Condiţia dublei incriminări în cazul recunoaşterii sancţiunilor pecuniare.

Asistenţa judiciară în materie penală. Principiul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare. Executarea sancţiunii pecuniare este subordonată condiţiei ca fapta la care se referă hotărârea, în sensul art. 233 din Legea nr. 302/2004, a autorităţii judiciare sau administrative străine să fie prevăzută şi de legea română.

Prin sentinţa penală nr. 2405/11.12.2013 pronunţată în dosarul penal nr.19387/197/2013, Judecătoria Braşov a hotărât, în baza art. 233 şi urm. din Legea nr. 302/2004, respingerea cererii de recunoaştere a deciziei 7600-EV 2239 / 11 – F 100302 emisă de Vama Centrală Munchen, având ca obiect sancţiunea pecuniară aplicată pentru comiterea unei contravenţii, cu privire la numitul R.D.. Totodată, în baza art. 247 lit. b din Legea nr. 302/2004 dispune informarea autorităţii competente din statul emitent cu privire la nerecunoaşterea deciziei.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că autorităţile germane au solicitat recunoaşterea deciziei având număr de referinţă 7600-EV 2239/11-F 100302 din data de 19.09.2012, definitivă la data de 09.10.2012, emisă de Vama Centrală Munchen, prin care  numitului D.R. i s-a aplicat o sancţiune pecuniară, respectiv amenda de 2712,50 euro, pentru comiterea unei contravenţii.

Conform art. 233 alin. 1 lit. a din Legea  nr. 302/2004, principiul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare poate avea ca obiect o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară, referitor la o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent, pedeapsa pecuniară reprezentând obligaţia de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţată printr-o hotărâre.

Având în vedere că autoritatea germană solicitantă, respectiv Vama Centrală Munchen, a solicitat recunoaşterea unei decizii prin care numitului D.R. i s-a aplicat o sancţiune pecuniară -  amenda de 2712,50 euro, pentru comiterea unei contravenţii, instanţa apreciază că în speţă nu sunt aplicabile Dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, prevăzute de art. 233 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în condiţiile în care sancţiunea pecuniară aplicată prin decizia a cărei recunoaştere se solicită, a fost dispusă urmare comiterii unei contravenţii şi nu a unei infracţiuni, conform dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

 Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

 Criticile aduse au vizat aspecte de netemeinicie relativ la greşita interpretare a dispoziţiilor care reglementează în materie, susţinându-se faptul că, în conformitate cu Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare se aplică, potrivit art. 7, şi în cazul contravenţiilor. Din acest motiv, o sancţionabilitate reciprocă există şi atunci când, după legislaţia statului emitent, fapta este considerată infracţiune, în timp ce, după legislaţia statului de executare, aceasta este considerată contravenţie şi invers.

 În continuare s-a susţinut că, potrivit legislaţiei româneşti, respectiv art. 26 lit. a din O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, constituie contravenţie primirea la muncă a unui străin fără autorizaţie de muncă sau permis de şedere în scop de muncă, cu amendă de la 3.000 la 4.000 lei, fără ca amenda să poată depăşi 100.000 lei.

 Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză, pentru următoarele considerente:

Sesizarea autorităţilor germane. Descrierea faptei comise de numitul D.R. şi încadrarea juridică, potrivit dreptului german.

Curtea reţine că la filele 3-32 dosar primă instanţă, se află sesizarea transmisă de autorităţile germane care au solicitat recunoaşterea deciziei având număr de referinţă 7600-EV 2239/11-F 100302 din data de 19.09.2012, definitivă la data de 09.10.2012, emisă de Vama Centrală Munchen, prin care numitului D.R. i s-a aplicat o sancţiune pecuniară, respectiv amenda de 2712,50 euro, pentru comiterea unei contravenţii.

 La filele 21-22 dosar primă instanţă s-a menţionat faptul că decizia prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară numitului D.R. a fost luată de o autoritate din Germania, “alta decât instanţa, în legătură cu fapte care se pedepsesc conform dreptului naţional al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale. Se confirmă că persoana respectivă a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o instanţă competentă în materie penală”.

 În sesizarea autorităţilor germane s-a menţionat că cetăţeanul român D.R. a fost angajat ca dulgher de la data de 31.08.2009 până la data de 28.07.2011 la mai multe societăţi comerciale germane ce desfăşurau lucrări de construire pe diferite şantiere din mai multe localităţi din Germania. În această perioadă de timp, cetăţeanul român D.R. nu a lucrat ca întreprinzător independent, ci a fost angajat. Drept urmare, era obligat să obţină de la Agenţia federală de muncă, pentru fiecare din activităţile prestate, o aprobare de muncă valabilă (UE), ceea ce el nu a făcut.

 Potrivit dreptului german, fapta comisă de cetăţeanul român D.R. constituie contravenţia de muncă fără aprobare de muncă, conform art. 284 alineat 1 din Codul social german, cartea a treia corelat cu art. 404 alineat 2 număr 4 din Codul social german, cartea a treia/SGB III/.

Normele juridice incidente în cauză.

 Astfel, Titlul VII din Legea nr.302/2004 are denumirea marginală „Asistenţa judiciară în materie penală”, prin art.171 din Capitolul I stabilindu-se obiectul asistenţei judiciare, dintre care reţinem lit. f) „alte forme de asistenţă judiciară”.

 În cadrul aceluiaşi titlu, Capitolul II are denumirea marginală „Dispoziţii privind asistenţa judiciară aplicabile în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene”, iar în cadrul acestui din urmă capitol, Secţiunea a 4-a are denumirea marginală şi cuprinde „Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare”.

 Potrivit art. 233 cuprins în Paragraful 1, în sensul prezentei secţiuni, Prin hotărâre se înţelege, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi încheiere, sentinţă, decizie, ordonanţă, rezoluţie sau proces-verbal de constatare, o hotărâre definitivă pronunţată de un organ de urmărire penală, o instanţă, precum şi de alte autorităţi care, potrivit legii, sunt considerate ca fiind judiciare ori de către o autoritate administrativă, prin care o persoană fizică sau juridică a fost obligată la plata unei sancţiuni pecuniare, atunci când hotărârea a fost luată de: … c) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislaţiei statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancţionată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă şi în materie penală.

 Prin Paragraful 3 al aceleiaşi secţiuni a fost reglementată Procedura de executare a hotărârii. Conform art. 239 alin. 2, „pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin.1 – (infracţiuni, nota Curţii de Apel), executarea sancţiunii pecuniare este subordonată condiţiei ca fapta la care se referă hotărârea autorităţii judiciare sau administrative străine să fie prevăzută şi de legea română”.

Temeiurile de fapt şi de drept care au condus Curtea la respingerea apelului declarat de parchet, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de Judecătoria Braşov.

 Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă care a respins cererea formulată de autorităţile germane pe considerentul că sancţiunea pecuniară aplicată prin decizia a cărei recunoaştere s-a solicitat, a fost dispusă urmare comiterii unei contravenţii, iar nu a unei infracţiuni, Curtea reţine că, potrivit art. 233 lit. c din Legea nr. 302/2004, poate fi recunoscută o sancţiune pecuniară aplicată de către o autoritate dintr-un stat membru al UE, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislaţiei statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancţionată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă şi în materie penală.

 Or, potrivit sesizării transmise de autorităţile judiciare din  Germania,  decizia prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară numitului D.R. a fost luată de o autoritate din Germania, „alta decât instanţa, în legătură cu fapte care se pedepsesc conform dreptului naţional al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale. Se confirmă că persoana respectivă a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o instanţă competentă în materie penală”.

 Aşadar, prima instanţă trebuia să constate că prima condiţie de admisibilitate era îndeplinită, iar următorul pas era verificarea îndeplinirii condiţiei referitoare la dubla incriminare, respectiv dacă în legislaţia românească fapta comisă de D.R. constituie sau nu contravenţie.

 În memoriul cu motivele de apel, procurorul a susţinut că fapta comisă de D.R. pe teritoriul Germaniei îşi are corespondent în art. 26 lit. a din O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, constituie contravenţie primirea la muncă a unui străin fără autorizaţie de muncă sau permis de şedere în scop de muncă, cu amendă de la 3.000 la 4.000 lei, fără ca amenda să poată depăşi 100.000 lei.

 În referire la textul de lege indicat de parchet, Curtea reţine că acesta nu este incident în cauza de faţă, pentru următoarele considerente:

- potrivit art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 56/2007, străinul este  „persoana care nu are cetăţenia română, cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene”. Conform sesizării autorităţilor germane, cetăţeanul român D.R. a fost angajat ca dulgher de la data de 31.08.2009 până la data de 28.07.2011. Or, începând cu data de 01.01.2007, România a devenit membru al Uniunii Europene, iar perioada indicată de autorităţile germane se situează după data de 01.01.2007, astfel că D.R. nu putea fi considerat străin.

- lângă faptul reţinut la pct. 1, contravenţia indicată în memoriul cu motivele de apel sancţionează fapta angajatorului, iar nu a angajatului, deoarece constituie contravenţie „primirea la muncă”. Or, potrivit legislaţiei germane – care i s-a aplicat cetăţeanului român D.R. – acesta era obligat să obţină de la Agenţia federală de muncă, pentru fiecare din activităţile prestate, o aprobare de muncă valabilă (UE). Aşadar, obligaţia este instituită în sarcina cetăţeanului român persoană fizică, iar încălcarea de către acesta atrage răspunderea contravenţională în dreptul german, pe când, potrivit legislaţiei româneşti, răspunderea contravenţională este atrasă de „primirea la muncă”, obligaţia fiind instituită în sarcina persoanei juridice române.

Senatul României, prin proiectul de lege (PL-x) nr.150/15.03.2007, a adoptat „Legea meşteşugurilor”. Prin art. 41 a  fost sancţionată „cu amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 5.000 lei, desfăşurarea de către o  persoană fizică sau juridică a unei activităţi lucrative în sensul prezentei legi, înainte de obţinerea atestatului de la registrul meşteşugarilor din raza teritorială”. Aceasta ar fi contravenţia corespondentă din  legislaţia românească celei din legislaţia germană pentru care cetăţeanul român D.R. a fost sancţionat contravenţional de autorităţile germane. Numai că, deşi PL-x nr.150/15.03.2007 a fost înaintat spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, conform art. 75 din Constituţia României, acest proiect se află la comisiile parlamentare încă din 19.03.2007, nefiind adoptat, impune ca fapta la care se referă hotărârea autorităţii judiciare sau administrative străine să fie prevăzută şi de legea română, condiţie  ce nu este îndeplinită, astfel cum s-a arătat mai sus, decizia 7600-EV 2239/ 11 – F 100302 emisă de Vama Centrală Munchen nu poate fi recunoscută.

 În lumina aspectelor de fapt şi de drept de mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2405/11.12.2013 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 19387/197/2013, pe care o va menţine.

Domenii speta

Spete similare