Condiţii de admisibilitate a ordinului de protecţie

Reclamanta E.L.N. este soţia pârâtului E.B.Ș., aceştia sunt căsătoriţi din anul 2002 şi au o fiică minoră, E.R.E., născută la data de 17.04.2006.

Deşi domiciliul comun al părţilor este în oraşul Mangalia, jud. Constanţa, în prezent reclamanta s-a mutat în oraşul Constanţa împreună cu fiica sa minoră, la o adresă pe care nu doreşte să o facă publică, motivând că pârâtul a exercitat şi exercită acte de violenţă împotriva sa, în sensul că o ameninţă cu moartea, cu mutilarea, o jigneşte, o urmăreşte la serviciu şi pe minoră la şcoala unde învaţă, îi trimite mesaje telefonice de ameninţare şi o sună la telefon pentru a o hărţui şi a o speria.

Pe de altă parte, pârâtul susţine că fără nici un motiv pertinent reclamanta nu s-a mai întors la domiciliul din Mangalia şi în data de 01.10.2015 s-a deplasat la locul de muncă al acesteia pentru a afla ce se întâmplă, împrejurare în care reclamanta i-a comunicat că s-a mutat în Constanţa împreună cu minora, a închiriat un apartament şi a intentat acţiune de divorţ. Cu acest prilej, arată că a avut o discuţie mai aprinsă cu reclamanta, dar nu s-a comportat anormal şi nici nu s-a manifestat în mod violent iar încercările sale de a o contacta pe reclamantă se datorează dorinţei sale de a lua legătura cu fiica sa de care este foarte apropiat.

Deşi reclamanta a susţinut că pârâtul este violent şi îi provoacă o stare de temere, din probele administrate în cauză instanţa nu a putut identifica nicio manifestare a acestuia care să poată conţine acte de violenţă fizică sau psihică asupra reclamantei.

Astfel, deşi reclamanta susţine că este hărţuită şi urmărită la locul de muncă de către pârât, din probele administrate a reieşit că aceasta, fără a-l înştiinţa, la sfârşitul lunii septembrie 2015 a părăsit domiciliul conjugal din Mangalia împreună cu minora, în vârstă de 9 ani, şi a închiriat un apartament fără a-i comunica pârâtului adresa, astfel încât acesta a căutat-o la locul de muncă pentru a afla ce se întâmplă, în data de 01.10.2015. Cu acest prilej reclamanta i-a comunicat că a intentat acţiune de divorţ şi s-a mutat, astfel încât părţile s-au certat iar ulterior pârâtul a mers la şcoala unde învaţă fiica sa, aflată la aproximativ 50 de metri faţă de instituţia unde lucrează reclamanta. Personalul şcolii a anunţat-o pe reclamantă, care, însoţită de martora M.T., s-a deplasat pentru a discuta cu directorul şcolii iar la întoarcere, pe drum spre locul de muncă, a fost urmărită şi strigată de pârât, care insista să poarte o discuţie cu reclamanta.

Cu toate acestea, fiind audiată, martora M.T., colegă de serviciu cu reclamanta, a relatat că discuţia dintre părţi din data de 01.10.2015 a fost purtată într-un oficiu din instituţia unde lucrează reclamanta, nimeni nu a auzit cu claritate vreo ceartă sau ce îşi spuneau părţile ci doar femeia de serviciu mai intra pentru a face cafea şi le mai relata colegilor ce auzea, în sensul că pârâtul o întreba pe reclamantă dacă chiar doreşte să continue acţiunea de divorţ, fără a relata amănunte despre eventuale ameninţări şi injurii proferate de pârât. Aceeaşi martoră a relatat că nu a auzit ca pârâtul să o ameninţe în vreun fel pe reclamantă cu acel prilej şi că a văzut mesaje trimise de acesta reclamantei, însă acestea nu păreau ameninţătoare, ci pârâtul îi cerea reclamantei pe această cale să-şi amintească de momentele frumoase şi să se întoarcă la domiciliu.

De asemenea, martora a relatat că a însoţit-o pe reclamantă în aceeaşi zi la şcoala minorei şi pe drumul de întoarcere spre locul de muncă au fost urmărite de pârât, care o striga pe reclamantă pe nume, fără a o înjura şi a o ameninţa în vreun fel.

Fiind audiat, martorul M.A., propus de pârât, a arătat că este prieten de familie cu părţile şi că obişnuieşte să petreacă în fiecare vară câte  o săptămână în oraşul Mangalia şi că în perioada 20-25 august 2015 a locuit în domiciliul comun, cu ambele părţi şi cu minora şi nu a observat vreo ceartă sau acte de violenţă de orice fel din partea pârâtului.

Deşi a susţinut că pârâtul i-a trimis mesaje telefonice de ameninţare, reclamanta nu a prezentat instanţei dovezi în acest sens şi a arătat, cu prilejul interogatoriului, că nu doreşte ca minora să se întâlnească cu pârâtul pentru a nu fi influenţată negativ de acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora”.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit art. 5 lit. a) şi b) din acelaşi act normativ, prin membru de familie se înţelege ascendenţii sau descendenţii, precum şi soţul/soţia.

În cauza de faţă, instanţa apreciază că solicitarea reclamantei privind emiterea ordinului de protecţie nu este întemeiată, şi că aceasta nu se află în situaţia descrisă în mod generic de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în sensul că viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi pusă în pericol prin  acte de violenţă exercitate de  pârât.

În concret,  măsurile reglementate de art. 23 din Legea nr. 217/2003 pot fi dispuse în scopul înlăturării stării de pericol în care s-ar afla persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, iar probele administrate în cauză, aşa cum s-a arătat mai sus, nu au confirmat nicio violenţă fizică, verbală ori psihologică exercitată de pârât  asupra minorei ori asupra reclamantei şi nici starea de pericol pentru viaţa, integritatea fizică şi psihică ale reclamantei ori ale minorei, stare de pericol ce ar fi fost generată de acţiunile  desfăşurate de pârât şi care să impună măsuri imediate şi de natură a-l împiedica pe acesta să manifeste vreun comportament abuziv.

Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta E.L.N. în contradictoriu cu pârâtul E.B.Ș..

Domenii speta

Spete similare