Anulare dispoziţie de delegare atribuţii. Imposibilitatea modificării unilaterale a specificului muncii.

Potrivit art.43 din Codul muncii: „Delegarea reprezintă exercitarea temporară din dispoziţia angajatorului, de către salariat a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă”.

Din dispoziţiile legale invocate mai sus rezultă că angajatorul îi poate delega salariatului doar lucrări şi sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu.

Prin măsura delegării, angajatorul nu poate modifica unilateral felul muncii.

Art.43 din Codul muncii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4956/118/2014 reclamantul [...] a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Oraşului [...] şi Primarul Oraşului [...], solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea dispoziţiei nr. [...]/04.06.2014, privind delegarea sa pentru o perioadă de 60 de zile la amenajare spaţii verzi.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Primarul Oraşului [...] la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei, întrucât activitatea impusă prin dispoziţia contestată este una înjositoare, precum şi pentru abuzurile săvârşite de către pârât pe toată perioada mandatului în funcţia de primar.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajat al Primăriei [...] în funcţia de şofer, însă după alegerea noului primar, acesta a dispus mutarea sa la Serviciul Gospodărie Comunală.

Reclamantul a mai susţinut că dispoziţia de delegare este nelegală, întrucât modifică funcţia deţinută, încălcând prevederile art. 42 şi art. 43 Codul muncii, potrivit cărora delegarea presupune exercitarea temporară a unor sarcini de serviciu corespunzătoare atribuţiilor de serviciu, însă în afara locului de muncă obişnuit, ceea ce se modifică fiind doar locul muncii. În plus, schimbarea funcţiei se putea realiza doar pe baza unui aviz medical, care în speţă nu a fost solicitat.

A apreciat reclamantul că în condiţiile în care pârâtul a refuzat să revoce amiabil decizia de delegare vădit nelegală, cererea sa de acordare a daunelor morale este justificată.

În apărare, pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Constanţa - Secţia I Civilă, apreciind că dispoziţia a cărei anulare se solicită reprezintă un act administrativ emis de o autoritate publică, iar competenţa de soluţionare a contestaţiei revine instanţei de contencios administrativ. În considerarea aceleiaşi naturi a litigiului, a fost  invocată şi excepţia lipsei procedurii prealabile reglementate de art. 7 alin.1 din Legea 554/2004.

Totodată, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesual pasive, pentru motivul că primarul poate sta în instanţă ca reprezentant legal al autorităţii administrativ-teritoriale, iar nu în nume propriu, precum şi excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, susţinând că termenul delegării era deja împlinit la data înregistrării cererii pe rolul instanţei.

Pe fondul cauzei, pârâţii au precizat că delegarea unor atribuţii de serviciu diferite de cele corespunzătoare funcţiei de şofer a fost dispusă pe o perioadă de 60 de zile şi nu a adus modificări în privinţa drepturilor salariale ale reclamantului. În plus, reclamantul nu a prestat nici una dintre activităţile enumerate în cuprinsul dispoziţiei de delegare, întrucât a făcut dovada existenţei unor motive medicale ce îl împiedicau să desfăşoare respectivele activităţi.

În dovedirea celor susţinute, pârâţii au depus la dosar înscrisuri: contract individual de muncă încheiat cu reclamantul, dispoziţia nr. …/30.06.1992 privind angajarea reclamantului în funcţia de şofer, extras din Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor.

Prin încheierea interlocutorie din 17.09.2014, instanţa a respins excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei I Civile a Tribunalului Constanţa, precum şi excepţia lipsei procedurii prealabile reglementate de art. 7 alin.1 din Legea 554/2004. În acest sens, s-a reţinut că reclamantul se încadrează în categoria personalului contractual din cadrul Primăriei [...], iar dispoziţia contestată este una de modificare a elementelor esenţiale ale contractului individual de muncă, astfel că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu de muncă, iar nu a unui litigiu de contencios administrativ.

Prin aceeaşi încheiere, au fost respinse şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor, în considerarea calităţii acestora de angajator al reclamantului şi emitent al dispoziţiei contestate, precum şi excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, folosul practic urmărit de reclamant fiind acela al înlăturării unui act pretins nelegal, act ce a subzistat până la expirarea termenului pentru care a fost emis, ulterior formulării cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr.2519 din 22.10.2014, pronunţată în dosarul civil nr.4956/118/2014, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea privind pe reclamantul [...] în contradictoriu cu pârâţii Primăria Oraşului [...] şi Primarul Oraşului [...] cu sediul în [...], având ca obiect anulare act.

A anulat dispoziţia nr. [...]/04.06.2014 privind delegarea unor atribuţii de serviciu către reclamant.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, ca nefondat.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul este angajatul Primăriei [...] în funcţia de şofer, iar prin dispoziţia nr. [...]/04.06.2014 emisă de Primarul Oraşului [...] s-a dispus delegarea, pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, calculate cu începere din data de 09.06.2014, a următoarelor atribuţii de serviciu: amenajarea, întreţinerea şi înfrumuseţarea zonelor verzi, a parcurilor, grădinilor publice şi a locurilor de joacă pentru copii, reclamantul fiind totodată răspunzător de conservarea, protejarea şi extinderea fondului vegetal existent.

După cum s-a menţionat în cuprinsul deciziei, pe durata delegării, reclamantul şi-a păstrat funcţia şi toate celelalte drepturi stabilite prin contractul individual de muncă.

Prin contestaţia de faţă, reclamantul a susţinut că dispoziţia de delegare încalcă prevederile art. 42-43 Codul muncii, întrucât operează o modificare a funcţiei deţinute şi a atribuţiilor de serviciu pe care le implică aceasta.

Faţă de aceste susţineri ale reclamantului, se impune a se realiza distincţia dintre instituţia delegării, reglementată de art. 42-44 Codul muncii şi cea a delegării de atribuţii, specifică dreptului administrativ şi care a fost preluată prin analogie şi în privinţa raporturilor de muncă.

Astfel, în reglementarea art. 43 Codul muncii, delegarea reprezintă  exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu, în afara locului său de muncă. Elementul contractului de muncă supus modificării este deci locul obişnuit de muncă, fără ca celelalte elemente esenţiale ale contractului - felul muncii şi salariul - să fie la rândul lor modificate.

Pe de altă parte, delegarea de atribuţii presupune ca salariatul delegat să înlocuiască pe o perioadă determinată un alt salariat, preluându-i funcţia. Cu alte cuvinte, delegarea de atribuţii poate însemna schimbarea temporară a funcţiei cu o altă funcţie, la acelaşi loc de muncă sau poate însemna cumulul de funcţii în cadrul aceluiaşi angajator. O asemenea măsură de ordin organizatoric poate fi dispusă în virtutea dreptului angajatorului de a stabili atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, potrivit art. 40 alin.1 lit. b Codul muncii.

Cu toate acestea, delegarea de atribuţii trebuie să ţină seama de specificul muncii salariatului delegat, aferent pregătirii sale profesionale, întrucât ar fi vădit nelegal ca sub aparenţa unei delegări de atribuţii să opereze în fapt o sancţionare sub forma retrogradării din funcţie sau, mai grav, un transfer temporar într-o funcţie ce nu are absolut nicio legătură cu specializarea în muncă a salariatului, fiind modificate nu doar locul de muncă şi atribuţiile afective de serviciu, ci chiar profesia celui delegat, atribut care nu intră în sfera competenţelor angajatorului.

În cazul de faţă, prin dispoziţia nr. [...]/04.06.2014 emisă de Primarul Oraşului [...] s-a prevăzut în mod expres delegarea de atribuţii către reclamant pentru exercitarea activităţii în cadrul Serviciului Gospodărire Orăşenească - Sectorul Spaţii Verzi. Deşi s-a prevăzut menţinerea funcţiei deţinute în baza contractului individual de muncă, noile atribuţii de serviciu conferite reclamantului nu au mai avut nicio legătură cu meseria de şofer, ci au implicat lucrări efective de amenajare şi întreţinere a zonelor verzi ale oraşului, precum şi obligaţia de a purta echipament de protecţie şi de lucru în timpul programului.

De asemenea, după cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire depus la dosar de către reclamant, la data de 23.06.2014, acesta a predat autoturismul de serviciu pe care îl folosea ca şofer. Prin urmare, reclamantul nu şi-a păstrat funcţia de şofer, primind atribuţii care nu intrau în fişa postului şi care nu corespundeau nici locului său de muncă, aflat în cadrul Serviciului A.D.P.P. - Achiziţii Publice. În plus, angajatorul nu a întocmit o nouă fişă a postului, prin care să fi detaliat sarcinile de serviciu impuse reclamantului pe durata delegării de atribuţii, inclusiv relaţiile ierarhice nou create.

Pentru aceste motive, instanţa reţine că prin dispoziţia menţionată nu au fost respectate limitele legale ale instituţiei delegării de atribuţii, întrucât reclamantului i-au fost atribuite sarcini de serviciu care nu au avut nicio legătură cu meseria şi pregătirea sa profesională, răstimp în care nu a mai exercitat niciuna dintre atribuţiile funcţiei de şofer - funcţie în care teoretic a fost menţinut.

Faţă de cele expuse, contestaţia reclamantului va fi admisă şi se va dispune anularea dispoziţiei nr. [...]/04.06.2014 privind delegarea unor atribuţii de serviciu către reclamant.

Asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Primarul Oraşului [...] la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei, a fi avute in vedere dispoziţiile art.263 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa sa în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, fiind aplicabile in acest sens regulile de la răspunderea civilă contractuală.

Prin urmare, reclamantul era cel care trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor în care putea fi angajată răspunderea pârâtului, respectiv dovada faptei ilicite a acesteia şi a prejudiciului moral pe care l-a suferit.

Sub acest aspect, reclamantul a propus proba cu un martor: [...], angajată a Primăriei [...], în cadrul Direcţiei … şi afectată de o dispoziţie similară de delegare de atribuţii, potrivit propriilor sale declaraţii date în faţa instanţei de judecată.

În acest context, la aprecierea concludenţei celor afirmate de martora [...], se va ţine seama de situaţia personală a acesteia, calitatea sa de angajat care a suferit o măsură identică celei aplicate reclamantului şi pe care la rândul său a contestat-o în instanţă, pentru ca ulterior să renunţe la judecată, fiind de natură a influenţa obiectivitatea celor relatate, transpuse din perspectiva propriilor sale trăiri şi sentimente.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că martora a confirmat împrejurarea că pe durata subzistenţei delegării de atribuţii, reclamantul nu a prestat efectiv activitate în cadrul Sectorului Spaţii Verzi şi nici nu a suferit vreo micşorare a salariului aferent funcţiei de şofer. Cu excepţia emiterii însăşi a dispoziţiei de delegare de atribuţii, martora nu a făcut referire la o anume conduită nelegală a pârâtului Primarul Oraşului [...], care în calitate de angajator al reclamantului, să fi cauzat acestuia un prejudiciu moral apt de a fi reparat prin acordarea unor despăgubiri băneşti.

Astfel, fără a nega existenţa unui disconfort psihic determinat de delegarea unor atribuţii total excedentare funcţiei de şofer, instanţa apreciază că atâta vreme cât reclamantul nu a exercitat în mod concret aceste atribuţii şi nici nu a suferit o modificare a salariului, acest disconfort, dedus din simpla existenţă a dispoziţiei de delegare nu poate justifica acordarea unor despăgubiri băneşti, cu titlu de reparaţie morală. Temerea reclamantului legată de o posibilă pierdere a locului de muncă nu constituie nici ea urmarea unei conduite abuzive sau culpabile a angajatorului, care până la momentul soluţionării cererii de faţă nu a emis niciun alt act prin care să intervină în raporturile de muncă încheiate cu reclamantul, cu excepţia dispoziţiei de delegare de atribuţii.

Pentru toate aceste motive, capătul de cerere analizat a fost respins ca nefondat.

Drept consecinţă a admiterii în parte a cererii, în temeiul art. 453 alin.2 C.proc.civ. pârâtul Primarul Oraşului [...] a fost obligat la plata în parte a cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă cu titlu de onorariu avocat ales, respectiv suma de 500 lei.

 Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâtul Primarul Oraşului [...], pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Precizează că solicită admiterea apelului formulat numai în ceea ce priveşte anularea actului administrativ, respectiv dispoziţia Primarului Oraşului [...], nr.[...]/04.06.2014.

Prin dispoziţia a cărei anulare s-a solicitat, reclamantului i-au fost delegate pe o perioadă de 60 de zile, atribuţii constând în amenajarea, întreţinerea şi înfrumuseţarea zonelor verzi, parcurilor, grădinilor publice şi locurilor de joacă pentru copii, conservarea, protejarea şi extinderea fondului vegetal existent.

Delegarea acestor atribuţii de serviciu a fost dispusă ca şi măsură organizatorică, numai temporar, pe o perioadă de 60 de zile, nu a produs modificări asupra drepturilor salariale ale reclamantului. Aşa cum este prevăzut în art.2 din Dispoziţia Primarului oraşului [...], nr. [...]/04.06.2014, pe durata delegării, reclamantul şi-a păstrat funcţia şi celelalte drepturi salariale prevăzute în contractul individual de muncă.

Dispoziţia a cărei anulare a fost dispusă prin sentinţa mai sus menţionată, a fost emisă tocmai datorită lipsei de activitate privind îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale reclamantului, Primăria [...] având angajaţi trei şoferi, prin aceasta fiind stabilite numai nişte atribuţii suplimentare.

Ulterior emiterii dispoziţiei, reclamantul a invocat existenţa unor motive medicale care îl împiedică să desfăşoare activităţile astfel cum ele sunt evidenţiate în dispoziţia primarului oraşului [...], nr.[...]/04.06.2014, anulată, motiv pentru care dispoziţiile acesteia nu au fost puse în executare.

Astfel, reclamantul nu a prestat niciuna dintre activităţile enumerate în dispoziţia atacată ceea ce echivalează cu lipsa de  efecte ale acestuia.

Mai mult decât atât, dispoziţia primarului oraşului [...], nr.[...]/04.06.2014 şi-a încetat efectele înainte chiar de acordarea primului termen de judecată, astfel încât, a invocat excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat, astfel încât o reiterează şi în prezentul apel. De altfel, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra niciuneia dintre excepţii invocate prin întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 23 iunie 2015, intimatul reclamant a invocat excepţia lipsei calităţii procesual active a apelantului Oraşul [...].

Cu privire la excepţia invocată Curtea a reţinut următoarele:

Hotărârea judecătorească produce efecte numai în privinţa persoanelor care au luat parte la judecata în primă instanţă.

Astfel, subiectele principale ale apelului sunt părţile între care s-a declanşat litigiul în faţa instanţei de judecată.

Deşi apelul a fost declarat de Oraşul [...], cererea de apel a fost semnată de primarul [...].

Prin precizările depuse la dosar la data de 21.09.2013 s-a arătat faptul că are calitatea de apelant în cauză Primarul Oraşului [...].

Faţă de precizările făcute de către apelant, având în vedere faptul că Primarul Oraşului [...] a avut calitatea de pârât la judecata în primă instanţă în calitate de emitent al dispoziţiei nr.[...]/04.06.2014 a cărei anulare s-a solicitat Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesual active ca nefondată.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul [...] a fost angajat în funcţia de şofer prin dispoziţia nr. …/30.06.1992 emisă de primar şi contractul individual de muncă încheiat la data de 01.07.1992.

Prin dispoziţia nr. [...]/04.06.2014 emisă de Primarul Oraşului [...] s-a dispus delegarea, pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, începând cu data de 09.06.2014 a următoarelor atribuţii de serviciu: amenajarea, întreţinerea şi înfrumuseţarea zonelor verzi, a parcurilor, a grădinilor publice şi a locurilor de joacă pentru copii, reclamantul fiind totodată răspunzător de conservarea, protejarea şi extinderea fondului vegetal existent.

Potrivit art.43 din Codul muncii: „Delegarea reprezintă exercitarea temporară din dispoziţia angajatorului, de către salariat a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă”.

Din dispoziţiile legale invocate mai sus rezultă că angajatorul îi poate delega salariatului doar lucrări şi sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu.

Prin măsura delegării, angajatorul nu poate modifica unilateral felul muncii.

Delegarea de atribuţii trebuie să ţină seama de specificul muncii salariatului delegat, aferent pregătirii sale profesionale, întrucât ar fi nelegal sub aparenţa unei delegări de atribuţii să opereze în fapt o modificare unilaterală a felului muncii.

În speţă, prin dispoziţia nr.[...]/04.06.2014 emisă de Primarul Oraşului [...] s-a prevăzut delegarea de atribuţii către reclamant pentru exercitarea activităţii în cadrul Serviciului Gospodărie Orăşenească – Sectorul Spaţii Verzi.

Deşi s-a prevăzut menţinerea funcţiei deţinute şi a celorlalte drepturi, noile atribuţii de serviciu conferite reclamantului nu aveau nicio legătură cu meseria de şofer şi au implicat lucrări efective de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi ale oraşului.

Din procesul verbal de predare-primire întocmit la data de 23.06.2014 rezultă că reclamantul a predat autoturismul de serviciu, răstimp în care nu a mai putut să exercite niciuna dintre atribuţiile funcţiei de şofer.

În consecinţă, reclamantul nu şi-a păstrat funcţia de şofer, fiindu-i atribuite sarcini de serviciu care nu aveau legătură cu funcţia şi pregătirea sa profesională.

Prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii prin încheierea din 17.09.2014.

În mod corect această excepţie a fost respinsă de către Tribunalul Constanţa, având în vedere faptul că dispoziţia de delegare este obligatorie, iar refuzul salariatului de a o aduce la îndeplinire reprezintă o încălcare a îndatoririlor de serviciu, care poate atrage chiar concediere.

Prin urmare, reclamantul justifica interesul în promovarea acţiunii de anulare a dispoziţiei de delegare ca fiind nelegală, altfel ar fi fost expus unei sancţionări disciplinare.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare