2015

SENTINŢA PENALĂ NR. 2445

Şedinţa publică din 22 octombrie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE -  U.V.M.

GREFIER -  C.M.N.

Ministerul Public a fost legal reprezentat de procuror T.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia

 

 

S-a luat în pronunţare cauza penală privind pe inculpatul A.I.A.A., cu domiciliul în ……….., identificat prin CNP ………………., cetățean român, studii gimnaziale, necăsătorit, un copil minor, de profesie zidar, fără loc de muncă sau ocupație, fără antecedente penale,  trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia nr. 1115/P/2014 din 18.02.2015 pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptă prevăzută de art 378 alin.1 litera c din Codul Penal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23.09.2015 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa, pentru deliberare şi pronunţare a stabilit termen conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală la  08.10.2015 şi 22.10.2015 când a pronunţat prezenta hotărâre.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

1. Prin Rechizitoriul nr. 1115/P/2014 din 18.02.2015 al Parchetului de pe  lângă Judecătoria Medgidia s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A.I.A.A., …………… trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptă prevăzută de art 378 alin.1 litera c din Codul Penal.

2. S-a reţinut prin actul de sesizare că „La data de 12.03.2014 Poliția mun Medgidia a fost sesizată prin plângerea penală formulată de numita D.A. (fostă I.), aceasta solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii de către inculpatul A.I.A.A. a infracțiunii de abandon de familie. În concret, se reclama faptul că începând cu anul 2009 aceasta nu s-a mai achitat de obligația de plată a pensiei de întreținere stabilită de instanța de judecată  în favoarea minorei A.I.C.D.E. .

Reţin ca situație de fapt că părţile au fost căsătorite în perioada 2003-2008. Din această relaţie a rezultat minora A.I.C.D.E. , născută la data de 25.05.2003.

În anul 2008, ca urmare a neînţelegerilor apărute pe parcursul relației, reprezentantul legal al persoanei vătămate a sesizat instanţa judecătorească cu o acţiune având ca obiect desfacerea căsătoriei, încredinţarea minorei spre creştere şi educare mamei şi obligarea inculpatului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei.

Prin sentinţa civilă nr 1284/2 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr 1438/256/2008, s-a dispus admiterea acţiunii reprezentantului legal al minorei, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a inculpatului, încredinţarea minorei spre creştere şi educare mamei şi obligarea inculpatului A.I.A.A. la plata unei pensii de întreţinere lunare de 125 lei, în favoarea minorei, cu începere de la data formulării cererii – 1 aprilie 2008 – şi până la majoratul minorei. 

Cuantumul prestaţiei – o pătrime din salariul minim pe economie la acel moment – este în mod evident derizoriu.  Cu toate acestea, inculpatul nu şi-a onorat această obligaţie.

Astfel cum rezultă din declaraţiile reprezentantului legal al persoanei vătămate, inculpatul nu și-a onorat obligația stabilită în sarcina sa, necontribuind decât în primul an la creşterea, îngrijirea şi educarea minorei.

Este dincolo de orice îndoială că inculpatul nu a manifestat nicio clipă interesul firesc faţă de copilul său, neonorându-și obligația legală de asigurare a întreținerii, consființită și prin hotărâre judecătorească. 

Dată fiind situaţia de fapt expusă, reaua-credinţă a inculpatului este evidentă.

Potrivit dispoziţiilor legale în materie, obligaţia de creştere şi educare a copiilor incumbă în mod solidar ambilor părinţi, interesul ocrotirii minorului fiind considerat întotdeauna prioritar. Copilul, ca descendent, are drept la întreţinere cât timp este minor, părinţii având obligaţia legală de a îngriji de sănătatea şi dezvoltarea fizică, de educarea şi pregătirea profesională a acestuia.

Obligaţia de întreţinere trebuie îndeplinită în mod continuu şi benevol, nu doar la solicitarea celuilalt părinte sau ca urmare a demersurilor făcute de autorităţile statului. 

Cât timp inculpatul este apt de muncă şi reuşeşte să se întreţină pe sine, în principiu nimic nu poate justifica neîndeplinirea obligaţiei legale de plată a pensiei de întreţinere. Am în vedere că inculpatul este în vârstă de 34 de ani.

Persoana vătămată a declarat că în tot intervalul de cca 6 ani inculpatul i-a trimis suma de 1.100 de lei reprezentând pensie de întreţinere. 

Din declarațiile martorilor T.A. şi I.V. rezultă că inculpatul nu a fost niciodată interesat de copilul său minor, de creşterea şi educarea acestuia ocupându-se exclusiv petenta. Inculpatul a plecat din ţară când minora, pe atunci în vârstă de 3 ani, era internată în spital cu grave probleme de sănătate. Inculpatul a revenit în România şi s-a deplasat la locuinţa bunicii materne (martorul I.V. ) cu intenţia de a lua copilul împotriva voinţei familiei petentei.

Din adresele emise de autorităţile statului rezultă că inculpatul nu a fost angajat dar nici nu a figurat vreodată ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.

Analizând actele dosarului, rețin că în sarcina inculpatului se poate reţine că, deși este o persoană aptă de muncă, nu s-a preocupat de obținerea mijloacelor necesare respectării obligației instituite prin hotărâre judecătorească (art 527 din Codul Civil). Cu alte cuvinte, deși are posibilitatea de a obține mijloacele necesare achitării pensiei de întreținere, inculpatul a ales să nu se intereseze de copilul său.”

3. Potrivit art. 378, alin. 1, lit. c şi alin. 3 CP, „Abandonul de familie (1)Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: c)neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

4. Potrivit art. 296, alin. 1 şi alin. 2 CPP, „1)Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. (2)Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei.”

5. Prin plângerea prealabilă din data de 12.03.2014 (f. 9 d.u.p.), petenta D.A. , reprezentant legal al minorei A.I.C.D.E. , a sesizat organelor judiciare comiterea de către inculpatul A.I.A.A. a infracţiunii de abandonul de familie, prev. de art. 378, lit. c CP, prin aceea că inculpatul nu ar mai fi achitat începând cu anul 2009 pensia de întreţinere la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească.

6. Analizând sentinţa civilă nr. 1284/02 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr.1438/256/2008, instanţa constată că, urmare desfacerii căsătoriei inculpatului cu petenta şi încredinţării persoanei vătămate minore spre creştere şi educare mamei, inculpatul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere lunare de 125 lei, în favoarea minorei, cu începere de la data formulării cererii – 1 aprilie 2008 – şi până la majoratul minorei. 

La data de 11.08.2008, sentinţa civilă a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare şi, în consecinţă, a devenit executorie.

7. Potrivit declaraţiei reprezentantului legal al minorei A.I.C.D.E.  reţinută în cuprinsul procesului-verbal din data de 03.12.2014 (f. 19 d.u.p.), de la data pronunţării sentinţei civile prin care a fost obligat la plata pensiei de întreţinere şi până în prezent (data declaraţiei), inculpatul a plătit suma de 1100 lei cu titlu de pensie de întreţinere.

Declaraţia însă nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, afirmaţia petentei fiind deci nedovedită.

8. Din analizarea acestei declaraţii alăturat plângerii prealabile, instanţa reţine că potenţiala sumă de 1100 lei a fost achitată de inculpat în anul 2008, pe anul 2009 şi următorii acesta neefectuând nicio plată.

9. Prin urmare, dacă pentru lunile ianuarie 2009, februarie 2009 şi martie 2009 inculpatul nu a plătit nicio sumă, cel mai târziu la sfârşitul zilei de 31.03.2009 fapta de abandon de familie a fost consumată (săvârşită), de la această dată începând să curgă termenul legal de 3 luni în care reprezentantul legal al persoanei vătămate minore îndreptăţite la prestarea pensiei de întreţinere putea introduce plângerea prealabilă.

10. În contextul analizat, termenul de 3 luni de introducere a plângerii prealabile s-a împlinit la sfârşitul zilei de 30.06.2009.

11. Observând omisiunea/inacţiunea specifică elementului material al infracţiunii de abandonul de familie prev. de art. 378, alin. 1, lit. c CP, instanţa apreciază că infracţiunea are caracter continuu, iar nu continuat, însă aspectul prezintă relevanţă numai prin aceea că momentul epuizării infracţiunii, atât în cazul celei continuee, cât şi în cel al infracţiunii continuate, dictează legea aplicabilă, incidenţa unor acte de clemenţă şi marchează începutul cursului prescripţiei răspunderii penale.

O altă consecinţă a epuizării infracţiunii continue/continuate nu este prevăzută de legea penală, astfel încât nu se poate reţine că termenul de 3 luni în care poate fi introdusă plângerea prealabilă ar începe să curgă de la epuizarea infracţiunii, iar nu de la data consumării acesteia când fapta este comisă, iar rezultatul s-a produs.

12. Prin urmare, cât timp organele de urmărire penală nu au înţeles să pună în mişcare şi să exercite din oficiu acţiunea penală conform art. 157, alin. 4 CP şi art. 292 CPP, plângerea prealabilă introdusă în anul 2014 este tardivă şi, în consecinţă, nulă potrivit art. 268, al. 1 CPP.

Infracţiunea de abandonul de familie urmăreşte protejarea interesului superior al minorului şi nu trebuie să reprezinte instrument de rezolvare a unor vendete personale ale fostilor soţi, părinţi ai minorului.

Lecturând conţinutul plângerii, se observă nemulţumirea petentei că inculpatul nu a revenit la numele anterior şi că, prin diverse mijloace, încearcă să afle reşedinţa actuală a petentei şi persoanei vătămate minore.

Faţă de aceste nemulţumiri învederate de petentă şi de faptul că sentinţa civilă nr. 1284/02 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Medgidia, irevocabilă, reprezintă titlu executoriu împotriva inculpatului pentru plata pensiei de întreţinere – deci este susceptibilă de executare silită – observând că în perioada anilor 2009-2014 petenta nu a făcut niciun demers în vederea realizării creanţei minorei pe care o reprezintă, instanţa apreciază că dreptul procesual exercitat de petentă în prezenta cauză, neurmărind realizarea interesului minorei, excedează bunei-credinţe.

13. Faţă de această stare de fapt şi de drept,  va dispune încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile

14. În baza art. 1349, alin. 1 şi alin. 2 C.Civ. şi art. 1357 C.Civ. raportate art. 20 CPP, art. 25, alin. 5 CPP şi art. 397 CPP, va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă.

15. În baza art. 275, alin. 1, pct. 2, lit. d şi alin. 4 CPP, va obliga persoana vătămată, prin reprezentant legal D.A. , la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 378, alin. 1, lit. c CP raportate la art. 16, alin. 1, lit. e, teza I-a CPP  şi art. 396, alin. 1 şi alin. 6 CPP,

Dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul A.I.A.A. fiul ………….., cu domiciliul în ………………., identificat prin CNP ………………, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandonul de familie.

În baza art. 1349, alin. 1 şi alin. 2 C.Civ. şi art. 1357 C.Civ. raportate art. 20 CPP, art. 25, alin. 5 CPP şi art. 397 CPP,

Lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

În baza art. 275, alin. 1, pct. 2, lit. d şi alin. 4 CPP,

Obligă persoana vătămată, prin reprezentant legal D.A. , la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.10.2015.

PREŞEDINTE,

U.V.M.GREFIER,

C.M.N.

Tehnored. jud. U.V.M. 2 ex. / 5 pag./ 14.01.2016

Listat gref. C.N  6 ex. / 14.01.2016