Pretenţii. Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Principiul libertăţii de voinţă. Natura juridică a arvunei. Repunerea părţilor în situaţia anterioară fără a se solicita desfiinţarea actului.

Pretenţii. Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Principiul libertăţii de voinţă. Natura juridică a arvunei. Repunerea părţilor în situaţia anterioară fără a se solicita desfiinţarea actului. În condițiile în care, prin acțiunea introductivă, reclamantul nu a solicitat rezoluțiunea judiciară a convenției, cu consecinţa repunerii părților în situația anterioară, este lipsit de fundament juridic demersul său judiciar de a solicita doar restituirea avansului achitat în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, întrucât numai în caz de desfiinţare a convenţiei se poate dispune obligarea părţii în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat la daune-interese, una dintre consecinţele reciprocităţii obligaţiilor din contractele sinalagmatice constituind-o rezoluţiunea pentru neexecutare, prevăzută de dispoziţiile art. 1020 C.civ.

Sentinţa civilă nr. 7734/10.08.2015 a Judecătoriei Galați 

Prin sentinţa civilă nr. 7734 pronunţată la data de 10.08.2015 în dosarul Judecătoriei Galaţi instanţa a respins cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul P.L. în contradictoriu cu pârâtul P.V.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut faptul că cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 04.02.2013, P.L. a solicitat obligarea pârâtului P.V. la plata sumei de 10.524 usd, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând avans, achitat la data de 18.09.2002, cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2583, împreună cu dobânda legală ce urmează a fi calculată pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, s-a constatat că între P.L, în calitate de cumpărător şi P.V., în calitate de vânzător, a fost încheiat, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2583/18.09.2002 având ca obiect imobilului teren, în suprafaţă de 2.900 m.p., situat în mun. Galaţi, str. Traian, nr. 399, în temeiul căruia a fost remisă, la aceeaşi dată, promitentului-vânzător suma de 10.524 usd, cu titlu de avans din preţul total de 35.000 usd, fără a fi prevăzută o clauză expresă de rezoluţiune, părţile rezervându-şi dreptul de a solicita pronunţarea unei hotărâri ce să ţină loc de act autentic, în condiţiile art. 111 C.proc.civ., în cazul în care este constatat refuzul de perfectare.

Vânzătorul a dobândit dreptul de proprietate a suprafeţei promise, parte din totalul de 7.030 m.p. aferenţi construcţiei ce a format obiectul unui legat conţinut de testamentul nr. 2847/08.06.1981, prin constituire, în temeiul dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 18/1991, odată cu emiterea Ordinului Prefectului jud. Galaţi nr. 25/1993, transcris sub nr. 5539/1994 de Notariatul de Stat şi înscris în cartea funciară nedefinitivă nr. 12730, prin încheierea nr. 10506/2000, act administrativ supus revocării prin ordinul Prefectului nr. 319/1994.

Potrivit naturii convenţiei încheiate, prin actul adiţional autentificat sub nr. 431/31.03.2009, părţile au convenit ca operaţiunea juridică a transferului dreptului de proprietate să fie perfectată până la data de 31.03.2010.

Prin contractele autentificate sub nr. 3774/20.12.2002  şi nr. 875/06.04.2004  P.V., în calitate de donator, a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului teren, în suprafaţă de 7.030 m.p., situat în mun. Galaţi, str. Traian, nr. 399 numitului P.L.F., operaţiune în urma căreia a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.

Prin contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Galaţi sub nr. 18549/01.08.2013 P.V., în calitate de locator, a transmis dreptul de folosinţă al imobilului teren, în suprafaţă de 2.900 m.p., situat în mun. Galaţi, str. Traian, nr. 399, locatarei s.c. M.T. s.r.l..

În cursul judecăţii pârâtul a formulat o serie de precizări prin care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la calificarea sumei de 10.524 usd achitată la data de 18.09.2002, cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2583, ca fiind arvună şi nu avans din preţ (interpretare confirmată de reclamant prin răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriu).

În acest context, instanţa a apreciat faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare reprezintă o promisiune de a vinde şi de a cumpăra, un acord de voinţă ce prevede încheierea unei vânzări şi care are menirea de a conferi părţilor certitudinea că niciuna dintre ele nu va capitula de la intenţia realizării contractului preconizat.

Contractul, înţeles ca acord dintre două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridico-civil, reglementat de Codul civil în art. 942, presupune acordul de voinţă al părţilor şi producerea de efecte juridice. De asemenea, un contract se consideră încheiat în momentul manifestării voinţelor concordante, cu respectarea condiţiilor de fond şi formă cerute de lege, prin raportare la specificul fiecărui contract. Aşadar, factorul primordial al încheierii contractului este acordul de voinţă al părţilor. Principiul libertăţii de voinţă în materie contractuală, presupune libertatea de a încheia contracte, dar nu în sensul unui desăvârşit liber arbitru, ci în sensul libertăţii condiţionate de viaţa socială şi de normele legale.

Codul civil român, de la 1864, consacră, cu titlu de principiu de drept, libertatea oricărei persoane fizice sau juridice de a încheia orice tip de contracte. Libertatea contractuală se exprimă din punctul de vedere al formei, în regula consensualităţii convenţiilor, conform căreia, pentru validitatea unei convenţii, este suficient acordul de voinţă al părţilor, afară numai dacă ar fi vorba de contracte reale sau solemne, iar executarea obligaţiilor se face în modalitatea în care acestea au fost asumate.

Fundamentul principiului libertăţii contractuale îşi află sorgintea în teoria autonomiei de voinţă.

Aşadar, voinţa juridică a părţilor, acordul lor de voinţă, este un factor esenţial al contractului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 948 C.civ. condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, obiectul determinant sau determinabil şi cauza licită. În mod excepţional, atunci când legea pretinde, sub sancţiunea nulităţii absolute, ca un contract să fie făcut cu respectarea anumitor condiţii de formă se adaugă încă o condiţie esenţială.

În sens larg, prin consimţământ se înţelege însuşi acordul de voinţă al părţilor dintr-un contract, însă nu trebuie neglijate nici celelalte elemente structurale, pentru că doar manifestarea de voinţă a părţilor nu acoperă, în întregime, toate sensurile şi valenţele producătoare de efecte juridice.

Voinţa exprimată de partea contractantă trebuie să fie conştientă. Fiind un act juridic, contractul presupune manifestarea de voinţă a părţilor, aşadar o operaţie intelectivă, pentru ca voinţa de a contracta implică conştiinţa elementelor operaţiei juridice pe care părţile o analizează, în prealabil, cu privire la toate avantajele şi dezavantajele ce decurg din aceasta.

Voinţa exprimată de partea contractantă trebuie să fie liberă şi manifestată cu intenţia de a se obliga, reprezentând fundamentul intelectual al contractului şi sursa forţei sale obligatorii.

Libertatea contractuală, consecinţa primară a autonomiei de voinţă, se exprimă prin posibilitatea individului de a încheia saunu un contract. Nimeni nu poate fi forţat să între în raporturi contractuale, nimeni nu poate forţa pecelălalt să încheie un contract.

Principiul libertăţii contractuale este în acelaşi timp, un drept fundamental al subiectelor dedrept care face parte din capacitatea de folosinţă a fiecărei persoane.

Principiul libertăţii actelor juridice civile este reglementat, în ceea ce priveşte contractele, de art. 1169 C.civ. conform căruia părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri. De asemenea, este consacrat, indirect, în art. 1270 alin. 1 C.civ. potrivit căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante precum şi în art. 11 C.civ. care prevede că nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.

Din aceste dispoziţii legale rezultă, sintetic, conţinutul principiului libertăţii actelor juridice civile anume că subiectele de drept civil sunt libere să încheie convenţii ori să facă acte juridice unilaterale.

Analitic, conţinutul principiului în discuţie vizează posibilitatea subiectelor de drept civil de a încheia ori nu un act juridic civil, în caz afirmativ fiind libere să stabileascăconţinutul acestuia.

Libertatea contractuală constă în posibilitatea, abstractă, circumscrisă cadrului legal, de care dispune atât persoana fizică, cât şi persoana juridică, pe de o parte de a contracta, adică de a se angaja într-o relaţie contractuală, stabilindu-i conţinutului efectiv, iar pe de altă parte de a nu contracta, adică de a refuza a se angaja întru-un raport contractual determinat.

Principiul voinţei reale este cel de-al doilea principiu care guvernează formarea voinţei juridice, aceasta din urmă cuprinzând un element intern (psihologic) şi un element extern (social). Dacă există concordanţă între aceste două elemente, deci când există identitate între voinţa internă şi voinţa exteriorizată, nu se ridică nicio problemă de determinare a principiului aplicabil, deoarece există, practic, o singură voinţă.

În acord cu regula de interpretare a actelor juridice analizată, ce foloseşte drept criteriu de departajare principiul bunei-credinţe, instanţa a acordat prioritate voinţei efective ce transpare din elementele intrinseci ori, după caz, extrinseci ale actului şi din datele existente în cuprinsul acestuia şi, analizând prevederile contractuale, a concluzionat că părţile nu au avut reprezentarea instituirii unei clauze penale, suma de bani remisă de cumpărător nefiind, în fapt, arvună, astfel cum au declarat părţile la trecerea a mai mult de 12 ani de la data încheierii actului.

Astfel, în condițiile în care, prin acțiunea introductivă, reclamantul nu a solicitat rezoluțiunea judiciară a convenției, cu consecinţa repunerii părților în situația anterioară, instanţa a apreciat ca fiind lipsit de fundament juridic demersul său judiciar de a solicita doar restituirea avansului achitat în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, întrucât numai în caz de desfiinţare a convenţiei se poate dispune obligarea părţii în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat la daune-interese, una dintre consecinţele reciprocităţii obligaţiilor din contractele sinalagmatice constituind-o rezoluţiunea pentru neexecutare, prevăzută de dispoziţiile art. 1020 C.civ.

Având în vedere faptul că nu a fost formulată o pretenţie distinctă urmărind rezoluţiunea contractului, ci obiectul acţiunii a vizat restituirea avansului plătit, numai prin desfiinţarea convenţiei fiind posibilă restituirea foloaselor realizate de pârât, îmbogăţirea fără just temei negăsindu-şi aplicarea în materia contractuală, atunci când se pretinde că una dintre părţile contractante nu şi-a executat obligaţia, instanţa a respins cererea.

Împotriva hotărârii, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în motivare, susţinând că instanța de fond nu a observat că prețul sau avansul consistent pe care l-a plătit nu este prețul antecontractului, ci prețul pentru viitorul contract de vânzare-cumpărare, care nu s-a mai perfectat din culpa pârâtului şi nici că nu putea cerere rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpărare care nu s-a perfectat niciodată, din culpa pârâtului, astfel încât concluzia primei instanțe este eronată în ceea ce privește natura obligațiilor părților.

Tribunalul, verificând in limitele cererii de recurs aplicarea legii de către prima instanţă, a constatat că aceasta este nefondată deoarece numai in caz de desființare a convenției se poate dispune obligarea părții în privința căreia angajamentul nu s-a executat la daune-interese, fără a exista o rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare, nefiind posibilă repunerea părților în situația anterioară.

Domenii speta

Spete similare